Orientare a Băncii Centrale Europene din 1 august 2007 privind statistica monetară și statistica privind instituțiile și piețele financiare (reformare) (BCE/2007/9) (2007/830/CE)

având în vedere Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene, în special articolele 5.1, 12.1 și 14.3,

având în vedere Regulamentul BCE/2001/13 din 22 noiembrie 2001 privind bilanțul consolidat al sectorului instituțiilor financiare monetare,

având în vedere Regulamentul BCE/2003/9 din 12 septembrie 2003 privind aplicarea rezervelor minime obligatorii,

având în vedere Regulamentul BCE/2001/18 din 20 decembrie 2001 privind statisticile referitoare la ratele dobânzilor practicate de instituțiile financiare monetare pentru depozitele constituite de gospodării si societăți nefinanciare și creditele acordate acestora.

având în vedere Regulamentul BCE/2007/8 privind statisticile referitoare la activele și pasivele fondurilor de investiții,

având în vedere Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2533/98 din 23 noiembrie 1998 privind colectarea informațiilor statistice de către Banca Centrală Europeană.

având în vedere Directiva Consiliului 86/635/CEE din 8 decembrie 1986 privind conturile anuale și conturile consolidate ale băncilor și ale altor instituții financiare,

având în vedere Orientarea BCE/2002/10 din 5 decembrie 2002 privind cadrul juridic al procedurilor contabile și al raportării financiare din Sistemul European al Băncilor Centrale,

având în vedere anexa A la Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2223/96 din 25 iunie 1996 privind sistemul european de conturi naționale și regionale din Comunitate (SEC 95),

Orientarea BCE/2003/2 din 6 februarie 2003 privind anumite cerințe de raportare statistică stabilite de Banca Centrală Europeană și procedurile de raportare de către băncile centrale naționale a informațiilor statistice din domeniul statisticii monetare și bancare a fost modificată în mod semnificativ de mai multe ori. Odată cu noile modificări aduse orientării menționate, aceasta ar trebui reformată în scopul clarității și al transparenței.

Pentru elaborarea bilanțului agregat al sectorului instituțiilor financiare monetare (IFM) pentru fiecare țară și pentru zona euro, a bilanțului consolidat al sectorului IFM pentru zona euro și al agregatelor monetare relevante din zona euro, Banca Centrală Europeană (BCE) solicită un bilanț al BCE, bilanțuri de la băncile centrale naționale (BCN) și de la IFM altele decât BCN (denumite în continuare alte IFM) din statele membre care au adoptat moneda euro (denumite în continuare state membre participante).

Regulamentul BCE/2007/8 privind statisticile referitoare la activele și pasivele fondurilor de investiții (FI) stabilește că stocurile de titluri de valoare ale FI cu coduri de identificare accesibile publicului trebuie raportate titlu-cu-titlu în cadrul metodei combinate. BCN trebuie să clasifice și să totalizeze aceste date.

O bază de date centralizată funcțională a titlurilor de valoare (Centralised Securities Database – CSDB) sau o bază de date națională compatibilă a titlurilor de valoare este considerată esențială pentru clasificarea statisticilor privind activele și pasivele FI.

Datele comparative și specifice fiecărei țări cu privire la statisticile privind plățile și la instrumentele de plată utilizate în statele membre care au adoptat moneda euro sunt esențiale pentru identificarea și monitorizarea evoluțiilor, inclusiv a gradului de integrare a sistemelor lor de plăți,

În sensul prezentei orientări:

termenul rezident are același înțeles ca cel definit în articolul 1 din Regulamentul (CE) nr. 2533/98 al Consiliului;

termenul Eurosistem înseamnă BCN ale statelor membre participante și BCE;

termenul instituție de credit are același sens cu cel stabilit în secțiunea I.2 din partea 1 din anexa I la Regulamentul BCE/2001/13.

Fără a aduce atingere drepturilor BCE de verificare prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 2533/98 și de Regulamentul BCE/2001/13, BCN monitorizează și asigură calitatea și fiabilitatea informațiilor statistice puse la dispoziția BCE.

BCN utilizează ESCB-Net furnizat de către SEBC pentru transmiterea electronică a informațiilor statistice solicitate de BCE. Formatul mesajului statistic elaborat pentru acest schimb electronic de informații statistice este formatul standard stabilit de către Comitetul de statistică. Această cerință nu exclude utilizarea oricăror altor mijloace de transmitere a informațiilor statistice ca o soluție de rezervă, cu acordul prealabil al BCE.

Luând în considerare avizul Comitetului de statistică, Comitetul executiv al BCE poate aduce orice modificări tehnice anexelor la prezenta orientare, modificări care nu schimbă cadrul conceptual de bază sau care nu afectează obligațiile de raportare ale agenților raportori din statele membre.

BCN nu publică datele naționale care au contribuit la elaborarea agregatelor monetare lunare din zona euro și a contrapartidelor acestora până când BCE nu a publicat aceste agregate. Atunci când BCN publică astfel de date, acestea sunt identice cu datele transmise pentru elaborarea ultimelor agregate din zona euro publicate. În cazul în care BCN reproduc agregatele din zona euro publicate de BCE, reproducerea trebuie să fie fidelă.

Orientarea BCE/2003/2 se abrogă.

Prezenta orientare întră în vigoare în a treia zi de la data la care Regulamentul BCE/2007/8 intră în vigoare.

Prezenta orientare se aplică tuturor băncilor centrale ale Eurosistemului.

ANEXA ITABELE DE CORESPONDENȚĂ

ANEXA I

TABELE DE CORESPONDENȚĂ

Tabelele de corespondență prezintă legătura detaliată dintre posturile din bilanțurile contabile și posturile care se raportează în scopuri statistice.

În partea stângă din tabelele de corespondență, pentru fiecare celulă din tabelele 1, 2, 3 și 4 din anexa I la Regulamentul BCE/2001/13 se indică numărul, descrierea și detalierea postului; în partea dreaptă a tabelelor de corespondență se indică, pentru fiecare post din bilanțul contabil, numărul postului, descrierea și detalierea impusă. Anumite posturi bilanțiere prevăzute de Regulamentul BCE/2001/13 nu se aplică în cazul bilanțurilor BCE/BCN (posturile respective sunt indicate prin mențiunea n/a).

ANEXA IIMonitorizarea consecvenței dintre datele contabile și cele statistice în ceea ce privește bilanȚurile BCN/BCE

ANEXA II

Monitorizarea consecvenței dintre datele contabile și cele statistice în ceea ce privește bilanȚurile BCN/BCE

PARTEA 1

Descrierea verificărilor

Partea 2

Model de notă explicativă lunară simplificată pentru verificările privind consecvența

PARTEA 3

Notă explicativă anuală detaliată pentru verificările privind consecvența

Băncile centrale trebuie să raporteze și să explice 3 categorii de diferențe identificate între datele statistice și cele contabile. (i) diferențele din cauza revizuirii; (ii) diferențele din cauza normelor diferite de prezentare și de clasificare; și (iii) orice alte diferențe, inclusiv erori de raportare.

Pentru fiecare dintre aceste categorii, băncile centrale trebuie să raporteze și să explice următoarele detalii:

valori;

impactul asupra seriilor de date anterioare, dacă există;

dacă diferența se datorează unei revizuiri unice sau unor revizuiri regulate.

valori;

impactul asupra seriilor de date anterioare, dacă există;

dacă diferența se datorează unei revizuiri unice sau unor revizuiri regulate.

ANEXA IIISCHEME DE RAPORTARE

ANEXA III

SCHEME DE RAPORTARE

PARTEA 1

Statisticile privind posturile din bilanțul instituțiilor financiare monetare

Toate declarațiile statistice trebuie să conțină datele specificate în tabelele corespunzătoare din Regulamentul BCE/2001/13 sau în prezenta orientare, indiferent de existența efectivă a fenomenului de bază, chiar dacă sunt egale cu zero sau absente. Se folosește NC pentru a indica inexistența fenomenului. Totuși, dacă în cazul posturilor pro-memoria nu există date pentru un întreg sector, de exemplu, seria datelor privind administrația centrală, băncile centrale naționale (BCN) pot decide să nu le transmită.

Valorile care rezultă în urma estimărilor trebuie trimise cu atributul statutul observării (OBS_STATUS) E, și cu comentariul observării (OBS_COM) care să descrie detaliile procedurii de estimare.

PARTEA 2

Statisticile privind moneda electronică

Date referitoare la alte IFM (stocuri)

PARTEA 3

Statisticile privind bilanțul administrației centrale

Depozite și disponibilități în numerar și titluri

Schemă adaptată folosind tabelul de raportare al sectorului instituțiilor financiare monetare (IFM)

PARTEA 4

Posturi pro-memoria

Posturi pro-memoria lunare necesare calculării și evaluării agregatelor monetare și a contrapartidelor

Posturi pro-memoria lunare necesare obținerii informațiilor privind ponderările în cazul statisticilor privind ratele dobânzilor practicate de IFM

Posturi pro-memoria trimestriale necesare pentru elaborarea conturilor financiare ale uniunii monetare

PARTEA 5

Statisticile privind baza de calcul a rezervelor minime obligatorii

Calcularea deducerii forfetare în scopuri de control (R6)

JO L 250, 2.10.2003, p. 10.

Rezervele minime obligatorii (sau solicitate) se calculează după cum urmează:

Rezervele minime obligatorii (sau solicitate) = baza de calcul a rezervelor minime obligatorii × rata rezervelor minime obligatorii — deducerea forfetară.

Rata rezervelor minime obligatorii se aplică în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1745/2003 (BCE/2003/9).

PARTEA 6

Statisticile privind coeficientul macro

PARTEA 7

Statisticile privind bilanțul fondurilor de piață monetară

PARTEA 8

Indicatori financiari structurali

Numărul de sucursale ale instituțiilor de credit (IC) la sfârșitul perioadei de referință. Acest indicator trebuie să includă doar sucursalele care aparțin IC. Trebuie excluse birourile unităților instituționale care nu sunt la rândul lor instituții de credit, chiar dacă aparțin aceluiași grup ca și o IC.

Numărul de angajați ai instituțiilor de credit (IC). Acest indicator se referă la numărul mediu de angajați ai IC pe parcursul anului de referință. Sunt excluși angajații instituțiilor financiare care nu sunt la rândul lor IC, chiar dacă aceste instituții aparțin aceluiași grup.

Cota celor mai mari cinci IC din totalul activelor (CR5). Acest indicator se referă la concentrarea în activitatea bancară. Pentru a-l deduce, BCN trebuie să adopte următoarea metodă agregată neconsolidată: (1) să ordoneze totalurile bilanțiere ale tuturor IC raportoare; și (2) să calculeze (i) suma celor mai mari cinci totaluri bilanțiere; și (ii) suma tuturor totalurilor bilanțiere; și (3) să calculeze raportul dintre (i) și (ii). Datele care trebuie raportate la BCE trebuie exprimate ca procente, de exemplu, o valoare de 72,4296 % trebuie raportată ca 72,4296 și nu ca 0,7243. Deși compoziția celor mai mari cinci IC se poate schimba în timp, BCN trebuie să transmită numai cota celor mai mari cinci IC la un anumit moment (sfârșit de decembrie al anului de referință).

Indicele Herfindahl (HI) pentru totalul activelor instituțiilor de credit (IC). Asemănător indicatorului precedent, acesta se referă la concentrarea în activitatea bancară. BCN trebuie să folosească, în măsura în care este posibil, o metodă agregată. În acest caz, calcularea HI trebuie să includă bilanțul agregat al fiecărei IC incluse în grup, eventual folosind informațiile de natură contabilă conținute în declarațiile financiare anuale ale acestor instituții. Atunci când datele din coada de raportare (tail report data) nu se referă la toate IC, datele trebuie extrapolate.

HI se obține prin însumarea pătratelor cotelor de piață ale tuturor IC din sectorul bancar și trebuie raportat la BCE conform următoarei formule:

HI = Σ_(i = 1) ^n (X_iX) ^2 , unde:

nnumărul total al IC dintr-o țarăXitotalul activelor unei ICiX Σ_(i = 1) ^nX _i = totalul activelor tuturor IC dintr-o țară.

Acestui indicator îi corespunde în SEC 95 sectorul S.125a.

Acestui indicator îi corespunde în SEC 95 sectorul S.125b.

Numărul de sucursale ale IC din alte țări UE. Acest indicator se referă la numărul de sucursale din țara raportoare care aparțin IC rezidente în alte țări UE. Dacă o IC are mai multe sucursale într-o anumită țară, acestea sunt considerate ca una singură. BCN trebuie să asigure că datele începând de la sfârșitul lui 1999 sunt consecvente cu datele raportate în cadrul listei IFM.

Totalul activelor sucursalelor IC din alte țări UE. Acest indicator se referă la totalul bilanțier agregat al sucursalelor acoperite de indicatorul Numărul de sucursale ale IC din alte țări UE.

Numărul de filiale ale IC din alte țări UE. Acest indicator se referă la numărul de filiale din țara raportoare care sunt controlate de o IC rezidentă în altă țară UE. Pot fi luate în considerare numai filialele care sunt și ele IC.

Totalul activelor filialelor IC din alte țări UE. Acest indicator se referă la totalul bilanțier agregat al filialelor acoperite de indicatorul Numărul de filiale ale IC din alte țări UE.

Numărul de sucursale ale IC din țări non-UE. Acest indicator se referă la numărul de sucursale rezidente în țara raportoare care aparțin IC rezidente în țări care nu sunt state membre. Dacă o bancă are mai multe sucursale într-o anumită țară, acestea sunt considerate ca una singură. BCN trebuie să asigure că datele sunt consecvente cu datele raportate în cadrul listei IFM.

Totalul activelor sucursalelor IC din țări non-UE. Acest indicator se referă la totalul bilanțier agregat al sucursalelor acoperite de indicatorul Numărul de sucursale ale IC din țări non-UE.

Numărul de filiale ale IC din țări non-UE. Acest indicator se referă la numărul de filiale rezidente în țara raportoare, aflate sub controlul unor IC rezidente în țări care nu sunt state membre.

Totalul activelor filialelor IC din țări non-UE. Acest indicator se referă la totalul bilanțier agregat al filialelor acoperite de indicatorul Numărul de filiale ale IC din țări non-UE.

Numărul de sucursale ale IC din alte state membre participante. Acest indicator se referă la numărul de sucursale rezidente în țara raportoare, aparținând IC rezidente în alte state membre participante. Dacă o bancă are într-o anumită țară mai multe sucursale, acestea sunt considerate ca una singură. BCN trebuie să asigure că datele sunt consecvente cu datele raportate în cadrul listei IFM.

Totalul activelor sucursalelor IC din alte state membre participante. Acest indicator se referă la totalul bilanțier agregat al sucursalelor acoperite de indicatorul Numărul de sucursale ale IC din alte state membre participante.

Numărul de filiale ale IC din alte state membre participante. Acest indicator se referă la numărul de filiale rezidente în țara raportoare care se află sub controlul unor IC rezidente în alte state membre participante.

Totalul activelor filialelor IC din alte state membre participante. Acest indicator se referă la totalul bilanțier agregat acoperit de indicatorul Numărul de filiale ale IC din alte state membre participante.

PARTEA 9

Date destinate Fondului Monetar Internațional

PARTEA 10

Statistici privind securitizarea și alte transferuri de credite ale IFM acordate inițial unor non-IFM

Creditele altor IFM securitizate printr-o societate vehicul financiar (SVF)

Creditele altor IFM securitizate/transferate fără SVF

Fluxuri brute: valoarea creditelor, acordate inițial de alte IFM altor sectoare rezidente naționale, care sunt ulterior securitizate sau transferate de IFM în cursul perioadei de referință, adică sumele rezultate direct din vânzarea creditelor către terți non-IFM în cursul perioadei de referință. Terții sunt în general vehicule financiare rezidente sau nerezidente care emit titluri de valoare pentru a finanța creditele dobândite. Nu se aplică nici o deducere pentru rambursarea sau răscumpărarea creditelor vândute anterior. Dacă nu sunt disponibile date privind fluxurile brute, trebuie transmise date referitoare la fluxurile nete ale creditelor acordate inițial de IFM și vândute terților, dacă acestea sunt disponibile.

Fluxuri nete: modificări ale valorilor exigibile aferente creditelor securitizate sau transferate, acordate inițial de alte IFM către alte sectoare rezidente naționale dar ulterior securitizate sau transferate terților, și care, prin urmare, nu mai figurează în bilanțul IFM. Terții sunt de obicei vehicule financiare rezidente sau nerezidente care emit titluri de valoare pentru a finanța creditele dobândite. Fluxul net este egal cu valoarea brută a noilor credite securitizate sau trasferate (adică vânzările de credite IFM către terți) minus rambursările de credit efectuate de împrumutat sau creditele răscumpărate de către IFM inițiatoare în cursul perioadei de referință.

Valori exigibile: valoarea exigibilă a creditelor acordate inițial de alte IFM către alte sectoare rezidente naționale care au fost securitizate sau transferate (adică vândute terților) și care, prin urmare, nu mai figurează în bilanțul IFM. Diferența dintre stocurile de la sfârșitul perioadei este egală cu fluxul net. Nu se iau în considerare evoluțiile care nu rezultă din tranzacții.

Credite vândute: un credit vândut sectorului non-IFM impune raportarea corespunzătoare doar în măsura în care nu mai figurează în bilanțul IFM care a acordat inițial creditul către alte sectoare rezidente sau în orice alt bilanț al IFM.

PARTEA 11

Statisticile privind alți intermediari financiari (cu excepția fondurilor de investiții și a societăților vehicul investițional)

Tabele de raportare

Datele care urmează să fie raportate în cazul DVMID (dealeri de valori mobiliare și instrumente derivate), al FCL (societăți financiare care desfășoară activități de creditare) și al restului de AIF (alți intermediari financiari) sunt prevăzute în tabelul de mai jos.

Categorii de instrumente și norme de evaluare

În conformitate cu Sistemul european de conturi naționale și regionale din Comunitate (SEC 95), în principiu, elementele de activ și pasiv trebuie evaluate folosind prețurile de piață curente de la data la care se referă bilanțul. Depozitele și creditele trebuie raportate la valoarea nominală, cu excluderea dobânzii acumulate.

Active

Total active/pasive: totalul elementelor de activ trebuie să fie egal cu suma tuturor posturilor identificate separat în activul bilanțului și, de asemenea, ar trebui să fie egal cu totalul elementelor de pasiv.

În bilanțul IFM nu se face distincție între depozitele și creditele care figurează în activ și în pasiv. În schimb, toate fondurile care nu sunt negociabile plasate la/împrumutate către IFM (= pasive) sunt considerate depozite, iar toate fondurile plasate/împrumutate de către IFM (= active) sunt considerate credite. Totuși, SEC 95 subliniază diferența pe baza criteriului inițiatorului tranzacției. Atunci când inițiativa aparține împrumutatului tranzacția financiară trebuie clasificată drept credit. Atunci când inițiativa aparține împrumutătorului, tranzacția trebuie clasificată drept depozit.

În cazul FCL, acest post trebuie alocat la Alte active.

Credite: acest post cuprinde:

credite acordate gospodăriilor populației sub forma creditelor de consum, spre exemplu, credite acordate pentru finanțarea consumului personal de bunuri și servicii; credite pentru locuințe, spre exemplu, creditul acordat în scopul investirii în locuințe, inclusiv în scopul construirii și îmbunătățirii aduse locuințelor; și altele, spre exemplu, credite acordate în scopuri precum dezvoltarea afacerilor, consolidarea datoriilor, finanțarea educației etc.,

leasing financiar acordat terților,

credite neperformante care nu au fost încă rambursate sau anulate,

titluri de valoare nenegociabile,

creanțe subordonate sub formă de credite.

Pentru subcategoriile DVMID, creditele trebuie alocate la Alte active.

Norme de evaluare: creditele acordate de AIF trebuie înregistrate la valoarea brută fără deducerea provizioanelor aferente, atât generale, cât și speciale, până când aceste credite sunt anulate de către instituția raportoare, moment în care creditele trebuie scoase din bilanț.

În conformitate cu principiul general al contabilității de angajament, dobânzile aferente creditelor trebuie să facă obiectul înregistrărilor în bilanț pe măsură ce se acumulează, adică pe bază de angajamente, mai degrabă decât în funcție de momentul în care sunt primite sau plătite efectiv, adică pe bază de plată. Dobânzile acumulate aferente creditelor trebuie clasificate în funcție de valoarea brută la categoria Alte active.

Titluri de valoare, altele decât acțiunile: acest post include titlurile de valoare deținute care conferă deținătorului dreptul necondiționat la un venit fix sau stabilit prin contract, sub formă de plăți de cupoane și/sau o sumă fixă declarată la o dată anume sau la date anume ori începând de la o dată precizată în momentul emisiunii. Include, de asemenea, credite negociabile care au fost restructurate într-un număr mare de documente identice și care se tranzacționează pe piețele organizate.

Norme de evaluare: în conformitate cu SEC 95, titlurile de valoare, altele decât acțiunile trebuie raportate la valoarea de piață.

Acțiuni și alte titluri de participație, cu excluderea acțiunilor fondurilor de investiții: această categorie cuprinde trei subcategorii principale:

acțiuni cotate, cu excluderea acțiunilor fondurilor de investiții: acțiuni ale căror prețuri sunt cotate la o bursă de valori recunoscută sau pe alt tip de piață secundară (SEC 95, punctele 5.88-5.93),

acțiuni necotate, cu excluderea acțiunilor fondurilor de investiții: acțiuni care nu sunt cotate (SEC 95, punctele 5.88-5.93),

alte titluri de participație: toate tranzacțiile având ca obiect alte titluri de participație care nu sunt acoperite de acțiunile cotate și necotate (SEC 95, punctele 5.94-5.95).

Norme de evaluare: în conformitate cu SEC 95, acțiunile și alte titluri de participație trebuie raportate la valoarea de piață.

Acțiuni/unități ale fondurilor de investiții: trebuie luate în considerare acțiunile/unitățile fondurilor de investiții cu excluderea pasivelor IFM, adică doar FPM și fondurile de investiții clasificate ca AIF.

Pentru subcategoria FCL, acțiunile/unitățile fondurilor de investiții trebuie alocate la Alte active.

Norme de evaluare: în conformitate cu SEC 95, acțiunile/unitățile fondurilor de investiții trebuie raportate la valoarea de piață.

Instrumente financiare derivate: la acest post trebuie raportate următoarele instrumente financiare derivate:

opțiuni, negociabile și OTC;

warante;

futures, dar numai dacă au o valoare de piață deoarece sunt tranzacționabile sau pot fi compensate;

swap-uri, dar numai dacă au o valoare de piață deoarece sunt tranzacționabile sau pot fi compensate.

În cazul FCL, acest post ar trebui alocat la Alte active.

Instrumentele derivate trebuie înregistrate în bilanț la valoarea brută. Contractele individuale având ca obiect instrumente derivate a căror valoare de piață brută este pozitivă trebuie înregistrate în activul bilanțului, iar contractele a căror valoare de piață brută este negativă trebuie înregistrate în pasivul bilanțului. Obligațiile viitoare brute rezultate din contractele având ca obiect instrumente derivate nu trebuie înregistrate ca posturi bilanțiere. Instrumentele financiare derivate pot fi înregistrate la valoarea netă în conformitate cu diferitele metode de evaluare. Aceste poziții trebuie raportate, în mod predefinit, atunci când sunt disponibile numai pozițiile nete sau pozițiile sunt înregistrate la o valoare diferită de cea de piață.

Alte active: toate sumele care nu pot fi încadrate în unul dintre principalele posturi din bilanț (BSI) trebuie încadrate la Alte active. Acest post cuprinde active precum dobânda acumulată de primit aferentă creditelor și chiria acumulată aferentă clădirilor, dividendele de primit, sumele de primit care nu au legătură cu activitatea principală a AIF, sumele brute de primit înregistrate în conturile de așteptare, sumele brute de primit înregistrate în conturile de tranzit, alte active care nu sunt identificate separat, de exemplu, active fixe, credite și depozite care depind de subcategoria AIF.

Pasive

Total active/pasive: totalul elementelor de pasiv trebuie să fie egal cu suma tuturor posturilor identificate separat în pasivul bilanțului și, de asemenea, să fie egal cu totalul elementelor de activ (a se vedea și postul de activ Total active/pasive).

Depozite și credite contractate: acest post cuprinde:

depozite: depozite transferabile și alte depozite (a se vedea active) plasate la AIF. În general, aceste depozite sunt plasate de către IFM,

credite: credite acordate către AIF raportori care nu sunt materializate în documente sau care sunt reprezentate printr-un singur document, chiar dacă acesta a devenit negociabil.

Titluri de creanță emise: în anumite țări, AIF pot emite instrumente negociabile având caracteristici asemănătoare celor ale titlurilor de creanță emise de IFM. În cadrul prezentei scheme de raportare, toate aceste instrumente trebuie clasificate ca titluri de creanță.

Capital și rezerve: acest post cuprinde sumele aferente emisiunii de titluri de capital de către AIF raportori către acționari sau alți proprietari, conferind deținătorului drepturi de proprietate în cadrul AIF și, în general, dreptul asupra unei părți din profituri și asupra unei părți din fondurile proprii în caz de lichidare. De asemenea, sunt incluse fondurile care provin din profiturile nerepartizate sau fondurile păstrate de către AIF raportori în anticiparea unor posibile plăți și obligații viitoare. Capital și rezerve cuprind următoarele elemente:

capitalul social,

profiturile sau fondurile nerepartizate,

provizioanele specifice constituite pentru acoperirea creditelor, titluri de valoare și alte tipuri de active,

profit/pierdere din exploatare.

Instrumente financiare derivate: a se vedea postul de activ Instrumente financiare derivate.

Alte pasive: toate sumele care nu pot fi încadrate în unul dintre posturile principale din pasiv, trebuie încadrate la Alte pasive. Acest post cuprinde elemente de pasiv, precum sumele brute de plătit înregistrate în conturile de așteptare, sumele brute de plătit înregistrate în conturile de tranzit, dobânda acumulată de plătit aferentă depozitelor, dividendele de plătit, sumele de plătit care nu au legătură cu activitatea principală a AIF, provizioane care reprezintă obligații față de terți, plăți în marjă efectuate în cadrul contractelor având ca obiect instrumente derivate, reprezentând garanții în numerar plasate în vederea protejării împotriva riscului de credit, dar rămase în proprietatea deponentului și rambursabile acestuia la încetarea contractului, poziții nete rezultate din împrumutul de titluri de valoare negarantate cu numerar, sume nete de plătit în cadrul decontărilor ulterioare ale operațiunilor cu titluri de valoare, alte pasive care nu sunt identificate separat, de exemplu, titluri de creanță, instrumente financiare derivate care depind de subcategoria AIF.

Note explicative naționale

Sursele datelor/sistemul de colectare a datelor: trebuie să includă:

sursele datelor folosite pentru elaborarea statisticilor AIF, cu excepția societăților de asigurare și a fondurilor de pensii, de exemplu, oficii statistice, raportare directă din partea AIF și/sau a administratorilor fondurilor,

detalii privind sistemele de colectare, de exemplu, rapoarte voluntare, studii de activitate, eșantionare, raportare condiționată de existența unor praguri și extrapolare.

Proceduri de elaborare: trebuie descrisă metoda folosită pentru elaborarea datelor, de exemplu, descrierea detaliată a estimărilor/ipotezelor făcute și modul în care sunt agregate seriile atunci când două serii au frecvențe diferite.

Cadrul juridic: trebuie furnizate informații detaliate cu privire la cadrul juridic național aplicabil instituțiilor. Trebuie subliniate în special legăturile cu legislația comunitară. Dacă mai multe tipuri de instituții sunt incluse în aceeași categorie, trebuie furnizate informații pentru toate tipurile de instituții.

Abateri de la instrucțiunile de raportare ale BCE: BCN trebuie să furnizeze informații cu privire la abaterile de la instrucțiunile de raportare.

Abaterile de la instrucțiunile de raportare pot avea loc cu privire la:

defalcarea în funcție de instrument: instrumentele acoperite pot fi diferite de cele precizate în instrucțiunile de raportare ale BCE, de exemplu, două instrumente diferite nu pot fi identificate separat,

defalcarea geografică,

defalcarea în funcție de sector,

metodele de evaluare.

Unitățile de observare statistică cu obligații de raportare: BCN pot clasifica într-o subcategorie specifică AIF toate instituțiile care corespund definiției AIF. Acestea trebuie să descrie toate instituțiile incluse în sau excluse din fiecare subcategorie AIF. Atunci când este posibil, BCN trebuie să furnizeze estimări cu privire la sfera datelor acoperite din punct de vedere al totalului activelor unităților de observare statistică cu obligații de raportare.

Întreruperi în seriile istorice: trebuie descrise întreruperile și modificările majore în timp care afectează colectarea, sfera de acoperire a raportării, schemele de raportare și elaborarea seriilor istorice. În cazul întreruperilor, trebuie indicată măsura în care datele vechi și cele noi pot fi considerate comparabile.

Alte comentarii: orice alte comentarii sau indicații pertinente.

PARTEA 12

Statisticile privind emisiunile de titluri

Introducere

Statisticile privind emisiunile de titluri de valoare în zona euro conțin două agregate principale:

toate emisiunile efectuate de către rezidenții din zona euro în orice monedă, și

toate emisiunile efectuate în toată lumea în euro, atât la nivel național, cât și internațional.

Trebuie făcută o distincție principală în funcție de reședința emitentului, având în vedere că BCN din Eurosistem acoperă în mod colectiv toate emisiunile efectuate de rezidenții zonei euro. Banca pentru Reglementări Internaționale (BRI) raportează emisiunile din restul lumii (RL), care se referă la toți rezidenții din afara zonei euro (inclusiv organizații internaționale).

Diagrama de mai jos rezumă cerințele de raportare.

Cerințe de raportare

Reședința emitentului

Emisiunile efectuate de filialele aflate în proprietatea unor nerezidenți ai țării raportoare care operează pe teritoriul economic al țării raportoare trebuie clasificate ca emisiuni ale unităților rezidente în țara raportoare.

Emisiunile efectuate de sediile principale situate pe teritoriul economic al țării raportoare care operează la nivel internațional trebuie de asemenea considerate ca emisiuni ale unităților rezidente. Emisiunile efectuate de sediile principale sau filialele situate în afara teritoriului economic al țării raportoare, dar aflate în proprietatea rezidenților țării raportoare trebuie considerate ca emisiuni ale nerezidenților. De exemplu, emisiunile Volkswagen Brazil sunt considerate ca fiind efectuate de unitățile rezidente în Brazilia și nu pe teritoriul țării raportoare.

Pentru a evita contabilizările duble sau lacunele, raportarea emisiunilor efectuate de societățile vehicul financiar trebuie abordată în mod bilateral, implicând BRI și BCN în cauză. BCN, și nu BRI, trebuie să raporteze emisiunile efectuate de societățile vehicul financiar care îndeplinesc criteriile de reședință prevăzute în SEC 95 și sunt clasificate ca rezidenți ai zonei euro.

Defalcarea sectorială a emitenților

Emisiunile trebuie clasificate în funcție de sectorul care își asumă obligația aferentă titlurilor emise. Titlurile emise prin SVF atunci când obligația aferentă emisiunii este asumată de către organizația mamă și nu de către SVF trebuie atribuite organizației mamă și nu SVF. De exemplu, emisiunile efectuate de o SVF din cadrul Philips trebuie alocate sectorului societăților nefinanciare și raportate de Olanda. Totuși, SVF și societatea-mamă a acesteia trebuie să fie situate în aceeași țară. Deci, dacă societatea-mamă nu este un rezident al țării raportoare, SVF trebuie tratată ca un rezident fictiv al țării raportoare, iar sectorul emitent trebuie să fie AIF. De exemplu, emisiunile efectuate de Toyota Motor Finance Netherlands BV trebuie atribuite AIF din Olanda deoarece societatea-mamă Toyota nu este rezidentă în Olanda.

Clasificarea sectorială cuprinde următoarele nouă tipuri de emitenți:

BCE/BCN,

instituții financiare monetare (IFM),

alți intermediari financiari,

societăți de asigurare și fonduri de pensii,

societăți nefinanciare,

administrație centrală,

administrație de stat și locală,

fonduri de securitate socială,

instituții internaționale.

Dacă o societate publică este privatizată prin emisiunea de acțiuni cotate, sectorul emitent trebuie clasificat ca societăți nefinanciare. În mod asemănător, dacă o IC publică este privatizată, sectorul emitent trebuie clasificat ca IFM altele decât băncile centrale. Emisiunile efectuate de gospodăriile populației sau instituțiile fără scop lucrativ aflate în serviciul gospodăriilor populației trebuie clasificate ca emisiuni ale societăților nefinanciare.

BRI respectă corelările (mappings) între defalcarea sectorială a emitenților disponibilă în baza de date a BRI și clasificările solicitate în formularele de raportare, după cum se arată în următoarea diagramă.

Scadența titlurilor emise

Titluri de creanță pe termen scurt cuprind titlurile a căror scadență inițială este de un an sau mai puțin, chiar dacă sunt emise cu facilități pe termen mai lung.

Titluri de creanță pe termen lung cuprind titlurile a căror scadență inițială este mai mare de un an. Titlurile emise cu date de scadență opționale, din care cea mai târzie este mai mare de un an, precum și titlurile emise cu scadențe nedeterminate se clasifică ca titluri pe termen lung. Astfel cum a fost propus la punctul 5.22 din SEC 95, defalcarea în funcție de scadență poate fi flexibilă, adică în cazuri excepționale titlurile pe termen scurt pot avea o scadență inițială de doi ani.

Metodologia aplicată în prezent de BRI este diferită. BRI consideră toate efectele comerciale în euro (euro commercial paper – ECP) și alte bilete în euro (euronotes) create în cadrul unui program pe termen scurt ca instrumente pe termen scurt, iar toate instrumentele emise în baza unei documentații pe termen lung ca fiind instrumente pe termen lung indiferent de scadența lor inițială.

Nu este considerată necesară folosirea unei categorii de scadență de doi ani precum în cazul statisticilor privind bilanțul IFM.

Clasificarea emisiunilor

Categoria F.33 din SEC 95.

Categoria F.511 din SEC 95.

Următoarele instrumente conținute în baza de date a BRI sunt clasificate ca titluri de creanță în cadrul statisticilor privind emisiunea de titluri de valoare:

certificatele de depozit,

efectele de comerț,

bonurile de tezaur,

obligațiunile,

efectele de comerț în euro,

obligațiunile pe termen mediu,

alte efecte pe termen scurt.

Acoperire neexhaustivă a instrumentelor în cadrul statisticilor privind emisiunea de titluri de valoare:

Titluri de creanță

Titluri de creanță pe termen scurt

Se includ cel puțin următoarele instrumente:

bonuri de tezaur și alte efecte pe termen scurt emise de administrația publică,

efecte negociabile pe termen scurt emise de societăți financiare și nefinanciare. Se folosesc o varietate de noțiuni pentru a desemna astfel de efecte: efecte de comerț, bonuri comerciale, bilete la ordin, bonuri de comerț, bonuri de schimb și certificate de depozit,

titluri de valoare pe termen scurt emise în cadrul facilităților de emisiune de bilete subscrise pe termen lung,

accepte bancare.

