Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 februarie 2005 privind conținuturile maxime aplicabile reziduurilor de pesticide din sau de pe produse alimentare și hrana de origine vegetală și animală pentru animale și de modificare a Directivei 91/414/CEE a Consiliului, în special articolul 5 alineatul (1), articolul 15 alineatul (1) litera (b), articolul 21 alineatul (1) și articolul 22 alineatul (1),
1
Anexa II la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 trebuie să încorporeze, în ceea ce privește produsele care fac obiectul anexei I la acest regulament, conținuturile maxime aplicabile reziduurilor (CMR) prevăzute prin Directiva 86/362/CEE a Consiliului din 24 iulie 1986 de stabilire a conținuturilor maxime de reziduuri de pesticide din și de pe cereale, Directiva 86/363/CEE a Consiliului din 24 iulie 1986 privind stabilirea conținutului maxim pentru reziduurile de pesticide de pe și din produsele alimentare de origine animală, precum și Directiva 90/642/CEE a Consiliului din 27 noiembrie 1990 de stabilire a conținuturilor maxime de reziduuri de pesticide din și de pe anumite produse de natură vegetală, inclusiv fructe și legume. Aceste directive au fost modificate prin Directivele 2007/73/CE și 2008/17/CE ale Comisiei. Prin urmare, anexa II la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 trebuie să includă CMR-urile stabilite în Directivele 86/362/CEE, 86/363/CEE și 90/642/CEE, astfel cum au fost modificate prin Directivele 2007/73/CE și 2008/17/CE.
2
Au fost stabilite CMR-uri pentru permetrin în Directivele 86/362/CEE și 90/642/CEE prin Directiva 2002/66/CE a Comisiei și în Directiva 86/363/CEE prin Directiva 98/82/CE a Comisiei. Au fost stabilite CMR-uri pentru profam în Directivele 86/362/CEE, 86/363/CEE și 90/642/CEE prin Directiva 2002/82/CE a Comisiei. Este necesar să se încorporeze aceste CMR-uri în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 396/2005.
3
În conformitate cu articolul 22 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, anexa III la regulamentul menționat va stabili CMR-uri provizorii pentru substanțele active pentru care nu a fost adoptată încă o decizie privind includerea în anexa I la Directiva 91/414/CEE a Consiliului din 15 iulie 1991 privind introducerea pe piață a produselor de uz fitosanitar. La stabilirea acestor CMR-uri trebuie să fie luate în considerare CMR-urile naționale, nearmonizate până în prezent. Aceste CMR-uri trebuie să îndeplinească anumite cerințe.
4
Articolul 15 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005 prevede, de asemenea, că, atunci când substanțe active nu au fost incluse în anexa I la Directiva 91/414/CEE și nici în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 396/2005, se pot stabili CMR-uri temporare, care se includ în anexa III.
5
Articolul 16 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005 prevede, de asemenea, că anexa III poate conține alte categorii de CMR-uri. Printre acestea, CMR-uri pentru noile produse agricole incluse în anexa I a regulamentului, pentru care nu au fost stabilite CMR-uri în Directivele 86/362/CEE, 86/363/CEE și 90/642/CEE.
6
În ceea ce privește CMR-urile naționale notificate de statele membre, statele membre în cauză au comunicat informațiile cerute conform articolului 23 din Regulamentul (CE) nr. 396/2005. În conformitate cu articolele 23 și 24 din regulamentul menționat, pentru fiecare combinație cultură/pesticid, aceste CMR-uri au fost înaintate Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară, denumită în continuare Autoritatea. Autoritatea a publicat, cu privire la CMR-urile naționale pentru substanțe active care nu au fost incluse în anexa I la Directiva 91/414/CEE, avize motivate pe baza cărora pot fi stabilite CMR-uri temporare, care nu reprezintă un risc inacceptabil pentru consumatori. Aceste CMR-uri trebuie, prin urmare, să fie incluse în anexa III la regulamentul menționat.
7
Unele state membre au cerut să fie incluse în anexa IV și alte substanțe active. Au fost înaintate și evaluate informațiile necesare, iar pe baza acestor informații s-a ajuns la concluzia că este oportun să se includă aceste substanțe în anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 396/2005.
