Articolul 1
Controale privind respectarea Regulamentului (CE) nr. 21/2004 de către exploatanți
Paragraf
Statele membre efectuează controale la fața locului (controale) pentru verificarea respectării de către exploatanți a obligațiilor de identificare și de înregistrare a animalelor prevăzute la Regulamentul (CE) nr. 21/2004.
Paragraf
Controalele se efectuează cel puțin pe nivelurile minime stabilite la articolele 2-5 din prezentul regulament.
Articolul 2
Numărul exploatațiilor care trebuie să fie controlate
Paragraf
Autoritatea competentă efectuează, în fiecare an, controale care acoperă cel puțin 3 % din exploatațiile care dețin cel puțin 5 % din animalele din statul membru.
Paragraf
Cu toate acestea, în cazul în care aceste controale indică un nivel semnificativ de nerespectare a Regulamentului (CE) nr. 21/2004, aceste procente vor fi mărite pentru următoarea perioadă de inspecție anuală.
Articolul 3
Selectarea exploatațiilor pentru controale
Paragraf
Autoritatea competentă selectează exploatațiile care urmează să fie controlate pe baza unei analize a riscului care ține seama, în special, de următoarele elemente:
Litera a
numărul de animale prezente în exploatație;
Litera b
considerentele de sănătate publică și de sănătate animală, în special existența unor focare anterioare de boli ale animalelor;
Litera c
cuantumul primei anuale pentru animalele din speciile ovină și caprină solicitate și/sau plătite exploatației;
Litera d
schimbările substanțiale de situație comparativ cu perioadele precedente de inspecție anuală;
Litera e
rezultatele controalelor efectuate anterior, în special evidența corespunzătoare a registrului animalelor deținute și a documentelor referitoare la circulația animalelor;
Litera f
transmiterea periodică de informații autorității competente;
Litera g
alte criterii stabilite de statul membru.
Articolul 4
Norme de control
Alineatul 1
Autoritatea competentă efectuează în general controalele fără un anunț prealabil.
Alineatul 2
Controalele pot fi efectuate împreună cu oricare altă inspecție prevăzută de legislația comunitară.
Articolul 5
Număr de animale care urmează să fie controlate
Alineatul 1
Autoritatea competentă verifică identificarea tuturor animalelor prezente în exploatație.
Alineatul 2
Atunci când controlul unui eșantion reprezentativ de animale, realizat în conformitate cu dispozițiile alineatului (1) al doilea paragraf din prezentul articol, indică nerespectarea de către deținător a cerințelor privind mijloacele de identificare și de înregistrare menționate la articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 21/2004, toate animalele din exploatație sunt supuse controlului.
Articolul 6
Rapoarte elaborate de autoritatea competentă
Paragraf
Pentru fiecare control, autoritatea competentă elaborează un raport într-un format standardizat la nivel național de către statul membru, care cuprinde cel puțin următoarele informații:
Litera a
motivul selectării exploatației pentru control;
Litera b
persoanele prezente pe durata controlului;
Litera c
rezultatele controlului și orice caz de nerespectare a Regulamentului (CE) nr. 21/2004.
Paragraf
Autoritatea competentă acordă deținătorului sau reprezentantului acestuia posibilitatea de a semna raportul și, după caz, de a consemna observațiile sale referitoare la conținutul acestuia.
Articolul 7
Rapoartele anuale elaborate de statul membru
Paragraf
Statele membre prezintă Comisiei, până la 31 august 2008, apoi până la 31 august în fiecare an, un raport anual, în conformitate cu modelul prevăzut în anexă, privind rezultatele controalelor efectuate în cursul perioadei de inspecție precedente și care cuprinde cel puțin următoarele informații:
Litera a
numărul de exploatații în statul membru respectiv;
Litera b
numărul de exploatații controlate;
Litera c
numărul total de animale înregistrate la începutul perioadei de referință;
Litera d
numărul de animale controlate;
Litera e
orice rezultate ale controalelor care indică nerespectarea Regulamentului (CE) nr. 21/2004 de către deținători;
Litera f
orice sancțiune impusă în conformitate cu articolul 12 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 21/2004.
Articolul 8
Intrare în vigoare și aplicabilitate
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Se aplică de la 1 ianuarie 2007.
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
ANEXĂ
Paragraf
Raport privind rezultatele controalelor efectuate în sectorul ovinelor și caprinelor privind cerințele de identificare și de înregistrare a acestor animale în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 21/2004
Paragraf
Informații generale privind exploatațiile, animalele și controalele
Paragraf
Cazuri de nerespectare
Paragraf
Sancțiuni impuse
Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2
Tabel 3
Tabelul 3