Titluri de creanță pe termen lung

Această categorie include cel puțin următoarele instrumente, care sunt enumerate cu titlu exemplificativ:

obligațiuni la purtător,

obligațiuni subordonate,

obligațiuni cu scadența facultativă, ultima fiind de peste un an,

obligațiuni emise pe o perioadă nedeterminată sau perpetue,

obligațiuni cu dobânda variabilă,

obligațiuni convertibile,

obligațiuni garantate,

titluri de valoare indexate în cazul cărora valoarea principalului este legată de un indice de preț, de prețul unei mărfi sau de un indice al cursului de schimb,

obligațiuni cu discount mare,

obligațiuni cu cupon zero,

euroobligațiuni,

obligațiuni globale,

obligațiuni care fac obiectul unui plasament privat,

titluri de valoare rezultate în urma conversiei creditelor,

credite devenite negociabile de facto,

obligațiuni convertibile în acțiuni, indiferent dacă sunt acțiuni ale societății emitente sau acțiuni ale unei alte societăți, atât timp cât nu au fost convertite. Opțiunea de conversie, considerată a fi un instrument financiar derivat, este exclusă atunci când poate fi separată de obligațiunea suport,

acțiuni sau titluri de participare care asigură un venit fix, dar nu conferă dreptul de a participa la distribuirea valorii reziduale a societății în caz de dizolvare, inclusiv acțiuni preferențiale neparticipative,

active financiare emise în cadrul securitizării creditelor, ipotecilor, creanțelor aferente cărților de credit, conturilor de încasat și altor active.

Se exclud următoarele instrumente:

tranzacțiile cu titluri de valoare în cadrul contractelor de report,

emisiunile de titluri nenegociabile,

credite nenegociabile.

Titlurile de creanță emise pe termen lung se divid în:

emisiuni cu rată fixă, adică obligațiuni în cazul cărora plata cuponului la valoarea nominală nu se modifică pe durata existenței titlului emis,

emisiuni cu rată variabilă, adică obligațiuni în cazul cărora rata cuponului sau principalul suport sunt legate de o rată a dobânzii sau de un alt indice, ceea ce determină ca plata cuponului la valoarea nominală să fie variabilă pe durata existenței titlului emis,

emisiuni cu cupon zero, adică instrumente cărora nu le corespunde o plată a cuponului periodică. De obicei, astfel de obligațiuni sunt emise cu discount și răscumpărate la valoarea nominală. Majoritatea discounturilor reprezintă echivalentul dobânzii acumulate pe durata existenței obligațiunii.

Acțiuni cotate

Acțiunile cotate includ:

titluri de capital emise de societățile cu răspundere limitată,

acțiuni răscumpărate ale societăților cu răspundere limitată,

acțiuni de dividend emise de societățile cu răspundere limitată,

acțiuni sau titluri de participare preferențiale sau privilegiate care conferă dreptul de participare la distribuirea valorii reziduale în momentul dizolvării societății. Acestea pot fi cotate sau necotate la o bursă de valori recunoscută,

plasamente private atunci când este posibil.

Dacă o societate este privatizată, iar administrația păstrează o parte din acțiuni, dar cealaltă parte este cotată pe o piață reglementată, întreaga valoare a capitalului societății este înregistrată la valori exigibile aferente acțiunilor cotate, deoarece, în mod potențial, toate acțiunile ar putea fi tranzacționate în orice moment la valoarea de piață. Se aplică același principiu dacă o parte a acțiunilor este vândută unor mari investitori și doar partea rămasă, adică cea care variază liber, este tranzacționată la bursa de valori.

Acțiunile cotate exclud:

acțiunile oferite spre vânzare, dar neplătite la emisiune,

obligațiunile convertibile în acțiuni. Acestea se includ imediat ce sunt convertite în acțiuni,

participațiile la capital ale asociaților cu răspundere nelimitată în cadrul societăților pe acțiuni,

investiții ale administrației în capitalul organizațiilor internaționale care sunt constituite din punct de vedere juridic ca societăți pe acțiuni,

emisiuni de acțiuni gratuite, numai la data emisiunii, și emisiuni de acțiuni divizate. Totuși, acțiunile gratuite și acțiunile divizate sunt incluse în mod nediferențiat în stocul total de acțiuni cotate.

Moneda emisiunii

Blocul A pentru BCN și Blocul B pentru BRI.

Se presupune că acțiunile cotate sunt emise în moneda țării de reședință a societății comerciale; emisiunile de acțiuni în alte monede sunt neglijabile sau inexistente. Prin urmare, datele cu privire la acțiunile cotate se referă la toate emisiunile rezidenților din zona euro.

Momentul înregistrării emisiunii

O emisiune se consideră efectuată în momentul în care emitentul primește plata și nu atunci când sindicatul își asumă angajamentul.

Corelarea stocurilor și fluxurilor

BCN trebuie să furnizeze informații cu privire la valorile exigibile, valoarea brută a titlurilor emise, răscumpărări și valoarea netă a titlurilor de creanță emise pe termen scurt și pe termen lung și acțiunile cotate.

Categoria F.511 din SEC 95.

Valoare brută a emisiunii de titluri (Gross issues)

Valoarea brută a emisiunii de titluri în cursul perioadei de raportare trebuie să includă toate emisiunile de titluri de creanță și acțiuni cotate în cadrul cărora emitentul vinde titluri nou create pentru a obține numerar. Acestea privesc crearea de noi instrumente în mod regulat. Momentul încheierii unei emisiuni este definit ca momentul în care este efectuată plata; din acest motiv înregistrarea titlurilor emise trebuie să reflecte cât se poate de precis momentul plății corespunzătoare emisiunii suport.

Nu este definită ca o tranzacție financiară; a se vedea punctele 5.93 și 6.56 din SEC 95, și Secțiunea 4(b) din prezenta anexă.

Tranzacție pe o piață secundară care implică schimbarea deținătorului; nu este acoperită de aceste statistici.

Considerată ca două tranzacții financiare; a se vedea punctele 5.62 și 6.54 din SEC 95, și Secțiunea 4 (a) (ii) din prezenta anexă.

Răscumpărări

Tranzacție pe o piață secundară care implică schimbarea deținătorului; nu este acoperită de aceste statistici.

Răscumpărările nu trebuie raportate în cazul unei singure delistări la bursă.

Valoarea netă a emisiunii de titluri

Valoare netă a emisiunii de titluri reprezintă soldul tuturor emisiunilor efectuate minus toate răscumpărările care au avut loc în cursul perioadei de raportare.

Valorile în circulație corespunzătoare acțiunilor cotate trebuie să cuprindă valoarea de piață a tuturor acțiunilor cotate ale entităților rezidente. Din acest motiv, valorile în circulație corespunzătoare acțiunilor cotate raportate de o țară din zona euro pot crește sau scade ca urmare a relocalizării unei entități listate. Acest tratament se aplică și în cazul unei preluări sau fuziuni în cadrul căreia nu sunt create și emise instrumente pentru obținerea de numerar și/sau nu sunt răscumpărate pe numerar și anulate. Pentru a evita dubla numărare sau lacunele în privința titlurilor de creanță și a acțiunilor cotate în cazul relocalizării unui emitent într-o altă țară de reședință, BCN trebuie să coordoneze în mod bilateral momentul raportării unui astfel de eveniment.

Evaluarea

Valoarea emisiunilor de titluri cuprinde o componentă de preț și, atunci când titlurile sunt exprimate în monede diferite de cea în care se face raportarea, o componentă valutară.

BCN trebuie să raporteze titlurile de creanță la valoarea nominală (face value) și acțiunile cotate la valoarea de piață (valoarea de tranzacție/transaction value). În privința titlurilor de creanță pe termen lung, diferitele tipuri de titluri emise (cu rată fixă, cu rată variabilă și cu cupon zero) pot fi evaluate prin folosirea unor metode diferite, ceea ce determină o evaluare mixtă a totalului. De exemplu, titlurile emise cu rată fixă și variabilă sunt evaluate în mod tipic la valoarea nominală, iar obligațiunile cu cupon zero la valoarea plătită efectiv. În general, valoarea relativă a obligațiunilor cu cupon zero este mică, motiv pentru care lista de coduri nu prevede o valoare determinată prin evaluare mixtă; valoarea totală a titlurilor de creanță pe termen lung este raportată la valoarea nominală (N). Acolo unde amploarea fenomenului este semnificativă, se folosește valoarea Z pentru nespecificat. În general, oriunde există o situație în care are loc o evaluare mixtă, BCN furnizează detalii în privința atributelor, în conformitate cu atributele prevăzute în Anexa IV.

Evaluarea prețului

Stocurile și fluxurile aferente acțiunilor cotate trebuie raportate la valoarea de piață; stocurile și fluxurile aferente titlurilor de creanță la valoarea nominală. Se face excepție de la înregistrarea stocurilor și fluxurilor de titluri de creanță la valoarea nominală în privința obligațiunilor cu discont mare și a celor cu cupon zero, în cazul cărora titlurile emise sunt înregistrate la valoarea efectiv plătită, adică prețul cu discont din momentul achiziției și răscumpărările la scadență la valoarea nominală. Valorile exigibile corespunzătoare obligațiunilor cu discont mare și celor cu cupon zero reprezintă sumele efectiv plătite plus dobânda acumulată după cum se arată mai jos.

A = E (100(EP)100)^(tT)

unde

Asuma plătită efectiv și dobânda acumulatăEvaloarea efectivă (suma plătită la momentul emisiunii sau al răscumpărării)Pvaloarea nominală (rambursată la sfârșitul scadenței)Ttimpul până la scadență de la data emisiunii (în zile)ttimpul trecut de la data emisiunii (în zile)

Pot exista anumite diferențe între procedurile de evaluare a prețului folosite în diferitele țări.

Metoda de evaluare a prețului din SEC 95, conform căreia este necesară înregistrarea fluxurilor aferente titlurilor de creanță și acțiunilor la valoarea de tranzacție și a stocurilor la valoarea de piață, nu se aplică în acest context.

Actualele norme de evaluare ale BRI prevăd valoarea nominală pentru titlurile de creanță și prețul de emisiune pentru acțiunile cotate. În cazul obligațiunilor cu discont mare și al obligațiunilor cu cupon zero, BCN raportoare trebuie să calculeze dobânda acumulată când este posibil.

Moneda raportării și evaluarea cursului de schimb

Începând cu 1 ianuarie 1999, nu este necesară evaluarea cursului de schimb pentru titlurile emise de rezidenții naționali în euro (parte din Blocul A), iar titlurile emise de rezidenții naționali în euro/monedele naționale (restul din Blocul A) se convertesc în euro prin aplicarea cursurilor de schimb stabilite în mod irevocabil la 31 decembrie 1998.

SEC 95, punctul 6.58.

titlurile în circulație trebuie convertite în euro/moneda națională la cursul de schimb mediu al pieței pertinent, prevalent la sfârșitul perioadei de raportare, adică la închiderea activității în ultima zi lucrătoare din perioada de raportare; și

titlurile emise la valoare brută și răscumpărările trebuie convertite în euro/monedă națională folosind cursul de schimb mediu al pieței, prevalent în momentul plății. Dacă nu este posibilă identificarea cursului de schimb exact aplicabil în vederea conversiei, se poate folosi un curs de schimb cât se poate de apropiat de cursul mediu al pieței din momentul plății.

Pentru perioadele anterioare datei de 1 ianuarie 1999, BCN trebuie să urmeze cât se poate de îndeaproape aceste standarde prevăzute de SEC 95 în vederea convertirii în euro/moneda națională a țării raportoare a tuturor titlurilor emise, răscumpărărilor și titlurilor în circulație exprimate în valute diferite de moneda națională. În vederea trimiterii datelor către BCE, întreaga serie temporală trebuie apoi convertită în euro prin aplicarea cursurilor de schimb stabilite în mod irevocabil la 31 decembrie 1998.

BRI raportează la BCE toate emisiunile în euro/monede naționale (Blocul B) efectuate de rezidenții din RL în dolari SUA folosind cursul de schimb de la sfârșitul perioadei pentru valorile în circulație și cursul de schimb mediu al perioadei respective pentru titlurile emise și răscumpărări. BCE convertește toate datele în euro folosind același principiu aplicat inițial de BRI. Anterior datei de 1 ianuarie 1999 trebuie folosit ca substitut cursul de schimb între ECU și dolarul SUA.

Utilizarea consecventă a conceptelor

Legăturile dintre statisticile privind emisiunile de titluri și statisticile privind bilanțul IFM au în vedere instrumentele negociabile emise de către IFM. Conceptele sunt folosite în mod consecvent în cazul sferei de acoperire a instrumentelor și al IFM care le emit, precum și în cazul alocării de instrumente unor benzi de scadență și al defalcărilor pe valute. Există diferențe între statisticile privind emisiunile de titluri și statisticile privind bilanțul IFM în ceea ce privește principiile de evaluare (adică valoarea nominală în cazul celor dintâi și valoarea de piață în cazul celor din urmă). Cu excepția diferențelor de evaluare, pentru fiecare țară valoarea exigibilă a titlurilor emise de IFM raportate în contextul statisticilor privind emisiunile de titluri corespunde posturilor 11 (titluri de creanță emise) și 12 (titluri de pe piața monetară (money market paper)) din pasivul bilanțului IFM. Titlurile pe termen scurt astfel cum sunt definite în contextul statisticilor privind emisiunile de titluri corespund sumei titlurilor de pe piața monetară și titlurilor de creanță emise cu scadență de până la un an. Titlurile pe termen lung astfel cum sunt definite în contextul statisticilor privind emisiunile de titluri sunt egale cu suma titlurilor de creanță emise cu scadență de peste un an și până la doi ani și titlurilor de creanță emise cu scadență de peste doi ani.

BCN trebuie să verifice sfera de acoperire a statisticilor privind emisiunile de titluri și a statisticilor privind bilanțul IFM și să indice la BCE orice diferențe conceptuale. Se efectuează trei tipuri de verificări ale consecvenței: pentru emisiunile efectuate de (1) BCN în euro/moneda națională; și (2) IFM altele decât băncile centrale în euro/moneda națională; și (3) IFM altele decât băncile centrale în alte valute. Pot exista diferențe minore, dat fiind că statisticile privind emisiunile de titluri și statisticile privind bilanțul IFM provin din sisteme naționale de raportare cu scopuri diferite.

Cerințe privind datele

Sunt așteptate declarații statistice din partea fiecărei țări și pentru fiecare serie temporală aplicabilă. BCN trebuie să notifice la BCE în mod prompt în scris explicații dacă un anumit post nu se aplică într-o anumită țară. BCN nu pot raporta în mod temporar seria temporală dacă fenomenul subiacent nu există. BCN trebuie de asemenea să notifice acest eveniment sau orice alte modificări ale schemei de codificare descrise în Anexa IV. În plus, acestea trebuie să informeze BCE atunci când sunt trimise revizuiri împreună cu explicațiile cu privire la natura acestor revizuiri.

Note explicative naționale

Fiecare BCN trebuie să transmită un raport conținând descrierea datelor furnizate în contextul acestui exercițiu. Raportul trebuie să conțină tematicile descrise mai jos și să urmeze cât se poate de îndeaproape structura propusă. BCN trebuie să furnizeze informații suplimentare cu privire la situațiile în care datele raportate nu respectă prezenta orientare sau atunci când nu au furnizat datele solicitate, precum și motivele pentru aceasta. Raportul trebuie transmis la BCE ca document Word prin Cebamail. Raportul nu poate fi transmis mai târziu decât transmiterea datelor.

Sursele datelor/sistemul de colectare a datelor: trebuie transmise detalii cu privire la sursele datelor folosite în vederea elaborării statisticilor privind emisiunea de titluri: surse administrative pentru emisiunile guvernamentale, raportare directă din partea IFM și a altor instituții, ziare, furnizori de date precum International Finance Review etc.. BCN trebuie să indice dacă datele sunt colectate și stocate pentru fiecare emisiune în parte, precum și criteriile lor. În mod alternativ, BCN trebuie să indice dacă datele sunt colectate și stocate în mod nediferențiat ca valori emise de emitenți individuali în cursul perioadei de raportare, de exemplu, pentru sistemele de colectare directă a datelor. BCN trebuie să furnizeze informații privind criteriile folosite în cadrul raportării directe pentru identificarea agenților raportori și a informațiilor care trebuie transmise.

Proceduri de elaborare: metoda folosită pentru elaborarea datelor în cadrul acestui exercițiu trebuie descrisă pe scurt, de exemplu agregarea informațiilor cu privire la emisiunile individuale de titluri, aranjamentele aplicabile seriilor temporale existente și dacă sunt publicate sau nu.

Reședința emitentului: BCN trebuie să menționeze dacă este posibilă aplicarea în întregime a definiției reședinței date de SEC 95 (și IFM) în cadrul clasificării emisiunilor. Dacă acest lucru nu este posibil, sau posibil doar în parte, BCN trebuie să acorde explicații complete cu privire la criteriile efectiv folosite.

Defalcarea sectorială a emitenților: BCN trebuie să indice derogările de la clasificarea emitenților în conformitate cu defalcarea sectorială definită la secțiunea 2 punctul 2. Notele trebuie să dea explicații cu privire la derogările identificate și la zonele gri.

Moneda emisiunii: dacă nu este posibilă identificarea separată a componentelor valutare ale unei emisiuni, BCN trebuie să explice derogările de la reguli. În plus, BCN care nu pot să facă distincție în cazul tuturor titlurilor între emisiuni în moneda locală, în euro/alte monede naționale și în alte valute trebuie să descrie categoria în care au încadrat astfel de emisiuni și să indice valoarea totală a emisiunilor care nu au fost alocate în mod corespunzător în vederea ilustrării proporției denaturării.

Clasificarea titlurilor emise: BCN trebuie să furnizeze informații cuprinzătoare cu privire la tipul de titluri acoperite de datele naționale, inclusiv termenii și condițiile naționale. Dacă se știe că sfera de acoperire este parțială, BCN trebuie să explice lacunele existente.

Plasamente private: BCN trebuie să indice dacă sunt sau nu sunt acoperite de datele raportate,

Accepte bancare (Bankers' acceptances): dacă sunt negociabile și incluse în datele raportate corespunzătoare titlurilor de creanță pe termen scurt, țara raportoare trebuie să explice în notele explicative naționale procedurile naționale pentru înregistrarea acestor instrumente și natura lor,

Acțiuni cotate: BCN trebuie să indice dacă acțiunile necotate și alte participații sunt acoperite de datele raportate cu o estimare a valorii acțiunilor necotate și/sau a altor participații în vederea ilustrării proporției denaturării. BCN trebuie să indice în notele explicative naționale orice lacune de care au cunoștință în sfera de acoperire a acțiunilor cotate.

Analiza instrumentală a titlurilor pe termen lung: dacă suma obligațiunilor cu rată fixă, rată variabilă și cupon zero nu se adaugă totalului titlurilor de creanță pe termen lung, BCN trebuie să indice tipul și valoarea titlurilor pe termen lung pentru care nu este disponibilă o astfel de defalcare.

Scadența titlurilor emise: dacă nu se pot aplica în mod strict definițiile date termenului scurt și termenului lung, BCN trebuie să indice în notele explicative naționale abaterile din cadrul datelor raportate.

Răscumpărări: BCN trebuie să menționeze modul în care deduc informațiile privind răscumpărările și dacă informațiile sunt colectate prin raportare directă sau calculate în funcție de valoarea reziduală.

Evaluarea prețului: BCN trebuie să precizeze în detaliu în notele explicative naționale procedura de evaluare folosită pentru (1) titlurile de creanță pe termen scurt; (2) titlurile de creanță pe termen lung; (3) obligațiunile cu discont; și (4) acțiunile cotate. Trebuie explicată orice diferență de evaluare în cazul stocurilor și fluxurilor.

Frecvența raportării, termenele și intervalul de timp: trebuie indicată măsura în care datele elaborate în cadrul acestui exercițiu au fost furnizate cu respectarea cerințelor pentru utilizatori, adică pentru date lunare, cu un termen de cinci săptămâni. Trebuie, de asemenea, indicată întinderea seriilor temporale furnizate. Trebuie raportate orice întreruperi ale seriilor, de exemplu, diferențele cu privire la sfera de acoperire a titlurilor în timp.

Revizuiri: motivul și amploarea revizuirilor trebuie clarificate pe scurt în note explicative redactate pentru fiecare revizuire.

Sfera de acoperire estimată pe instrument emis de rezidenții naționali: BCN trebuie să transmită estimări naționale cu privire la sfera de acoperire a titlurilor din fiecare categorie de emisiuni ale rezidenților naționali, adică emisiuni de titluri pe termen scurt, titluri pe termen lung, și acțiuni cotate, în moneda locală, în euro/alte monede naționale, inclusiv ECU, și în alte valute în conformitate cu tabelul de mai jos. Estimările privind sfera de acoperire în % trebuie să indice cota de titluri acoperite în cadrul fiecărei categorii de instrumente sub formă de procente din emisiunea totală, care trebuie raportate la clasa corespunzătoare în conformitate cu normele de raportare. La comentarii pot fi furnizate descrieri scurte. BCN trebuie să indice și orice modificări cu privire la sfera de acoperire ca urmare a aderării la uniunea monetară.

PARTEA 12a

PARTEA 13

Statisticile privind plățile

Mijloace de decontare

Mijloacele de decontare sunt active sau creanțe asupra activelor folosite în vederea efectuării plăților.

TABELUL 1

Sfârșitul perioadei.

TABELUL 2

Mijloace de decontare folosite de instituțiile de credit

(milioane EUR)

Posturi

Depozite overnight în euro deținute la alte instituții de credit (sfârșitul perioadei)

Depozite overnight transferabile în euro deținute la alte instituții de credit (sfârșitul perioadei)

Post pro-memoria:

Valoarea totală a creditelor acordate de banca centrală instituțiilor de credit și rambursate într-o perioadă mai scurtă de o zi lucrătoare. Aceasta reprezintă media valorii maxime zilnice a pozițiilor intraday de descoperit de cont, simultane și efective, sau a tragerilor în cadrul facilităților de creditare intraday din cursul zilei pentru toate instituțiile de credit luate împreună. Toate zilele din perioada de aplicare, inclusiv sfârșiturile de săptămână și zilele bancare nelucrătoare, sunt luate în considerare în medie.

Instituții care oferă servicii de plăți

Instituțiile care oferă servicii de plăți sunt instituții independente din punct de vedere juridic care operează în țara raportoare și sunt:

banca centrală,

instituțiile de credit constituite în mod legal în țara raportoare (include Instituții emitente de monedă electronică),

sucursalele instituțiilor de credit cu sediul în zona euro,

sucursalele în afara zonei euro ale instituțiilor de credit cu sediul în SEE,

sucursalele băncilor cu sediul în afara SEE,

alte instituții care oferă servicii de plăți către non-IFM.

TABELUL 3

Sfârșitul perioadei.

Numărul de birouri include sediul principal al instituției dacă aceasta oferă servicii de plăți cu compensare și decontare fără numerar. Nu se includ birourile mobile. Fiecare sediu de activitate constituit în aceeași țară raportoare este considerat separat.

Depozitele prin Internet/PC: depozite care pot fi accesate și utilizate electronic prin intermediul serviciilor bancare prin Internet sau PC cu ajutorul programelor sau al liniilor telefonice dedicate. Nu se includ depozitele cu acces bancar prin telefon sau telefon mobil, decât dacă sunt, de asemenea, accesibile prin intermediul aplicațiilor bancare prin Internet sau prin PC.

Funcții de plată ale cardurilor și dispozitive de acceptare

Carduri

Cardurile sunt incluse în partea emisiunilor de carduri. Fiecare țară raportează numărul de carduri care au fost emise în țara respectivă și folosite pentru operațiuni în interiorul sau în afara țării emitente.

Dacă un card oferă mai multe dintre funcțiile enumerate mai jos, este considerat în cadrul fiecărei subcategorii aplicabile. Astfel, numărul total de carduri poate fi mai mic decât suma subcategoriilor, iar pentru a evita dubla numărare nu trebuie adăugate subcategoriile.

Funcțiile cardurilor cuprind:

Funcția de numerar: îl îndreptățește pe deținătorul cardului să retragă numerar de la un distribuitor de numerar și/sau să depună numerar. Funcția de numerar este combinată de obicei cu o funcție de plată.

Funcția de plată (cu excepția funcției de monedă electronică): funcție de debit și/sau funcție de debit amânat și/sau funcție de credit. Cardul poate avea de asemenea alte funcții, precum funcția de monedă electronică, dar cardurile care au doar funcția de monedă electronică nu se includ în această categorie.

Funcția de debit: dă posibilitatea deținătorilor de carduri să își plătească cumpărăturile direct și imediat din conturile lor, indiferent dacă aceste conturi sunt deschise la emitentul cardului sau nu. Poate fi legată de un cont care oferă facilități de descoperit de cont ca o trăsătură suplimentară.

Funcția de debit amânat: dă posibilitatea deținătorilor de carduri să își plătească cumpărăturile dintr-un cont deschis la emitentul cardului, până la o limită autorizată. Ulterior soldul acestui cont este decontat în întregime la sfârșitul unei perioade predeterminate.

Funcția de credit: dă posibilitatea deținătorilor de carduri să facă cumpărături și/sau să retragă numerar până la un plafon predeterminat. Creditul acordat poate fi decontat în întregime la sfârșitul unei perioade specificate sau poate fi decontat în parte, soldul fiind considerat drept credit extins, pentru care se percepe de obicei o dobândă.

Carduri cu funcție de debit și/sau de debit amânat: această categorie se raportează numai dacă datele nu pot fi defalcate în Carduri cu funcție de debit și Carduri cu funcție de debit amânat.

Carduri cu funcție de credit și/sau de debit amânat: această categorie se raportează numai dacă datele nu pot fi defalcate în Carduri cu funcție de credit și Carduri cu funcție de debit amânat.

Funcția de monedă electronică: carduri pe care poate fi stocată direct moneda electronică.

Terminale

Se iau în considerare toate terminalele situate într-o țară. Nu se includ punctele fără acces fizic, precum internetul sau accesul telefonic la servicii. Dacă un terminal oferă mai multe funcții, este considerat la fiecare categorie aplicabilă. Astfel, numărul total de terminale poate fi mai mic decât suma subcategoriilor, iar pentru a evita dubla numărare, nu trebuie adăugate subcategoriile.

Operațiuni de plată și operațiuni la terminal implicând non-IFM

Operațiuni pe tip de instrument de plată

Această secțiune cuprinde toate operațiunile inițiate de non-IFM, precum și tranzacțiile inițiate de IFM dacă cealaltă parte în cadrul operațiunii este o non-IFM. Include operațiuni exprimate în valută externă și inițiate în țara respectivă. Datele se recalculează folosind cursul de schimb de referință al BCE. În cazul plăților la grămadă (bulk payments), se consideră fiecare plată individuală.

Operațiuni pe tip de terminal

Această secțiune cuprinde operațiunile cu numerar și fără numerar efectuate la un terminal fizic (nu la cele virtuale). Sfera operațiunilor de plată cu carduri raportate în cadrul acestei secțiuni este mai mică decât cea a operațiunilor raportate la secțiunea 4 punctul 1 Operațiuni pe tip de instrument, deoarece operațiunile cu carduri la punctele de vânzare virtuale, de exemplu, prin internet sau prin telefon, sunt excluse, astfel de operațiuni fiind raportate la secțiunea 4 punctul 1.

Operațiunile pe tip de terminal sunt incluse în trei nivele diferite în funcție de localizarea terminalului și de reședința emitentului cardului. Dacă nu este posibilă efectuarea unei distincții în funcție de localizarea terminalului și/sau reședința emitentului cardului, operațiunile se includ la postul a) Terminale situate în țara respectivă cu carduri emise în țara respectivă aceasta fiind categoria cea mai comună și trebuie dată o explicație în notele finale.

Transferurile de credit figurează de partea plătitorului. Acestea includ ordine poștale și ordine de bani.

Transferurile de credit au loc fie în formă materială (pe suport de hârtie), fie în formă dematerializată (prin emisiune în cont):

Transferurile în formă materială (pe suport de hârtie): transferurile de credit pe care plătitorul le prezintă sub formă materială (pe suport de hârtie);

Transferurile în formă dematerializată (prin emisiune în cont): transferurile de credit pe care plătitorul le trimite fără a folosi formulare de hârtie, adică electronic.

Debitările directe figurează în partea beneficiarului plății. Se includ atât debitările directe punctuale (one-off), cât și cele periodice. În cazul debitărilor directe periodice, fiecare plată individuală este considerată ca o tranzacție.

Plățile cu carduri emise în țara respectivă, cu excepția cardurilor având doar funcția de monedă electronică, figurează în partea emisiunii de carduri. Nu se includ operațiunile cu monedă electronică.

Operațiunile de cumpărare cu monedă electronică figurează în partea emisiunii cardului sau a altui dispozitiv de stocare folosit. Se raportează doar operațiunile cu carduri sau dispozitive de stocare emise în țara respectivă.

Cecurile figurează în partea beneficiarului plății cu cardul atunci când sunt prezentate în vederea compensării cecului (cheque clearing). Nu se includ cecurile emise, dar care nu sunt prezentate în vederea compensării (clearing).

Alte instrumente de plată. Plăți cu instrumente care există în unele țări, care nu pot fi incluse în nici una din celelalte categorii de instrumente de plată, de exemplu, bonuri de schimb, inclusiv bonuri de schimb tranșate (truncated bills of exchange). Instrumentele incluse sunt specificate în notele finale.

Operațiuni transfrontaliere trimise. Subcategorie a Total număr/valoare operațiuni cu instrumente de plată.

Operațiuni transfrontaliere primite. Informațiile se furnizează dacă sunt disponibile în țara raportoare. Transferurile de credit figurează în partea beneficiarului plății (adică a destinatarului instrucțiunilor). Debitările directe și cecurile figurează în partea plătitorului (adică a destinatarului instrucțiunilor). Operațiunile cu card figurează în partea dobânditoare (adică a beneficiarului plății).

Creditare în cont prin simpla înregistrare în cont. Element obligatoriu al datelor, adică datele trebuie raportate de îndată ce este posibil în contextul național.

Debitare din cont prin simpla înregistrare în cont. Element obligatoriu al datelor, adică datele trebuie raportate de îndată ce este posibil în contextul național.

Creditările în/debitările din conturi prin simpla înregistrare în cont trebuie excluse din transferurile de credit, debitările directe sau orice alte categorii de instrumente de plată tradiționale și trebuie raportate numai în cadrul posturilor memo corespunzătoare. Aceasta se aplică și datelor din trecut, în funcție de disponibilitatea datelor.

Retrageri de numerar de la bancomat (ATM). Retragerile de numerar efectuate la un bancomat (ATM) folosind un card cu funcția de numerar. Nu se includ avansurile de numerar la terminalele POS folosind un card cu funcție de debit, credit sau debit amânat, dar acestea se raportează la operațiuni POS.

Depozite de numerar la bancomat (ATM). Depozite de numerar efectuate la un bancomat (ATM) folosind un card cu funcție de numerar.

Operațiunile POS cuprind operațiunile la terminalele EFTPOS și operațiunile folosind imprintere manuale. Se includ avansurile de numerar la terminalele POS; dacă acestea pot fi identificate separat se raportează de asemenea la postul pro-memoria Avansuri de numerar la terminalele POS.

Operațiuni de încărcare/descărcare a cardului cu monedă electronică. Se includ atât operațiunile de încărcare cât și cele de descărcare.

Retragerile de numerar OTC nu se includ în defalcarea instrumentelor de plată. Totuși, datele trebuie raportate ca posturi pro-memoria dacă sunt disponibile.

Depozitele de numerar OTC nu se includ în defalcarea instrumentelor de plată. Totuși, datele pot fi raportate ca posturi pro-memoria dacă sunt disponibile.

Sisteme de transfer de fonduri interbancare selecționate

Se includ sistemele de transfer de fonduri interbancare (STFI) indiferent dacă sunt administrate de o bancă centrală sau de un operator privat. Cifrele sunt furnizate pentru fiecare sistem în parte. Sunt listate doar sistemele care au un volum de activitate semnificativ. În cea mai mare parte, acestea sunt sistemele menționate în partea de text din Blue Book (cartea albastră). Sistemele se includ dacă au fost operaționale în cursul oricăruia dintre cei cinci ani de referință precedenți.

STFI se împart în componente TARGET2/TARGET și sisteme de plăți non-TARGET:

JO L 237, 8.9.2007, p. 1.

JO L 18, 23.1.2006, p. 1.

sistemul de plăți non-TARGET este un STFI care nu este o parte componentă a TARGET2/TARGET.

Participarea la sisteme de transfer de fonduri interbancare selecționate

Fiecare participant care are acces individual la sistem sau care poate fi contactat în mod individual în cadrul sistemului este considerat separat, indiferent dacă există un raport juridic între doi sau mai mulți astfel de participanți, de exemplu, în caz de fuziune.

Participant direct este o entitate care este identificată sau recunoscută de către un STFI și este autorizată să trimită sau primească ordine de plată direct către sau de la sistem fără un intermediar sau care este supusă direct normelor care reglementează STFI. De asemenea, în unele sisteme, participanții direcți schimbă ordine în numele participanților indirecți.

Participant indirect este un participant la un sistem de plăți având un acord structurat (tiering arrangement), și care folosește un participant direct ca intermediar pentru desfășurarea unor activități permise în cadrul sistemului (în special decontarea).

Plăți procesate de sistemele de transfer de fonduri interbancare selecționate

Tabelele 8 și 9 cuprind datele privind operațiunile prezentate la și procesate în cadrul unui sistem de transfer de fonduri interbancare. Fiecare plată figurează o singură dată în partea participantului care o trimite și nu de două ori – adică debitarea contului plătitorului și creditarea contului beneficiarului plății nu sunt considerate separat. Se includ doar plățile efectuate în cadrul sistemului. Se exclud plățile respinse sau anulate.

Pentru a evita dubla numărare, operațiunile transfrontaliere se consideră în țara în care este inițiată operațiunea.

Descrierile instrumentelor de plată din Secțiunea 4 se aplică diferitelor posturi din prezenta secțiune. Toate operațiunile figurează în partea participantului care trimite instrucțiunea.

Coeficientul de concentrare în funcție de volum/valoare este cota de piață a celor mai mari cinci expeditori de mesaje de plată și poate include o bancă centrală, în cadrul fiecărui STFI în funcție de numărul/valoarea operațiunilor. Se calculează în raport cu totalul numărului/valorii operațiunilor din sistem corespunzătoare anului respectiv.

PARTEA 14

Statisticile privind activele și pasivele FI

Declarațiile statistice trebuie să conțină date pentru toate căsuțele din tabelele relevante din prezenta orientare, chiar dacă sunt zero, lipsesc sau fenomenul nu există.

PARTEA 15

Tabel de raportare SVI

PARTEA 16

Credite acordate societăților nefinanciare în funcție de ramura de activitate

BCN raportează datele referitoare la secțiunile individuale în conformitate cu modelul I sau, în cazul în care datele referitoare la secțiunile individuale nu sunt disponibile, în conformitate cu modelul II.

BCN raportează distinct soldurile referitoare la creditele acordate societăților nefinanciare naționale și creditele acordate societăților nefinanciare din alte state membre participante (unde este cazul). Toate informațiile sunt raportate în milioane EUR.

Numărul de sucursale ale instituțiilor de credit (IC) la sfârșitul perioadei de referință. Acest indicator trebuie să includă doar sucursalele care aparțin IC. Trebuie excluse birourile unităților instituționale care nu sunt la rândul lor instituții de credit, chiar dacă aparțin aceluiași grup ca și o IC.