8
Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 396/2005 ar trebui modificat în consecință.
9
Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,
Articolul 1
Paragraf
Anexele la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.Se aplică de la 1 septembrie 2008.
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
ANEXĂ
Paragraf
Anexele II, III și IV la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 se modifică după cum urmează:
Paragraf
Anexa II se modifică după cum urmează:
Paragraf
Rândurile pentru acefat, acetamiprid, acibenzolar-s-metil, aldrin, atrazin, benalaxil, bifentrin, benomil, carbendazim, clormequat, clortalonil, clorpirifos, clofentezin, ciflutrin, cipermetrin, ciromazin, deltametrin, dieldrin, dimetoat, ditiocarbamați, esfenvalerat, famoxadon, fenhexamid, fenitrotion, fenvalerat, glifosat, imazalil, indoxacarb, lambda-cihalotrin, mepanipirim, metalaxil-M, metidation, metoxifenozid, pendimetalin, pimetrozin, piraclostrobin, pirimetanil, spiroxamină, tiacloprid, tiofanat-metil și trifloxistrobin se înlocuiesc după cum urmează:
Paragraf
Se adaugă următoarele rânduri:
Paragraf
Anexa III se modifică după cum urmează:
Paragraf
Partea A:
Paragraf
Rândurile pentru acequinocil, acrinatrin, amidosulfuron, beflubutamid, boscalid, ion bromură, buprofezin, clordecon, cloridazon, clortal-dimetil, cletodim, clopiralid, cimoxanil, ciproconazol, ciprodinil, difenoconazol, diflubenzuron, dimetomorf, dimoxistrobin, dinocap, ditianon, epoxiconazol, fenazaquin, fenbuconazol, fenpiroximat, fipronil, fluazifop-p-butil, fludioxonil, fluoxastrobin, flusilazol, fosetil-al, imidacloprid, lufenuron, mepiquat, metazaclor, metiocarb, fosalon, fosmet, picloram, pirimicarb, propamocarb, propaquizafop, prosulfocarb, protioconazol, piridaben, piriproxifen, quizalofop, simazin, spinosad, spirodiclofen, spiromesifen, tebuconazol, tebufenpirad, teflubenzuron, tetraconazol, tiametoxam, tolclofos-metil, triflumizol, triflumuron se înlocuiesc după cum urmează:
Paragraf
Se adaugă următoarele rânduri:
Paragraf
Partea B:
Paragraf
Rândurile pentru acefat, azinfosmetil, clorpirifos, clorpirifos-metil, ciflutrin, cipermetrin, diazinon, diclorvos, dicofol, dimetoat, endosulfan, etion, fenitrotion, fluroxipir, indoxacarb, metalaxil, metamidofos, paration, paration-metil, forat, piraclostrobin, pirimifos-metil, pimetrozin, quintozen, tiacloprid, trifloxistrobin se înlocuiesc după cum urmează:
Paragraf
Se adaugă următoarele rânduri:
Paragraf
Rândul pentru malation se elimină.
Paragraf
Lista cu substanțe active din anexa IV se înlocuiește după cum urmează:
Paragraf
1,4-Diaminobutan (sinonim Putresceină)1-DecanolAcid aceticSilicat de aluminiu (sinonim caolin)Acetat de amoniuAmpelomyces quisqualis tulpina AQ10Bacillus subtilis tulpina QST 713Acid benzoicCarbonat de calciuDioxid de carbonConiothyrium minitans tulpina CON/M/91-08 (DSM 9660)EtilenăExtract de arbore de ceaiAcizi grași: acid lauricAcizi grași C7-C20Acizi grași: acid gras metil esterAcizi grași: acid heptanoicAcizi grași: acid octanoicAcizi grași: acid decanoicAcizi grași: acid oleic inclusiv etiloleatAcizi grași: acid pelargonicAlcooli grași: alcooli alifaticiFosfat feric [Fosfat de fier (III)]Sulfat feric [Sulfat de fier (III)]Sulfat feros [Sulfat de fier (II)]Acid folicExtract de usturoiGiberelinăGliocladium catenulatum tulpina J1446Kieselguhr (sinonim diatomit)LaminarinCalcaMaltodextrinăMetil nonil cetonăPaecilomyces fumosoroseus apopka tulpina 97PiperUleiuri vegetale: citronelolUleiuri vegetale: ulei de cuișoare EugenolUleiuri vegetale: ulei de rapițăUleiuri vegetale: ulei de mentăCarbonat acid de potasiuIodură de potasiu Tiocianat de potasiuPseudomonas chlororaphis tulpina MA342Nisip de cuarțRepulsivi: făină de sângeRepulsivi: ulei de peșteRepulsivi: grăsime de oaieRepulsivi: ulei de talExtracte de alge marineSilicat de aluminiu și sodiuClorhidrat de trimetilamină
Paragraf
1,4-Diaminobutan (sinonim Putresceină)
Paragraf
Substanțe incluse temporar în anexa IV, în așteptarea finalizării procesului de evaluare în conformitate cu Directiva 91/414/CEE și în așteptarea înaintării de către AESA a avizului motivat în conformitate cu articolul 12 alineatul (1).
Paragraf
1-Decanol

