Poziția comună 2008/109/PESC a Consiliului din 12 februarie 2008 privind măsuri restrictive împotriva Liberiei

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 15,

În 2003, Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția 1521 (2003) de impunere a unor măsuri restrictive împotriva Liberiei. Aceste măsuri au fost puse în aplicare prin Poziția comună 2004/137/PESC a Consiliului din 10 februarie 2004 privind măsuri restrictive împotriva Liberiei.

În urma adoptării Rezoluției ONU 1683 (2006) și a Rezoluției ONU 1731 (2006), Consiliul a adoptat Poziția comună 2006/518/PESC din 24 iulie 2006 de modificare și prelungire a anumitor măsuri restrictive instituite împotriva Liberiei și Poziția comună 2007/93/PESC din 12 februarie 2007 de modificare și reînnoire a Poziției comune 2004/137/PESC privind măsuri restrictive împotriva Liberiei.

Ținând seama de evoluția situației din Liberia, Consiliul de Securitate al ONU a adoptat, la 19 decembrie 2007, Rezoluția 1792 (2007) de prelungire cu o perioadă suplimentară de douăsprezece luni a măsurilor restrictive privind armele și călătoriile. Rezoluția 1792 (2007) introduce, de asemenea, o obligație de notificare a comitetului instituit în temeiul punctului 21 din Rezoluția 1521 (2003) cu privire la toate livrările de arme și de materiale conexe furnizate în conformitate cu punctul 2 litera (e) sau punctul 2 litera (f) din Rezoluția 1521 (2003) sau cu punctul 2 din Rezoluția 1683 (2006) sau cu punctul 1 litera (b) din Rezoluția 1731 (2006).

Din motive de claritate, măsurile menționate anterior ar trebui consolidate într-un singur act juridic.

Este necesară o acțiune a Comunității pentru a pune în aplicare unele dintre aceste măsuri,

Statele membre iau măsurile necesare pentru a preveni furnizarea, vânzarea sau transferul direct sau indirect de armament sau de material conex de orice tip, precum și furnizarea de asistență, consiliere și formare de orice tip în legătură cu activități militare, inclusiv finanțarea și sprijinul financiar, de către resortisanți ai statelor membre sau de pe teritoriul statelor membre sau folosind nave sau aeronave aflate sub pavilionul acestora către toate entitățile neguvernamentale și persoanele care desfășoară activități pe teritoriul Liberiei.

Articolul 1 nu se aplică:

armelor și materialelor conexe, precum și serviciilor de formare și de asistență tehnică destinate exclusiv sprijinirii Misiunii Organizației Națiunilor Unite în Liberia (UNMIL) sau utilizării de către aceasta;

îmbrăcămintei de protecție, inclusiv vestelor anti-glonț și căștilor militare, exportate temporar în Liberia de personalul Organizației Națiunilor Unite, de reprezentanții mijloacelor de comunicare în masă și de agenții umanitari sau de personalul din domeniul asistenței pentru dezvoltare și personalul asociat, exclusiv pentru uzul personal al acestora;

altor tipuri de echipament militar neletal, destinat exclusiv utilizării în scop umanitar sau de protecție, și serviciilor conexe de asistență sau formare tehnică.

Furnizarea, vânzarea sau transferul de arme și de materiale conexe, precum și furnizarea de servicii, prevăzute la alineatul (1) literele (a) și (c), fac obiectul unei autorizații acordate de autoritățile competente ale statelor membre. Statele membre examinează, de la caz la caz, livrările menționate la alineatul (1) literele (a) și (c), ținând seama pe deplin de criteriile stabilite în Poziția comună 2008/944/PESC a Consiliului de definire a normelor comune care reglementează controlul exporturilor de tehnologie și echipament militar. Statele membre solicită luarea unor măsuri de protecție adecvate pentru a combate abuzurile privind autorizațiile acordate în temeiul prezentului alineat și, după caz, adoptă măsuri pentru repatrierea armelor și a materialelor conexe furnizate.

Responsabilitatea principală pentru notificarea în prealabil a Comitetului pentru sancțiuni a tuturor livrărilor de arme și de materiale conexe către guvernul Liberiei sau furnizarea către guvernul Liberiei de orice tip de asistență, consiliere sau formare în legătură cu activități militare sau alte activități legate de sectorul de securitate, cu excepția celor menționate la alineatul 1, revine Guvernului Liberiei. Pe de altă parte, statele membre care oferă asistență pot notifica Comitetul pentru sancțiuni, de comun acord cu Guvernul Liberiei, în conformitate cu alineatul (2) litera (b) punctele (ii) și (iii) din RCSONU 2128 (2013). Când un stat membru alege să notifice Comitetul pentru sancțiuni, notificarea respectivă trebuie să conțină toate informațiile relevante și să includă, dacă este cazul, scopul și utilizatorul final, specificațiile tehnice și cantitatea de material care va fi livrată, furnizorul, data propusă a livrării, modul de transport și itinerarul transporturilor.

Statele membre iau măsurile necesare pentru a împiedica intrarea sau tranzitul pe teritoriul lor a tuturor persoanelor desemnate de Comitetul pentru sancțiuni care:

constituie o amenințare pentru procesul de pace din Liberia sau care desfășoară activități urmărind subminarea păcii și a stabilității în Liberia și în subregiune, inclusiv acei membri cu funcții înalte din guvernul fostului președinte Charles Taylor și soții/soțiile acestora, precum și membrii fostelor forțe armate liberiene care întrețin în continuare legături cu fostul președinte Charles Taylor;

încalcă dispozițiile care interzic vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul către Liberia de arme și materiale conexe de orice tip, inclusiv arme și muniții, vehicule și echipamente militare, echipamente paramilitare și părți componente pentru articolele menționate mai sus, sau dispozițiile care interzic acordarea de formare și de asistență tehnică privind furnizarea, fabricarea, întreținerea sau utilizarea unor astfel de articole;

acordă sprijin financiar sau militar unor grupări rebele înarmate din Liberia sau din țări din regiune sau sunt asociate unor entități care desfășoară astfel de activități.

Prin dispozițiile alineatului (1) statele nu sunt obligate să refuze intrarea pe teritoriul lor a propriilor resortisanți.

Alineatul (1) nu se aplică în cazul în care Comitetul pentru sancțiuni stabilește că o astfel de călătorie este justificată din motive umanitare, inclusiv o îndatorire religioasă, sau în cazul în care comitetul stabilește că o derogare ar favoriza, pe de altă parte, realizarea obiectivelor rezoluțiilor Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite privind instaurarea păcii, a stabilității și a democrației în Liberia și instituirea unei păci durabile în subregiune.

Prezenta poziție comună produce efecte de la data adoptării sale. Aceasta se modifică sau se abrogă, după caz, luându-se în considerare constatările Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite.

Prezenta poziție comună se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.