Numărul de angajați ai instituțiilor de credit (IC). Acest indicator se referă la numărul mediu de angajați ai IC pe parcursul anului de referință. Sunt excluși angajații instituțiilor financiare care nu sunt la rândul lor IC, chiar dacă aceste instituții aparțin aceluiași grup.

Cota celor mai mari cinci IC din totalul activelor (CR5). Acest indicator se referă la concentrarea în activitatea bancară. Pentru a-l deduce, BCN trebuie să adopte următoarea metodă agregată neconsolidată: (1) să ordoneze totalurile bilanțiere ale tuturor IC raportoare; și (2) să calculeze (i) suma celor mai mari cinci totaluri bilanțiere; și (ii) suma tuturor totalurilor bilanțiere; și (3) să calculeze raportul dintre (i) și (ii). Datele care trebuie raportate la BCE trebuie exprimate ca procente, de exemplu, o valoare de 72,4296 % trebuie raportată ca 72,4296 și nu ca 0,7243. Deși compoziția celor mai mari cinci IC se poate schimba în timp, BCN trebuie să transmită numai cota celor mai mari cinci IC la un anumit moment (sfârșit de decembrie al anului de referință).

Indicele Herfindahl (HI) pentru totalul activelor instituțiilor de credit (IC). Asemănător indicatorului precedent, acesta se referă la concentrarea în activitatea bancară. BCN trebuie să folosească, în măsura în care este posibil, o metodă agregată. În acest caz, calcularea HI trebuie să includă bilanțul agregat al fiecărei IC incluse în grup, eventual folosind informațiile de natură contabilă conținute în declarațiile financiare anuale ale acestor instituții. Atunci când datele din coada de raportare (tail report data) nu se referă la toate IC, datele trebuie extrapolate.

Totalul investițiilor societăților de asigurare. Informațiile se referă la totalul activelor financiare ale acestor societăți, care se obține prin deducerea activelor nefinanciare precum activele fixe din totalul bilanțier agregat. Dacă este necesar, cifrele trebuie extrapolate astfel încât să se asigure o acoperire 100 %. Dacă nu sunt disponibile informații separate cu privire la societățile de asigurare, acest indicator poate fi combinat cu indicatorul Totalul activelor aflate în administrarea fondurilor de pensii astfel încât să formeze un indicator unic. BCN trebuie să marcheze seriile în cazul în care este adoptată înregistrarea combinată.

Totalul activelor aflate în administrarea fondurilor de pensii. Aceste informații se referă la totalurile bilanțiere agregate ale fondurilor de pensii autonome. Dacă nu sunt disponibile informații separate cu privire la fondurile de pensii, acest indicator poate fi combinat cu indicatorul Totalul investițiilor societăților de asigurare astfel încât să formeze un indicator unic. În acest caz trebuie transmisă o declarație nulă în privința indicatorului Totalul activelor aflate în administrarea fondurilor de pensii.

Numărul de sucursale ale IC din alte țări UE. Acest indicator se referă la numărul de sucursale din țara raportoare care aparțin IC rezidente în alte țări UE. Dacă o IC are mai multe sucursale într-o anumită țară, acestea sunt considerate ca una singură. BCN trebuie să asigure că datele începând de la sfârșitul lui 1999 sunt consecvente cu datele raportate în cadrul listei IFM.

Totalul activelor sucursalelor IC din alte țări UE. Acest indicator se referă la totalul bilanțier agregat al sucursalelor acoperite de indicatorul Numărul de sucursale ale IC din alte țări UE.

Numărul de filiale ale IC din alte țări UE. Acest indicator se referă la numărul de filiale din țara raportoare care sunt controlate de o IC rezidentă în altă țară UE. Pot fi luate în considerare numai filialele care sunt și ele IC.

Totalul activelor filialelor IC din alte țări UE. Acest indicator se referă la totalul bilanțier agregat al filialelor acoperite de indicatorul Numărul de filiale ale IC din alte țări UE.

Numărul de sucursale ale IC din țări non-UE. Acest indicator se referă la numărul de sucursale rezidente în țara raportoare care aparțin IC rezidente în țări care nu sunt state membre. Dacă o bancă are mai multe sucursale într-o anumită țară, acestea sunt considerate ca una singură. BCN trebuie să asigure că datele sunt consecvente cu datele raportate în cadrul listei IFM.

Totalul activelor sucursalelor IC din țări non-UE. Acest indicator se referă la totalul bilanțier agregat al sucursalelor acoperite de indicatorul Numărul de sucursale ale IC din țări non-UE.

Numărul de filiale ale IC din țări non-UE. Acest indicator se referă la numărul de filiale rezidente în țara raportoare, aflate sub controlul unor IC rezidente în țări care nu sunt state membre.

Totalul activelor filialelor IC din țări non-UE. Acest indicator se referă la totalul bilanțier agregat al filialelor acoperite de indicatorul Numărul de filiale ale IC din țări non-UE.

Numărul de sucursale ale IC din alte state membre participante. Acest indicator se referă la numărul de sucursale rezidente în țara raportoare, aparținând IC rezidente în alte state membre participante. Dacă o bancă are într-o anumită țară mai multe sucursale, acestea sunt considerate ca una singură. BCN trebuie să asigure că datele sunt consecvente cu datele raportate în cadrul listei IFM.

Totalul activelor sucursalelor IC din alte state membre participante. Acest indicator se referă la totalul bilanțier agregat al sucursalelor acoperite de indicatorul Numărul de sucursale ale IC din alte state membre participante.

Numărul de filiale ale IC din alte state membre participante. Acest indicator se referă la numărul de filiale rezidente în țara raportoare care se află sub controlul unor IC rezidente în alte state membre participante.

Totalul activelor filialelor IC din alte state membre participante. Acest indicator se referă la totalul bilanțier agregat acoperit de indicatorul Numărul de filiale ale IC din alte state membre participante.

credite acordate gospodăriilor populației sub forma creditelor de consum, spre exemplu, credite acordate pentru finanțarea consumului personal de bunuri și servicii; credite pentru locuințe, spre exemplu, creditul acordat în scopul investirii în locuințe, inclusiv în scopul construirii și îmbunătățirii aduse locuințelor; și altele, spre exemplu, credite acordate în scopuri precum dezvoltarea afacerilor, consolidarea datoriilor, finanțarea educației etc.,

leasing financiar acordat terților,

credite neperformante care nu au fost încă rambursate sau anulate,

titluri de valoare nenegociabile,

creanțe subordonate sub formă de credite.

acțiuni cotate, cu excluderea acțiunilor fondurilor de investiții: acțiuni ale căror prețuri sunt cotate la o bursă de valori recunoscută sau pe alt tip de piață secundară (SEC 95, punctele 5.88-5.93),

acțiuni necotate, cu excluderea acțiunilor fondurilor de investiții: acțiuni care nu sunt cotate (SEC 95, punctele 5.88-5.93),

alte titluri de participație: toate tranzacțiile având ca obiect alte titluri de participație care nu sunt acoperite de acțiunile cotate și necotate (SEC 95, punctele 5.94-5.95).

opțiuni, negociabile și OTC;

warante;

futures, dar numai dacă au o valoare de piață deoarece sunt tranzacționabile sau pot fi compensate;

swap-uri, dar numai dacă au o valoare de piață deoarece sunt tranzacționabile sau pot fi compensate.

depozite: depozite transferabile și alte depozite (a se vedea active) plasate la AIF. În general, aceste depozite sunt plasate de către IFM,

credite: credite acordate către AIF raportori care nu sunt materializate în documente sau care sunt reprezentate printr-un singur document, chiar dacă acesta a devenit negociabil.

capitalul social,

profiturile sau fondurile nerepartizate,

provizioanele specifice constituite pentru acoperirea creditelor, titluri de valoare și alte tipuri de active,

profit/pierdere din exploatare.

sursele datelor folosite pentru elaborarea statisticilor AIF, cu excepția societăților de asigurare și a fondurilor de pensii, de exemplu, oficii statistice, raportare directă din partea AIF și/sau a administratorilor fondurilor,

detalii privind sistemele de colectare, de exemplu, rapoarte voluntare, studii de activitate, eșantionare, raportare condiționată de existența unor praguri și extrapolare.

defalcarea în funcție de instrument: instrumentele acoperite pot fi diferite de cele precizate în instrucțiunile de raportare ale BCE, de exemplu, două instrumente diferite nu pot fi identificate separat,

defalcarea geografică,

defalcarea în funcție de sector,

metodele de evaluare.

toate emisiunile efectuate de către rezidenții din zona euro în orice monedă, și

toate emisiunile efectuate în toată lumea în euro, atât la nivel național, cât și internațional.

BCE/BCN,

instituții financiare monetare (IFM),

alți intermediari financiari,

societăți de asigurare și fonduri de pensii,

societăți nefinanciare,

administrație centrală,

administrație de stat și locală,

fonduri de securitate socială,

instituții internaționale.

certificatele de depozit,

efectele de comerț,

bonurile de tezaur,

obligațiunile,

efectele de comerț în euro,

obligațiunile pe termen mediu,

alte efecte pe termen scurt.

Titluri de creanță

Titluri de creanță pe termen scurt

bonuri de tezaur și alte efecte pe termen scurt emise de administrația publică,

efecte negociabile pe termen scurt emise de societăți financiare și nefinanciare. Se folosesc o varietate de noțiuni pentru a desemna astfel de efecte: efecte de comerț, bonuri comerciale, bilete la ordin, bonuri de comerț, bonuri de schimb și certificate de depozit,

titluri de valoare pe termen scurt emise în cadrul facilităților de emisiune de bilete subscrise pe termen lung,

accepte bancare.

Titluri de creanță pe termen lung

obligațiuni la purtător,

obligațiuni subordonate,

obligațiuni cu scadența facultativă, ultima fiind de peste un an,

obligațiuni emise pe o perioadă nedeterminată sau perpetue,

obligațiuni cu dobânda variabilă,

obligațiuni convertibile,

obligațiuni garantate,

titluri de valoare indexate în cazul cărora valoarea principalului este legată de un indice de preț, de prețul unei mărfi sau de un indice al cursului de schimb,

obligațiuni cu discount mare,

obligațiuni cu cupon zero,

euroobligațiuni,

obligațiuni globale,

obligațiuni care fac obiectul unui plasament privat,

titluri de valoare rezultate în urma conversiei creditelor,

credite devenite negociabile de facto,

obligațiuni convertibile în acțiuni, indiferent dacă sunt acțiuni ale societății emitente sau acțiuni ale unei alte societăți, atât timp cât nu au fost convertite. Opțiunea de conversie, considerată a fi un instrument financiar derivat, este exclusă atunci când poate fi separată de obligațiunea suport,

acțiuni sau titluri de participare care asigură un venit fix, dar nu conferă dreptul de a participa la distribuirea valorii reziduale a societății în caz de dizolvare, inclusiv acțiuni preferențiale neparticipative,

active financiare emise în cadrul securitizării creditelor, ipotecilor, creanțelor aferente cărților de credit, conturilor de încasat și altor active.

tranzacțiile cu titluri de valoare în cadrul contractelor de report,

emisiunile de titluri nenegociabile,

credite nenegociabile.

emisiuni cu rată fixă, adică obligațiuni în cazul cărora plata cuponului la valoarea nominală nu se modifică pe durata existenței titlului emis,

emisiuni cu rată variabilă, adică obligațiuni în cazul cărora rata cuponului sau principalul suport sunt legate de o rată a dobânzii sau de un alt indice, ceea ce determină ca plata cuponului la valoarea nominală să fie variabilă pe durata existenței titlului emis,

emisiuni cu cupon zero, adică instrumente cărora nu le corespunde o plată a cuponului periodică. De obicei, astfel de obligațiuni sunt emise cu discount și răscumpărate la valoarea nominală. Majoritatea discounturilor reprezintă echivalentul dobânzii acumulate pe durata existenței obligațiunii.

bonuri de tezaur și alte efecte pe termen scurt emise de administrația publică,

efecte negociabile pe termen scurt emise de societăți financiare și nefinanciare. Se folosesc o varietate de noțiuni pentru a desemna astfel de efecte: efecte de comerț, bonuri comerciale, bilete la ordin, bonuri de comerț, bonuri de schimb și certificate de depozit,

titluri de valoare pe termen scurt emise în cadrul facilităților de emisiune de bilete subscrise pe termen lung,

accepte bancare.

obligațiuni la purtător,

obligațiuni subordonate,

obligațiuni cu scadența facultativă, ultima fiind de peste un an,

obligațiuni emise pe o perioadă nedeterminată sau perpetue,

obligațiuni cu dobânda variabilă,

obligațiuni convertibile,

obligațiuni garantate,

titluri de valoare indexate în cazul cărora valoarea principalului este legată de un indice de preț, de prețul unei mărfi sau de un indice al cursului de schimb,

obligațiuni cu discount mare,

obligațiuni cu cupon zero,

euroobligațiuni,

obligațiuni globale,

obligațiuni care fac obiectul unui plasament privat,

titluri de valoare rezultate în urma conversiei creditelor,

credite devenite negociabile de facto,

obligațiuni convertibile în acțiuni, indiferent dacă sunt acțiuni ale societății emitente sau acțiuni ale unei alte societăți, atât timp cât nu au fost convertite. Opțiunea de conversie, considerată a fi un instrument financiar derivat, este exclusă atunci când poate fi separată de obligațiunea suport,

acțiuni sau titluri de participare care asigură un venit fix, dar nu conferă dreptul de a participa la distribuirea valorii reziduale a societății în caz de dizolvare, inclusiv acțiuni preferențiale neparticipative,

active financiare emise în cadrul securitizării creditelor, ipotecilor, creanțelor aferente cărților de credit, conturilor de încasat și altor active.

tranzacțiile cu titluri de valoare în cadrul contractelor de report,

emisiunile de titluri nenegociabile,

credite nenegociabile.

emisiuni cu rată fixă, adică obligațiuni în cazul cărora plata cuponului la valoarea nominală nu se modifică pe durata existenței titlului emis,

emisiuni cu rată variabilă, adică obligațiuni în cazul cărora rata cuponului sau principalul suport sunt legate de o rată a dobânzii sau de un alt indice, ceea ce determină ca plata cuponului la valoarea nominală să fie variabilă pe durata existenței titlului emis,

emisiuni cu cupon zero, adică instrumente cărora nu le corespunde o plată a cuponului periodică. De obicei, astfel de obligațiuni sunt emise cu discount și răscumpărate la valoarea nominală. Majoritatea discounturilor reprezintă echivalentul dobânzii acumulate pe durata existenței obligațiunii.

Acțiuni cotate

titluri de capital emise de societățile cu răspundere limitată,

acțiuni răscumpărate ale societăților cu răspundere limitată,

acțiuni de dividend emise de societățile cu răspundere limitată,

acțiuni sau titluri de participare preferențiale sau privilegiate care conferă dreptul de participare la distribuirea valorii reziduale în momentul dizolvării societății. Acestea pot fi cotate sau necotate la o bursă de valori recunoscută,

plasamente private atunci când este posibil.

acțiunile oferite spre vânzare, dar neplătite la emisiune,

obligațiunile convertibile în acțiuni. Acestea se includ imediat ce sunt convertite în acțiuni,

participațiile la capital ale asociaților cu răspundere nelimitată în cadrul societăților pe acțiuni,

investiții ale administrației în capitalul organizațiilor internaționale care sunt constituite din punct de vedere juridic ca societăți pe acțiuni,

emisiuni de acțiuni gratuite, numai la data emisiunii, și emisiuni de acțiuni divizate. Totuși, acțiunile gratuite și acțiunile divizate sunt incluse în mod nediferențiat în stocul total de acțiuni cotate.

Titluri de creanță pe termen scurt

bonuri de tezaur și alte efecte pe termen scurt emise de administrația publică,

efecte negociabile pe termen scurt emise de societăți financiare și nefinanciare. Se folosesc o varietate de noțiuni pentru a desemna astfel de efecte: efecte de comerț, bonuri comerciale, bilete la ordin, bonuri de comerț, bonuri de schimb și certificate de depozit,

titluri de valoare pe termen scurt emise în cadrul facilităților de emisiune de bilete subscrise pe termen lung,

accepte bancare.

Titluri de creanță pe termen lung

obligațiuni la purtător,

obligațiuni subordonate,

obligațiuni cu scadența facultativă, ultima fiind de peste un an,

obligațiuni emise pe o perioadă nedeterminată sau perpetue,

obligațiuni cu dobânda variabilă,

obligațiuni convertibile,

obligațiuni garantate,

titluri de valoare indexate în cazul cărora valoarea principalului este legată de un indice de preț, de prețul unei mărfi sau de un indice al cursului de schimb,

obligațiuni cu discount mare,

obligațiuni cu cupon zero,

euroobligațiuni,

obligațiuni globale,

obligațiuni care fac obiectul unui plasament privat,

titluri de valoare rezultate în urma conversiei creditelor,

credite devenite negociabile de facto,

obligațiuni convertibile în acțiuni, indiferent dacă sunt acțiuni ale societății emitente sau acțiuni ale unei alte societăți, atât timp cât nu au fost convertite. Opțiunea de conversie, considerată a fi un instrument financiar derivat, este exclusă atunci când poate fi separată de obligațiunea suport,

acțiuni sau titluri de participare care asigură un venit fix, dar nu conferă dreptul de a participa la distribuirea valorii reziduale a societății în caz de dizolvare, inclusiv acțiuni preferențiale neparticipative,

active financiare emise în cadrul securitizării creditelor, ipotecilor, creanțelor aferente cărților de credit, conturilor de încasat și altor active.

tranzacțiile cu titluri de valoare în cadrul contractelor de report,

emisiunile de titluri nenegociabile,

credite nenegociabile.

emisiuni cu rată fixă, adică obligațiuni în cazul cărora plata cuponului la valoarea nominală nu se modifică pe durata existenței titlului emis,

emisiuni cu rată variabilă, adică obligațiuni în cazul cărora rata cuponului sau principalul suport sunt legate de o rată a dobânzii sau de un alt indice, ceea ce determină ca plata cuponului la valoarea nominală să fie variabilă pe durata existenței titlului emis,

emisiuni cu cupon zero, adică instrumente cărora nu le corespunde o plată a cuponului periodică. De obicei, astfel de obligațiuni sunt emise cu discount și răscumpărate la valoarea nominală. Majoritatea discounturilor reprezintă echivalentul dobânzii acumulate pe durata existenței obligațiunii.

bonuri de tezaur și alte efecte pe termen scurt emise de administrația publică,

efecte negociabile pe termen scurt emise de societăți financiare și nefinanciare. Se folosesc o varietate de noțiuni pentru a desemna astfel de efecte: efecte de comerț, bonuri comerciale, bilete la ordin, bonuri de comerț, bonuri de schimb și certificate de depozit,

titluri de valoare pe termen scurt emise în cadrul facilităților de emisiune de bilete subscrise pe termen lung,

accepte bancare.

obligațiuni la purtător,

obligațiuni subordonate,

obligațiuni cu scadența facultativă, ultima fiind de peste un an,

obligațiuni emise pe o perioadă nedeterminată sau perpetue,

obligațiuni cu dobânda variabilă,

obligațiuni convertibile,

obligațiuni garantate,

titluri de valoare indexate în cazul cărora valoarea principalului este legată de un indice de preț, de prețul unei mărfi sau de un indice al cursului de schimb,

obligațiuni cu discount mare,

obligațiuni cu cupon zero,

euroobligațiuni,

obligațiuni globale,

obligațiuni care fac obiectul unui plasament privat,

titluri de valoare rezultate în urma conversiei creditelor,

credite devenite negociabile de facto,

obligațiuni convertibile în acțiuni, indiferent dacă sunt acțiuni ale societății emitente sau acțiuni ale unei alte societăți, atât timp cât nu au fost convertite. Opțiunea de conversie, considerată a fi un instrument financiar derivat, este exclusă atunci când poate fi separată de obligațiunea suport,

acțiuni sau titluri de participare care asigură un venit fix, dar nu conferă dreptul de a participa la distribuirea valorii reziduale a societății în caz de dizolvare, inclusiv acțiuni preferențiale neparticipative,

active financiare emise în cadrul securitizării creditelor, ipotecilor, creanțelor aferente cărților de credit, conturilor de încasat și altor active.

tranzacțiile cu titluri de valoare în cadrul contractelor de report,

emisiunile de titluri nenegociabile,

credite nenegociabile.

emisiuni cu rată fixă, adică obligațiuni în cazul cărora plata cuponului la valoarea nominală nu se modifică pe durata existenței titlului emis,

emisiuni cu rată variabilă, adică obligațiuni în cazul cărora rata cuponului sau principalul suport sunt legate de o rată a dobânzii sau de un alt indice, ceea ce determină ca plata cuponului la valoarea nominală să fie variabilă pe durata existenței titlului emis,

emisiuni cu cupon zero, adică instrumente cărora nu le corespunde o plată a cuponului periodică. De obicei, astfel de obligațiuni sunt emise cu discount și răscumpărate la valoarea nominală. Majoritatea discounturilor reprezintă echivalentul dobânzii acumulate pe durata existenței obligațiunii.

titluri de capital emise de societățile cu răspundere limitată,

acțiuni răscumpărate ale societăților cu răspundere limitată,

acțiuni de dividend emise de societățile cu răspundere limitată,

acțiuni sau titluri de participare preferențiale sau privilegiate care conferă dreptul de participare la distribuirea valorii reziduale în momentul dizolvării societății. Acestea pot fi cotate sau necotate la o bursă de valori recunoscută,

plasamente private atunci când este posibil.

acțiunile oferite spre vânzare, dar neplătite la emisiune,

obligațiunile convertibile în acțiuni. Acestea se includ imediat ce sunt convertite în acțiuni,

participațiile la capital ale asociaților cu răspundere nelimitată în cadrul societăților pe acțiuni,

investiții ale administrației în capitalul organizațiilor internaționale care sunt constituite din punct de vedere juridic ca societăți pe acțiuni,

emisiuni de acțiuni gratuite, numai la data emisiunii, și emisiuni de acțiuni divizate. Totuși, acțiunile gratuite și acțiunile divizate sunt incluse în mod nediferențiat în stocul total de acțiuni cotate.

Evaluarea prețului

Moneda raportării și evaluarea cursului de schimb

titlurile în circulație trebuie convertite în euro/moneda națională la cursul de schimb mediu al pieței pertinent, prevalent la sfârșitul perioadei de raportare, adică la închiderea activității în ultima zi lucrătoare din perioada de raportare; și

titlurile emise la valoare brută și răscumpărările trebuie convertite în euro/monedă națională folosind cursul de schimb mediu al pieței, prevalent în momentul plății. Dacă nu este posibilă identificarea cursului de schimb exact aplicabil în vederea conversiei, se poate folosi un curs de schimb cât se poate de apropiat de cursul mediu al pieței din momentul plății.

titlurile în circulație trebuie convertite în euro/moneda națională la cursul de schimb mediu al pieței pertinent, prevalent la sfârșitul perioadei de raportare, adică la închiderea activității în ultima zi lucrătoare din perioada de raportare; și

titlurile emise la valoare brută și răscumpărările trebuie convertite în euro/monedă națională folosind cursul de schimb mediu al pieței, prevalent în momentul plății. Dacă nu este posibilă identificarea cursului de schimb exact aplicabil în vederea conversiei, se poate folosi un curs de schimb cât se poate de apropiat de cursul mediu al pieței din momentul plății.

Plasamente private: BCN trebuie să indice dacă sunt sau nu sunt acoperite de datele raportate,

Accepte bancare (Bankers' acceptances): dacă sunt negociabile și incluse în datele raportate corespunzătoare titlurilor de creanță pe termen scurt, țara raportoare trebuie să explice în notele explicative naționale procedurile naționale pentru înregistrarea acestor instrumente și natura lor,

Acțiuni cotate: BCN trebuie să indice dacă acțiunile necotate și alte participații sunt acoperite de datele raportate cu o estimare a valorii acțiunilor necotate și/sau a altor participații în vederea ilustrării proporției denaturării. BCN trebuie să indice în notele explicative naționale orice lacune de care au cunoștință în sfera de acoperire a acțiunilor cotate.

banca centrală,

instituțiile de credit constituite în mod legal în țara raportoare (include Instituții emitente de monedă electronică),

sucursalele instituțiilor de credit cu sediul în zona euro,

sucursalele în afara zonei euro ale instituțiilor de credit cu sediul în SEE,

sucursalele băncilor cu sediul în afara SEE,

alte instituții care oferă servicii de plăți către non-IFM.TABELUL 3Instituții care oferă servicii de plăți către non-IFM

Numărul de birouri include sediul principal al instituției dacă aceasta oferă servicii de plăți cu compensare și decontare fără numerar. Nu se includ birourile mobile. Fiecare sediu de activitate constituit în aceeași țară raportoare este considerat separat.

Depozitele prin Internet/PC: depozite care pot fi accesate și utilizate electronic prin intermediul serviciilor bancare prin Internet sau PC cu ajutorul programelor sau al liniilor telefonice dedicate. Nu se includ depozitele cu acces bancar prin telefon sau telefon mobil, decât dacă sunt, de asemenea, accesibile prin intermediul aplicațiilor bancare prin Internet sau prin PC.

Funcția de numerar: îl îndreptățește pe deținătorul cardului să retragă numerar de la un distribuitor de numerar și/sau să depună numerar. Funcția de numerar este combinată de obicei cu o funcție de plată.

Funcția de plată (cu excepția funcției de monedă electronică): funcție de debit și/sau funcție de debit amânat și/sau funcție de credit. Cardul poate avea de asemenea alte funcții, precum funcția de monedă electronică, dar cardurile care au doar funcția de monedă electronică nu se includ în această categorie.

Funcția de debit: dă posibilitatea deținătorilor de carduri să își plătească cumpărăturile direct și imediat din conturile lor, indiferent dacă aceste conturi sunt deschise la emitentul cardului sau nu. Poate fi legată de un cont care oferă facilități de descoperit de cont ca o trăsătură suplimentară.

Funcția de debit amânat: dă posibilitatea deținătorilor de carduri să își plătească cumpărăturile dintr-un cont deschis la emitentul cardului, până la o limită autorizată. Ulterior soldul acestui cont este decontat în întregime la sfârșitul unei perioade predeterminate.

Funcția de credit: dă posibilitatea deținătorilor de carduri să facă cumpărături și/sau să retragă numerar până la un plafon predeterminat. Creditul acordat poate fi decontat în întregime la sfârșitul unei perioade specificate sau poate fi decontat în parte, soldul fiind considerat drept credit extins, pentru care se percepe de obicei o dobândă.

Carduri cu funcție de debit și/sau de debit amânat: această categorie se raportează numai dacă datele nu pot fi defalcate în Carduri cu funcție de debit și Carduri cu funcție de debit amânat.

Carduri cu funcție de credit și/sau de debit amânat: această categorie se raportează numai dacă datele nu pot fi defalcate în Carduri cu funcție de credit și Carduri cu funcție de debit amânat.

Funcția de monedă electronică: carduri pe care poate fi stocată direct moneda electronică.

Transferurile de credit figurează de partea plătitorului. Acestea includ ordine poștale și ordine de bani.Transferurile de credit au loc fie în formă materială (pe suport de hârtie), fie în formă dematerializată (prin emisiune în cont):

Transferurile în formă materială (pe suport de hârtie): transferurile de credit pe care plătitorul le prezintă sub formă materială (pe suport de hârtie);

Transferurile în formă dematerializată (prin emisiune în cont): transferurile de credit pe care plătitorul le trimite fără a folosi formulare de hârtie, adică electronic.

Debitările directe figurează în partea beneficiarului plății. Se includ atât debitările directe punctuale (one-off), cât și cele periodice. În cazul debitărilor directe periodice, fiecare plată individuală este considerată ca o tranzacție.

Plățile cu carduri emise în țara respectivă, cu excepția cardurilor având doar funcția de monedă electronică, figurează în partea emisiunii de carduri. Nu se includ operațiunile cu monedă electronică.

Operațiunile de cumpărare cu monedă electronică figurează în partea emisiunii cardului sau a altui dispozitiv de stocare folosit. Se raportează doar operațiunile cu carduri sau dispozitive de stocare emise în țara respectivă.

Cecurile figurează în partea beneficiarului plății cu cardul atunci când sunt prezentate în vederea compensării cecului (cheque clearing). Nu se includ cecurile emise, dar care nu sunt prezentate în vederea compensării (clearing).

Alte instrumente de plată. Plăți cu instrumente care există în unele țări, care nu pot fi incluse în nici una din celelalte categorii de instrumente de plată, de exemplu, bonuri de schimb, inclusiv bonuri de schimb tranșate (truncated bills of exchange). Instrumentele incluse sunt specificate în notele finale.

Operațiuni transfrontaliere trimise. Subcategorie a Total număr/valoare operațiuni cu instrumente de plată.

Operațiuni transfrontaliere primite. Informațiile se furnizează dacă sunt disponibile în țara raportoare. Transferurile de credit figurează în partea beneficiarului plății (adică a destinatarului instrucțiunilor). Debitările directe și cecurile figurează în partea plătitorului (adică a destinatarului instrucțiunilor). Operațiunile cu card figurează în partea dobânditoare (adică a beneficiarului plății).

Creditare în cont prin simpla înregistrare în cont. Element obligatoriu al datelor, adică datele trebuie raportate de îndată ce este posibil în contextul național.

Debitare din cont prin simpla înregistrare în cont. Element obligatoriu al datelor, adică datele trebuie raportate de îndată ce este posibil în contextul național.

Creditările în/debitările din conturi prin simpla înregistrare în cont trebuie excluse din transferurile de credit, debitările directe sau orice alte categorii de instrumente de plată tradiționale și trebuie raportate numai în cadrul posturilor memo corespunzătoare. Aceasta se aplică și datelor din trecut, în funcție de disponibilitatea datelor.

Retrageri de numerar de la bancomat (ATM). Retragerile de numerar efectuate la un bancomat (ATM) folosind un card cu funcția de numerar. Nu se includ avansurile de numerar la terminalele POS folosind un card cu funcție de debit, credit sau debit amânat, dar acestea se raportează la operațiuni POS.

Depozite de numerar la bancomat (ATM). Depozite de numerar efectuate la un bancomat (ATM) folosind un card cu funcție de numerar.

Operațiunile POS cuprind operațiunile la terminalele EFTPOS și operațiunile folosind imprintere manuale. Se includ avansurile de numerar la terminalele POS; dacă acestea pot fi identificate separat se raportează de asemenea la postul pro-memoria Avansuri de numerar la terminalele POS.

Operațiuni de încărcare/descărcare a cardului cu monedă electronică. Se includ atât operațiunile de încărcare cât și cele de descărcare.

Retragerile de numerar OTC nu se includ în defalcarea instrumentelor de plată. Totuși, datele trebuie raportate ca posturi pro-memoria dacă sunt disponibile.

Depozitele de numerar OTC nu se includ în defalcarea instrumentelor de plată. Totuși, datele pot fi raportate ca posturi pro-memoria dacă sunt disponibile.

Transferurile în formă materială (pe suport de hârtie): transferurile de credit pe care plătitorul le prezintă sub formă materială (pe suport de hârtie);

Transferurile în formă dematerializată (prin emisiune în cont): transferurile de credit pe care plătitorul le trimite fără a folosi formulare de hârtie, adică electronic.

componenta TARGET2/TARGET este un sistem național cu decontare pe bază brută în timp real (RTGS) care este o parte a TARGET2/TARGET, astfel cum este definit în Orientarea BCE/2007/2 din 26 aprilie 2007 privind sistemul transeuropean automat de transfer rapid cu decontare pe bază brută în timp real (TARGET2) sau în Orientarea BCE/2005/16 din 30 decembrie 2005 privind sistemul transeuropean automat de transfer rapid cu decontare pe bază brută în timp real (TARGET), mecanismul de plăți al BCE (EPM) sau sistemul RTGS al unui stat membru care nu a adoptat încă moneda euro, dar care era conectat direct la TARGET și a semnat un Acord TARGET,

sistemul de plăți non-TARGET este un STFI care nu este o parte componentă a TARGET2/TARGET.

Participant direct este o entitate care este identificată sau recunoscută de către un STFI și este autorizată să trimită sau primească ordine de plată direct către sau de la sistem fără un intermediar sau care este supusă direct normelor care reglementează STFI. De asemenea, în unele sisteme, participanții direcți schimbă ordine în numele participanților indirecți.

Participant indirect este un participant la un sistem de plăți având un acord structurat (tiering arrangement), și care folosește un participant direct ca intermediar pentru desfășurarea unor activități permise în cadrul sistemului (în special decontarea).

ANEXA IVTRANSMITEREA ELECTRONICĂ

ANEXA IV

TRANSMITEREA ELECTRONICĂ

PARTEA 1

Introducere

Banca Centrală Europeană (BCE) a încheiat acorduri speciale de schimb de date cu băncile centrale naționale (BCN) din Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC), cu BCN ale țărilor în curs de aderare și unele institute naționale de statistică din UE (INS). Schimburile de date folosesc mesaje independente pe platformă standardizată (Gesmes/TS), inclusiv date (valori numerice) și/sau atribute (metadate care explică datele transmise).

În vederea efectuării schimbului de mesaje statistice, datele trebuie structurate în conformitate cu familii de chei exacte, ale căror concepte statistice și liste de coduri, care le sunt atașate, permit descrierea conținutului acestora în mod adecvat și clar. Colecția de familii de chei, concepte și liste de coduri asociate este denumită definiții structurale.

Definițiile structurale ale BCE furnizează lista conceptelor statistice, listele de coduri și definițiile familiilor de chei elaborate de BCE și utilizate în schimburile sale de date statistice Gesmes/TS Definițiile structurale ale BCE sunt stocate pe site-ul CIRCA al Comisiei Europene (http://forum.europa.eu.int/Members/irc/dsis/eeg6/library, sub-secțiunea numită definiții structurale) și pot fi accesate de membrii Grupului de interes pentru statistică și pentru Schimbul reciproc electronic de date (EDI) (inclusiv de membrii Grupului de lucru pentru gestionarea informațiilor statistice – WGSIM). O copie locală este în general păstrată la BCN. În alte cazuri, BCN ar trebui să contacteze WGSIM al BCE.

Anexa IV descrie detaliat elementele specifice ale fiecărui schimb de date dintre BCN din zona euro și BCE în contextul statisticilor monetare și financiare. Partea 2 de mai jos prezintă o listă a familiilor de chei BCE și seturile de date relaționate care sunt folosite de SEBC. Partea 3 continuă cu o descriere a familiilor de chei și include dimensiunile specifice care compun cheile de serii, formatul acestora și listele de coduri din care își extrag valorile codurilor. Partea 4 ilustrează relația dintre cheile seriilor și atributele acestora și specifică partenerii care sunt responsabili pentru actualizarea acestora.

PARTEA 2

Familii de chei și seturi de date

În mesajele Gesmes/TS transmise reciproc, conceptele statistice pot fi folosite fie ca dimensiuni (în compunerea cheilor de identificare a seriilor cronologice), fie ca atribute (furnizând informații despre date). Dimensiunile și atributele codate își iau valorile din liste de coduri predefinite. Familiile de chei definesc structura cheilor de serii transmise reciproc, în ceea ce privește conceptele și listele de coduri asociate. În plus, acestea definesc și relația lor cu atributele relevante. Aceeași structură poate fi utilizată pentru mai multe fluxuri de date, care sunt diferențiate de informațiile privind seturile de date.