Acid acetic

Silicat de aluminiu (sinonim caolin)
Paragraf
Substanțe incluse în anexa IV fără a aduce atingere Directivei 95/2/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 februarie 1995 privind aditivii alimentari, alții decât coloranții și îndulcitorii.
Paragraf
Substanțe incluse temporar în anexa IV, în așteptarea finalizării procesului de evaluare în conformitate cu Directiva 91/414/CEE și în așteptarea înaintării de către AESA a avizului motivat în conformitate cu articolul 12 alineatul (1).
Paragraf
Acetat de amoniu

Ampelomyces quisqualis tulpina AQ10
Paragraf
Bacillus subtilis tulpina QST 713
Paragraf
Acid benzoic
Paragraf
Substanțe incluse în anexa IV fără a aduce atingere Directivei 95/2/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 februarie 1995 privind aditivii alimentari, alții decât coloranții și îndulcitorii.
Paragraf
Carbonat de calciu
Paragraf
Substanțe incluse temporar în anexa IV, în așteptarea finalizării procesului de evaluare în conformitate cu Directiva 91/414/CEE și în așteptarea înaintării de către AESA a avizului motivat în conformitate cu articolul 12 alineatul (1).
Paragraf
Dioxid de carbon

Coniothyrium minitans tulpina CON/M/91-08 (DSM 9660)
Paragraf
Etilenă
Paragraf
Substanțe incluse temporar în anexa IV, în așteptarea finalizării procesului de evaluare în conformitate cu Directiva 91/414/CEE și în așteptarea înaintării de către AESA a avizului motivat în conformitate cu articolul 12 alineatul (1).
Paragraf
Extract de arbore de ceai

Acizi grași: acid lauric
Paragraf
Substanțe incluse în anexa IV fără a aduce atingere Directivei 95/2/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 februarie 1995 privind aditivii alimentari, alții decât coloranții și îndulcitorii.
Paragraf
Substanțe incluse temporar în anexa IV, în așteptarea finalizării procesului de evaluare în conformitate cu Directiva 91/414/CEE și în așteptarea înaintării de către AESA a avizului motivat în conformitate cu articolul 12 alineatul (1).
Paragraf
Acizi grași C7-C20

Acizi grași: acid gras metil ester

Acizi grași: acid heptanoic

Acizi grași: acid octanoic

Acizi grași: acid decanoic

Acizi grași: acid oleic inclusiv etiloleat

Acizi grași: acid pelargonic

Alcooli grași: alcooli alifatici

Fosfat feric [Fosfat de fier (III)]
Paragraf
Sulfat feric [Sulfat de fier (III)]
Paragraf
Substanțe incluse temporar în anexa IV, în așteptarea finalizării procesului de evaluare în conformitate cu Directiva 91/414/CEE și în așteptarea înaintării de către AESA a avizului motivat în conformitate cu articolul 12 alineatul (1).
Paragraf
Sulfat feros [Sulfat de fier (II)]
Paragraf
Substanțe incluse temporar în anexa IV, în așteptarea finalizării procesului de evaluare în conformitate cu Directiva 91/414/CEE și în așteptarea înaintării de către AESA a avizului motivat în conformitate cu articolul 12 alineatul (1).
Paragraf
Acid folic

Extract de usturoi

Giberelină

Gliocladium catenulatum tulpina J1446
Paragraf
Substanțe incluse temporar în anexa IV, în așteptarea finalizării procesului de evaluare în conformitate cu Directiva 91/414/CEE și în așteptarea înaintării de către AESA a avizului motivat în conformitate cu articolul 12 alineatul (1).
Paragraf
Kieselguhr (sinonim diatomit)
Paragraf
Substanțe incluse temporar în anexa IV, în așteptarea finalizării procesului de evaluare în conformitate cu Directiva 91/414/CEE și în așteptarea înaintării de către AESA a avizului motivat în conformitate cu articolul 12 alineatul (1).
Paragraf
Laminarin
Paragraf
Calca