În contextul statisticilor financiare și monetare, BCE a definit șapte familii de chei utilizate în mod curent pentru schimbul de statistici cu SEBC și alte organizații internaționale. Acestea sunt legate de:

Posturile din bilanț, identificatorul familiei de chei ECB_BSI1,

Indicatori financiari structurali bancari (ISS), indicatorul familiei de chei ECB_SSI1,

Ratele dobânzilor IFM (RMD), indicatorul familiei de chei ECB_MIR1,

Alți intermediari financiari (AIF), indicatorul familiei de chei ECB_OFI1,

Emisiunile de titluri de valoare, identificatorul familiei de chei ECB_SEC1,

Sistemele de plată, identificatorul familiei de chei ECB_PSS1,

Fondurile de investiții (FI), identificatorul familiei de chei ECB_IVF1.

Pentru fiecare dintre familiile de chei enumerate mai sus, în cazul în care familia de chei și identificatorii setului de date (ISD) sunt aceiași, se face schimb de date.

În sensul tratamentului, responsabilității și al respectării termenelor, două seturi de date care urmează familiei de chei ECB_BSI au fost definite și sunt identificate la nivelul setului de date.

ISD ECB_BSI1 este utilizat pentru a defini cheile seriilor pentru datele referitoare la:

statistica privind bilanțul IFM,

moneda electronică,

statistica privind bilanțul instituțiilor de credit,

statistica privind bilanțul FPM,

pasive sub formă de depozite și dețineri de numerar și titluri de valoare ale administrației centrale,

posturi pro-memoria,

date suplimentare privind posturile din bilanț raportate de BCN către FMI prin utilizarea serviciilor de comunicare ale BCE,

credite IFM securitizate și vândute unor terți,

statistici privind baza de calcul a rezervelor minime obligatorii,

date privind indicatorii macro,

date privind creditele acordate societăților nefinanciare defalcate în funcție de ramura de activitate.

ISD ECB_BSP este utilizat pentru a defini cheile seriilor pentru datele privind bilanțul în contextul Blue Book.

PARTEA 3

Dimensiuni

Tabelul de mai jos identifică dimensiunile care compun cheile seriilor statisticilor monetare și financiare specifice enumerate în partea precedentă, formatul acestora și listele de coduri din care își iau valorile codurilor.

Frecvența. Această dimensiune precizează frecvența seriei cronologice raportate. Cerințe specifice privind schimbul de date:

pentru familia de chei ECB_OFI1: când datele naționale sunt disponibile doar cu o frecvență mai redusă, adică semestrial sau anual, BCN procedează la estimarea datelor trimestriale. Dacă nu există posibilitatea de a se realiza estimări trimestriale, datele sunt furnizate, totuși, ca serii cronologice trimestriale, adică datele anuale sunt furnizate ca aaaaQ4 și datele semestriale sunt furnizate ca aaaaQ2 și aaaaQ4, trimestrele rămase fiind fie neraportate, fie raportate ca nedisponibile cu statutul de observare L,

pentru familia de chei ECB_SEC1: dacă datele lunare solicitate nu sunt disponibile și nu se poate realiza nici o estimare, atunci pot fi trimise datele trimestriale sau anuale.

Pentru BCN, țara de rezidență a sectorului emitent este țara de rezidență a BCN.

Indicatorul de ajustare. Această dimensiune arată dacă a fost efectuată o ajustare sezonieră și/sau o ajustare a numărului de zile lucrătoare.

Defalcarea bilanțului pe sector de referință. Această dimensiune se referă la sectorul de raportare în conformitate cu defalcarea definită în lista de coduri asociată.

Defalcare pe sectoare de referință. Această dimensiune indică sectorul de referință pentru indicatorii financiari structurali (în ECB_SSI1).

Sectorul emitent de titluri de valoare. Această dimensiune se referă la sectorul emitenților de titluri de valoare (în ECB_SEC1).

Tipul informațiilor PSS. Această dimensiune reprezintă tipul general de informații care trebuie furnizate în cadrul familiei de chei ECB_PSS1.

Instrumentul PSS. Această dimensiune, utilizată în familia de chei ECB_PSS1, indică tipul specific de instrument/dispozitiv utilizat pentru tranzacțiile de plată, de exemplu cardurile cu o funcție de numerar sau transferurile de credite, etc.

Punctul de intrare în sistemul de plată și decontare. Această dimensiune are legătură cu tipul de terminal sau de sistem prin care tranzacția de plată de bază a fost efectuată. Pentru corespondența sistemelor de plată și a valorii codului punctului de intrare PSS, a se vedea partea 13 la anexa III.

Tipul de date referitoare la sistemul de plată și decontare. În cadrul PSS, această dimensiune dă unitatea de măsură pentru observare, adică dacă un număr sau o valoare ar trebui raportată pentru postul respectiv (de exemplu numărul de tranzacții pentru fiecare card, valoarea tranzacțiilor pentru fiecare card, etc.).

Defalcarea sectorului de raportare privind alți intermediari financiari. Această dimensiune indică sectorul instituției raportoare în cadrul sectorului AIF.

Defalcarea sectorului de raportare privind fondurile de investiții. Această dimensiune indică sectorul instituției raportoare în cadrul sectorului FI.

Indicatorul financiar structural. Această dimensiune este specifică familiei de chei ECB_SSI1 și reprezintă tipul de indicator financiar structural.

Postul din bilanț. Această dimensiune indică postul din bilanțul IFM astfel cum este definit în Regulamentul BCE/2001/13.

Postul din bilanțalți intermediari financiari. Această dimensiune indică un post din bilanțul AIF. AIF se concentrează pe diferite activități financiare în funcție de tipul instituției, și nu toate posturile din bilanț se aplică tuturor tipurilor de intermediari. Prin urmare, în timp ce majoritatea posturilor din bilanț sunt comune tuturor tipurilor de alți intermediari financiari, alte active și alte pasive pot avea diferite definiții pentru diferite tipuri de intermediari. În coloana activelor, două definiții diferite sunt adoptate pentru postul alte active: (i) pentru toate categoriile de AIF, cu excepția societățile financiare care desfășoară activități de creditare, acest post include creditele; și (ii) pentru societățile financiare care desfășoară activități de creditare acest post include depozite, numerar, acțiuni la fondurile de investiții, active fixe și instrumente financiare derivate. În ceea ce privește postul alte pasive: (i) pentru dealerii de valori mobiliare și instrumente financiare derivate (DVMID), acest post exclude titlurile de creanță, capitalul și rezervele și instrumentele financiare derivate; (ii) pentru IFN acest post include instrumentele financiare derivate; și (iii) pentru categoriile fondurilor de investiții acest post include titlurile de creanță și capitalul și rezervele.

Postul titlurilor de valoare. Această dimensiune se referă la posturile luate din lista de posturi întocmită pentru conturile financiare ale uniunii monetare (MUFA) în conformitate cu SEC 95. Este folosită doar pentru familia de chei ECB_SEC1. Două categorii de instrumente din lista de coduri se referă la posturile pro-memoria care pot fi transmise facultativ: acțiunile necotate și alte participații la capital.

Activele și pasivele fondurilor de investiții. Această dimensiune se referă la postul activelor și pasivelor FI astfel cum sunt definite în Regulamentul BCE/2007/8.

Scadența inițială. Pentru familiile de chei ECB_BSI1, ECB_IVF1 și ECB_OFI1, această dimensiune indică scadența inițială a postului din bilanț. Pentru familia de chei ECB_MIR1, această dimensiune indică, pentru posturile sumelor scadente, defalcarea în funcție de scadența inițială sau perioada de preaviz a depozitelor sau creditelor, pentru posturile referitoare la noi operațiuni, ea indică defalcarea în funcție de scadența inițială sau perioada de preaviz în cazul depozitelor și în funcție de perioada inițială a dobânzii fixe în cazul creditelor.

Evaluarea titlurilor de valoare. Această dimensiune identifică metoda de evaluare folosită pentru statistica emisiunilor de titluri de valoare, în familia de chei ECB_SEC1.

Tipul de date. Această dimensiune descrie tipurile de date raportate în familiile de chei ECB_BSI1, ECB_SSI1, ECB_OFI1 și ECB_IVF1.

Tipul de date RMD. În familia de chei ECB_MIR1, această dimensiune face distincția între statisticile privind ratele dobânzilor IFM și cele privind volumul noilor operațiuni sau ale sumelor scadente.

Tipul de date privind titlurile de valoare. Această dimensiune indică tipul de date conținute în statistica emisiunilor de titluri de valoare în familia de chei ECB_SEC1. Emisiunile nete sunt transmise numai dacă emisiunile și răscumpărările nu pot fi identificate separat.

Zona partenerului contractual. Această dimensiune indică zona de rezidență a partenerului contractual din postul din bilanț relevant.

Categoria sumei. Această dimensiune reprezintă categoria corespunzătoare valorii noilor credite acordate societăților nefinanciare; noile credite sunt de asemenea raportate în conformitate cu valoarea lor. Este relevant doar pentru familia de chei ECB_MIR1.

Sectorul contrapartidei bilanțiere. Această dimensiune este legată de defalcarea sectorială a contrapartidei posturilor din bilanț.

Sectorul partenerului contractual. Această dimensiune, definită în familia de chei ECB_PSS1, reprezintă defalcarea pe sectoare a tipului de beneficiar (partener contractual) implicat în operațiunea de plată.

Monedă de tranzacționare. Această dimensiune descrie moneda în care sunt exprimate următoarele: (i) posturile din bilanțul IFM (pentru familia de chei ECB_BSI1); (ii) indicatorii financiari structurali (pentru familia de chei ECB_SSI1); (iii) depozitele și creditele (pentru familia de chei ECB_MIR1); (iv) activele și pasivele FI (pentru familia de chei ECB_IVF1); (v) tranzacțiile de plată (pentru familia de chei ECB_PSS1); și (vi) posturile din bilanțul AIF (pentru familia de chei ECB_OFI1), sau în care titlurile de valoare sunt emise (pentru familia de chei ECB_SEC1).

Moneda de exprimare a seriilor sau calculul special. Această dimensiune indică moneda în care sunt exprimate observările în cadrul seriilor cronologice sau specifică calculul de bază.

Sufixul bilanțului. Această dimensiune, prezentă în familia de chei ECB_BSI1, indică moneda de denominare în care sunt exprimate observările în cadrul unei serii cronologice sau specifică calculul de bază.

Sufixul seriilor în contextul titlurilor de valoare. Această dimensiune conține tipuri de date suplimentare pentru seriile derivate. Este folosită doar pentru familia de chei ECB_SEC1.

Aria de aplicabilitate a ratelor dobânzilor. Această dimensiune, specifică familiei de chei ECB_MIR1, indică dacă statistica ratelor dobânzii pentru IFM se referă la sumele scadente sau la o operațiune nouă.

PARTEA 4

Atribute

Următoarea secțiune explică detaliat atributele asociate datelor transmise. Secțiunea 1 se concentrează pe definiția atributelor pentru fiecare familie de chei, inclusiv pe formatul și nivelul de atașare. Secțiunea 2 indică responsabilitatea partenerilor de schimb de date din SEBC în crearea și actualizarea atributelor precum și statutul lor. În final, secțiunile 3, 4 și 5 se concentrează pe conținutul atributelor clasificat în funcție de nivelul de atașare, respectiv nivelul seriei înrudite, al seriilor cronologice și al observării.

Atribute codificate și necodificate definite în familiile de chei ECB_BSI1, ECB_SSI1, ECB_MIR1, ECB_OFI1, ECB_SEC1, ECB_IVF1 și ECB_PSS1

Pe lângă dimensiunile care definesc cheile seriilor, este definit și un set de atribute. Atributele sunt atașate la mai multe niveluri ale informațiilor transmise: la nivelul seriei înrudite, la cel al seriilor cronologice sau la nivelul observării. Așa cum este ilustrat mai jos, acestea fie își iau valorile din liste predefinite de coduri sau sunt necodificate, și sunt utilizate pentru a adăuga explicații textuale cu privire la aspecte relevante ale datelor.

Valorile atributelor sunt transmise numai când sunt stabilite pentru prima dată și ori de câte ori sunt modificate, cu excepția atributelor obligatorii atașate nivelului observării, care sunt atașate fiecărei observări și raportate la fiecare transmisiune de date.

Tabelul de mai jos furnizează informații cu privire la atributele definite pentru fiecare familie de chei luată în considerare, la nivelul la care acestea sunt atașate, formatul acestora și numele listelor de coduri din care atributele codificate își iau valorile.

Toate atributele menționate în tabel în secțiunea 1, care sunt stabilite de BCE, nu sunt incluse în tabel.

Fiecare atribut este caracterizat de anumite proprietăți tehnice, care sunt enumerate în tabelul de mai jos.

Definiția unui set de atribute ce urmează a fi transmise împreună cu datele permit furnizarea de informații suplimentare referitoare la seriile cronologice. Detalii ale informațiilor furnizate de atributele pentru familiile de chei statistice ale BCE avute în vedere sunt raportate mai jos.

Atribute la nivelul seriei înrudite

Obligatorii

TITLE_COMPL (Complementul titlului). Acest atribut permite un număr mai mare de caractere decât atributul TITLE și din acest motiv înlocuiește TITLE ca atribut obligatoriu pentru înregistrarea titlului seriilor.

UNIT (Unitate)

UNIT_MULT (coeficient de multiplicare)

DECIMALS (Zecimale)

METHOD_REF (Referința metodologică). Acest atribut este folosit doar pentru familia de chei a sistemelor de plăți și decontare și indică dacă, pentru fiecare serie cronologică sau pentru o parte a acesteia, este folosită definiția 2005 îmbunătățită sau o definiție anterioară. Sunt definite două valori:

Atributul ar trebui de asemenea să indice perioada pentru care se aplică fiecare definiție. De exemplu definiții din 2005 pentru seriile întregi, definiții din 2005 de la datele referitoare la 2003, definiții precedente pentru restul, sau definiții precedente până la datele referitoare la 2004.

Condițional

NAT_TITLE (Titlu în limba națională). BCN pot utiliza atributul NAT_TITLE pentru a furniza o descriere exactă precum și alte precizări suplimentare sau caracteristice în limbile lor naționale. Deși utilizarea literelor majuscule și minuscule nu generează nici o problemă, se solicită BCN să se limiteze la setul de caractere Latin-1. În general, schimbul de caractere accentuate și simboluri alfanumerice extinse trebuie testat înainte de a fi utilizate cu regularitate.

COMPILATION (Elaborare): Pentru familiile de chei privind posturile din bilanț, IVF și RMD, acest atribut poate fi folosit pentru explicații textuale suplimentare privind metodele de elaborare, schemele de ponderare și procedurile statistice utilizate pentru elaborarea seriilor suport, în special dacă acestea derivă din normele și standardele BCE: În general, structura notelor explicative naționale solicitate este următoarea:

sursele datelor/sistemul de culegere a datelor;

proceduri de elaborare (inclusiv descrierea estimărilor/ipotezelor formulate),

abateri de la instrucțiunile de raportare ale BCE (clasificare geografică/sectorială și/sau metode de evaluare),

informații privind cadrul juridic național.

Pentru familia de chei ISS, atributul compilation include informațiile privind legăturile cu cadrul de reglementare al UE pentru intermediari alții decât instituțiile de credit.

Pentru familia de chei privind AIF, o descriere detaliată a informațiilor ce urmează a fi incluse în acest atribut este prevăzută la punctele 1-5 din notele explicative naționale (anexa III, partea 11).

În mod similar, pentru familia de chei privind SEC, o descriere detaliată a informațiilor ce urmează a fi incluse în acest atribut este prevăzută la punctele 1, 2, 4, 5, 8, 9 și 10 din notele explicative naționale (anexa III, partea 12).

COVERAGE (acoperire):

SOURCE_AGENCY (Agenția sursă). Acest atribut este dat de BCE unei valori care reprezintă numele BCN care furnizează datele.

Atribute la nivelul seriei cronologice

Obligatorii

COLLECTION (Indicatorul de culegere). Acest atribut furnizează informații referitoare la perioada sau momentul în care este măsurată o serie cronologică (de exemplu începutul, mijlocul sau sfârșitul perioadei) sau indică dacă datele sunt medii.

Condițional

DOM_SER_IDS (Identificatorii seriilor naționale). Acest atribut permite raportarea la codul utilizat în bazele de date naționale pentru identificarea seriilor corespondente (de asemenea, pot fi specificate formule care utilizează coduri naționale de referință).

UNIT_INDEX_BASE (Baza indicelui unitar). Acest atribut este obligatoriu atunci când este asociat unei chei de serii care exprimă un indice. Acesta indică referința de bază și valoarea de bază pentru indici și este folosit doar pentru seriile indicilor stocurilor noționale determinate de BCE și transmise SEBC. În acest scop, a fost stabilit inițial de către BCE la Index Dec98 = 100 și a fost modificat la Index Dec01 = 100 cu ocazia transmiterii de către BCE a datelor din octombrie 2002.

BREAKS (întreruperi): Acest atribut furnizează o descriere a întreruperilor și a modificărilor majore apărute în timp în culegerea, acoperirea raportării și elaborarea seriilor. În cazul întreruperilor, se recomandă, atunci când este posibil, să se arate în ce măsură datele vechi și datele noi pot fi considerate comparabile.

PUBL_PUBLIC, PUBL_MU, PUBL_ECB (publicarea sursei, publicarea sursei (doar zona euro), publicarea sursei (doar BCE)). Aceste atribute sunt stabilite de BCE dacă datele sunt publicate în publicațiile BCE, fie în publicațiile publice ale BCE, fie în cele confidențiale. Se face o trimitere (adică publicații, elemente, etc.) la datele publicate.

Atribute la nivelul observării

Dacă o BCN dorește să revizuiască un atribut stabilit pentru nivelul observării, observarea (observările) respectivă(e) trebuie să fie retransmisă(e) în același timp. Dacă o BCN revizuiește o observare fără a transmite și valoarea atributului relevant, valorile existente vor fi înlocuite cu valori implicite.

Obligatorii

OBS_STATUS (Statutul observării). BCN raportează o valoare a statutului observării anexată fiecărei observări transmise. Acest atribut este obligatoriu și trebuie furnizat cu fiecare transmitere de date pentru fiecare observare în parte. Când BCN revizuiesc valoarea acestui atribut, atât valoarea observării (chiar dacă este nemodificată), cât și noul indicativ al statutului observării sunt retransmise.

Lista următoare precizează valorile prevăzute pentru acest atribut, conform ierarhiei convenite, în scopul elaborării acestor statistici:

Dacă OBS_STATUS este raportat ca B, o valoare trebuie raportată pentru atributul OBS_PRE_BREAK.

Statutul observării E trebuie adoptat pentru toate observările sau perioadele de date care rezultă din estimări și nu pot fi considerate ca valori normale.

În condiții normale, valorile numerice ar trebui raportate cu statutul observării A (valoare normală) atașat. Altfel, se oferă o valoare diferită de A în conformitate cu lista de mai sus. Dacă o observare este calificată de două caracteristici, se raportează cea mai importantă, conform ierarhiei arătate mai sus.

În fiecare transmitere de date, cele mai recente observări disponibile pot fi raportate ca provizorii, și semnalate cu valoarea statutului observării P, dacă acestea sunt considerate provizorii. Aceste observări iau valori definite și sunt raportate cu indicativul statutului observării A, într-o etapă ulterioară când noile valori revizuite și indicativele statutului observării le înlocuiesc pe cele provizorii.

Valorile lipsă (-) sunt raportate în cazul în care nu este posibilă raportarea unei valori numerice (de exemplu datorită datelor inexistente sau în situația în care datele nu au fost culese). O observare care nu este disponibilă nu trebuie niciodată să fie raportată ca zero, deoarece zero este o valoare numerică normală care indică o valoare exactă și validă. Dacă BCN nu pot identifica motivul lipsei unei valori sau dacă nu pot utiliza întreaga gamă de valori prezentate în lista de coduri CL_OBS_STATUS pentru raportarea observărilor lipsă (L sau M), ar trebui folosită valoarea M.

În cazul în care, datorită condițiilor statistice locale, datele pentru o serie cronologică nu sunt culese fie la date specifice, fie pentru întreaga durată a seriei cronologice (fenomenul economic de bază există, dar nu este monitorizat statistic), este raportată o valoare lipsă (-) cu statutul observării L pentru fiecare perioadă,

În cazul în care, datorită practicilor locale de piață sau cadrului juridic/economic, o serie cronologică (sau o parte a seriei) nu este aplicabilă (fenomenul de bază nu există), atunci este raportată o valoare lipsă (-) cu statutul observării M.

Condițional

OBS_CONF (Confidențialitatea observării). BCN raportează o valoare a confidențialității observării atașată fiecărei observări comunicate. În timp ce acest atribut este definit ca fiind condițional în fișierul definiției structurale a BCE, ar trebui furnizat cu ocazia fiecărei transmiteri de date pentru fiecare observare individuală, întrucât fiecare observare confidențială trebuie să aibă indicativul adecvat. Când BCN revizuiesc valoarea acestui atribut, atât valoarea observării asociate cât și indicativul statutului observării (chiar dacă este nemodificat) ar trebui retransmise.

Lista următoare precizează valorile prevăzute pentru acest atribut în scopul elaborării acestor statistici:

Cele 4 atribute valoarea observării plus OBS_STATUS, OBS_CONF și OBS_PRE_BREAK sunt considerate ca o singură entitate. Aceasta înseamnă că BCN sunt obligate să trimită toate informațiile suplimentare pentru o observare. (Când atributele nu sunt raportate, valorile lor anterioare se înlocuiesc cu valorile implicite.)

In scopul stabilirii familiilor de chei pentru posturile din bilanț, IVF și AIF, acest atribut nu este solicitat de vreme ce seriile privind reclasificările furnizează deja această informație. El a fost adăugat la lista de atribute deoarece face parte din subsetul comun al atributelor pentru toate familiile de chei.

OBS_CONF (Comentariul observării). Acest atribut poate fi utilizat pentru a furniza comentarii textuale la nivelul observării (de exemplu, pentru descrierea estimării realizate pentru o anumită observare din cauza lipsei de date, pentru explicarea motivului unei posibile observări anormale sau pentru detalierea unei modificări în seria cronologică raportată).

Posturile din bilanț, identificatorul familiei de chei ECB_BSI1,

Indicatori financiari structurali bancari (ISS), indicatorul familiei de chei ECB_SSI1,

Ratele dobânzilor IFM (RMD), indicatorul familiei de chei ECB_MIR1,

Alți intermediari financiari (AIF), indicatorul familiei de chei ECB_OFI1,

Emisiunile de titluri de valoare, identificatorul familiei de chei ECB_SEC1,

Sistemele de plată, identificatorul familiei de chei ECB_PSS1,

Fondurile de investiții (FI), identificatorul familiei de chei ECB_IVF1.

statistica privind bilanțul IFM,

moneda electronică,

statistica privind bilanțul instituțiilor de credit,

statistica privind bilanțul FPM,

pasive sub formă de depozite și dețineri de numerar și titluri de valoare ale administrației centrale,

posturi pro-memoria,

date suplimentare privind posturile din bilanț raportate de BCN către FMI prin utilizarea serviciilor de comunicare ale BCE,

credite IFM securitizate și vândute unor terți,

statistici privind baza de calcul a rezervelor minime obligatorii,

date privind indicatorii macro,

date privind creditele acordate societăților nefinanciare defalcate în funcție de ramura de activitate.

pentru familia de chei ECB_OFI1: când datele naționale sunt disponibile doar cu o frecvență mai redusă, adică semestrial sau anual, BCN procedează la estimarea datelor trimestriale. Dacă nu există posibilitatea de a se realiza estimări trimestriale, datele sunt furnizate, totuși, ca serii cronologice trimestriale, adică datele anuale sunt furnizate ca aaaaQ4 și datele semestriale sunt furnizate ca aaaaQ2 și aaaaQ4, trimestrele rămase fiind fie neraportate, fie raportate ca nedisponibile cu statutul de observare L,

pentru familia de chei ECB_SEC1: dacă datele lunare solicitate nu sunt disponibile și nu se poate realiza nici o estimare, atunci pot fi trimise datele trimestriale sau anuale.

sursele datelor/sistemul de culegere a datelor;

proceduri de elaborare (inclusiv descrierea estimărilor/ipotezelor formulate),

abateri de la instrucțiunile de raportare ale BCE (clasificare geografică/sectorială și/sau metode de evaluare),

informații privind cadrul juridic național.

În cazul în care, datorită condițiilor statistice locale, datele pentru o serie cronologică nu sunt culese fie la date specifice, fie pentru întreaga durată a seriei cronologice (fenomenul economic de bază există, dar nu este monitorizat statistic), este raportată o valoare lipsă (-) cu statutul observării L pentru fiecare perioadă,

În cazul în care, datorită practicilor locale de piață sau cadrului juridic/economic, o serie cronologică (sau o parte a seriei) nu este aplicabilă (fenomenul de bază nu există), atunci este raportată o valoare lipsă (-) cu statutul observării M.

ANEXA VAJUSTĂRI ALE FLUXURILOR ÎN CONTEXTUL STATISTICILOR PRIVIND POSTURILE DIN BILANȚ ȘI FI

ANEXA V

AJUSTĂRI ALE FLUXURILOR ÎN CONTEXTUL STATISTICILOR PRIVIND POSTURILE DIN BILANȚ ȘI FI

PARTEA 1

Cadrul și descrierea generală a procedurii de ajustare

Cadrul

Sistemul European de Conturi 1995, cuprins în Anexa A la Regulamentul (CE) nr. 2223/96 al Consiliului din 25 iunie 1996 privind sistemul european de conturi naționale și regionale din Comunitate.

Aceasta este în conformitate cu SEC 95 și alte standarde statistice internaționale.

Totuși, în cazul statisticilor privind FI, prezenta orientare solicită date cu privire la vânzările și răscumpărările acțiunilor/unităților FI în măsura în care datele se află la dispoziția BCN, inclusiv determinate pe baza celei mai bune estimări (articolul 18(1)(d)).

Calcularea de către BCE a datelor privind fluxurile și raportarea de către BCN la BCE a datelor privind ajustările

Introducere

Definiția și clasificarea postului alte modificări sunt în mare măsură consecvente cu SEC 95. Reclasificări și alte ajustări este echivalent în mare parte cu alte modificări de volum (K.3-K.10 și K.12), în timp ce reevaluări poate fi transferat către câștiguri/pierderi nominale din deținere (K.11). În cazul statisticilor privind posturile din bilanț, o derogare importantă privește includerea postului anulări de credite în reevaluări, în timp ce în SEC 95 acestea sunt considerate modificări de volum (punctul 5.09). De fapt, schema de raportare pentru derivarea fluxurilor permite ca datele să fie elaborate în conformitate cu SEC 95, dat fiind că anulări/reduceri de credite reprezintă singura intrare în cadrul coloanei ajustări din reevaluare pentru postul credite. Includerea postului anulări de credite în reevaluări constituie de asemenea o derogare de la normele privind poziția investițională internațională (p.i.i.). În cadrul p.i.i. acestea sunt tratate ca alte ajustări și nu ca modificări ale prețului sau cursului de schimb. În cazul statisticilor privind FI, nu sunt solicitate anulări/reduceri de credite.

Băncile centrale naționale (BCN) raportează reclasificări și alte ajustări și ajustări din reevaluare la BCE astfel încât aceste efecte, care nu sunt legate de tranzacții, să poată fi înlăturate din calcularea statisticilor privind fluxurile.

Ajustările corespunzătoare bilanțului propriu al BCE se raportează de către direcția Contabilitate și situații financiare a BCE.

În cazul statisticilor privind FI, BCN raportează la BCE datele privind ajustările în conformitate cu partea 14 din Anexa III. Ajustările din reevaluare raportate de BCN constau din ajustările din reevaluare datorate unor modificări de prețuri și cursuri de schimb.

Reclasificări și alte ajustări

BCN elaborează datele privind reclasificări și alte ajustări, conform cerințelor prezentei orientări, folosind informațiile privind supravegherea, verificări de credibilitate, cercetări ad hoc (de exemplu, în legătură cu oscilațiile extreme), cerințele statistice naționale, informații privind entitățile care intră sau ies din unitățile de observare statistică cu obligații de raportare și orice alte surse aflate la dispoziția lor. Nu este preconizat ca BCE să opereze ajustări ulterioare (ex post), cu excepția situațiilor în care BCN identifică modificări evidente în datele finale.

BCN identifică modificările de stocuri care se datorează reclasificărilor și înscriu valoarea netă identificată la reclasificări și alte ajustări. O creștere netă a stocurilor datorată reclasificărilor se înscrie cu semn pozitiv, iar o descreștere netă a stocurilor cu semn negativ.

În principiu, BCN transmit toate reclasificările și alte ajustări. BCN transmit cel puțin toate reclasificările și alte ajustări de peste 50 milioane EUR. Acest prag este menit să ajute BCN să decidă dacă este sau nu este cazul să opereze o ajustare. Totuși, atunci când informațiile nu sunt disponibile cu ușurință sau sunt de calitate inferioară, se poate lua decizia fie de a nu face nimic, fie de a efectua estimări. Din acest motiv, precum și datorită eterogenității procedurilor existente pentru calcularea ajustărilor, este nevoie ca un astfel de prag să fie aplicat în mod flexibil. De exemplu, atunci când sunt colectate informații relativ detaliate fără a se lua în considerare pragul, încercarea de a aplica un astfel de prag s-ar putea dovedi contraproductivă.

Ajustări din reevaluare

Pentru a obține ajustările din reevaluare, BCN ar putea fi nevoite să calculeze ajustările din tranzacții, din date privind fiecare titlu de valoare în parte sau din alte date raportate de către unitățile de observare statistică cu obligații de raportare și/sau să estimeze ajustările în funcție de anumite defalcări care nu au fost raportate de către unitățile de observare statistică cu obligații de raportare deoarece nu sunt considerate cerințe minime.

Ajustările din reevaluare sunt elaborate de către BCN pe baza datelor raportate de către unitățile de observare statistică cu obligații de raportare în conformitate cu Regulamentul BCE/2001/13 în cazul statisticilor privind posturile din bilanț și Regulamentul BCE/2007/8 în cazul statisticilor privind FI. Agenții de raportare sunt supuși unor cerințe minime de raportare, care asigură minimul necesar pentru elaborarea și estimarea ajustărilor ținând cont de întregul set de date solicitat de BCE. BCN le este permis să culeagă date suplimentare de la agenții de raportare. În orice caz, BCN au obligația de a depune un set complet de date la BCE, în conformitate cu Partea 1 din Anexa III, pentru statisticile privind posturile din bilanț și Partea 14 din Anexa III, pentru statisticile privind FI.

Partea 2

Descrierea detaliată a ajustărilor fluxurilor

Reclasificări și alte ajustări

Modificări ale compoziției sectorului raportor

Modificările intervenite în compoziția sectorului raportor pot da naștere transferului de activități între sectoarele economice. Astfel de transferuri nu reprezintă tranzacții, motiv pentru care sunt tratate ca ajustări la reclasificări și alte ajustări.

Acest criteriu se aplică cazurilor referitoare la linia de frontieră, de exemplu, constituirea unei noi bănci care preia operațiunile efectuate anterior de către o reprezentanță pe seama băncii nerezidente dă naștere unui flux de tranzacții care nu este scos din fluxul statistic.

Impactul pe care transferul unei activități spre/dinspre un sector raportor îl are asupra posturilor de activ și pasiv depinde, între altele, de faptul dacă are loc o raportare completă sau redusă din partea unor agenți raportori. Atunci când toți agenții raportori sunt supuși obligației de raportare completă, adică nu există o categorie de agenți scutiți de obligația de raportare lunară completă, instituția care se alătură sectorului raportor raportează primul său set de date după un interval adecvat, de obicei la sfârșitul lunii în care s-a alăturat sectorului sau la următorul sfârșit de trimestru. În mod asemănător, datele privind o instituție care părăsește un sector sunt eliminate în momentul ieșirii, astfel încât să coincidă cu ultimele date raportate. În măsura în care primele/ultimele active și pasive raportate sunt transferate spre/dinspre sectorul raportor, poate fi operată o ajustare în perioada de raportare în care are loc transferul. Atunci când instituțiile intră sau ies ca raportori în categoria agenților scutiți de obligația de raportare lunară completă, impactul asupra posturilor de activ și pasiv depinde de procedura de extrapolare utilizată.

Majoritatea informațiilor necesare în vederea efectuării unei ajustări corespunzătoare modificărilor care afectează acoperirea statistică este disponibilă, de obicei, în cadrul sistemului de raportare statistică. Totuși, este posibil ca BCN să aibă nevoie să culeagă informații ad-hoc de la instituțiile care intră în sectorul raportor, pentru a determina dacă primele active și pasive raportate au fost transferate din afara sectorului raportor sau create după intrare. Informații similare se culeg de la instituțiile care părăsesc sectorul raportor.

Efectul net al celor care intră sau ies dintr-un sector asupra activelor și pasivelor agregate ale sectorului raportor în cauză se calculează prin totalizarea primelor active și pasive raportate de cei nou-intrați și a ultimelor active și pasive raportate de cei care ies, considerând, pentru fiecare post, diferența dintre cele două. Rezultatul net se înscrie la reclasificări și alte ajustări. În anumite circumstanțe poate exista un efect asupra raportării partenerilor contractuali, deci și acest efect trebuie inclus în ajustări, în acest caz ca o modificare de sector. De exemplu, dacă o IFM restituie autorizația, dar continuă să opereze în calitate de alt intermediar financiar (AIF) finanțat prin intermediul pieței interbancare, are loc o creștere artificială a creditării AIF de către IFM, care necesită o ajustare (acoperită de modificări ale clasificării sectorului partenerului contractual).

În statele membre UE sunt posibile modificări ale politicii investiționale a unui FI, inclusiv a unui fond de piață monetară (FPM). Orice modificare a politicii investiționale necesită acordul investitorilor și trebuie comunicată acestora anterior modificării. Canalele de comunicare includ scrisori, anunțuri în ziare, adunarea generală a acționarilor, etc. Dacă un investitor nu ia măsuri, se consideră că și-a dat aprobarea implicită cu privire la modificarea politicii investiționale de către fond. Aceasta înseamnă că în UE nu sunt posibile modificările unilaterale ale politicii investiționale. Din acest motiv, faptul că investitorii rămân la un fond, după ce a avut loc o modificare de politică, este privit ca o decizie conștientă a acestor investitori de a-și modifica alocarea portofoliului de la un sector (IFM) la altul (FI) sau de la un tip de fond la altul (în cadrul FI). Din punct de vedere statistic, situația este aceeași cu cea în care un investitor își retrage banii dintr-un fond și îi investește în alt fond. Ambele situații sunt tratate în același mod, anume ca niște tranzacții financiare veritabile pentru care nu se raportează ajustări din reclasificare. Prin urmare, regula este că o modificare în politica investițională a unui fond, acoperind atât FPM în cadrul statisticilor privind posturile din bilanț, cât și statisticile privind FI, se înregistrează ca o tranzacție financiară. O BCN poate deroga de la această regulă și raporta o ajustare din reclasificare doar dacă are informații anterioare (ex ante) referitoare la faptul că modificarea politicii nu s-a datorat unei decizii conștiente luate de investitori.

Modificări de structură

O modificare de structură constă în apariția sau dispariția anumitor active și pasive financiare ca urmare a restructurării. În mod caracteristic, aceasta se referă la fuziuni, achiziții și divizări. Atunci când o instituție raportoare dispare datorită faptului că este absorbită de una sau mai multe alte instituții raportoare, toate activele și pasivele financiare care au existat între instituția raportoare în cauză și cele care au absorbit-o dispar din sistem.

Sursele de informații cu ajutorul cărora se identifică aceste ajustări sunt activele și pasivele finale raportate de către vechile instituții și primele active și pasive raportate de noile instituții.

BCN identifică soldurile neachitate între instituțiile care sunt restructurate. Aceste sume sunt create sau compensate datorită fuziunii, achiziției sau divizării și nu reprezintă tranzacții reale. Din acest motiv sunt considerate reclasificări și alte ajustări. Efectele reevaluării pot fi asociate cu modificări de structură și sunt elaborate separat.

Pentru o analiză completă a modificărilor de structură, împreună cu alte evoluții ce rezultă din fuziuni, achiziții sau divizări, vezi apendicele 1.

Reclasificarea activelor și pasivelor

De exemplu, o modificare a clasificării unui sector sau instrument al partenerilor lor contractuali determină agenții raportori să reclasifice posturile de activ/pasiv față de acești parteneri contractuali. O astfel de reclasificare determină o modificare a poziției de stoc raportate în perioada în care are loc transferul. Dat fiind că această modificare constă într-un transfer de activitate între sectoare și clase de instrumente, înregistrat în cont, și nu reprezintă o tranzacție, trebuie introdusă o ajustare pentru a elimina impactul său asupra statisticilor privind fluxurile.

Modificările clasificării intervin din mai multe motive. O modificare a clasificării sectoriale a contrapărților poate interveni ca urmare a transferului unui organism din sectorul public în sectorul privat sau pentru că fuziunile/scindările modifică activitatea principală a societăților.

Poate fi dificil pentru BCN să identifice reclasificarea activelor și pasivelor dat fiind că în mod normal acestea nu pot fi distinse de alte mișcări în cadrul activelor și pasivelor. Având în vedere aceasta, BCN se concentrează asupra identificării modificărilor prin intermediul activelor și pasivelor raportate, adică verificând credibilitatea, sau folosind informații privind supravegherea, informații suplimentare ad hoc (de exemplu, în legătură cu oscilațiile extreme), cerințe statistice naționale, informații privind cei care intră și cei care ies din unitățile de observare statistică cu obligații de raportare, precum și orice alte surse disponibile. În cazul în care au fost identificate modificări potențiale datorate reclasificărilor, li se solicită agenților raportori informații ad hoc cu privire la impactul exact asupra bilanțului raportat. Dat fiind că reclasificările sunt identificate de obicei în afara rețelei standard de raportare, se acceptă ca BCN să se concentreze asupra eliminării modificărilor semnificative.

Ajustările aferente erorilor de raportare

În cadrul limitelor definite de politica de revizuire, BCN corectează erorile de raportare care afectează datele privind stocurile, de îndată ce sunt identificate aceste erori. În mod ideal, corecturile elimină în întregime eroarea din date, mai ales atunci când eroarea afectează o singură perioadă sau un interval de timp limitat. În aceste circumstanțe, nu are loc o întrerupere a seriei. Totuși, atunci când eroarea afectează date istorice și nu se efectuează corectarea datelor din trecut sau se efectuează doar pentru un interval de timp limitat, intervine o întrerupere între prima perioadă cu cifra corectată și ultima perioadă care conține cifra incorectă. În acest caz, BCN identifică mărimea întreruperii care intervine și înscriu o ajustare la reclasificări și alte ajustări.

Ajustări din reevaluare

Anulări/reduceri de credite

Ajustarea pentru anulări/reduceri se referă la impactul modificărilor asupra valorii creditelor înregistrate în bilanț cauzate de aplicarea anulărilor/reducerilor de credite. Această ajustare reflectă și modificările în nivelul provizioanelor pentru pierderi din credite, dacă o BCN decide că stocurile în curs se înregistrează net de provizioane. Se includ de asemenea anulările recunoscute la momentul la care creditele sunt vândute sau transferate către un terț, dacă se pot identifica.

Ajustări din reevaluare datorate modificărilor de preț

Ajustarea din reevaluarea prețului activelor și pasivelor se referă la variații în evaluarea activelor și pasivelor care apar datorită unei modificări a prețului la care sunt înregistrate sau tranzacționate activele și pasivele. Ajustarea include modificările care au loc în timp în valoarea stocurilor de la sfârșitul perioadei datorită modificărilor valorii de referință la care sunt înregistrate, adică câștiguri/pierderi din deținere. De asemenea, poate conține variații de evaluare care rezultă din tranzacții cu active/pasive, adică câștigurile/pierderile realizate; totuși, există practici naționale divergente în această privință.

Natura și întinderea ajustărilor din reevaluare sunt determinate de metoda de evaluare adoptată. Deși se recomandă ca ambele laturi ale bilanțului să conțină elemente înregistrate la valoarea pieței, în practică, poate fi utilizată o varietate de metode de evaluare diferite atât în cadrul pasivului cât și al activului. Acest lucru este acceptabil atâta timp cât valoarea contabilă nu diferă în mod semnificativ de valoarea de piață.

Ajustări din reevaluare datorate modificărilor cursului de schimb

A se vedea comunicatul de presă al BCE din 7 iulie 1998.

Variațiile cursurilor de schimb în raport cu euro care au loc între datele de raportare de la sfârșitului perioadei determină modificări ale valorii activelor și pasivelor în valută externă atunci când sunt exprimate în euro. Dat fiind că aceste modificări reprezintă câștiguri/pierderi din deținere și nu se datorează unor tranzacții financiare, aceste efecte trebuie eliminate din datele privind fluxurile. Ajustările din reevaluare datorate modificărilor cursului de schimb pot conține de asemenea modificări ce rezultă din tranzacții cu active/pasive, adică câștiguri/pierderi realizate; totuși, există practici naționale divergente în această privință.

Partea 3

Statisticile privind posturile din bilanț – ajustări ale fluxurilor

Introducere

În cazul statisticilor privind posturile din bilanț, fiecare BCN prezintă separat datele referitoare la ajustările privind propriul bilanț și bilanțul altor IFM. De asemenea, Direcția Contabilitate și Situații Financiare a BCE elaborează intern ajustările la bilanțul BCE. BCN transmit ajustări pentru toate posturile din bilanțul IFM în conformitate cu frecvența indicată la articolul 3 alineatul (2) din prezenta orientare. În cadrul acestui proces, este posibil ca BCN să aibă nevoie să calculeze și/sau să estimeze ajustările pentru anumite defalcări care nu au fost raportate de către IFM deoarece nu sunt considerate cerințe minime în Regulamentul BCE/2001/13, Anexa I, Partea 2, tabelul 1A. Partea 1 din Anexa III la prezenta orientare indică dacă trebuie transmise către BCE doar reclasificările și alte ajustări sau și ajustările din reevaluări.

Ajustările aferente modificărilor cursurilor de schimb se calculează de către BCE. Din acest motiv, ajustările furnizate de către BCN privind soldurile exprimate în valute externe exclud efectul modificărilor datorate cursului de schimb.

Ajustările fluxurilor sunt supuse aceluiași sistem de contabilitate în partidă dublă care se aplică stocurilor. În toate cazurile, ajustărilor le corespunde o contrapartidă care, în multe cazuri, este probabil să fie capital și rezerve sau alte pasive, în funcție de operațiune sau de normele contabile naționale.

Totuși, anulările asociate tranzacțiilor nu sunt raportate întotdeauna, ceea ce implică o deviere de la acest principiu, permisă în virtutea Regulamentului BCE/2001/13.

dacă dobânda acumulată este intrinsecă prețului contabil astfel cum este raportat în bilanțul statistic, se exclude din valoarea de tranzacție și, în schimb, se include, fără a putea fi identificată, în ajustări din reevaluare;

Definiția și evaluarea tranzacțiilor financiare în scopul elaborării statisticilor fluxurilor pentru statisticile privind posturile din bilanț diferă în anumite privințe de cele prevăzute de SEC 95 pentru calcularea conturilor financiare (fluxurilor). SEC 95 prevede că tranzacțiile financiare care rezultă din diferențele de sincronizare între tranzacțiile acumulate sau distributive sau tranzacțiile financiare pe piața secundară și plata corespunzătoare se clasifică ca F.79 Alte conturi de primit/plătit, exclusiv creditele comerciale și avansurile (punctele 5.128 și 5.129). Prin contrast, SEC 95 prevede de asemenea că este preferabil ca tranzacția financiară în contrapartidă a dobânzii acumulate aferente activelor financiare… să fie înregistrată ca fiind reinvestită în activul financiar respectiv. Totuși, înregistrarea dobânzii trebuie să respecte practicile naționale. Dacă dobânda acumulată nu este înregistrată ca fiind reinvestită în activul financiar, se înregistrează la alte conturi creditoare/debitoare (punctul 5.130). În balanța de plăți, acumulările sunt tratate ca o creștere a valorii instrumentului financiar. În consecință, atunci când dobânzile acumulate sunt incluse la alte active sau alte pasive suntem în prezența unei derogări. Tratamentul dobânzii acumulate aferente instrumentelor negociabile în contextul bilanțului statistic al IFM (atât stocuri cât și fluxuri) poate face obiectul unei examinări ulterioare.

Ajustări din reevaluare

Anulări/reduceri

La alocarea de ajustări pentru banda de scadență și pentru sectorul contrapărții corespunzătoare, BCN iau în considerare normele contabile privind creditele neperformante (de exemplu, alocarea creditelor neperformante unei anumite benzi de scadență) și riscul relativ de credit al fiecărui sector.

Atunci când nu există informații suficiente pentru a aloca ajustarea, aceasta poate fi defalcată în categoriile prevăzute de Regulamentul BCE/2001/13 în mod proporțional în funcție de mărimea pozițiilor de stoc.

Căsuțele marcate cu minim în Regulamentul BCE/2001/13 sunt raportate la BCE, chiar dacă nu sunt elaborate în mod direct, dat fiind că BCN culege informații mai detaliate cu privire la anulări/reduceri. În acest caz, căsuțele marcate cu minim se calculează ca suma componentelor. se calculează ca suma componentelor.

Pot avea loc anulări/reduceri ale creditelor pentru care IFM acționează ca un prestator deoarece creditele trebuie înregistrate în bilanț, fie drept conturi individuale ale IFM, fie la nivel de grup și datele de administrare raportate BCN se bazează pe acestea. Acestea pot avea loc, de asemenea, atunci când prestatorul trebuie să stabilească o balanță de credit principal redusă pentru creditele compromise pentru a se conforma acordurilor investiționale.

Reevaluarea prețului titlurilor de valoare

Reevaluările prețurilor afectează doar o serie limitată de posturi din bilanț: în pasiv, postul titluri de creanță emise, iar în activ titluri de valoare altele decât acțiunile și acțiuni și alte participații la capital, precum și contrapartidele lor, care sunt în mare parte capital și rezerve și alte pasive. Depozitele și creditele au valori nominale fixe, motiv pentru care nu fac obiectul modificărilor de preț.

În pasivul bilanțului pot fi raportate de asemenea reevaluări aferente titlurilor de creanță emise. Totuși, în această privință nu se introduce nici o modificare a obligațiilor de raportare ale IFM deoarece reevaluarea prețului titlurilor de creanță emise rămâne în afara cerințelor minime prevăzute de Regulamentul BCE/2001/13.

În activul bilanțului, titlurile de valoare deținute pot fi înregistrate folosind prețul pieței, prețul de achiziționare, cel mai mic dintre prețul pieței și prețul de achiziționare sau valoarea de răscumpărare în conformitate cu practica contabilă standard. Conținutul ajustării depinde de metoda de evaluare aplicată.

Dacă nu este disponibilă nici o altă informație, se poate presupune că reevaluările care corespund titlurilor de valoare cu o scadență mai mare de doi ani sunt egale cu valoarea totală a ajustării din reevaluare referitoare la titlurile de valoare deținute, altele decât acțiunile emise pentru fiecare sector.

Regulamentul este flexibil în ceea ce privește tipul de date necesare pentru calcularea reevaluării prețului titlurilor de valoare și forma în care datele respective sunt culese și elaborate. Rămâne la latitudinea BCN să decidă metoda, pe baza următoarelor opțiuni:

IFM raportează ajustări: IFM raportează ajustările aplicabile fiecărui post, care reflectă variațiile evaluării ca urmare a modificării prețurilor. BCN care aleg această metodă totalizează ajustările raportate de IFM în vederea transmiterii de date către BCE,

IFM raportează tranzacții: IFM acumulează tranzacții în cursul lunii și transmit valoarea achiziționării și vânzării de titluri de valoare către BCN. Se acceptă elaborarea și transmiterea de tranzacții nete către BCN. BCN care primesc date privind tranzacțiile trebuie să calculeze ajustarea din reevaluare ca un element rezidual rezultat din diferența dintre stocuri și tranzacții și alte ajustări, și transmit ajustarea din reevaluare către BCE în conformitate cu prezenta orientare,

raportarea titlu cu titlu: IFM raportează către BCN toate informațiile pertinente privind deținerea de titluri de valoare, precum valoarea nominală, valoarea contabilă, valoarea de piață, vânzările și achiziționările pentru fiecare titlu de valoare în parte. Aceste informații permit BCN să obțină informații precise cu privire la ajustarea din reevaluare care trebuie transmisă BCE. Această metodă vizează adaptarea BCN care urmează deja o astfel de abordare în colectarea datelor la nivel local.

În principiu, BCN trebuie să se limiteze la metodele menționate mai sus. Totuși, pot fi folosite și alte metode dacă se demonstrează că acestea sunt apte să furnizeze date de o calitate comparabilă.

Ajustări lunare ale fluxurilor – adaptări speciale

Statisticile privind bilanțul BCE/BCN

Cerința privind datele din bilanț a fost modificată, în conformitate cu exercițiul de concordanță (bridging exercise), pentru a reflecta activitățile BCE/BCN. Anumite posturi au fost eliminate, anume nu mai sunt solicitate date cu privire la defalcarea repo-urilor sau depozitelor cu perioade de preaviz. Au fost adăugate alte posturi, anume la pasiv, contrapartida DST și la activ aur și creanțe în aur și creanțe în drepturi de tragere, DST, altele, prin prezenta orientare solicitându-se și stocurile pentru aceste posturi. BCE/BCN transmit date privind ajustarea pentru fiecare dintre aceste posturi.

BCE/BCN transmit ajustări către BCE în conformitate cu procedurile descrise în prezenta orientare. Totuși, pot fi identificate unele modificări:

reclasificări și alte ajustări: ajustările la modificări de acoperire statistică nu au relevanță. Totuși BCE/BCN pot avea poziții care fac obiectul unor reclasificări și revizuiri, caz în care sunt furnizate ajustări,

ajustări privind modificările cursului de schimb: în conformitate cu Regulamentul BCE/2001/13, Anexa I, partea 2, tabelul 4, de la sfârșitul lui decembrie 1998 sunt furnizate date privind fiecare valută în parte. În scopul calculării ajustării aferente cursului de schimb pot fi trimise date din trecut și date istorice. În cazul BCE ajustarea aferentă cursului de schimb nu este estimată prin intermediul procedurii standard; ci este raportată direct din datele contabile,

ajustări din reevaluare: în conformitate cu procedura convenită, BCE/BCN furnizează date cu privire la mărimea reevaluării. În scopuri statistice, bilanțul BCE/BCN este prezentat lunar la valoarea de piață. În consecință, ajustările din reevaluare sunt raportate în fiecare lună.

Se stabilește un prag de 5 milioane EUR aplicabil datelor furnizate de BCN cu privire la reclasificare și alte ajustări. Acest prag este necesar pentru că bilanțurile BCN sunt raportate separat și pot fi publicate separat (în cadrul bilanțului consolidat al Sistemului European al Băncilor Centrale).

Fonduri de piață monetară

BCN furnizează ajustări cu privire la reclasificări și alte ajustări și ajustări din reevaluări în conformitate cu mecanismul de raportare aplicabil fondurilor de piață monetară (FPM). În anumite circumstanțe se poate dovedi necesară adaptarea acestor proceduri. Totuși, articolul 4.6 din Regulamentul BCE/2001/13 prevede posibilitatea ca BCN să acorde o derogare unora sau tuturor FPM în ceea ce privește raportarea ajustărilor din reevaluare.

Cu excepția cazului în care este acordată o derogare, se aplică următoarele norme:

activul bilanțului FPM nu necesită nici un tratament special, fiind deja în întregime sub incidența prezentei orientări;

pasivul este format aproape în întregime din postul acțiuni/unități ale fondurilor de piață monetară. FPM reprezintă unități instituționale de sine stătătoare și, prin urmare, nu pot fi considerate transparente. În consecință, tratamentul aplicat activului bilanțului FPM nu are efecte directe asupra tratamentului aplicabil pasivului. Mai mult, tratamentul este asemănător celui aplicat unor instrumente similare din pasiv;

FPM sunt incluse pe lista IFM deoarece acțiunile/unitățile FPM reprezintă substitute apropiate ale depozitelor. Din acest motiv, acțiunile/unitățile FPM au parte de același tratament ca și depozitele. Tranzacțiile financiare cu depozite cuprind fluxuri spre/dinspre conturile de depozit datorate creditelor/debitelor clienților și primirii de dobânzi. Dat fiind că depozitele au o valoare nominală determinată, nu există câștiguri și pierderi din deținere. Prin urmare, toate variațiile de stocuri între două perioade reprezintă tranzacții financiare, cu excepția reclasificărilor și altor ajustări;

în ceea ce privește acțiunile/unitățile FPM, creditele/debitele clienților pentru/din depozite își au echivalentul în achiziționarea/vânzarea de acțiuni/unități; primirea de dobânzi aferente depozitelor își are echivalentul în modificările valorii acțiunilor/unităților. Dat fiind că, de obicei, valoarea acțiunilor/unităților FPM se modifică zilnic, acest instrument este asemănător depozitelor pentru care dobânda se primește zilnic. Aceasta se explică prin ușurința cu care pot fi lichidate acțiunile/unitățile FPM. La fel ca depozitele, toate variațiile de stoc ale acțiunilor/unităților FPM trebuie tratate ca tranzacții financiare (din nou, cu excepția reclasificărilor și altor ajustări).

Contrapartida în activ a reevaluării, în cazul FPM, nu este acțiuni/unități ale fondurilor de piață monetară, ci alte pasive.

Datoriile (și activele) administrației publice

Se colectează date privind stocurile referitoare la angajamentele din depozite și activele administrației publice. În scopul elaborării statisticilor privind fluxurile, datele referitoare la ajustări sunt furnizate, în principiu, în conformitate cu cerințele stabilite pentru statisticile privind bilanțul IFM. În practică, este puțin probabil să intervină modificări, altele decât tranzacțiile, adică datorate modificărilor cursului de schimb sau ale prețului pieții. Aceste date se raportează conform prevederilor din Partea 3 din Anexa III.

Posturi pro-memoria

Fluxurile privind posturile pro-memoria se calculează de asemenea prin folosirea defalcării în funcție de rezidența deținătorilor de titluri de valoare emise de IFM, pentru a integra aceste date în producția regulată de statistici privind posturile din bilanț și în calcularea agregatelor monetare. Din acest motiv, pentru aceste posturi pro-memoria se calculează ajustările aferente reclasificărilor, ajustările privind cursul de schimb și ajustările din reevaluare. Aceste date se raportează conform prevederilor din Partea 4 din Anexa III.

Calcularea ajustărilor fluxurilor

JO L 356, 30.12.1998, p. 7. Regulament abrogat de Regulamentul BCE/2001/13.

Pentru exactitate, această cerință se aplică și în cazul raportării ajustărilor privind datele BCN, inclusiv datele istorice, cel puțin începând din și inclusiv ianuarie 1999.

Procedura pentru calcularea fluxurilor aferente tabelului 2 este asemănătoare celei aplicate la tabelul 1, astfel cum sunt descrise mai jos la literele (a) și (b). Ajustările trimestriale pertinente se raportează în următoarele cazuri:

Dacă se prezintă o ajustare pentru tabelul 1, aceasta poate afecta defalcarea posturilor conținute în tabelul 2. Cu alte cuvinte, raportarea unei ajustări în tabelul 1 implică raportarea de ajustări privind posturi conținute în tabelul 2. Consecvența între cele două seturi de date se asigură trimestrial, adică suma ajustărilor lunare trebuie să fie egală cu ajustarea trimestrială. Dacă se stabilește un prag pentru ajustările trimestriale, sau ajustările trimestriale nu pot fi identificate în întregime sau la fel de detaliat ca și ajustările lunare, ajustarea se calculează astfel încât să evite discrepanțele cu ajustările raportate pentru datele lunare.

În ceea ce privește reevaluarea prețului titlurilor de valoare, excluderea variațiilor evaluării rezultate ca urmare a tranzacțiilor cu titluri de valoare, adică aplicarea metodei bilanțului (a se vedea notele de orientare la Regulamentul BCE/2001/13), poate provoca inconsecvențe între ajustările lunare și cele trimestriale. Conform acestei metode, se iau în considerare doar reevaluările care afectează titlurile de valoare raportate ca stocuri atât la sfârșitul perioadei curente de raportare, cât și la sfârșitul perioadei precedente de raportare. Prin urmare, modificarea frecvenței de raportare ar da naștere unor diferențe privind ajustarea raportată. Pentru a evita acest efect nedorit și pentru a asigura consecvența între ajustările trimestriale și cele lunare, calcularea reevaluării prețului titlurilor de valoare, atunci când se aplică metoda bilanțului, se efectuează lunar, indiferent dacă datele sunt raportate lunar sau trimestrial. Cu alte cuvinte, ajustarea trimestrială se calculează ca sumă a ajustărilor lunare, asigurând consecvența între ajustările lunare și cele trimestriale. Dacă datele suport nu sunt disponibile pentru fiecare lună, se acceptă estimări în vederea asigurării consecvenței între ajustările lunare și cele trimestriale. În mod contrar, includerea variațiilor evaluării rezultate ca urmare a tranzacțiilor cu titluri de valoare, adică prin aplicarea metodei tranzacției, oferă ajustări trimestriale care sunt consecvente în întregime cu datele lunare. În temeiul metodei tranzacției, se raportează toate reevaluările care afectează titlurile de valoare, indiferent de stocuri, la începutul sau la sfârșitul perioadei. În consecință, ajustările trimestriale coincid cu suma ajustărilor lunare.

Pentru tabelele trimestriale poate fi nevoie de ajustări chiar dacă nu este raportată nici o ajustare în tabelul 1. Acest lucru se întâmplă atunci când are loc o reclasificare la nivelul detaliat corespunzător unui trimestru, dar este anulată la nivelul mai agregat corespunzător unei luni. Se poate aplica și în cazul unor ajustări din reevaluare atunci când diferitele componente ale unui post corespunzător unei luni se mișcă în direcții diferite. Și în aceste cazuri se asigură consecvența între datele lunare și cele trimestriale. În ceea ce privește reevaluarea prețului titlurilor de valoare, consecvența se asigură prin aplicarea în fiecare lună a metodei bilanțuluinu doar în cazul tabelelor lunare, ci și al celor trimestriale.

Măsura în care BCN furnizează ajustări pentru statisticile trimestriale depinde de capacitatea lor de a identifica sau estima, cu precizie rezonabilă, clasificarea detaliată sectorială/pe instrumente a ajustărilor lunare existente. Sunt disponibile informații cu privire la reclasificări și alte ajustări. În special, BCN au informații suficient de detaliate pentru a aloca cu ușurință ajustări unice mari (large one-off adjustements) (de exemplu, o reclasificare datorată unei erori de raportare) unor posturi trimestriale specifice. În mod asemănător, ajustările trimestriale datorate modificărilor privind unitățile de observare statistică cu obligații de raportare nu comportă dificultăți pentru BCN. Este mai dificil să se obțină anulări sau reevaluări în privința ajustării din reevaluare din cauza absenței defalcărilor corespunzătoare în sursele originale ale datelor. Se preconizează ca ajustarea din reevaluare să se bazeze, cel puțin în parte, pe estimări. Estimările sunt furnizate împreună cu note explicative cu privire la metoda utilizată (de exemplu, defalcările absente sunt estimate în mod proporțional prin folosirea datelor de stoc).

În vederea asigurării consecvenței între ajustările pentru tabelul 2 și tabelul 1, ajustările la tabelul 1 se referă la o perioadă de o lună, în vreme ce ajustările la tabelul 2 se referă la o perioadă de un trimestru. Ajustările aduse datelor trimestriale sunt egale cu totalizarea a trei perioade de o lună (de exemplu, ajustarea trimestrială raportată în martie este consecventă cu suma ajustărilor lunare pentru ianuarie, februarie și martie). Dat fiind că fluxurile trimestriale adoptă același cadru ca și fluxurile lunare, inclusiv folosirea lunară și pentru fluxurile trimestriale a metodei bilanțului, trebuie să fie consecvente cu acestea în timp.

De asemenea, fluxurile aferente posturilor pro-memoria trimestriale se calculează și atunci când se elaborează conturile financiare ale uniunii monetare din zona euro. Pentru a evita creșterea sarcinii de raportare, aceste posturi pro-memoria au fost integrate în cadrul statistic existent pentru producția regulată a statisticilor monetare și bancare. Din acest motiv, se calculează pentru aceste posturi pro-memoria ajustările din reclasificare și reevaluare.

Partea 4

Statisticile privind FI – ajustări ale fluxurilor

Introducere

Pentru statisticile privind FI, BCN prezintă ajustări din reevaluare care acoperă atât reevaluările datorate modificărilor prețurilor și cursului de schimb, cât și ajustările din reclasificare pentru toate posturile din bilanțul FI, în conformitate cu frecvența indicată în articolul 18. În cadrul acestui proces, BCN pot fi nevoite să calculeze și/sau să estimeze ajustările pentru anumite defalcări care nu sunt raportate de către FI deoarece nu sunt considerate cerințe minime în Regulamentul BCE/2007/8, Anexa I, Partea 3, tabelul 3.

Ajustările fluxurilor sunt supuse aceluiași sistem de contabilitate în partidă dublă aplicabil stocurilor. În toate cazurile, ajustările au o contrapartidă care, în multe cazuri, este probabil să fie acțiuni/unități ale FI emise sau alte pasive, în funcție de operațiune sau de normele contabile locale.

În principiu, indicațiile care urmează au în vedere valorile de tranzacție ale depozitelor/creditelor și titlurilor de valoare. Valoarea de tranzacție a depozitelor/creditelor și titlurilor de valoare exclude taxele, etc.. Valoarea de tranzacție a unui depozit/credit exclude dobânda acumulată de primit/plătit dar care încă nu a fost primită/plătită. În schimb, dobânda acumulată aferentă depozitelor/creditelor se înregistrează la alte active sau alte pasive, după cum este cazul.

Dobânda acumulată aferentă titlurilor de valoare deținute și emise este inclusă în datele de stoc privind titlurile de valoare și în valoarea de tranzacție.

Ajustări din reevaluare

Regulamentul BCE/2007/8 este flexibil în ceea ce privește tipul de date necesare pentru calcularea ajustărilor din reevaluare aferente activelor și pasivelor, precum și în ceea ce privește forma în care sunt colectate și elaborate aceste date. Rămâne la latitudinea BCN să decidă în privința metodei.

În cazul în care FI urmează abordarea combinată în conformitate cu Anexa I din Regulamentul BCE/2007/8, pentru a deduce ajustările din reevaluare aferente titlurilor de valoare există următoarele două opțiuni:

FI raportează informații titlu-cu-titlu ceea ce permite BCN să deducă ajustări din reevaluare: FI raportează către BCN informațiile prevăzute în tabelul 2 literele (a), (b) și (d) din Regulamentul BCE/2007/8, Anexa I, Partea 3 pentru fiecare titlu de valoare în parte. Aceste informații permit BCN să obțină informații precise cu privire la ajustarea din reevaluare care trebuie transmise BCE. În cazul în care această variantă este aleasă, BCN pot obține ajustările din reevaluare în conformitate cu o metodă comună a Eurosistemului, anume metoda derivării din fluxuri astfel cum este descrisă în Manualul FI care însoțește Regulamentul BCE/2007/8,

FI raportează direct tranzacțiile la BCN pentru fiecare titlu de valoare în parte: FI raportează valorile cumulate ale achiziționărilor și vânzărilor de titluri de valoare care au avut loc în cursul perioadei de referință după cum se prevede în tabelul 2, literele (a) și (c) din Regulamentul BCE/2007/8 pentru fiecare titlu în parte. BCN calculează ajustarea din reevaluare luând diferența dintre stocurile de la sfârșit de perioadă și eliminând tranzacțiile, și prezintă BCE ajustarea din reevaluare în conformitate cu prezenta orientare.

În cazul elementelor de activ și pasiv altele decât titlurile de valoare sau în cazul titlurilor de valoare atunci când FI urmează abordarea agregată, există următoarele două opțiuni pentru derivarea ajustărilor din reevaluare:

În conformitate cu Regulamentul BCE/2007/8 BCN colectează de la FI datele privind reevaluările datorate modificărilor de preț și de curs de schimb sau, în mod alternativ, BCN colectează de la FI doar datele privind reevaluările datorate modificărilor de preț și datele necesare care acoperă, cel puțin, o defalcare pe valută în lire sterline, dolari SUA, yeni japonezi și franci elvețieni, necesară pentru a calcula reevaluările datorate modificărilor cursului de schimb.

FI raportează tranzacții agregate: FI acumulează tranzacții în cursul lunii și transmit BCN valoarea achiziționărilor și vânzărilor. BCN care primesc date privind tranzacțiile calculează ajustarea din reevaluare ca ceea ce rămâne din diferența între stocuri și tranzacții, și prezintă BCE ajustarea din reevaluare în conformitate cu prezenta orientare.

Apendice I

EFECTELE FUZIUNILOR, ACHIZIȚIILOR ȘI DIVIZĂRILOR ASUPRA ELABORĂRII FLUXURILOR

Fuziunea a două sau mai multor instituții raportoare într-o nouă instituție raportoare (două sau mai multe IFM formează o nouă IFM sau două sau mai multe FI formează un nou FI)

În SEC 95 fuziunile sunt considerate ca fiind o modificarea de structură, a se vedea modificări de clasificare a sectorului și de structură (K.12.1).

Achiziția unei instituții raportoare de către o altă instituție raportoare (a unei IFM de către o altă IFM sau a unui FI de către un alt FI)

Această operațiune este foarte asemănătoare cu o fuziune și pot apărea ambele tipuri de non-tranzacții identificate mai sus. Totuși există o diferență. În loc de a avea activele și pasivele a trei instituții, în acest caz instituția achizitoare înregistrează două seturi de active și pasive, iar instituția achiziționată înregistrează un set de active și pasive. Totuși, procedura pentru identificarea impactului achiziției este aceeași ca și în cazul unei fuziuni. Din nou, în mod ideal, instituției achizitoare și instituției achiziționate li se solicită informații privind activele și pasivele astfel cum există în momentul achiziției, atât din punctul de vedere anterior achiziției cât și din cel ulterior achiziției. Cu toate acestea, soluția care este în concordanță deplină cu calcularea ratelor de creștere constă într-o ajustare efectuată pe baza ultimelor active și pasive raportate de instituțiile separate și primele active și pasive ale instituției achizitoare raportate ulterior achiziției.

Divizarea unei instituții raportoare în două instituții raportoare diferite (o IFM în două IFM sau un FI în două FI)

Această operație este opusul unei fuziuni. Totuși, orice modificare în evaluarea activelor/pasivelor are același impact ca și în cazul unei fuziuni. Și în acest caz, soldurile față de alte instituții pot include sume între cele două instituții care nu se datorează unor tranzacții. Aceste sume se includ ca ajustare în reclasificări și alte ajustări, cu semn pozitiv. Informațiile disponibile în acest context sunt diferite. Dacă se creează două instituții noi, există un set de active și pasive de la instituția precedentă și două seturi de active și pasive corespunzătoare noilor instituții. Procedurile avute în vedere, descrise mai sus, se pot aplica în acest caz luând în considerare momentul divizării în locul momentului fuziunii și folosind informațiile pertinente în caz de divizare.

Fuziuni, achiziții și divizări atunci când una dintre instituții nu face parte din sectorul raportor

O modificare a unităților de observare statistică cu obligații de raportare nu implică în mod necesar o modificare a numărului instituțiilor raportoare. Ceea ce face diferența sunt activitățile care nu au fost raportate dar care sunt raportate acum.

În principiu sunt cerute date de la toate instituțiile implicate, deși se admite că este posibil să nu fie disponibile date cu privire la activele și pasivele unei instituții care nu ține de sectorul raportor. Altfel, se face o estimare a tranzacțiilor instituției care face parte din sectorul raportor înainte și după ce operațiunea respectivă este realizată (probabil pe baza tendinței prezentate de datele disponibile pentru perioadele de raportare precedente). Ceea ce rezultă din diferența dintre cele două seturi de active și pasive se include la reclasificări și alte ajustări.

Efectele fuziunilor, achizițiilor și divizărilor asupra agregatelor monetare/de credit în contextul statisticilor privind posturile din bilanț

Probabilitatea ca agregatele monetare/de credit să fie afectate de aceste evoluții este scăzută, dar nu poate fi ignorată. Motivele principale pentru care pot fi afectate sunt:

Modificări ale unităților de observare statistică cu obligații de raportare: acestea nu sunt cauzate de însăși fuziunea/achiziția/divizarea în sine, ci doar de o modificare în sectorul instituției,

Reevaluare: reevaluarea poate fi asociată cu o fuziune/achiziție și poate afecta aproape toate posturile. Se preconizează că are efecte mai mari asupra activului bilanțului,

Compensarea soldurilor între două instituții: această evoluție poate modifica agregatele monetare/de credit doar dacă metodele de evaluare a activelor și pasivelor sunt diferite. Într-un astfel de caz, doar modificarea valorii are vreun efect asupra agregatelor monetare/de credit, în timp ce nu se preconizează ca modificarea de structură, adică compensarea, să aibă vreun impact asupra acestor agregate.

Apendice II

TRATAMENTUL PRELUĂRII DATORIEI

Definiția preluării datoriei

Preluarea datoriei este o operațiune care implică în mod normal înlocuirea întreprinderilor publice (care fac parte din alte sectoare rezidente) cu sectorul administrației centrale în calitate de debitor al creditelor acordate inițial de bănci (sectorul instituțiilor financiare monetare (IFM)). Această operațiune financiară poate avea loc de asemenea între alte sectoare instituționale și poate avea ca obiect alte titluri de valoare în locul creditelor. În acest caz tratamentul ar fi asemănător.

Dat fiind că preluarea datoriei are impact asupra bilanțului IFM, este importantă asigurarea tratamentului corect al aspectelor financiare ale operațiunii în cadrul statisticilor monetare și bancare. Prezentul apendice descrie tratamentul statistic necesar aplicabil preluării datoriei.

Tratamentul statistic

SEC 95 tratează preluarea datoriei ca un transfer de capital, adică tranzacția în contrapartidă a preluării datoriei … se clasifică la categoria transferuri de capital (punctul 5.16) și, prin definiție, contrapartida financiară a unui transfer de capital este o tranzacție. Deși interpretarea SEC 95 dată aici și tratamentul propus pentru preluarea datoriei în cadrul statisticilor bilanțului IFM este întru totul în conformitate cu tratamentul preluării datoriei în conturile financiare ale zonei euro, se atrage atenția asupra existenței anumitor excepții de la regula că preluarea datoriei este tratată ca un transfer de capital (enumerate în SEC 95, punctele 5.16, 6.29 și 6.30). Totuși, aceste excepții se aplică doar atunci când preluarea datoriei implică absorbția unei întreprinderi publice de către administrația centrală, adică subordonarea întreprinderii la administrația centrală. În acest caz, operațiunea nu este tratată ca o tranzacție financiară, ci ca o reclasificare a sectorului, adică de la alte sectoare rezidente la administrație centrală. Pentru a elimina impactul acestei reclasificări a sectorului asupra fluxurilor, BCN trebuie să prezinte ajustări pentru această reclasificare.