Maltodextrină

Metil nonil cetonă

Paecilomyces fumosoroseus apopka tulpina 97
Paragraf
Piper
Paragraf
Substanțe incluse temporar în anexa IV, în așteptarea finalizării procesului de evaluare în conformitate cu Directiva 91/414/CEE și în așteptarea înaintării de către AESA a avizului motivat în conformitate cu articolul 12 alineatul (1).
Paragraf
Uleiuri vegetale: citronelol
Paragraf
Substanțe incluse temporar în anexa IV, în așteptarea finalizării procesului de evaluare în conformitate cu Directiva 91/414/CEE și în așteptarea înaintării de către AESA a avizului motivat în conformitate cu articolul 12 alineatul (1).
Paragraf
Uleiuri vegetale: ulei de cuișoare Eugenol
Paragraf
Substanțe incluse temporar în anexa IV, în așteptarea finalizării procesului de evaluare în conformitate cu Directiva 91/414/CEE și în așteptarea înaintării de către AESA a avizului motivat în conformitate cu articolul 12 alineatul (1).
Paragraf
Uleiuri vegetale: ulei de rapiță
Paragraf
Substanțe incluse temporar în anexa IV, în așteptarea finalizării procesului de evaluare în conformitate cu Directiva 91/414/CEE și în așteptarea înaintării de către AESA a avizului motivat în conformitate cu articolul 12 alineatul (1).
Paragraf
Uleiuri vegetale: ulei de mentă
Paragraf
Substanțe incluse temporar în anexa IV, în așteptarea finalizării procesului de evaluare în conformitate cu Directiva 91/414/CEE și în așteptarea înaintării de către AESA a avizului motivat în conformitate cu articolul 12 alineatul (1).
Paragraf
Carbonat acid de potasiu

Iodură de potasiu

Tiocianat de potasiu

Pseudomonas chlororaphis tulpina MA342
Paragraf
Nisip de cuarț
Paragraf
Substanțe incluse temporar în anexa IV, în așteptarea finalizării procesului de evaluare în conformitate cu Directiva 91/414/CEE și în așteptarea înaintării de către AESA a avizului motivat în conformitate cu articolul 12 alineatul (1).
Paragraf
Repulsivi: făină de sânge

Repulsivi: ulei de pește

Repulsivi: grăsime de oaie
Paragraf
Substanțe incluse temporar în anexa IV, în așteptarea finalizării procesului de evaluare în conformitate cu Directiva 91/414/CEE și în așteptarea înaintării de către AESA a avizului motivat în conformitate cu articolul 12 alineatul (1).
Paragraf
Repulsivi: ulei de tal

Extracte de alge marine

Silicat de aluminiu și sodiu
Paragraf
Substanțe incluse temporar în anexa IV, în așteptarea finalizării procesului de evaluare în conformitate cu Directiva 91/414/CEE și în așteptarea înaintării de către AESA a avizului motivat în conformitate cu articolul 12 alineatul (1).
Paragraf
Clorhidrat de trimetilamină
Paragraf
Substanțe incluse temporar în anexa IV, în așteptarea finalizării procesului de evaluare în conformitate cu Directiva 91/414/CEE și în așteptarea înaintării de către AESA a avizului motivat în conformitate cu articolul 12 alineatul (1).
Punctul 1
Anexa II se modifică după cum urmează:
Litera a
Rândurile pentru acefat, acetamiprid, acibenzolar-s-metil, aldrin, atrazin, benalaxil, bifentrin, benomil, carbendazim, clormequat, clortalonil, clorpirifos, clofentezin, ciflutrin, cipermetrin, ciromazin, deltametrin, dieldrin, dimetoat, ditiocarbamați, esfenvalerat, famoxadon, fenhexamid, fenitrotion, fenvalerat, glifosat, imazalil, indoxacarb, lambda-cihalotrin, mepanipirim, metalaxil-M, metidation, metoxifenozid, pendimetalin, pimetrozin, piraclostrobin, pirimetanil, spiroxamină, tiacloprid, tiofanat-metil și trifloxistrobin se înlocuiesc după cum urmează:
Litera
Acetamiprid – cod 1000000: Acetamiprid și metabolitul IM-2-1
Litera
Carbendazim – cod 1000000: Carbendazim și tiofanat-metil, exprimați în carbendazim
Litera
Clofentezin – coduri 0500000 și 1000000: Suma tuturor compușilor care conțin fracțiunea 2-clorobenzoil, exprimată în clofentezin
Litera
Lambda-Cihalotrin – cod 1000000: Lambda-cihalotrin, inclusiv alte amestecuri ale izomerilor constituenți (sumă de izomeri)
Litera
Spiroxamină – cod 1000000: Acid carboxilic spiroxamină, exprimat în spiroxamină
Litera
Tiofanat-metil – cod 1000000: Carbendazim și tiofanat-metil, exprimați în carbendazim
Litera b