Prin urmare, statisticile fluxurilor elaborate pentru bilanțul IFM evidențiază două tranzacții financiare separate: (i) rambursarea datoriei altor sectoare rezidente către sectorul IFM și; (ii) simultan, acordarea unui credit administrației centrale de către sectorul IFM. Absența oricărei mișcări de numerar între părțile implicate nu schimbă nici semnificația economică a operațiunii, nici tratamentul său statistic.

În cadrul bilanțului IFM și a statisticilor legate de acesta, elaborate în conformitate cu Regulamentul BCE/2001/13, preluarea datoriei se tratează după cum urmează:

în cazul statisticilor privind bilanțul IFM, actul de preluare a datoriei se înregistrează automat în bilanț ca o descreștere a stocului creditelor IFM către alte sectoare rezidente corespunzându-i o creștere a creditelor IFM către sectorul administrației centrale în cadrul statisticilor lunare privind bilanțul cuprinse în tabelul 1 din Regulamentul BCE/2001/13, Anexa I, Partea 2. În cadrul defalcării sectoriale mai detaliate, operațiunea apare ca o descreștere a creditelor IFM către societățile nefinanciare în tabelul 1 sau, dacă întreprinderea publică este o societate financiară, către alți intermediari financiari și o creștere a creditelor IFM către administrația centrală în tabelul 2 din Regulamentul BCE/2001/13, Anexa I, Partea 2;

în cazul datelor privind ajustările pentru elaborarea fluxurilor, în cadrul statisticilor monetare și bancare ale zonei euro, fluxurile de tranzacții financiare se calculează ca diferența dintre stocurile în curs și orice ajustări aferente non-tranzacțiilor. Deci, descreșterea creditelor IFM către celelalte sectoare rezidente și creșterea creditelor IFM către administrația centrală se înregistrează automat ca tranzacții financiare, fără a fi nevoie de vreo altă intervenție asupra cifrelor. Nu există nici o cerință ca BCN să furnizeze date privind ajustarea pentru aceste operațiuni financiare.

Exemplu cu intrări contabile

Prima parte din acest exemplu prezintă intrările contabile în cursul întregului proces legat de preluarea datoriei sub forma unor diagrame T. A doua parte, în secțiunea următoare, compară preluarea datoriei cu alte plăți efectuate de administrația centrală către alte sectoare rezidente, și modul în care acestea sunt reflectate din punct de vedere contabil.

Convențiile privind semnul sunt următoarele: + înseamnă o creștere, – înseamnă o descreștere, – înseamnă nici o modificare a postului respectiv.

Terminologia folosită pentru conturi este aceea a bilanțului IFM. De aceea, capital înseamnă contul de profit și pierdere în cazul altor sectoare rezidente și creditare și debitare netă în cazul administrației centrale.

Din acest motiv, în bilanțul IFM apare pur și simplu o modificare a sectorului contrapărții corespunzătoare creditului. Această modificare este reală deoarece urmează regulile referitoare la transferul real între administrația centrală și alte sectoare rezidente. Intrarea în contul de capital se efectuează datorită transferului de capital care are loc.

În exemplul de mai sus nu este implicat numerarul, dar dacă ar fi, situația ar fi aceeași. În situația în care administrația centrală finanțează preluarea datoriei de către depozitele descrescătoare mai degrabă decât de creditele crescătoare, am fi în prezența unei mișcări triunghiulare fără un rezultat final net, după cum se arată mai jos.

În prima etapă, administrația centrală împrumută bani de la IFM:

În a doua etapă, administrația centrală efectuează un transfer de numerar către alte sectoare rezidente:

În a treia etapă, alte sectoare rezidente folosesc numerarul primit de la administrația centrală pentru a finanța rambursarea datoriei către IFM:

După cum se arată mai sus, numerarul apare de două ori cu semne diferite în fiecare bilanț. De aceea efectul net este nul.

Alte plăți efectuate de sectorul administrației centrale

În scopul comparației cu operațiunile de preluare a datoriei sunt prezentate în cele ce urmează intrările contabile corespunzătoare celorlalte transferuri efectuate de către administrația centrală. Transferul din partea administrației centrale către celelalte sectoare rezidente are loc de obicei sub forma unei plăți în numerar/depozit.

Administrația centrală are depozite la bănci sau la banca centrală, depozite care sunt folosite în vederea efectuării de plăți în contul cheltuielilor. De aceea, atunci când administrația centrală efectuează o plată ca urmare a unui transfer către alte sectoare rezidente, intrările se efectuează după cum urmează:

Caracteristicile acestui transfer sunt aceleași ca și în cazul preluării datoriei, intrările fiind diferite doar în măsura în care sunt folosite diferite instrumente financiare în cadrul operațiunii. În cazul analizei monetare, diferența constă în faptul că preluarea datoriei de către administrația centrală are impact asupra agregatelor de credit (creditele către celelalte sectoare rezidente scad, în timp ce creditele către administrația centrală cresc), în timp ce același transfer de capital plătit în numerar are impact asupra agregatelor monetare (depozitele deținute de administrația centrală, un sector neutru din punct de vedere al banilor, scad, în timp ce depozitele deținute de celelalte sectoare rezidente, care fac parte din sectorul deținător de bani, cresc). Totuși, în ambele cazuri are loc o tranzacție financiară astfel încât nu este nevoie de nici o ajustare.

Apendice III

TRATAMENTUL SECURITIZĂRII ȘI TRANSFERURILOR DE CREDITE ÎN CONTEXTUL DERIVĂRII STATISTICILOR PRIVIND FLUXURILE POSTURILOR DIN BILANȚ

Securitizarea și transferul de credite

Securitizarea este un proces prin intermediul căruia se pot mobiliza fonduri din partea investitorilor externi, dându-le posibilitatea să investească în loturi de active financiare specifice. Aceasta implică fie ca IFM să vândă credite către terți care folosesc aceste credite pentru a garanta emisiunea de titluri de valoare sau să dobândească titluri negociabile în locul creditelor. Această operațiune presupune ca IFM fie să vândă credite către un intermediar care să emită subsecvent sau simultan titluri de valoare garantate cu creditele respective, fie să dobândească titluri de valoare emise de debitor în locul creditului fără a implica un intermediar. Ambele tipuri de operațiuni produc același rezultat în bilanțul IFM. Primul este mult mai frecvent. Totuși, cel din urmă este explicat mai întâi dat fiind că este mai puțin complex.

Transferul de credit este o operațiune asemănătoare unei securitizări în care IFM vând credite către investitori în cadrul unui proces care nu implică emisiunea de titluri de valoare Scopul economic al acestei operațiuni și tratamentul său statistic este, totuși, din anumite puncte de vedere mai degrabă asemănător unei securitizări.

Securitizarea fără intermediar și transferuri de credite

Descriere

Această operațiune are loc când este emis un nou titlu de valoare [de către debitorul inițial] pentru a înlocui activul inițial, care este lichidat efectiv (SEC 95, punctul 5.63) și acest nou titlu de valoare este vândut simultan unor investitori terți.

Direcția economică

Operațiunea presupune ca debitorul să ramburseze creditul inițial către IFM creditoare. Această rambursare este finanțată de debitorul emitent de titluri de valoare. În teorie, titlurile de valoare emise de debitor ar putea fi deținute pentru o perioadă scurtă de timp de către IFM creditoare, dar de obicei sunt vândute direct investitorilor. Există anumite îndoieli în ceea ce privește larga răspândire a acestui tip de operațiune, deoarece, în practică, doar marile societăți și organismele publice emit titluri de valoare. Dacă operațiunea nu presupune transformarea creditului în titluri de valoare, adică dacă instrumentul vândut investitorilor rămâne nenegociabil, atunci se consideră că a avut loc un transfer de credit. Totuși, un transfer de credit este efectuat de obicei prin fragmentarea creditului inițial în unități mai mici, care sunt vândute terților de către IFM creditoare împreună cu beneficiile/riscurile.

Tratamentul statistic

Instrumentele emise de debitor sunt clasificate ca titluri de valoare doar atunci când întrunesc condițiile necesare din punct de vedere al capacității de negociere și comercializare. În conformitate cu Regulamentul BCE/2001/13, postul titluri de valoare, altele decât acțiunile include credite negociabile care au fost restructurate într-un număr mare de documente identice și care pot fi comercializate pe piețele secundare.

În scopuri statistice, vânzarea de către IFM creditoare a creditului trebuie tratată ca o tranzacție financiară. În cazurile în care creditele sunt securitizate, IFM creditoare acceptă numerar sau acceptă temporar noile titluri emise de debitor în contul rambursării creditului. În cazurile în care creditele nu sunt securitizate (de exemplu, transferul de credit), în mod normal IFM primește numerar de la debitor, care este finanțat din vânzarea creditului către investitori terți. Aceste operațiuni sunt tratate ca tranzacții financiare. Dat fiind că aceste operațiuni sunt tranzacții, adică fluxuri reale, nu se raportează ajustări. Acest tratament este consecvent cu punctul 5.62 (k) din SEC 95, conform căruia conversia creditelor în titluri de valoare dă naștere la două operațiuni financiare: lichidarea creditului și emisiunea de titluri noi.

Ilustrare

Securitizarea/transferul de credit reprezintă pur și simplu o vânzare a creditului către un terț. Aceasta se reflectă în bilanțul IFM ca o vânzare a creditului, iar în contrapartidă ca intrare la numerar sau depozite.

Securitizarea printr-un intermediar financiar

Descriere

Securitizarea are loc atunci când activul inițial [creditul] este transferat [de către creditor] la o altă unitate instituțională și noile titluri de valoare înlocuiesc activul inițial [creditul] în bilanțul unității instituționale inițiale (SEC 95, punctual 5.63), iar aceste titluri noi sunt vândute simultan sau subsecvent către investitori terți. În practică, operațiunea poate fi structurată în așa mod încât titlurile de valoare emise de intermediarul financiar să fie vândute direct investitorilor terți.

Direcția economică

Scopul IFM creditoare este de a elibera resurse prin transferarea activelor către terți. În acest caz, activul inițial, adică creditul, este vândut unui intermediar financiar special. Acest intermediar financiar, denumit societate – vehicul financiar (SVF) (SEC 95, punctul 2.55), este creat de obicei cu unicul scop de a deține active securitizate. IFM vinde activul ce urmează a fi securitizat către SVF în schimbul numerarului sau al titlurilor emise de SVF.

Tratamentul statistic

Din punctul de vedere al IFM creditoare, operațiunea presupune un schimb de active, ca și în cazul de mai sus. IFM primește pentru vânzarea creditului un activ nou, numerar sau titluri de valoare. De aceea, în bilanțul IFM, schimbul este reflectat ca o descreștere de credite și o creștere de numerar/depozite. Acest tratament se aplică doar atunci când IFM creditoare transferă toate riscurile și beneficiile aferente proprietății asupra creditului inițial către SVF. Atunci când riscurile și beneficiile aferente proprietății rămân la IFM, trebuie tratat ca o securitizare în cadrul bilanțului (vezi ilustrarea de mai jos). În scopuri statistice, vânzarea de credite de către IFM creditoare este tratată ca o tranzacție financiară, adică un flux real, fără a fi nevoie de raportarea vreunei ajustări.

Ilustrare

În mod normal acest tip de securitizare are loc ca o operațiune triunghiulară. IFM deține un credit și îl vinde către o SVF care finanțează achiziționarea printr-o emisiune de titluri de valoare garantate cu creditul respectiv. Se reflectă în bilanț după cum urmează:

În cazul în care IFM primește titluri emise de SVF în loc de numerar, operațiunea se împarte în două etape după cum urmează.

Etapa 1: Creditul este vândut către SVF în schimbul unor titluri emise de SVF:

Etapa 2: ulterior, IFM vinde titlurile de valoare:

Titluri de valoare garantate cu active

Descriere

Chiar dacă termenul de securitizare este folosit în afaceri pentru a se referi la operațiunile garantate cu active, în domeniul statisticilor monetare și financiare termenul se referă doar la definiția securitizării din SEC 95.

Direcția economică

Scopul acestui tip de operațiune este ca IFM creditoare să mobilizeze fonduri de la investitorii externi dându-le investitorilor posibilitatea să investească în mod indirect în loturi de active specifice prin achiziționarea de titluri de valoare emise în numele și pe contul IFM creditoare, dar cu garantarea acestor credite. Acest tip de operațiuni nu aduce nici o modificare relației dintre creditorul inițial și debitor. În cele din urmă, IFM creditoare poate fi eliberată de toate drepturile și obligațiile în raport cu celelalte două părți. Dacă acesta este cazul, operațiunea trebuie tratată ca o securitizare.

Tratamentul statistic

În principiu, această operațiune nu este diferită de emiterea de titluri de creanță însoțite de o garanție suplimentară în afara bilanțului, adică operațiunea este tratată în scopuri statistice în același mod indiferent dacă sunt implicate garanții. În consecință, emiterea de titluri de valoare este considerată o tranzacție. Nu se raportează nici o ajustare. Dacă IFM creditoare este eliberată ulterior de toate obligațiile în raport cu investitorul final, aceasta echivalează cu plata datoriei, creditul fiind înregistrat în activ. Aceasta reprezintă de asemenea o tranzacție financiară. Pe scurt, emiterea și vânzarea de titluri de valoare garantate cu active reprezintă tranzacții financiare și, în consecință, nu se raportează nici o ajustare.

Ilustrare

Tratamentul statistic se reflectă în bilanț, pentru fiecare etapă în parte, după cum urmează:

IFM emite titluri de valoare garantate cu active. În principiu operațiunea este definitivată. În cele din urmă, IFM poate fi eliberată de orice obligație față de creditor, adică investitorul în titluri de valoare, prin rambursarea obligației sale cu creditul înregistrat în activ. În acest caz, operațiunea devine o securitizare:

Anulări și securitizare

Unei securitizări îi poate fi atașată o anulare. Aceasta se întâmplă când sunt securitizate credite neperformante. Dacă pentru creditele neperformante au fost constituite provizioane și provizioanele sunt incluse în pasiv, sau nu au fost deloc constituite provizioane, în momentul securitizării creditelor IFM primește la postul titluri de creanță sau numerar mai puțin decât valoarea brută a creditelor securitizate. Diferența dintre valoarea contabilă a creditului și valoarea de piață atunci când este dat în schimbul titlurilor de valoare reprezintă o pierdere pentru IFM.

Operațiunea are loc după cum urmează: IFM vinde către SVF un credit neperformant care este comercializat la 50 % din valoarea sa în schimbul unor valori mobiliare emise de SVF. Pentru credit au fost constituite anterior provizioane, dar înregistrate la valoare brută în pasiv la capital și rezerve.

De fapt, a avut loc o anulare în momentul securitizării creditului. De aceea, pentru a calcula corect fluxul, se raportează o ajustare, la valoarea corespunzătoare anulării (50 %). Atunci când anularea are loc odată cu securitizarea, se raportează, dacă este disponibilă, o ajustare aferentă acestei anulări (vezi Notele orientative la Regulamentul BCE/2001/13).

Cadrul pentru obținerea statisticilor privind fluxurile aferente posturilor din bilanțul IFM și a statisticilor privind activele și pasivele fondurilor de investiții (FI) are la bază SEC 95. Dacă este necesar se derogă de la acest standard internațional atât în privința conținutului datelor, cât și a denumirii conceptelor statistice. Prezenta anexă se interpretează în conformitate cu SEC 95, cu excepția cazului în care Regulamentul BCE/2001/13 din 22 noiembrie 2001 privind bilanțul consolidat al sectorului instituțiilor financiare monetare, Regulamentul BCE/2007/8 din 27 iulie 2007 privind statisticile referitoare la activele și pasivele fondurilor de investiții sau prezenta orientare îi anulează, în mod explicit sau implicit, dispozițiile.

În contextul statisticilor privind posturile din bilanț și FI, datele privind fluxurile se măsoară în funcție de tranzacțiile financiare. Tranzacțiile financiare sunt definite ca fiind achiziția netă de active financiare sau valoarea netă a pasivelor intervenite pentru fiecare tip de instrument financiar, adică suma tuturor tranzacțiilor financiare care au loc în cursul perioadei de raportare relevante. Datele privind fluxurile care se referă la fiecare post specificat în Regulamentul BCE/2001/13 și în Regulamentul BCE/2007/8 se calculează la valoarea netă, adică nu există o cerință privind identificarea valorii brute a tranzacțiilor financiare sau a cifrei de afaceri. Metoda de evaluare a fiecărei tranzacții presupune considerarea valorii la care se dobândesc/înstrăinează activele și/sau se creează, lichidează sau schimbă elementele de pasiv. Totuși, Regulamentul BCE/2001/13 și Regulamentul BCE/2007/8 permit derogări de la SEC în ceea ce privește fluxurile din punct de vedere al conceptului de tranzacții financiare.

Banca Centrală Europeană (BCE) calculează datele privind fluxurile luând în considerare, pentru fiecare post de activ și de pasiv, diferența dintre pozițiile de stoc la datele de raportare de la sfârșitul perioadei, din care elimină efectul evenimentelor care nu rezultă din tranzacții, adică alte modificări. Alte modificări se grupează în două categorii principale reclasificări și alte ajustări și ajustări din reevaluare.

Băncile centrale naționale (BCN) raportează reclasificări și alte ajustări și ajustări din reevaluare la BCE astfel încât aceste efecte, care nu sunt legate de tranzacții, să poată fi înlăturate din calcularea statisticilor privind fluxurile.

BCN elaborează datele privind reclasificări și alte ajustări, conform cerințelor prezentei orientări, folosind informațiile privind supravegherea, verificări de credibilitate, cercetări ad hoc (de exemplu, în legătură cu oscilațiile extreme), cerințele statistice naționale, informații privind entitățile care intră sau ies din unitățile de observare statistică cu obligații de raportare și orice alte surse aflate la dispoziția lor. Nu este preconizat ca BCE să opereze ajustări ulterioare (ex post), cu excepția situațiilor în care BCN identifică modificări evidente în datele finale.

BCN identifică modificările de stocuri care se datorează reclasificărilor și înscriu valoarea netă identificată la reclasificări și alte ajustări. O creștere netă a stocurilor datorată reclasificărilor se înscrie cu semn pozitiv, iar o descreștere netă a stocurilor cu semn negativ.

În principiu, BCN transmit toate reclasificările și alte ajustări. BCN transmit cel puțin toate reclasificările și alte ajustări de peste 50 milioane EUR. Acest prag este menit să ajute BCN să decidă dacă este sau nu este cazul să opereze o ajustare. Totuși, atunci când informațiile nu sunt disponibile cu ușurință sau sunt de calitate inferioară, se poate lua decizia fie de a nu face nimic, fie de a efectua estimări. Din acest motiv, precum și datorită eterogenității procedurilor existente pentru calcularea ajustărilor, este nevoie ca un astfel de prag să fie aplicat în mod flexibil. De exemplu, atunci când sunt colectate informații relativ detaliate fără a se lua în considerare pragul, încercarea de a aplica un astfel de prag s-ar putea dovedi contraproductivă.

Pentru a obține ajustările din reevaluare, BCN ar putea fi nevoite să calculeze ajustările din tranzacții, din date privind fiecare titlu de valoare în parte sau din alte date raportate de către unitățile de observare statistică cu obligații de raportare și/sau să estimeze ajustările în funcție de anumite defalcări care nu au fost raportate de către unitățile de observare statistică cu obligații de raportare deoarece nu sunt considerate cerințe minime.

Ajustările din reevaluare sunt elaborate de către BCN pe baza datelor raportate de către unitățile de observare statistică cu obligații de raportare în conformitate cu Regulamentul BCE/2001/13 în cazul statisticilor privind posturile din bilanț și Regulamentul BCE/2007/8 în cazul statisticilor privind FI. Agenții de raportare sunt supuși unor cerințe minime de raportare, care asigură minimul necesar pentru elaborarea și estimarea ajustărilor ținând cont de întregul set de date solicitat de BCE. BCN le este permis să culeagă date suplimentare de la agenții de raportare. În orice caz, BCN au obligația de a depune un set complet de date la BCE, în conformitate cu Partea 1 din Anexa III, pentru statisticile privind posturile din bilanț și Partea 14 din Anexa III, pentru statisticile privind FI.

Modificările intervenite în compoziția sectorului raportor pot da naștere transferului de activități între sectoarele economice. Astfel de transferuri nu reprezintă tranzacții, motiv pentru care sunt tratate ca ajustări la reclasificări și alte ajustări.

O instituție care intră în sectorul raportor poate transfera activități spre sectorul în cauză, în timp ce o instituție care iese din sectorul raportor transferă activități dinspre sector. Totuși, dacă instituția care intră își începe activitatea ex novo după ce s-a alăturat sectorului raportor, aceasta reprezintă un flux de tranzacții care nu este scos din fluxul statistic. În mod asemănător, atunci când o instituție care iese din sectorul raportor își diminuează activitățile înainte de a părăsi sectorul raportor, situația este cuprinsă în fluxul statistic.

Impactul pe care transferul unei activități spre/dinspre un sector raportor îl are asupra posturilor de activ și pasiv depinde, între altele, de faptul dacă are loc o raportare completă sau redusă din partea unor agenți raportori. Atunci când toți agenții raportori sunt supuși obligației de raportare completă, adică nu există o categorie de agenți scutiți de obligația de raportare lunară completă, instituția care se alătură sectorului raportor raportează primul său set de date după un interval adecvat, de obicei la sfârșitul lunii în care s-a alăturat sectorului sau la următorul sfârșit de trimestru. În mod asemănător, datele privind o instituție care părăsește un sector sunt eliminate în momentul ieșirii, astfel încât să coincidă cu ultimele date raportate. În măsura în care primele/ultimele active și pasive raportate sunt transferate spre/dinspre sectorul raportor, poate fi operată o ajustare în perioada de raportare în care are loc transferul. Atunci când instituțiile intră sau ies ca raportori în categoria agenților scutiți de obligația de raportare lunară completă, impactul asupra posturilor de activ și pasiv depinde de procedura de extrapolare utilizată.

Majoritatea informațiilor necesare în vederea efectuării unei ajustări corespunzătoare modificărilor care afectează acoperirea statistică este disponibilă, de obicei, în cadrul sistemului de raportare statistică. Totuși, este posibil ca BCN să aibă nevoie să culeagă informații ad-hoc de la instituțiile care intră în sectorul raportor, pentru a determina dacă primele active și pasive raportate au fost transferate din afara sectorului raportor sau create după intrare. Informații similare se culeg de la instituțiile care părăsesc sectorul raportor.

Efectul net al celor care intră sau ies dintr-un sector asupra activelor și pasivelor agregate ale sectorului raportor în cauză se calculează prin totalizarea primelor active și pasive raportate de cei nou-intrați și a ultimelor active și pasive raportate de cei care ies, considerând, pentru fiecare post, diferența dintre cele două. Rezultatul net se înscrie la reclasificări și alte ajustări. În anumite circumstanțe poate exista un efect asupra raportării partenerilor contractuali, deci și acest efect trebuie inclus în ajustări, în acest caz ca o modificare de sector. De exemplu, dacă o IFM restituie autorizația, dar continuă să opereze în calitate de alt intermediar financiar (AIF) finanțat prin intermediul pieței interbancare, are loc o creștere artificială a creditării AIF de către IFM, care necesită o ajustare (acoperită de modificări ale clasificării sectorului partenerului contractual).

În statele membre UE sunt posibile modificări ale politicii investiționale a unui FI, inclusiv a unui fond de piață monetară (FPM). Orice modificare a politicii investiționale necesită acordul investitorilor și trebuie comunicată acestora anterior modificării. Canalele de comunicare includ scrisori, anunțuri în ziare, adunarea generală a acționarilor, etc. Dacă un investitor nu ia măsuri, se consideră că și-a dat aprobarea implicită cu privire la modificarea politicii investiționale de către fond. Aceasta înseamnă că în UE nu sunt posibile modificările unilaterale ale politicii investiționale. Din acest motiv, faptul că investitorii rămân la un fond, după ce a avut loc o modificare de politică, este privit ca o decizie conștientă a acestor investitori de a-și modifica alocarea portofoliului de la un sector (IFM) la altul (FI) sau de la un tip de fond la altul (în cadrul FI). Din punct de vedere statistic, situația este aceeași cu cea în care un investitor își retrage banii dintr-un fond și îi investește în alt fond. Ambele situații sunt tratate în același mod, anume ca niște tranzacții financiare veritabile pentru care nu se raportează ajustări din reclasificare. Prin urmare, regula este că o modificare în politica investițională a unui fond, acoperind atât FPM în cadrul statisticilor privind posturile din bilanț, cât și statisticile privind FI, se înregistrează ca o tranzacție financiară. O BCN poate deroga de la această regulă și raporta o ajustare din reclasificare doar dacă are informații anterioare (ex ante) referitoare la faptul că modificarea politicii nu s-a datorat unei decizii conștiente luate de investitori.

O modificare de structură constă în apariția sau dispariția anumitor active și pasive financiare ca urmare a restructurării. În mod caracteristic, aceasta se referă la fuziuni, achiziții și divizări. Atunci când o instituție raportoare dispare datorită faptului că este absorbită de una sau mai multe alte instituții raportoare, toate activele și pasivele financiare care au existat între instituția raportoare în cauză și cele care au absorbit-o dispar din sistem.

Sursele de informații cu ajutorul cărora se identifică aceste ajustări sunt activele și pasivele finale raportate de către vechile instituții și primele active și pasive raportate de noile instituții.

BCN identifică soldurile neachitate între instituțiile care sunt restructurate. Aceste sume sunt create sau compensate datorită fuziunii, achiziției sau divizării și nu reprezintă tranzacții reale. Din acest motiv sunt considerate reclasificări și alte ajustări. Efectele reevaluării pot fi asociate cu modificări de structură și sunt elaborate separat.

Pentru o analiză completă a modificărilor de structură, împreună cu alte evoluții ce rezultă din fuziuni, achiziții sau divizări, vezi apendicele 1.

De exemplu, o modificare a clasificării unui sector sau instrument al partenerilor lor contractuali determină agenții raportori să reclasifice posturile de activ/pasiv față de acești parteneri contractuali. O astfel de reclasificare determină o modificare a poziției de stoc raportate în perioada în care are loc transferul. Dat fiind că această modificare constă într-un transfer de activitate între sectoare și clase de instrumente, înregistrat în cont, și nu reprezintă o tranzacție, trebuie introdusă o ajustare pentru a elimina impactul său asupra statisticilor privind fluxurile.

Modificările clasificării intervin din mai multe motive. O modificare a clasificării sectoriale a contrapărților poate interveni ca urmare a transferului unui organism din sectorul public în sectorul privat sau pentru că fuziunile/scindările modifică activitatea principală a societăților.

Poate fi dificil pentru BCN să identifice reclasificarea activelor și pasivelor dat fiind că în mod normal acestea nu pot fi distinse de alte mișcări în cadrul activelor și pasivelor. Având în vedere aceasta, BCN se concentrează asupra identificării modificărilor prin intermediul activelor și pasivelor raportate, adică verificând credibilitatea, sau folosind informații privind supravegherea, informații suplimentare ad hoc (de exemplu, în legătură cu oscilațiile extreme), cerințe statistice naționale, informații privind cei care intră și cei care ies din unitățile de observare statistică cu obligații de raportare, precum și orice alte surse disponibile. În cazul în care au fost identificate modificări potențiale datorate reclasificărilor, li se solicită agenților raportori informații ad hoc cu privire la impactul exact asupra bilanțului raportat. Dat fiind că reclasificările sunt identificate de obicei în afara rețelei standard de raportare, se acceptă ca BCN să se concentreze asupra eliminării modificărilor semnificative.

Ajustarea din reevaluarea prețului activelor și pasivelor se referă la variații în evaluarea activelor și pasivelor care apar datorită unei modificări a prețului la care sunt înregistrate sau tranzacționate activele și pasivele. Ajustarea include modificările care au loc în timp în valoarea stocurilor de la sfârșitul perioadei datorită modificărilor valorii de referință la care sunt înregistrate, adică câștiguri/pierderi din deținere. De asemenea, poate conține variații de evaluare care rezultă din tranzacții cu active/pasive, adică câștigurile/pierderile realizate; totuși, există practici naționale divergente în această privință.

Natura și întinderea ajustărilor din reevaluare sunt determinate de metoda de evaluare adoptată. Deși se recomandă ca ambele laturi ale bilanțului să conțină elemente înregistrate la valoarea pieței, în practică, poate fi utilizată o varietate de metode de evaluare diferite atât în cadrul pasivului cât și al activului. Acest lucru este acceptabil atâta timp cât valoarea contabilă nu diferă în mod semnificativ de valoarea de piață.

În vederea prezentării de date statistice la BCE, BCN asigură că pozițiile de activ și pasiv exprimate în valute externe sunt transformate în euro folosind cursul de schimb de pe piață din ultima zi a perioadei respective. În mod obișnuit este folosit cursul de schimb de referință al BCE.

Variațiile cursurilor de schimb în raport cu euro care au loc între datele de raportare de la sfârșitului perioadei determină modificări ale valorii activelor și pasivelor în valută externă atunci când sunt exprimate în euro. Dat fiind că aceste modificări reprezintă câștiguri/pierderi din deținere și nu se datorează unor tranzacții financiare, aceste efecte trebuie eliminate din datele privind fluxurile. Ajustările din reevaluare datorate modificărilor cursului de schimb pot conține de asemenea modificări ce rezultă din tranzacții cu active/pasive, adică câștiguri/pierderi realizate; totuși, există practici naționale divergente în această privință.

În cazul statisticilor privind posturile din bilanț, fiecare BCN prezintă separat datele referitoare la ajustările privind propriul bilanț și bilanțul altor IFM. De asemenea, Direcția Contabilitate și Situații Financiare a BCE elaborează intern ajustările la bilanțul BCE. BCN transmit ajustări pentru toate posturile din bilanțul IFM în conformitate cu frecvența indicată la articolul 3 alineatul (2) din prezenta orientare. În cadrul acestui proces, este posibil ca BCN să aibă nevoie să calculeze și/sau să estimeze ajustările pentru anumite defalcări care nu au fost raportate de către IFM deoarece nu sunt considerate cerințe minime în Regulamentul BCE/2001/13, Anexa I, Partea 2, tabelul 1A. Partea 1 din Anexa III la prezenta orientare indică dacă trebuie transmise către BCE doar reclasificările și alte ajustări sau și ajustările din reevaluări.

Ajustările fluxurilor sunt supuse aceluiași sistem de contabilitate în partidă dublă care se aplică stocurilor. În toate cazurile, ajustărilor le corespunde o contrapartidă care, în multe cazuri, este probabil să fie capital și rezerve sau alte pasive, în funcție de operațiune sau de normele contabile naționale.

În principiu, indicațiile următoare sunt date pentru valorile de tranzacție ale depozitelor/creditelor și titlurilor de valoare. Valoarea de tranzacție a depozitelor/creditelor exclude taxele, etc.. Valoarea de tranzacție a unui depozit/credit exclude dobânda acumulată de primit/plătit dar care nu a fost încă primită sau plătită. În schimb, dobânda acumulată aferentă depozitelor/creditelor se înregistrează la alte active sau alte pasive, după cum este cazul. Valoarea de tranzacție a titlurilor de valoare deținute și emise este consecventă cu principiile privind înregistrarea și raportarea stocurilor în conformitate cu Regulamentul BCE/2001/13. Regulamentul menționat nu conține nici o normă privind clasificarea dobânzii acumulate aferente titlurilor de valoare. Aceasta poate implica includerea/excluderea dobânzii acumulate aferente datelor referitoare la stocuri elaborate în privința titlurilor de valoare. În vederea armonizării tratamentului în statele membre și ținând cont de faptul că distincția între dobânda acumulată și modificările de preț reprezintă o problemă esențială, precum și de posibilitatea apariției unor probleme conceptuale cu privire la definirea ratelor dobânzii aferente instrumentelor negociabile, se aplică o normă flexibilă și simplă, după cum urmează:

dacă dobânda acumulată este intrinsecă prețului contabil astfel cum este raportat în bilanțul statistic, se exclude din valoarea de tranzacție și, în schimb, se include, fără a putea fi identificată, în ajustări din reevaluare;

dacă dobânda acumulată este exclusă din valoarea de stoc a titlurilor de valoare cărora le corespunde în bilanțul statistic, trebuie clasificată la alte active sau alte pasive după cum este cazul și din acest motiv nu este luată în considerare la calcularea fluxurilor sau ajustărilor din reevaluare.

dacă dobânda acumulată este intrinsecă prețului contabil astfel cum este raportat în bilanțul statistic, se exclude din valoarea de tranzacție și, în schimb, se include, fără a putea fi identificată, în ajustări din reevaluare;

dacă dobânda acumulată este exclusă din valoarea de stoc a titlurilor de valoare cărora le corespunde în bilanțul statistic, trebuie clasificată la alte active sau alte pasive după cum este cazul și din acest motiv nu este luată în considerare la calcularea fluxurilor sau ajustărilor din reevaluare.

La alocarea de ajustări pentru banda de scadență și pentru sectorul contrapărții corespunzătoare, BCN iau în considerare normele contabile privind creditele neperformante (de exemplu, alocarea creditelor neperformante unei anumite benzi de scadență) și riscul relativ de credit al fiecărui sector.

Atunci când nu există informații suficiente pentru a aloca ajustarea, aceasta poate fi defalcată în categoriile prevăzute de Regulamentul BCE/2001/13 în mod proporțional în funcție de mărimea pozițiilor de stoc.

Căsuțele marcate cu minim în Regulamentul BCE/2001/13 sunt raportate la BCE, chiar dacă nu sunt elaborate în mod direct, dat fiind că BCN culege informații mai detaliate cu privire la anulări/reduceri. În acest caz, căsuțele marcate cu minim se calculează ca suma componentelor. se calculează ca suma componentelor.

Reducerile care apar în momentul securitizării unui credit și reducerile/anulările creditelor administrate sunt raportate BCE cu maxima diligență posibilă, în conformitate cu tabelul 3.

Reevaluările prețurilor afectează doar o serie limitată de posturi din bilanț: în pasiv, postul titluri de creanță emise, iar în activ titluri de valoare altele decât acțiunile și acțiuni și alte participații la capital, precum și contrapartidele lor, care sunt în mare parte capital și rezerve și alte pasive. Depozitele și creditele au valori nominale fixe, motiv pentru care nu fac obiectul modificărilor de preț.

În pasivul bilanțului pot fi raportate de asemenea reevaluări aferente titlurilor de creanță emise. Totuși, în această privință nu se introduce nici o modificare a obligațiilor de raportare ale IFM deoarece reevaluarea prețului titlurilor de creanță emise rămâne în afara cerințelor minime prevăzute de Regulamentul BCE/2001/13.

În activul bilanțului, titlurile de valoare deținute pot fi înregistrate folosind prețul pieței, prețul de achiziționare, cel mai mic dintre prețul pieței și prețul de achiziționare sau valoarea de răscumpărare în conformitate cu practica contabilă standard. Conținutul ajustării depinde de metoda de evaluare aplicată.