Punctul 2
Anexa III se modifică după cum urmează:
Litera a
Rândurile pentru acequinocil, acrinatrin, amidosulfuron, beflubutamid, boscalid, ion bromură, buprofezin, clordecon, cloridazon, clortal-dimetil, cletodim, clopiralid, cimoxanil, ciproconazol, ciprodinil, difenoconazol, diflubenzuron, dimetomorf, dimoxistrobin, dinocap, ditianon, epoxiconazol, fenazaquin, fenbuconazol, fenpiroximat, fipronil, fluazifop-p-butil, fludioxonil, fluoxastrobin, flusilazol, fosetil-al, imidacloprid, lufenuron, mepiquat, metazaclor, metiocarb, fosalon, fosmet, picloram, pirimicarb, propamocarb, propaquizafop, prosulfocarb, protioconazol, piridaben, piriproxifen, quizalofop, simazin, spinosad, spirodiclofen, spiromesifen, tebuconazol, tebufenpirad, teflubenzuron, tetraconazol, tiametoxam, tolclofos-metil, triflumizol, triflumuron se înlocuiesc după cum urmează:
Litera
Boscalid – cod 1000000: Sumă de boscalid și M 510F01 inclusiv conjugații acestuia
Litera
Ciprodinil – cod 1000000: Sumă de ciprodinil și metabolitul CGA 304075
Litera
Diflubenzuron – cod 1000000: Sumă de Diflubenzuron și 4–clorfenil uree, exprimată în Diflubenzuron
Litera
Flusilazol – cod 1000000: Sumă de flusilazol și metabolitul său IN-F7321 ([bi-(4-fluorofenil)metil]silanol) exprimată în flusilazol
Litera
Fosmet – cod 1000000: Fosmet
Litera
Protioconazol – cod 1000000: Sumă de protioconazol-destio și glucuronidul său conjugat, exprimată în protioconazol-destio
Litera b
Se adaugă următoarele rânduri:
Litera
Flonicamid – code 1000000: Sum of flonicamid and TFNA-AM
Litera
Boscalid – cod 1000000: Sumă de boscalid și M 510F01 inclusiv conjugații acestuia
Litera
Ciprodinil – cod 1000000: Sumă de ciprodinil și metabolitul CGA 304075
Litera
Diflubenzuron – cod 1000000: Sumă de Diflubenzuron și 4–clorfenil uree, exprimată în Diflubenzuron
Litera
Flusilazol – cod 1000000: Sumă de flusilazol și metabolitul său IN-F7321 ([bi-(4-fluorofenil)metil]silanol) exprimată în flusilazol
Litera
Fosmet – cod 1000000: Fosmet
Litera
Protioconazol – cod 1000000: Sumă de protioconazol-destio și glucuronidul său conjugat, exprimată în protioconazol-destio
Litera
Flonicamid – code 1000000: Sum of flonicamid and TFNA-AM
Litera a
Rândurile pentru acefat, azinfosmetil, clorpirifos, clorpirifos-metil, ciflutrin, cipermetrin, diazinon, diclorvos, dicofol, dimetoat, endosulfan, etion, fenitrotion, fluroxipir, indoxacarb, metalaxil, metamidofos, paration, paration-metil, forat, piraclostrobin, pirimifos-metil, pimetrozin, quintozen, tiacloprid, trifloxistrobin se înlocuiesc după cum urmează:
Litera
Fluroxipir – cod 1000000: Fluroxipir
Litera b
Se adaugă următoarele rânduri:
Litera c
Rândul pentru malation se elimină.
Litera
Fluroxipir – cod 1000000: Fluroxipir
Punctul 3

Tabel 1
Reziduuri de pesticide și conținuturi maxime de reziduuri (mg/kg)
Tabel 2
Reziduuri de pesticide și conținuturi maxime de reziduuri (mg/kg)
Tabel 3
Reziduuri de pesticide și conținuturi maxime de reziduuri (mg/kg)
Tabel 4
Reziduuri de pesticide și conținuturi maxime de reziduuri (mg/kg)
Tabel 5
Reziduuri de pesticide și conținuturi maxime de reziduuri (mg/kg)
Tabel 6
Reziduuri de pesticide și conținuturi maxime de reziduuri (mg/kg)
Tabel 7
Reziduuri de pesticide și conținuturi maxime de reziduuri (mg/kg)
Tabel 8
Reziduuri de pesticide și conținuturi maxime de reziduuri (mg/kg)
Tabel 9
Reziduuri de pesticide și conținuturi maxime de reziduuri (mg/kg)
Tabel 10