Dacă nu este disponibilă nici o altă informație, se poate presupune că reevaluările care corespund titlurilor de valoare cu o scadență mai mare de doi ani sunt egale cu valoarea totală a ajustării din reevaluare referitoare la titlurile de valoare deținute, altele decât acțiunile emise pentru fiecare sector.

Regulamentul este flexibil în ceea ce privește tipul de date necesare pentru calcularea reevaluării prețului titlurilor de valoare și forma în care datele respective sunt culese și elaborate. Rămâne la latitudinea BCN să decidă metoda, pe baza următoarelor opțiuni:

IFM raportează ajustări: IFM raportează ajustările aplicabile fiecărui post, care reflectă variațiile evaluării ca urmare a modificării prețurilor. BCN care aleg această metodă totalizează ajustările raportate de IFM în vederea transmiterii de date către BCE,

IFM raportează tranzacții: IFM acumulează tranzacții în cursul lunii și transmit valoarea achiziționării și vânzării de titluri de valoare către BCN. Se acceptă elaborarea și transmiterea de tranzacții nete către BCN. BCN care primesc date privind tranzacțiile trebuie să calculeze ajustarea din reevaluare ca un element rezidual rezultat din diferența dintre stocuri și tranzacții și alte ajustări, și transmit ajustarea din reevaluare către BCE în conformitate cu prezenta orientare,

raportarea titlu cu titlu: IFM raportează către BCN toate informațiile pertinente privind deținerea de titluri de valoare, precum valoarea nominală, valoarea contabilă, valoarea de piață, vânzările și achiziționările pentru fiecare titlu de valoare în parte. Aceste informații permit BCN să obțină informații precise cu privire la ajustarea din reevaluare care trebuie transmisă BCE. Această metodă vizează adaptarea BCN care urmează deja o astfel de abordare în colectarea datelor la nivel local.

În principiu, BCN trebuie să se limiteze la metodele menționate mai sus. Totuși, pot fi folosite și alte metode dacă se demonstrează că acestea sunt apte să furnizeze date de o calitate comparabilă.

IFM raportează ajustări: IFM raportează ajustările aplicabile fiecărui post, care reflectă variațiile evaluării ca urmare a modificării prețurilor. BCN care aleg această metodă totalizează ajustările raportate de IFM în vederea transmiterii de date către BCE,

IFM raportează tranzacții: IFM acumulează tranzacții în cursul lunii și transmit valoarea achiziționării și vânzării de titluri de valoare către BCN. Se acceptă elaborarea și transmiterea de tranzacții nete către BCN. BCN care primesc date privind tranzacțiile trebuie să calculeze ajustarea din reevaluare ca un element rezidual rezultat din diferența dintre stocuri și tranzacții și alte ajustări, și transmit ajustarea din reevaluare către BCE în conformitate cu prezenta orientare,

raportarea titlu cu titlu: IFM raportează către BCN toate informațiile pertinente privind deținerea de titluri de valoare, precum valoarea nominală, valoarea contabilă, valoarea de piață, vânzările și achiziționările pentru fiecare titlu de valoare în parte. Aceste informații permit BCN să obțină informații precise cu privire la ajustarea din reevaluare care trebuie transmisă BCE. Această metodă vizează adaptarea BCN care urmează deja o astfel de abordare în colectarea datelor la nivel local.

Cerința privind datele din bilanț a fost modificată, în conformitate cu exercițiul de concordanță (bridging exercise), pentru a reflecta activitățile BCE/BCN. Anumite posturi au fost eliminate, anume nu mai sunt solicitate date cu privire la defalcarea repo-urilor sau depozitelor cu perioade de preaviz. Au fost adăugate alte posturi, anume la pasiv, contrapartida DST și la activ aur și creanțe în aur și creanțe în drepturi de tragere, DST, altele, prin prezenta orientare solicitându-se și stocurile pentru aceste posturi. BCE/BCN transmit date privind ajustarea pentru fiecare dintre aceste posturi.

BCE/BCN transmit ajustări către BCE în conformitate cu procedurile descrise în prezenta orientare. Totuși, pot fi identificate unele modificări:

reclasificări și alte ajustări: ajustările la modificări de acoperire statistică nu au relevanță. Totuși BCE/BCN pot avea poziții care fac obiectul unor reclasificări și revizuiri, caz în care sunt furnizate ajustări,

ajustări privind modificările cursului de schimb: în conformitate cu Regulamentul BCE/2001/13, Anexa I, partea 2, tabelul 4, de la sfârșitul lui decembrie 1998 sunt furnizate date privind fiecare valută în parte. În scopul calculării ajustării aferente cursului de schimb pot fi trimise date din trecut și date istorice. În cazul BCE ajustarea aferentă cursului de schimb nu este estimată prin intermediul procedurii standard; ci este raportată direct din datele contabile,

ajustări din reevaluare: în conformitate cu procedura convenită, BCE/BCN furnizează date cu privire la mărimea reevaluării. În scopuri statistice, bilanțul BCE/BCN este prezentat lunar la valoarea de piață. În consecință, ajustările din reevaluare sunt raportate în fiecare lună.

Se stabilește un prag de 5 milioane EUR aplicabil datelor furnizate de BCN cu privire la reclasificare și alte ajustări. Acest prag este necesar pentru că bilanțurile BCN sunt raportate separat și pot fi publicate separat (în cadrul bilanțului consolidat al Sistemului European al Băncilor Centrale).

reclasificări și alte ajustări: ajustările la modificări de acoperire statistică nu au relevanță. Totuși BCE/BCN pot avea poziții care fac obiectul unor reclasificări și revizuiri, caz în care sunt furnizate ajustări,

ajustări privind modificările cursului de schimb: în conformitate cu Regulamentul BCE/2001/13, Anexa I, partea 2, tabelul 4, de la sfârșitul lui decembrie 1998 sunt furnizate date privind fiecare valută în parte. În scopul calculării ajustării aferente cursului de schimb pot fi trimise date din trecut și date istorice. În cazul BCE ajustarea aferentă cursului de schimb nu este estimată prin intermediul procedurii standard; ci este raportată direct din datele contabile,

ajustări din reevaluare: în conformitate cu procedura convenită, BCE/BCN furnizează date cu privire la mărimea reevaluării. În scopuri statistice, bilanțul BCE/BCN este prezentat lunar la valoarea de piață. În consecință, ajustările din reevaluare sunt raportate în fiecare lună.

BCN furnizează ajustări cu privire la reclasificări și alte ajustări și ajustări din reevaluări în conformitate cu mecanismul de raportare aplicabil fondurilor de piață monetară (FPM). În anumite circumstanțe se poate dovedi necesară adaptarea acestor proceduri. Totuși, articolul 4.6 din Regulamentul BCE/2001/13 prevede posibilitatea ca BCN să acorde o derogare unora sau tuturor FPM în ceea ce privește raportarea ajustărilor din reevaluare.

Cu excepția cazului în care este acordată o derogare, se aplică următoarele norme:

activul bilanțului FPM nu necesită nici un tratament special, fiind deja în întregime sub incidența prezentei orientări;

pasivul este format aproape în întregime din postul acțiuni/unități ale fondurilor de piață monetară. FPM reprezintă unități instituționale de sine stătătoare și, prin urmare, nu pot fi considerate transparente. În consecință, tratamentul aplicat activului bilanțului FPM nu are efecte directe asupra tratamentului aplicabil pasivului. Mai mult, tratamentul este asemănător celui aplicat unor instrumente similare din pasiv;

FPM sunt incluse pe lista IFM deoarece acțiunile/unitățile FPM reprezintă substitute apropiate ale depozitelor. Din acest motiv, acțiunile/unitățile FPM au parte de același tratament ca și depozitele. Tranzacțiile financiare cu depozite cuprind fluxuri spre/dinspre conturile de depozit datorate creditelor/debitelor clienților și primirii de dobânzi. Dat fiind că depozitele au o valoare nominală determinată, nu există câștiguri și pierderi din deținere. Prin urmare, toate variațiile de stocuri între două perioade reprezintă tranzacții financiare, cu excepția reclasificărilor și altor ajustări;

în ceea ce privește acțiunile/unitățile FPM, creditele/debitele clienților pentru/din depozite își au echivalentul în achiziționarea/vânzarea de acțiuni/unități; primirea de dobânzi aferente depozitelor își are echivalentul în modificările valorii acțiunilor/unităților. Dat fiind că, de obicei, valoarea acțiunilor/unităților FPM se modifică zilnic, acest instrument este asemănător depozitelor pentru care dobânda se primește zilnic. Aceasta se explică prin ușurința cu care pot fi lichidate acțiunile/unitățile FPM. La fel ca depozitele, toate variațiile de stoc ale acțiunilor/unităților FPM trebuie tratate ca tranzacții financiare (din nou, cu excepția reclasificărilor și altor ajustări).

Pe scurt, în cazul în care nu se aplică derogarea cu privire la ajustările din reevaluare, activele FPM sunt tratate în conformitate cu procedura obișnuită. La pasiv, pentru a calcula fluxul privind acțiunile/unitățile fondurilor de piață monetară, este suficient să fie excluse ajustările aferente reclasificării din diferența dintre solduri, atâta vreme cât nu este raportată nici o ajustare din reevaluare pentru acest instrument.

activul bilanțului FPM nu necesită nici un tratament special, fiind deja în întregime sub incidența prezentei orientări;

pasivul este format aproape în întregime din postul acțiuni/unități ale fondurilor de piață monetară. FPM reprezintă unități instituționale de sine stătătoare și, prin urmare, nu pot fi considerate transparente. În consecință, tratamentul aplicat activului bilanțului FPM nu are efecte directe asupra tratamentului aplicabil pasivului. Mai mult, tratamentul este asemănător celui aplicat unor instrumente similare din pasiv;

FPM sunt incluse pe lista IFM deoarece acțiunile/unitățile FPM reprezintă substitute apropiate ale depozitelor. Din acest motiv, acțiunile/unitățile FPM au parte de același tratament ca și depozitele. Tranzacțiile financiare cu depozite cuprind fluxuri spre/dinspre conturile de depozit datorate creditelor/debitelor clienților și primirii de dobânzi. Dat fiind că depozitele au o valoare nominală determinată, nu există câștiguri și pierderi din deținere. Prin urmare, toate variațiile de stocuri între două perioade reprezintă tranzacții financiare, cu excepția reclasificărilor și altor ajustări;

în ceea ce privește acțiunile/unitățile FPM, creditele/debitele clienților pentru/din depozite își au echivalentul în achiziționarea/vânzarea de acțiuni/unități; primirea de dobânzi aferente depozitelor își are echivalentul în modificările valorii acțiunilor/unităților. Dat fiind că, de obicei, valoarea acțiunilor/unităților FPM se modifică zilnic, acest instrument este asemănător depozitelor pentru care dobânda se primește zilnic. Aceasta se explică prin ușurința cu care pot fi lichidate acțiunile/unitățile FPM. La fel ca depozitele, toate variațiile de stoc ale acțiunilor/unităților FPM trebuie tratate ca tranzacții financiare (din nou, cu excepția reclasificărilor și altor ajustări).

Dat fiind că o parte din datele raportate anterior trimestrial în temeiul Regulamentului BCE/1998/16 Anexa I, Partea 2, tabelele 2 și 3 sunt raportate lunar în temeiul Regulamentului BCE/2001/13, Anexa I, Partea 2, tabelul 1 (denumit în continuare tabelul 1), și ținând cont de necesitatea de a continua calcularea statisticilor fluxurilor pentru posturile care sunt încă raportate trimestrial, adică posturile solicitate în temeiul Regulamentului BCE/2001/13, Anexa I, Partea 2, tabelul 2 (în continuare tabelul 2), BCN au obligația să furnizeze date privind ajustările pentru datele trimestriale, după cum se precizează în continuare, folosind estimări dacă este nevoie.

Pentru exactitate, această cerință se aplică și în cazul raportării ajustărilor privind datele BCN, inclusiv datele istorice, cel puțin începând din și inclusiv ianuarie 1999.

Procedura pentru calcularea fluxurilor aferente tabelului 2 este asemănătoare celei aplicate la tabelul 1, astfel cum sunt descrise mai jos la literele (a) și (b). Ajustările trimestriale pertinente se raportează în următoarele cazuri:

Dacă se prezintă o ajustare pentru tabelul 1, aceasta poate afecta defalcarea posturilor conținute în tabelul 2. Cu alte cuvinte, raportarea unei ajustări în tabelul 1 implică raportarea de ajustări privind posturi conținute în tabelul 2. Consecvența între cele două seturi de date se asigură trimestrial, adică suma ajustărilor lunare trebuie să fie egală cu ajustarea trimestrială. Dacă se stabilește un prag pentru ajustările trimestriale, sau ajustările trimestriale nu pot fi identificate în întregime sau la fel de detaliat ca și ajustările lunare, ajustarea se calculează astfel încât să evite discrepanțele cu ajustările raportate pentru datele lunare.

În ceea ce privește reevaluarea prețului titlurilor de valoare, excluderea variațiilor evaluării rezultate ca urmare a tranzacțiilor cu titluri de valoare, adică aplicarea metodei bilanțului (a se vedea notele de orientare la Regulamentul BCE/2001/13), poate provoca inconsecvențe între ajustările lunare și cele trimestriale. Conform acestei metode, se iau în considerare doar reevaluările care afectează titlurile de valoare raportate ca stocuri atât la sfârșitul perioadei curente de raportare, cât și la sfârșitul perioadei precedente de raportare. Prin urmare, modificarea frecvenței de raportare ar da naștere unor diferențe privind ajustarea raportată. Pentru a evita acest efect nedorit și pentru a asigura consecvența între ajustările trimestriale și cele lunare, calcularea reevaluării prețului titlurilor de valoare, atunci când se aplică metoda bilanțului, se efectuează lunar, indiferent dacă datele sunt raportate lunar sau trimestrial. Cu alte cuvinte, ajustarea trimestrială se calculează ca sumă a ajustărilor lunare, asigurând consecvența între ajustările lunare și cele trimestriale. Dacă datele suport nu sunt disponibile pentru fiecare lună, se acceptă estimări în vederea asigurării consecvenței între ajustările lunare și cele trimestriale. În mod contrar, includerea variațiilor evaluării rezultate ca urmare a tranzacțiilor cu titluri de valoare, adică prin aplicarea metodei tranzacției, oferă ajustări trimestriale care sunt consecvente în întregime cu datele lunare. În temeiul metodei tranzacției, se raportează toate reevaluările care afectează titlurile de valoare, indiferent de stocuri, la începutul sau la sfârșitul perioadei. În consecință, ajustările trimestriale coincid cu suma ajustărilor lunare.

Pentru tabelele trimestriale poate fi nevoie de ajustări chiar dacă nu este raportată nici o ajustare în tabelul 1. Acest lucru se întâmplă atunci când are loc o reclasificare la nivelul detaliat corespunzător unui trimestru, dar este anulată la nivelul mai agregat corespunzător unei luni. Se poate aplica și în cazul unor ajustări din reevaluare atunci când diferitele componente ale unui post corespunzător unei luni se mișcă în direcții diferite. Și în aceste cazuri se asigură consecvența între datele lunare și cele trimestriale. În ceea ce privește reevaluarea prețului titlurilor de valoare, consecvența se asigură prin aplicarea în fiecare lună a metodei bilanțuluinu doar în cazul tabelelor lunare, ci și al celor trimestriale.

Măsura în care BCN furnizează ajustări pentru statisticile trimestriale depinde de capacitatea lor de a identifica sau estima, cu precizie rezonabilă, clasificarea detaliată sectorială/pe instrumente a ajustărilor lunare existente. Sunt disponibile informații cu privire la reclasificări și alte ajustări. În special, BCN au informații suficient de detaliate pentru a aloca cu ușurință ajustări unice mari (large one-off adjustements) (de exemplu, o reclasificare datorată unei erori de raportare) unor posturi trimestriale specifice. În mod asemănător, ajustările trimestriale datorate modificărilor privind unitățile de observare statistică cu obligații de raportare nu comportă dificultăți pentru BCN. Este mai dificil să se obțină anulări sau reevaluări în privința ajustării din reevaluare din cauza absenței defalcărilor corespunzătoare în sursele originale ale datelor. Se preconizează ca ajustarea din reevaluare să se bazeze, cel puțin în parte, pe estimări. Estimările sunt furnizate împreună cu note explicative cu privire la metoda utilizată (de exemplu, defalcările absente sunt estimate în mod proporțional prin folosirea datelor de stoc).

În vederea asigurării consecvenței între ajustările pentru tabelul 2 și tabelul 1, ajustările la tabelul 1 se referă la o perioadă de o lună, în vreme ce ajustările la tabelul 2 se referă la o perioadă de un trimestru. Ajustările aduse datelor trimestriale sunt egale cu totalizarea a trei perioade de o lună (de exemplu, ajustarea trimestrială raportată în martie este consecventă cu suma ajustărilor lunare pentru ianuarie, februarie și martie). Dat fiind că fluxurile trimestriale adoptă același cadru ca și fluxurile lunare, inclusiv folosirea lunară și pentru fluxurile trimestriale a metodei bilanțului, trebuie să fie consecvente cu acestea în timp.

De asemenea, fluxurile aferente posturilor pro-memoria trimestriale se calculează și atunci când se elaborează conturile financiare ale uniunii monetare din zona euro. Pentru a evita creșterea sarcinii de raportare, aceste posturi pro-memoria au fost integrate în cadrul statistic existent pentru producția regulată a statisticilor monetare și bancare. Din acest motiv, se calculează pentru aceste posturi pro-memoria ajustările din reclasificare și reevaluare.

Dacă se prezintă o ajustare pentru tabelul 1, aceasta poate afecta defalcarea posturilor conținute în tabelul 2. Cu alte cuvinte, raportarea unei ajustări în tabelul 1 implică raportarea de ajustări privind posturi conținute în tabelul 2. Consecvența între cele două seturi de date se asigură trimestrial, adică suma ajustărilor lunare trebuie să fie egală cu ajustarea trimestrială. Dacă se stabilește un prag pentru ajustările trimestriale, sau ajustările trimestriale nu pot fi identificate în întregime sau la fel de detaliat ca și ajustările lunare, ajustarea se calculează astfel încât să evite discrepanțele cu ajustările raportate pentru datele lunare.

În ceea ce privește reevaluarea prețului titlurilor de valoare, excluderea variațiilor evaluării rezultate ca urmare a tranzacțiilor cu titluri de valoare, adică aplicarea metodei bilanțului (a se vedea notele de orientare la Regulamentul BCE/2001/13), poate provoca inconsecvențe între ajustările lunare și cele trimestriale. Conform acestei metode, se iau în considerare doar reevaluările care afectează titlurile de valoare raportate ca stocuri atât la sfârșitul perioadei curente de raportare, cât și la sfârșitul perioadei precedente de raportare. Prin urmare, modificarea frecvenței de raportare ar da naștere unor diferențe privind ajustarea raportată. Pentru a evita acest efect nedorit și pentru a asigura consecvența între ajustările trimestriale și cele lunare, calcularea reevaluării prețului titlurilor de valoare, atunci când se aplică metoda bilanțului, se efectuează lunar, indiferent dacă datele sunt raportate lunar sau trimestrial. Cu alte cuvinte, ajustarea trimestrială se calculează ca sumă a ajustărilor lunare, asigurând consecvența între ajustările lunare și cele trimestriale. Dacă datele suport nu sunt disponibile pentru fiecare lună, se acceptă estimări în vederea asigurării consecvenței între ajustările lunare și cele trimestriale. În mod contrar, includerea variațiilor evaluării rezultate ca urmare a tranzacțiilor cu titluri de valoare, adică prin aplicarea metodei tranzacției, oferă ajustări trimestriale care sunt consecvente în întregime cu datele lunare. În temeiul metodei tranzacției, se raportează toate reevaluările care afectează titlurile de valoare, indiferent de stocuri, la începutul sau la sfârșitul perioadei. În consecință, ajustările trimestriale coincid cu suma ajustărilor lunare.

Pentru tabelele trimestriale poate fi nevoie de ajustări chiar dacă nu este raportată nici o ajustare în tabelul 1. Acest lucru se întâmplă atunci când are loc o reclasificare la nivelul detaliat corespunzător unui trimestru, dar este anulată la nivelul mai agregat corespunzător unei luni. Se poate aplica și în cazul unor ajustări din reevaluare atunci când diferitele componente ale unui post corespunzător unei luni se mișcă în direcții diferite. Și în aceste cazuri se asigură consecvența între datele lunare și cele trimestriale. În ceea ce privește reevaluarea prețului titlurilor de valoare, consecvența se asigură prin aplicarea în fiecare lună a metodei bilanțuluinu doar în cazul tabelelor lunare, ci și al celor trimestriale.

Pentru statisticile privind FI, BCN prezintă ajustări din reevaluare care acoperă atât reevaluările datorate modificărilor prețurilor și cursului de schimb, cât și ajustările din reclasificare pentru toate posturile din bilanțul FI, în conformitate cu frecvența indicată în articolul 18. În cadrul acestui proces, BCN pot fi nevoite să calculeze și/sau să estimeze ajustările pentru anumite defalcări care nu sunt raportate de către FI deoarece nu sunt considerate cerințe minime în Regulamentul BCE/2007/8, Anexa I, Partea 3, tabelul 3.

Ajustările fluxurilor sunt supuse aceluiași sistem de contabilitate în partidă dublă aplicabil stocurilor. În toate cazurile, ajustările au o contrapartidă care, în multe cazuri, este probabil să fie acțiuni/unități ale FI emise sau alte pasive, în funcție de operațiune sau de normele contabile locale.

În principiu, indicațiile care urmează au în vedere valorile de tranzacție ale depozitelor/creditelor și titlurilor de valoare. Valoarea de tranzacție a depozitelor/creditelor și titlurilor de valoare exclude taxele, etc.. Valoarea de tranzacție a unui depozit/credit exclude dobânda acumulată de primit/plătit dar care încă nu a fost primită/plătită. În schimb, dobânda acumulată aferentă depozitelor/creditelor se înregistrează la alte active sau alte pasive, după cum este cazul.

Regulamentul BCE/2007/8 este flexibil în ceea ce privește tipul de date necesare pentru calcularea ajustărilor din reevaluare aferente activelor și pasivelor, precum și în ceea ce privește forma în care sunt colectate și elaborate aceste date. Rămâne la latitudinea BCN să decidă în privința metodei.

În cazul în care FI urmează abordarea combinată în conformitate cu Anexa I din Regulamentul BCE/2007/8, pentru a deduce ajustările din reevaluare aferente titlurilor de valoare există următoarele două opțiuni:

FI raportează informații titlu-cu-titlu ceea ce permite BCN să deducă ajustări din reevaluare: FI raportează către BCN informațiile prevăzute în tabelul 2 literele (a), (b) și (d) din Regulamentul BCE/2007/8, Anexa I, Partea 3 pentru fiecare titlu de valoare în parte. Aceste informații permit BCN să obțină informații precise cu privire la ajustarea din reevaluare care trebuie transmise BCE. În cazul în care această variantă este aleasă, BCN pot obține ajustările din reevaluare în conformitate cu o metodă comună a Eurosistemului, anume metoda derivării din fluxuri astfel cum este descrisă în Manualul FI care însoțește Regulamentul BCE/2007/8,

FI raportează direct tranzacțiile la BCN pentru fiecare titlu de valoare în parte: FI raportează valorile cumulate ale achiziționărilor și vânzărilor de titluri de valoare care au avut loc în cursul perioadei de referință după cum se prevede în tabelul 2, literele (a) și (c) din Regulamentul BCE/2007/8 pentru fiecare titlu în parte. BCN calculează ajustarea din reevaluare luând diferența dintre stocurile de la sfârșit de perioadă și eliminând tranzacțiile, și prezintă BCE ajustarea din reevaluare în conformitate cu prezenta orientare.

În cazul elementelor de activ și pasiv altele decât titlurile de valoare sau în cazul titlurilor de valoare atunci când FI urmează abordarea agregată, există următoarele două opțiuni pentru derivarea ajustărilor din reevaluare:

FI raportează ajustări agregate: FI raportează ajustările aplicabile fiecărui post, reflectând variațiile evaluării datorate modificărilor prețului și cursului de schimb. BCN care aleg această metodă totalizează ajustările raportate de FI în vederea prezentării de date la BCE.

FI raportează tranzacții agregate: FI acumulează tranzacții în cursul lunii și transmit BCN valoarea achiziționărilor și vânzărilor. BCN care primesc date privind tranzacțiile calculează ajustarea din reevaluare ca ceea ce rămâne din diferența între stocuri și tranzacții, și prezintă BCE ajustarea din reevaluare în conformitate cu prezenta orientare.

FI raportează informații titlu-cu-titlu ceea ce permite BCN să deducă ajustări din reevaluare: FI raportează către BCN informațiile prevăzute în tabelul 2 literele (a), (b) și (d) din Regulamentul BCE/2007/8, Anexa I, Partea 3 pentru fiecare titlu de valoare în parte. Aceste informații permit BCN să obțină informații precise cu privire la ajustarea din reevaluare care trebuie transmise BCE. În cazul în care această variantă este aleasă, BCN pot obține ajustările din reevaluare în conformitate cu o metodă comună a Eurosistemului, anume metoda derivării din fluxuri astfel cum este descrisă în Manualul FI care însoțește Regulamentul BCE/2007/8,

FI raportează direct tranzacțiile la BCN pentru fiecare titlu de valoare în parte: FI raportează valorile cumulate ale achiziționărilor și vânzărilor de titluri de valoare care au avut loc în cursul perioadei de referință după cum se prevede în tabelul 2, literele (a) și (c) din Regulamentul BCE/2007/8 pentru fiecare titlu în parte. BCN calculează ajustarea din reevaluare luând diferența dintre stocurile de la sfârșit de perioadă și eliminând tranzacțiile, și prezintă BCE ajustarea din reevaluare în conformitate cu prezenta orientare.

FI raportează ajustări agregate: FI raportează ajustările aplicabile fiecărui post, reflectând variațiile evaluării datorate modificărilor prețului și cursului de schimb. BCN care aleg această metodă totalizează ajustările raportate de FI în vederea prezentării de date la BCE.

FI raportează tranzacții agregate: FI acumulează tranzacții în cursul lunii și transmit BCN valoarea achiziționărilor și vânzărilor. BCN care primesc date privind tranzacțiile calculează ajustarea din reevaluare ca ceea ce rămâne din diferența între stocuri și tranzacții, și prezintă BCE ajustarea din reevaluare în conformitate cu prezenta orientare.

Modificări ale unităților de observare statistică cu obligații de raportare: acestea nu sunt cauzate de însăși fuziunea/achiziția/divizarea în sine, ci doar de o modificare în sectorul instituției,

Reevaluare: reevaluarea poate fi asociată cu o fuziune/achiziție și poate afecta aproape toate posturile. Se preconizează că are efecte mai mari asupra activului bilanțului,

Compensarea soldurilor între două instituții: această evoluție poate modifica agregatele monetare/de credit doar dacă metodele de evaluare a activelor și pasivelor sunt diferite. Într-un astfel de caz, doar modificarea valorii are vreun efect asupra agregatelor monetare/de credit, în timp ce nu se preconizează ca modificarea de structură, adică compensarea, să aibă vreun impact asupra acestor agregate.

Preluarea datoriei este o operațiune care implică în mod normal înlocuirea întreprinderilor publice (care fac parte din alte sectoare rezidente) cu sectorul administrației centrale în calitate de debitor al creditelor acordate inițial de bănci (sectorul instituțiilor financiare monetare (IFM)). Această operațiune financiară poate avea loc de asemenea între alte sectoare instituționale și poate avea ca obiect alte titluri de valoare în locul creditelor. În acest caz tratamentul ar fi asemănător.

Dat fiind că preluarea datoriei are impact asupra bilanțului IFM, este importantă asigurarea tratamentului corect al aspectelor financiare ale operațiunii în cadrul statisticilor monetare și bancare. Prezentul apendice descrie tratamentul statistic necesar aplicabil preluării datoriei.

Preluarea datoriei care implică o relație triunghiulară între administrația centrală, celelalte sectoare rezidente și sectorul IFM se înregistrează după cum urmează. Preluarea datoriei de către administrația centrală este tratată ca un transfer de capital de la administrația centrală (adică entitatea care preia datoria) către celelalte sectoare rezidente (adică debitori). Contrapartida financiară corespunzătoare primirii de capital de către celelalte sectoare rezidente este o descreștere a creditelor IFM către alte sectoare rezidente, adică rambursarea datoriei inițiale a celorlalte sectoare rezidente către sectorul IFM, contrapartida financiară corespunzătoare plății de capital de către administrația centrală fiind înregistrată ca și creștere a creditelor IFM către administrația centrală.

Prin urmare, statisticile fluxurilor elaborate pentru bilanțul IFM evidențiază două tranzacții financiare separate: (i) rambursarea datoriei altor sectoare rezidente către sectorul IFM și; (ii) simultan, acordarea unui credit administrației centrale de către sectorul IFM. Absența oricărei mișcări de numerar între părțile implicate nu schimbă nici semnificația economică a operațiunii, nici tratamentul său statistic.

În cadrul bilanțului IFM și a statisticilor legate de acesta, elaborate în conformitate cu Regulamentul BCE/2001/13, preluarea datoriei se tratează după cum urmează:

în cazul statisticilor privind bilanțul IFM, actul de preluare a datoriei se înregistrează automat în bilanț ca o descreștere a stocului creditelor IFM către alte sectoare rezidente corespunzându-i o creștere a creditelor IFM către sectorul administrației centrale în cadrul statisticilor lunare privind bilanțul cuprinse în tabelul 1 din Regulamentul BCE/2001/13, Anexa I, Partea 2. În cadrul defalcării sectoriale mai detaliate, operațiunea apare ca o descreștere a creditelor IFM către societățile nefinanciare în tabelul 1 sau, dacă întreprinderea publică este o societate financiară, către alți intermediari financiari și o creștere a creditelor IFM către administrația centrală în tabelul 2 din Regulamentul BCE/2001/13, Anexa I, Partea 2;

în cazul datelor privind ajustările pentru elaborarea fluxurilor, în cadrul statisticilor monetare și bancare ale zonei euro, fluxurile de tranzacții financiare se calculează ca diferența dintre stocurile în curs și orice ajustări aferente non-tranzacțiilor. Deci, descreșterea creditelor IFM către celelalte sectoare rezidente și creșterea creditelor IFM către administrația centrală se înregistrează automat ca tranzacții financiare, fără a fi nevoie de vreo altă intervenție asupra cifrelor. Nu există nici o cerință ca BCN să furnizeze date privind ajustarea pentru aceste operațiuni financiare.

în cazul statisticilor privind bilanțul IFM, actul de preluare a datoriei se înregistrează automat în bilanț ca o descreștere a stocului creditelor IFM către alte sectoare rezidente corespunzându-i o creștere a creditelor IFM către sectorul administrației centrale în cadrul statisticilor lunare privind bilanțul cuprinse în tabelul 1 din Regulamentul BCE/2001/13, Anexa I, Partea 2. În cadrul defalcării sectoriale mai detaliate, operațiunea apare ca o descreștere a creditelor IFM către societățile nefinanciare în tabelul 1 sau, dacă întreprinderea publică este o societate financiară, către alți intermediari financiari și o creștere a creditelor IFM către administrația centrală în tabelul 2 din Regulamentul BCE/2001/13, Anexa I, Partea 2;

în cazul datelor privind ajustările pentru elaborarea fluxurilor, în cadrul statisticilor monetare și bancare ale zonei euro, fluxurile de tranzacții financiare se calculează ca diferența dintre stocurile în curs și orice ajustări aferente non-tranzacțiilor. Deci, descreșterea creditelor IFM către celelalte sectoare rezidente și creșterea creditelor IFM către administrația centrală se înregistrează automat ca tranzacții financiare, fără a fi nevoie de vreo altă intervenție asupra cifrelor. Nu există nici o cerință ca BCN să furnizeze date privind ajustarea pentru aceste operațiuni financiare.

Prima parte din acest exemplu prezintă intrările contabile în cursul întregului proces legat de preluarea datoriei sub forma unor diagrame T. A doua parte, în secțiunea următoare, compară preluarea datoriei cu alte plăți efectuate de administrația centrală către alte sectoare rezidente, și modul în care acestea sunt reflectate din punct de vedere contabil.

Originea acestei operațiuni este un credit acordat inițial de o IFM unei întreprinderi proprietate publică aparținând altor sectoare rezidente. Creditul este garantat de obicei de către administrația centrală. Atunci când se acordă creditul, au loc următoarele intrări, reprezentate în mod stilizat:

La o dată ulterioară întreprinderea nu este în măsură să returneze creditul, astfel încât administrația centrală preia datoria. Din acel moment, debitorul nu mai este reprezentat de alte sectoare rezidente, ci administrația centrală devine debitor. Intrările sunt după cum urmează:

Din acest motiv, în bilanțul IFM apare pur și simplu o modificare a sectorului contrapărții corespunzătoare creditului. Această modificare este reală deoarece urmează regulile referitoare la transferul real între administrația centrală și alte sectoare rezidente. Intrarea în contul de capital se efectuează datorită transferului de capital care are loc.

În exemplul de mai sus nu este implicat numerarul, dar dacă ar fi, situația ar fi aceeași. În situația în care administrația centrală finanțează preluarea datoriei de către depozitele descrescătoare mai degrabă decât de creditele crescătoare, am fi în prezența unei mișcări triunghiulare fără un rezultat final net, după cum se arată mai jos.

În scopul comparației cu operațiunile de preluare a datoriei sunt prezentate în cele ce urmează intrările contabile corespunzătoare celorlalte transferuri efectuate de către administrația centrală. Transferul din partea administrației centrale către celelalte sectoare rezidente are loc de obicei sub forma unei plăți în numerar/depozit.

Caracteristicile acestui transfer sunt aceleași ca și în cazul preluării datoriei, intrările fiind diferite doar în măsura în care sunt folosite diferite instrumente financiare în cadrul operațiunii. În cazul analizei monetare, diferența constă în faptul că preluarea datoriei de către administrația centrală are impact asupra agregatelor de credit (creditele către celelalte sectoare rezidente scad, în timp ce creditele către administrația centrală cresc), în timp ce același transfer de capital plătit în numerar are impact asupra agregatelor monetare (depozitele deținute de administrația centrală, un sector neutru din punct de vedere al banilor, scad, în timp ce depozitele deținute de celelalte sectoare rezidente, care fac parte din sectorul deținător de bani, cresc). Totuși, în ambele cazuri are loc o tranzacție financiară astfel încât nu este nevoie de nici o ajustare.

Securitizarea este un proces prin intermediul căruia se pot mobiliza fonduri din partea investitorilor externi, dându-le posibilitatea să investească în loturi de active financiare specifice. Aceasta implică fie ca IFM să vândă credite către terți care folosesc aceste credite pentru a garanta emisiunea de titluri de valoare sau să dobândească titluri negociabile în locul creditelor. Această operațiune presupune ca IFM fie să vândă credite către un intermediar care să emită subsecvent sau simultan titluri de valoare garantate cu creditele respective, fie să dobândească titluri de valoare emise de debitor în locul creditului fără a implica un intermediar. Ambele tipuri de operațiuni produc același rezultat în bilanțul IFM. Primul este mult mai frecvent. Totuși, cel din urmă este explicat mai întâi dat fiind că este mai puțin complex.

Transferul de credit este o operațiune asemănătoare unei securitizări în care IFM vând credite către investitori în cadrul unui proces care nu implică emisiunea de titluri de valoare Scopul economic al acestei operațiuni și tratamentul său statistic este, totuși, din anumite puncte de vedere mai degrabă asemănător unei securitizări.

Descriere

Direcția economică

Tratamentul statistic

Ilustrare

Descriere

Direcția economică

Tratamentul statistic

Ilustrare

Descriere

Direcția economică

Tratamentul statistic

Ilustrare

Unei securitizări îi poate fi atașată o anulare. Aceasta se întâmplă când sunt securitizate credite neperformante. Dacă pentru creditele neperformante au fost constituite provizioane și provizioanele sunt incluse în pasiv, sau nu au fost deloc constituite provizioane, în momentul securitizării creditelor IFM primește la postul titluri de creanță sau numerar mai puțin decât valoarea brută a creditelor securitizate. Diferența dintre valoarea contabilă a creditului și valoarea de piață atunci când este dat în schimbul titlurilor de valoare reprezintă o pierdere pentru IFM.

De fapt, a avut loc o anulare în momentul securitizării creditului. De aceea, pentru a calcula corect fluxul, se raportează o ajustare, la valoarea corespunzătoare anulării (50 %). Atunci când anularea are loc odată cu securitizarea, se raportează, dacă este disponibilă, o ajustare aferentă acestei anulări (vezi Notele orientative la Regulamentul BCE/2001/13).

Apendice IEFECTELE FUZIUNILOR, ACHIZIȚIILOR ȘI DIVIZĂRILOR ASUPRA ELABORĂRII FLUXURILOR

Apendice I

EFECTELE FUZIUNILOR, ACHIZIȚIILOR ȘI DIVIZĂRILOR ASUPRA ELABORĂRII FLUXURILOR

Fuziunea a două sau mai multor instituții raportoare într-o nouă instituție raportoare (două sau mai multe IFM formează o nouă IFM sau două sau mai multe FI formează un nou FI)

În SEC 95 fuziunile sunt considerate ca fiind o modificarea de structură, a se vedea modificări de clasificare a sectorului și de structură (K.12.1).

Achiziția unei instituții raportoare de către o altă instituție raportoare (a unei IFM de către o altă IFM sau a unui FI de către un alt FI)

Această operațiune este foarte asemănătoare cu o fuziune și pot apărea ambele tipuri de non-tranzacții identificate mai sus. Totuși există o diferență. În loc de a avea activele și pasivele a trei instituții, în acest caz instituția achizitoare înregistrează două seturi de active și pasive, iar instituția achiziționată înregistrează un set de active și pasive. Totuși, procedura pentru identificarea impactului achiziției este aceeași ca și în cazul unei fuziuni. Din nou, în mod ideal, instituției achizitoare și instituției achiziționate li se solicită informații privind activele și pasivele astfel cum există în momentul achiziției, atât din punctul de vedere anterior achiziției cât și din cel ulterior achiziției. Cu toate acestea, soluția care este în concordanță deplină cu calcularea ratelor de creștere constă într-o ajustare efectuată pe baza ultimelor active și pasive raportate de instituțiile separate și primele active și pasive ale instituției achizitoare raportate ulterior achiziției.

Divizarea unei instituții raportoare în două instituții raportoare diferite (o IFM în două IFM sau un FI în două FI)

Această operație este opusul unei fuziuni. Totuși, orice modificare în evaluarea activelor/pasivelor are același impact ca și în cazul unei fuziuni. Și în acest caz, soldurile față de alte instituții pot include sume între cele două instituții care nu se datorează unor tranzacții. Aceste sume se includ ca ajustare în reclasificări și alte ajustări, cu semn pozitiv. Informațiile disponibile în acest context sunt diferite. Dacă se creează două instituții noi, există un set de active și pasive de la instituția precedentă și două seturi de active și pasive corespunzătoare noilor instituții. Procedurile avute în vedere, descrise mai sus, se pot aplica în acest caz luând în considerare momentul divizării în locul momentului fuziunii și folosind informațiile pertinente în caz de divizare.

Fuziuni, achiziții și divizări atunci când una dintre instituții nu face parte din sectorul raportor

O modificare a unităților de observare statistică cu obligații de raportare nu implică în mod necesar o modificare a numărului instituțiilor raportoare. Ceea ce face diferența sunt activitățile care nu au fost raportate dar care sunt raportate acum.

În principiu sunt cerute date de la toate instituțiile implicate, deși se admite că este posibil să nu fie disponibile date cu privire la activele și pasivele unei instituții care nu ține de sectorul raportor. Altfel, se face o estimare a tranzacțiilor instituției care face parte din sectorul raportor înainte și după ce operațiunea respectivă este realizată (probabil pe baza tendinței prezentate de datele disponibile pentru perioadele de raportare precedente). Ceea ce rezultă din diferența dintre cele două seturi de active și pasive se include la reclasificări și alte ajustări.

Efectele fuziunilor, achizițiilor și divizărilor asupra agregatelor monetare/de credit în contextul statisticilor privind posturile din bilanț

Probabilitatea ca agregatele monetare/de credit să fie afectate de aceste evoluții este scăzută, dar nu poate fi ignorată. Motivele principale pentru care pot fi afectate sunt:

Modificări ale unităților de observare statistică cu obligații de raportare: acestea nu sunt cauzate de însăși fuziunea/achiziția/divizarea în sine, ci doar de o modificare în sectorul instituției,

Reevaluare: reevaluarea poate fi asociată cu o fuziune/achiziție și poate afecta aproape toate posturile. Se preconizează că are efecte mai mari asupra activului bilanțului,

Compensarea soldurilor între două instituții: această evoluție poate modifica agregatele monetare/de credit doar dacă metodele de evaluare a activelor și pasivelor sunt diferite. Într-un astfel de caz, doar modificarea valorii are vreun efect asupra agregatelor monetare/de credit, în timp ce nu se preconizează ca modificarea de structură, adică compensarea, să aibă vreun impact asupra acestor agregate.

Modificări ale unităților de observare statistică cu obligații de raportare: acestea nu sunt cauzate de însăși fuziunea/achiziția/divizarea în sine, ci doar de o modificare în sectorul instituției,

Reevaluare: reevaluarea poate fi asociată cu o fuziune/achiziție și poate afecta aproape toate posturile. Se preconizează că are efecte mai mari asupra activului bilanțului,

Compensarea soldurilor între două instituții: această evoluție poate modifica agregatele monetare/de credit doar dacă metodele de evaluare a activelor și pasivelor sunt diferite. Într-un astfel de caz, doar modificarea valorii are vreun efect asupra agregatelor monetare/de credit, în timp ce nu se preconizează ca modificarea de structură, adică compensarea, să aibă vreun impact asupra acestor agregate.

Apendice IITRATAMENTUL PRELUĂRII DATORIEI

Apendice II

TRATAMENTUL PRELUĂRII DATORIEI

Definiția preluării datoriei

Preluarea datoriei este o operațiune care implică în mod normal înlocuirea întreprinderilor publice (care fac parte din alte sectoare rezidente) cu sectorul administrației centrale în calitate de debitor al creditelor acordate inițial de bănci (sectorul instituțiilor financiare monetare (IFM)). Această operațiune financiară poate avea loc de asemenea între alte sectoare instituționale și poate avea ca obiect alte titluri de valoare în locul creditelor. În acest caz tratamentul ar fi asemănător.

Dat fiind că preluarea datoriei are impact asupra bilanțului IFM, este importantă asigurarea tratamentului corect al aspectelor financiare ale operațiunii în cadrul statisticilor monetare și bancare. Prezentul apendice descrie tratamentul statistic necesar aplicabil preluării datoriei.

Tratamentul statistic

SEC 95 tratează preluarea datoriei ca un transfer de capital, adică tranzacția în contrapartidă a preluării datoriei … se clasifică la categoria transferuri de capital (punctul 5.16) și, prin definiție, contrapartida financiară a unui transfer de capital este o tranzacție. Deși interpretarea SEC 95 dată aici și tratamentul propus pentru preluarea datoriei în cadrul statisticilor bilanțului IFM este întru totul în conformitate cu tratamentul preluării datoriei în conturile financiare ale zonei euro, se atrage atenția asupra existenței anumitor excepții de la regula că preluarea datoriei este tratată ca un transfer de capital (enumerate în SEC 95, punctele 5.16, 6.29 și 6.30). Totuși, aceste excepții se aplică doar atunci când preluarea datoriei implică absorbția unei întreprinderi publice de către administrația centrală, adică subordonarea întreprinderii la administrația centrală. În acest caz, operațiunea nu este tratată ca o tranzacție financiară, ci ca o reclasificare a sectorului, adică de la alte sectoare rezidente la administrație centrală. Pentru a elimina impactul acestei reclasificări a sectorului asupra fluxurilor, BCN trebuie să prezinte ajustări pentru această reclasificare.

Prin urmare, statisticile fluxurilor elaborate pentru bilanțul IFM evidențiază două tranzacții financiare separate: (i) rambursarea datoriei altor sectoare rezidente către sectorul IFM și; (ii) simultan, acordarea unui credit administrației centrale de către sectorul IFM. Absența oricărei mișcări de numerar între părțile implicate nu schimbă nici semnificația economică a operațiunii, nici tratamentul său statistic.

În cadrul bilanțului IFM și a statisticilor legate de acesta, elaborate în conformitate cu Regulamentul BCE/2001/13, preluarea datoriei se tratează după cum urmează:

în cazul statisticilor privind bilanțul IFM, actul de preluare a datoriei se înregistrează automat în bilanț ca o descreștere a stocului creditelor IFM către alte sectoare rezidente corespunzându-i o creștere a creditelor IFM către sectorul administrației centrale în cadrul statisticilor lunare privind bilanțul cuprinse în tabelul 1 din Regulamentul BCE/2001/13, Anexa I, Partea 2. În cadrul defalcării sectoriale mai detaliate, operațiunea apare ca o descreștere a creditelor IFM către societățile nefinanciare în tabelul 1 sau, dacă întreprinderea publică este o societate financiară, către alți intermediari financiari și o creștere a creditelor IFM către administrația centrală în tabelul 2 din Regulamentul BCE/2001/13, Anexa I, Partea 2;

în cazul datelor privind ajustările pentru elaborarea fluxurilor, în cadrul statisticilor monetare și bancare ale zonei euro, fluxurile de tranzacții financiare se calculează ca diferența dintre stocurile în curs și orice ajustări aferente non-tranzacțiilor. Deci, descreșterea creditelor IFM către celelalte sectoare rezidente și creșterea creditelor IFM către administrația centrală se înregistrează automat ca tranzacții financiare, fără a fi nevoie de vreo altă intervenție asupra cifrelor. Nu există nici o cerință ca BCN să furnizeze date privind ajustarea pentru aceste operațiuni financiare.

Exemplu cu intrări contabile

Prima parte din acest exemplu prezintă intrările contabile în cursul întregului proces legat de preluarea datoriei sub forma unor diagrame T. A doua parte, în secțiunea următoare, compară preluarea datoriei cu alte plăți efectuate de administrația centrală către alte sectoare rezidente, și modul în care acestea sunt reflectate din punct de vedere contabil.

Convențiile privind semnul sunt următoarele: + înseamnă o creștere, – înseamnă o descreștere, – înseamnă nici o modificare a postului respectiv.

Terminologia folosită pentru conturi este aceea a bilanțului IFM. De aceea, capital înseamnă contul de profit și pierdere în cazul altor sectoare rezidente și creditare și debitare netă în cazul administrației centrale.

Din acest motiv, în bilanțul IFM apare pur și simplu o modificare a sectorului contrapărții corespunzătoare creditului. Această modificare este reală deoarece urmează regulile referitoare la transferul real între administrația centrală și alte sectoare rezidente. Intrarea în contul de capital se efectuează datorită transferului de capital care are loc.

În exemplul de mai sus nu este implicat numerarul, dar dacă ar fi, situația ar fi aceeași. În situația în care administrația centrală finanțează preluarea datoriei de către depozitele descrescătoare mai degrabă decât de creditele crescătoare, am fi în prezența unei mișcări triunghiulare fără un rezultat final net, după cum se arată mai jos.

În prima etapă, administrația centrală împrumută bani de la IFM:

În a doua etapă, administrația centrală efectuează un transfer de numerar către alte sectoare rezidente:

În a treia etapă, alte sectoare rezidente folosesc numerarul primit de la administrația centrală pentru a finanța rambursarea datoriei către IFM:

După cum se arată mai sus, numerarul apare de două ori cu semne diferite în fiecare bilanț. De aceea efectul net este nul.

Alte plăți efectuate de sectorul administrației centrale

În scopul comparației cu operațiunile de preluare a datoriei sunt prezentate în cele ce urmează intrările contabile corespunzătoare celorlalte transferuri efectuate de către administrația centrală. Transferul din partea administrației centrale către celelalte sectoare rezidente are loc de obicei sub forma unei plăți în numerar/depozit.

Administrația centrală are depozite la bănci sau la banca centrală, depozite care sunt folosite în vederea efectuării de plăți în contul cheltuielilor. De aceea, atunci când administrația centrală efectuează o plată ca urmare a unui transfer către alte sectoare rezidente, intrările se efectuează după cum urmează:

Caracteristicile acestui transfer sunt aceleași ca și în cazul preluării datoriei, intrările fiind diferite doar în măsura în care sunt folosite diferite instrumente financiare în cadrul operațiunii. În cazul analizei monetare, diferența constă în faptul că preluarea datoriei de către administrația centrală are impact asupra agregatelor de credit (creditele către celelalte sectoare rezidente scad, în timp ce creditele către administrația centrală cresc), în timp ce același transfer de capital plătit în numerar are impact asupra agregatelor monetare (depozitele deținute de administrația centrală, un sector neutru din punct de vedere al banilor, scad, în timp ce depozitele deținute de celelalte sectoare rezidente, care fac parte din sectorul deținător de bani, cresc). Totuși, în ambele cazuri are loc o tranzacție financiară astfel încât nu este nevoie de nici o ajustare.

Preluarea datoriei este o operațiune care implică în mod normal înlocuirea întreprinderilor publice (care fac parte din alte sectoare rezidente) cu sectorul administrației centrale în calitate de debitor al creditelor acordate inițial de bănci (sectorul instituțiilor financiare monetare (IFM)). Această operațiune financiară poate avea loc de asemenea între alte sectoare instituționale și poate avea ca obiect alte titluri de valoare în locul creditelor. În acest caz tratamentul ar fi asemănător.

Dat fiind că preluarea datoriei are impact asupra bilanțului IFM, este importantă asigurarea tratamentului corect al aspectelor financiare ale operațiunii în cadrul statisticilor monetare și bancare. Prezentul apendice descrie tratamentul statistic necesar aplicabil preluării datoriei.

Preluarea datoriei care implică o relație triunghiulară între administrația centrală, celelalte sectoare rezidente și sectorul IFM se înregistrează după cum urmează. Preluarea datoriei de către administrația centrală este tratată ca un transfer de capital de la administrația centrală (adică entitatea care preia datoria) către celelalte sectoare rezidente (adică debitori). Contrapartida financiară corespunzătoare primirii de capital de către celelalte sectoare rezidente este o descreștere a creditelor IFM către alte sectoare rezidente, adică rambursarea datoriei inițiale a celorlalte sectoare rezidente către sectorul IFM, contrapartida financiară corespunzătoare plății de capital de către administrația centrală fiind înregistrată ca și creștere a creditelor IFM către administrația centrală.

Prin urmare, statisticile fluxurilor elaborate pentru bilanțul IFM evidențiază două tranzacții financiare separate: (i) rambursarea datoriei altor sectoare rezidente către sectorul IFM și; (ii) simultan, acordarea unui credit administrației centrale de către sectorul IFM. Absența oricărei mișcări de numerar între părțile implicate nu schimbă nici semnificația economică a operațiunii, nici tratamentul său statistic.

În cadrul bilanțului IFM și a statisticilor legate de acesta, elaborate în conformitate cu Regulamentul BCE/2001/13, preluarea datoriei se tratează după cum urmează:

în cazul statisticilor privind bilanțul IFM, actul de preluare a datoriei se înregistrează automat în bilanț ca o descreștere a stocului creditelor IFM către alte sectoare rezidente corespunzându-i o creștere a creditelor IFM către sectorul administrației centrale în cadrul statisticilor lunare privind bilanțul cuprinse în tabelul 1 din Regulamentul BCE/2001/13, Anexa I, Partea 2. În cadrul defalcării sectoriale mai detaliate, operațiunea apare ca o descreștere a creditelor IFM către societățile nefinanciare în tabelul 1 sau, dacă întreprinderea publică este o societate financiară, către alți intermediari financiari și o creștere a creditelor IFM către administrația centrală în tabelul 2 din Regulamentul BCE/2001/13, Anexa I, Partea 2;

în cazul datelor privind ajustările pentru elaborarea fluxurilor, în cadrul statisticilor monetare și bancare ale zonei euro, fluxurile de tranzacții financiare se calculează ca diferența dintre stocurile în curs și orice ajustări aferente non-tranzacțiilor. Deci, descreșterea creditelor IFM către celelalte sectoare rezidente și creșterea creditelor IFM către administrația centrală se înregistrează automat ca tranzacții financiare, fără a fi nevoie de vreo altă intervenție asupra cifrelor. Nu există nici o cerință ca BCN să furnizeze date privind ajustarea pentru aceste operațiuni financiare.

în cazul statisticilor privind bilanțul IFM, actul de preluare a datoriei se înregistrează automat în bilanț ca o descreștere a stocului creditelor IFM către alte sectoare rezidente corespunzându-i o creștere a creditelor IFM către sectorul administrației centrale în cadrul statisticilor lunare privind bilanțul cuprinse în tabelul 1 din Regulamentul BCE/2001/13, Anexa I, Partea 2. În cadrul defalcării sectoriale mai detaliate, operațiunea apare ca o descreștere a creditelor IFM către societățile nefinanciare în tabelul 1 sau, dacă întreprinderea publică este o societate financiară, către alți intermediari financiari și o creștere a creditelor IFM către administrația centrală în tabelul 2 din Regulamentul BCE/2001/13, Anexa I, Partea 2;

în cazul datelor privind ajustările pentru elaborarea fluxurilor, în cadrul statisticilor monetare și bancare ale zonei euro, fluxurile de tranzacții financiare se calculează ca diferența dintre stocurile în curs și orice ajustări aferente non-tranzacțiilor. Deci, descreșterea creditelor IFM către celelalte sectoare rezidente și creșterea creditelor IFM către administrația centrală se înregistrează automat ca tranzacții financiare, fără a fi nevoie de vreo altă intervenție asupra cifrelor. Nu există nici o cerință ca BCN să furnizeze date privind ajustarea pentru aceste operațiuni financiare.

Prima parte din acest exemplu prezintă intrările contabile în cursul întregului proces legat de preluarea datoriei sub forma unor diagrame T. A doua parte, în secțiunea următoare, compară preluarea datoriei cu alte plăți efectuate de administrația centrală către alte sectoare rezidente, și modul în care acestea sunt reflectate din punct de vedere contabil.

Originea acestei operațiuni este un credit acordat inițial de o IFM unei întreprinderi proprietate publică aparținând altor sectoare rezidente. Creditul este garantat de obicei de către administrația centrală. Atunci când se acordă creditul, au loc următoarele intrări, reprezentate în mod stilizat:

La o dată ulterioară întreprinderea nu este în măsură să returneze creditul, astfel încât administrația centrală preia datoria. Din acel moment, debitorul nu mai este reprezentat de alte sectoare rezidente, ci administrația centrală devine debitor. Intrările sunt după cum urmează:

Din acest motiv, în bilanțul IFM apare pur și simplu o modificare a sectorului contrapărții corespunzătoare creditului. Această modificare este reală deoarece urmează regulile referitoare la transferul real între administrația centrală și alte sectoare rezidente. Intrarea în contul de capital se efectuează datorită transferului de capital care are loc.

În exemplul de mai sus nu este implicat numerarul, dar dacă ar fi, situația ar fi aceeași. În situația în care administrația centrală finanțează preluarea datoriei de către depozitele descrescătoare mai degrabă decât de creditele crescătoare, am fi în prezența unei mișcări triunghiulare fără un rezultat final net, după cum se arată mai jos.

În scopul comparației cu operațiunile de preluare a datoriei sunt prezentate în cele ce urmează intrările contabile corespunzătoare celorlalte transferuri efectuate de către administrația centrală. Transferul din partea administrației centrale către celelalte sectoare rezidente are loc de obicei sub forma unei plăți în numerar/depozit.

Caracteristicile acestui transfer sunt aceleași ca și în cazul preluării datoriei, intrările fiind diferite doar în măsura în care sunt folosite diferite instrumente financiare în cadrul operațiunii. În cazul analizei monetare, diferența constă în faptul că preluarea datoriei de către administrația centrală are impact asupra agregatelor de credit (creditele către celelalte sectoare rezidente scad, în timp ce creditele către administrația centrală cresc), în timp ce același transfer de capital plătit în numerar are impact asupra agregatelor monetare (depozitele deținute de administrația centrală, un sector neutru din punct de vedere al banilor, scad, în timp ce depozitele deținute de celelalte sectoare rezidente, care fac parte din sectorul deținător de bani, cresc). Totuși, în ambele cazuri are loc o tranzacție financiară astfel încât nu este nevoie de nici o ajustare.

Apendice IIITRATAMENTUL SECURITIZĂRII ȘI TRANSFERURILOR DE CREDITE ÎN CONTEXTUL DERIVĂRII STATISTICILOR PRIVIND FLUXURILE POSTURILOR DIN BILANȚ

Apendice III

TRATAMENTUL SECURITIZĂRII ȘI TRANSFERURILOR DE CREDITE ÎN CONTEXTUL DERIVĂRII STATISTICILOR PRIVIND FLUXURILE POSTURILOR DIN BILANȚ

Securitizarea și transferul de credite

Securitizarea este un proces prin intermediul căruia se pot mobiliza fonduri din partea investitorilor externi, dându-le posibilitatea să investească în loturi de active financiare specifice. Aceasta implică fie ca IFM să vândă credite către terți care folosesc aceste credite pentru a garanta emisiunea de titluri de valoare sau să dobândească titluri negociabile în locul creditelor. Această operațiune presupune ca IFM fie să vândă credite către un intermediar care să emită subsecvent sau simultan titluri de valoare garantate cu creditele respective, fie să dobândească titluri de valoare emise de debitor în locul creditului fără a implica un intermediar. Ambele tipuri de operațiuni produc același rezultat în bilanțul IFM. Primul este mult mai frecvent. Totuși, cel din urmă este explicat mai întâi dat fiind că este mai puțin complex.

Transferul de credit este o operațiune asemănătoare unei securitizări în care IFM vând credite către investitori în cadrul unui proces care nu implică emisiunea de titluri de valoare Scopul economic al acestei operațiuni și tratamentul său statistic este, totuși, din anumite puncte de vedere mai degrabă asemănător unei securitizări.

Securitizarea fără intermediar și transferuri de credite

Descriere

Această operațiune are loc când este emis un nou titlu de valoare [de către debitorul inițial] pentru a înlocui activul inițial, care este lichidat efectiv (SEC 95, punctul 5.63) și acest nou titlu de valoare este vândut simultan unor investitori terți.

Direcția economică

Operațiunea presupune ca debitorul să ramburseze creditul inițial către IFM creditoare. Această rambursare este finanțată de debitorul emitent de titluri de valoare. În teorie, titlurile de valoare emise de debitor ar putea fi deținute pentru o perioadă scurtă de timp de către IFM creditoare, dar de obicei sunt vândute direct investitorilor. Există anumite îndoieli în ceea ce privește larga răspândire a acestui tip de operațiune, deoarece, în practică, doar marile societăți și organismele publice emit titluri de valoare. Dacă operațiunea nu presupune transformarea creditului în titluri de valoare, adică dacă instrumentul vândut investitorilor rămâne nenegociabil, atunci se consideră că a avut loc un transfer de credit. Totuși, un transfer de credit este efectuat de obicei prin fragmentarea creditului inițial în unități mai mici, care sunt vândute terților de către IFM creditoare împreună cu beneficiile/riscurile.

Tratamentul statistic

Instrumentele emise de debitor sunt clasificate ca titluri de valoare doar atunci când întrunesc condițiile necesare din punct de vedere al capacității de negociere și comercializare. În conformitate cu Regulamentul BCE/2001/13, postul titluri de valoare, altele decât acțiunile include credite negociabile care au fost restructurate într-un număr mare de documente identice și care pot fi comercializate pe piețele secundare.

În scopuri statistice, vânzarea de către IFM creditoare a creditului trebuie tratată ca o tranzacție financiară. În cazurile în care creditele sunt securitizate, IFM creditoare acceptă numerar sau acceptă temporar noile titluri emise de debitor în contul rambursării creditului. În cazurile în care creditele nu sunt securitizate (de exemplu, transferul de credit), în mod normal IFM primește numerar de la debitor, care este finanțat din vânzarea creditului către investitori terți. Aceste operațiuni sunt tratate ca tranzacții financiare. Dat fiind că aceste operațiuni sunt tranzacții, adică fluxuri reale, nu se raportează ajustări. Acest tratament este consecvent cu punctul 5.62 (k) din SEC 95, conform căruia conversia creditelor în titluri de valoare dă naștere la două operațiuni financiare: lichidarea creditului și emisiunea de titluri noi.

Ilustrare

Securitizarea/transferul de credit reprezintă pur și simplu o vânzare a creditului către un terț. Aceasta se reflectă în bilanțul IFM ca o vânzare a creditului, iar în contrapartidă ca intrare la numerar sau depozite.

Securitizarea printr-un intermediar financiar

Descriere

Securitizarea are loc atunci când activul inițial [creditul] este transferat [de către creditor] la o altă unitate instituțională și noile titluri de valoare înlocuiesc activul inițial [creditul] în bilanțul unității instituționale inițiale (SEC 95, punctual 5.63), iar aceste titluri noi sunt vândute simultan sau subsecvent către investitori terți. În practică, operațiunea poate fi structurată în așa mod încât titlurile de valoare emise de intermediarul financiar să fie vândute direct investitorilor terți.

Direcția economică

Scopul IFM creditoare este de a elibera resurse prin transferarea activelor către terți. În acest caz, activul inițial, adică creditul, este vândut unui intermediar financiar special. Acest intermediar financiar, denumit societate – vehicul financiar (SVF) (SEC 95, punctul 2.55), este creat de obicei cu unicul scop de a deține active securitizate. IFM vinde activul ce urmează a fi securitizat către SVF în schimbul numerarului sau al titlurilor emise de SVF.

Tratamentul statistic

Din punctul de vedere al IFM creditoare, operațiunea presupune un schimb de active, ca și în cazul de mai sus. IFM primește pentru vânzarea creditului un activ nou, numerar sau titluri de valoare. De aceea, în bilanțul IFM, schimbul este reflectat ca o descreștere de credite și o creștere de numerar/depozite. Acest tratament se aplică doar atunci când IFM creditoare transferă toate riscurile și beneficiile aferente proprietății asupra creditului inițial către SVF. Atunci când riscurile și beneficiile aferente proprietății rămân la IFM, trebuie tratat ca o securitizare în cadrul bilanțului (vezi ilustrarea de mai jos). În scopuri statistice, vânzarea de credite de către IFM creditoare este tratată ca o tranzacție financiară, adică un flux real, fără a fi nevoie de raportarea vreunei ajustări.

Ilustrare

În mod normal acest tip de securitizare are loc ca o operațiune triunghiulară. IFM deține un credit și îl vinde către o SVF care finanțează achiziționarea printr-o emisiune de titluri de valoare garantate cu creditul respectiv. Se reflectă în bilanț după cum urmează:

În cazul în care IFM primește titluri emise de SVF în loc de numerar, operațiunea se împarte în două etape după cum urmează.

Etapa 1: Creditul este vândut către SVF în schimbul unor titluri emise de SVF:

Etapa 2: ulterior, IFM vinde titlurile de valoare:

Titluri de valoare garantate cu active

Descriere

Chiar dacă termenul de securitizare este folosit în afaceri pentru a se referi la operațiunile garantate cu active, în domeniul statisticilor monetare și financiare termenul se referă doar la definiția securitizării din SEC 95.

Direcția economică

Scopul acestui tip de operațiune este ca IFM creditoare să mobilizeze fonduri de la investitorii externi dându-le investitorilor posibilitatea să investească în mod indirect în loturi de active specifice prin achiziționarea de titluri de valoare emise în numele și pe contul IFM creditoare, dar cu garantarea acestor credite. Acest tip de operațiuni nu aduce nici o modificare relației dintre creditorul inițial și debitor. În cele din urmă, IFM creditoare poate fi eliberată de toate drepturile și obligațiile în raport cu celelalte două părți. Dacă acesta este cazul, operațiunea trebuie tratată ca o securitizare.

Tratamentul statistic

În principiu, această operațiune nu este diferită de emiterea de titluri de creanță însoțite de o garanție suplimentară în afara bilanțului, adică operațiunea este tratată în scopuri statistice în același mod indiferent dacă sunt implicate garanții. În consecință, emiterea de titluri de valoare este considerată o tranzacție. Nu se raportează nici o ajustare. Dacă IFM creditoare este eliberată ulterior de toate obligațiile în raport cu investitorul final, aceasta echivalează cu plata datoriei, creditul fiind înregistrat în activ. Aceasta reprezintă de asemenea o tranzacție financiară. Pe scurt, emiterea și vânzarea de titluri de valoare garantate cu active reprezintă tranzacții financiare și, în consecință, nu se raportează nici o ajustare.

Ilustrare

Tratamentul statistic se reflectă în bilanț, pentru fiecare etapă în parte, după cum urmează:

IFM emite titluri de valoare garantate cu active. În principiu operațiunea este definitivată. În cele din urmă, IFM poate fi eliberată de orice obligație față de creditor, adică investitorul în titluri de valoare, prin rambursarea obligației sale cu creditul înregistrat în activ. În acest caz, operațiunea devine o securitizare:

Anulări și securitizare

Unei securitizări îi poate fi atașată o anulare. Aceasta se întâmplă când sunt securitizate credite neperformante. Dacă pentru creditele neperformante au fost constituite provizioane și provizioanele sunt incluse în pasiv, sau nu au fost deloc constituite provizioane, în momentul securitizării creditelor IFM primește la postul titluri de creanță sau numerar mai puțin decât valoarea brută a creditelor securitizate. Diferența dintre valoarea contabilă a creditului și valoarea de piață atunci când este dat în schimbul titlurilor de valoare reprezintă o pierdere pentru IFM.

Operațiunea are loc după cum urmează: IFM vinde către SVF un credit neperformant care este comercializat la 50 % din valoarea sa în schimbul unor valori mobiliare emise de SVF. Pentru credit au fost constituite anterior provizioane, dar înregistrate la valoare brută în pasiv la capital și rezerve.

De fapt, a avut loc o anulare în momentul securitizării creditului. De aceea, pentru a calcula corect fluxul, se raportează o ajustare, la valoarea corespunzătoare anulării (50 %). Atunci când anularea are loc odată cu securitizarea, se raportează, dacă este disponibilă, o ajustare aferentă acestei anulări (vezi Notele orientative la Regulamentul BCE/2001/13).

Securitizarea este un proces prin intermediul căruia se pot mobiliza fonduri din partea investitorilor externi, dându-le posibilitatea să investească în loturi de active financiare specifice. Aceasta implică fie ca IFM să vândă credite către terți care folosesc aceste credite pentru a garanta emisiunea de titluri de valoare sau să dobândească titluri negociabile în locul creditelor. Această operațiune presupune ca IFM fie să vândă credite către un intermediar care să emită subsecvent sau simultan titluri de valoare garantate cu creditele respective, fie să dobândească titluri de valoare emise de debitor în locul creditului fără a implica un intermediar. Ambele tipuri de operațiuni produc același rezultat în bilanțul IFM. Primul este mult mai frecvent. Totuși, cel din urmă este explicat mai întâi dat fiind că este mai puțin complex.

Transferul de credit este o operațiune asemănătoare unei securitizări în care IFM vând credite către investitori în cadrul unui proces care nu implică emisiunea de titluri de valoare Scopul economic al acestei operațiuni și tratamentul său statistic este, totuși, din anumite puncte de vedere mai degrabă asemănător unei securitizări.

Descriere

Direcția economică

Tratamentul statistic

Ilustrare

Descriere

Direcția economică

Tratamentul statistic

Ilustrare

Descriere

Direcția economică

Tratamentul statistic

Ilustrare

Unei securitizări îi poate fi atașată o anulare. Aceasta se întâmplă când sunt securitizate credite neperformante. Dacă pentru creditele neperformante au fost constituite provizioane și provizioanele sunt incluse în pasiv, sau nu au fost deloc constituite provizioane, în momentul securitizării creditelor IFM primește la postul titluri de creanță sau numerar mai puțin decât valoarea brută a creditelor securitizate. Diferența dintre valoarea contabilă a creditului și valoarea de piață atunci când este dat în schimbul titlurilor de valoare reprezintă o pierdere pentru IFM.

De fapt, a avut loc o anulare în momentul securitizării creditului. De aceea, pentru a calcula corect fluxul, se raportează o ajustare, la valoarea corespunzătoare anulării (50 %). Atunci când anularea are loc odată cu securitizarea, se raportează, dacă este disponibilă, o ajustare aferentă acestei anulări (vezi Notele orientative la Regulamentul BCE/2001/13).

ANEXA VILISTA IFM STABILITĂ ÎN SCOPURI STATISTICE

ANEXA VI

LISTA IFM STABILITĂ ÎN SCOPURI STATISTICE

PARTEA 1

Variabilele determinate pentru lista IFM stabilită în scopuri statistice

PARTEA 2

Verificări de validare

Verificări generale

Se verifică dacă:

toate variabilele obligatorii au fost completate;

valoarea variabilei object_request este de unul dintre cele șapte tipuri predefinite prevăzute în partea 1 din prezenta anexă (mfi_req_new, mfi_req_mod, mfi_req_del, mfi_req_merger, mfi_req_realloc, mfi_req_mod_id_realloc și mfi_req_mod_id), în funcție de felul informației transmise; și

BCN utilizează alfabetul latin când raportează actualizări către BCE.

Verificări ale codului id

Se verifică dacă:

variabila mfi_id este alcătuită din două părți separate, o variabilă host și o variabilă id, și valorile combinate ale celor două părți garantează că mfi_id este unic pentru IFM respectivă;

valoarea variabilei host pentru o IFM este codul de țară ISO UE, format din două caractere;

un cod id utilizat anterior nu este alocat unei noi IFM, cu excepția cazului în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de articolul 19 alineatul 1 al patrulea paragraf din prezenta orientare. Într-un asemenea caz, BCN trebuie să trimită BCE o solicitare mfi_req_realloc.

sunt folosite aceleași coduri id ca cele publicate lunar în lista IFM pe site-ul BCE;

la raportarea unei modificări a codului id, se folosește o cerere specifică de tip mfi_req_mod_id; și

la raportarea schimbării unui cod id cu un cod id șters anterior, este folosită o solicitare specifică de tip mfi_req_mod_id_realloc.

În cazul în care noul cod de identificare IFM a fost deja folosit, iar cererea nu este de tip mfi_req_mod_id_realloc (sau noul cod de identificare IFM face parte din lista curentă), cererea va fi respinsă de BCE.

Dacă variabila mfi_id este incompletă, incorectă sau lipsește, BCE respinge întreaga cerere.

Nume

Se verifică dacă:

De exemplu, astfel cum este înregistrată la un registru comercial sau de afaceri.

se respectă regula minusculelor, pentru a putea ține seama de accente; și

sunt folosite minusculele atunci când este cazul.