AcasăLegislație UE02006D0473-20160505

Decizia Comisiei din 5 iulie 2006 de recunoaștere a anumitor țări terțe și a anumitor regiuni din țări terțe ca fiind indemne de Xanthomonas campestris (toate sușele patogene pe Citrus), Cercospora angolensis Carv. & Mendes sau Guignardia citricarpa Kiely (toate sușele patogene pe Citrus) [notificată cu numărul C(2006) 3024] (2006/473/CE)

În vigoare
Tip:Decizie
Publicat:05.05.2016
În vigoare din:05.05.2016
Articole:5
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
Paragraf
având în vedere Directiva 2000/29/CE a Consiliului din 8 mai 2000 privind măsurile de protecție împotriva introducerii în Comunitate a unor organisme dăunătoare plantelor sau produselor vegetale și împotriva răspândirii lor în Comunitate, în special punctele 16.2, 16.3 și 16.4 din anexa IV partea A capitolul I,
1
Pentru a permite introducerea fructelor de Citrus L., Fortunella Swingle, Poncirus Raf. și a hibrizilor lor originari din țări terțe în Comunitate sau pentru a permite circulația lor în Comunitate în temeiul Directivei 2000/29/CE, Decizia 98/83/CE a Comisiei din 8 ianuarie 1998 de recunoaștere a anumitor țări terțe și a anumitor regiuni din țări terțe ca fiind indemne de Xanthomonas campestris (toate sușele patogene pe Citrus), Cercospora angolensis Carv. & Mendes și Guignardia citricarpa Kiely (toate sușele patogene pe Citrus) a recunoscut unele țări terțe și unele regiuni din țări terțe ca fiind indemne de acești dăunători.
2
De la data adoptării sale, Decizia 98/83/CE a fost modificată de mai multe ori. Din motive de concizie și claritate, este necesară abrogarea Deciziei 98/83/CE și înlocuirea sa.
3
Noua Zeelandă a furnizat informații oficiale care dovedesc că teritoriul său este indemn de Xanthomonas campestris și de Guignardia citricarpa. Prin urmare, este necesar să se recunoască Noua Zeelandă ca țară indemnă de acești dăunători.
4
Africa de Sud a furnizat informații oficiale care dovedesc că regiunile principale Hartswater și Warrenton din provincia Cap Nord sunt indemne de Guignardia citricarpa. Prin urmare, este necesar să se recunoască aceste regiuni din Africa de Sud ca fiind indemne de aceste organisme dăunătoare.
5
Australia a furnizat informații care demonstrează că regiunea Queensland nu mai este indemnă de Xanthomonas campestris. Prin urmare, este necesar ca regiunea Queensland să nu fie recunoscută ca fiind indemnă de acest dăunător.
6
Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului fitosanitar permanent,

Articolul 1

Alineatul 1
În sensul punctului 16.2 din anexa IV partea A capitolul I, următoarele țări terțe sunt recunoscute ca fiind indemne de toate sușele de Xanthomonas campestris patogene pe Citrus:
Litera a
toate țările terțe producătoare de citrice din Europa, Algeria, Egipt, Israel, Libia, Maroc, Tunisia și Turcia;
Litera b
Africa: Africa de Sud, Gambia, Ghana, Guineea, Kenya, Sudan, Sudanul de Sud, Swaziland și Zimbabwe;
Litera c
în America Centrală și de Sud și în Caraibe: Bahamas, Belize, Chile, Columbia, Costa Rica, Cuba, Ecuador, Honduras, Jamaica, Mexic, Nicaragua, Peru, Republica Dominicană, Santa-Lucia, Salvador, Surinam și Venezuela;
Litera d
în Oceania: Noua Zeelandă.
Alineatul 2
În sensul punctului 16.2 din anexa IV partea A capitolul I, următoarele regiuni sunt recunoscute ca fiind indemne de toate sușele de Xanthomonas campestris patogene pe Citrus:
Litera a
Australia: New South Wales, Northern Territory, Queensland, South Australia, Victoria și Western Australia;
Litera b
Brazilia, cu excepția statelor Maranhão, Mato Grosso, Mato Grosso do Sul, Minas Gerais, Paraná, Rio Grande do Sul, Roraima, Santa Catarina și São Paulo;
Litera c
Statele Unite: Arizona, California, Guam, Hawai, Insulele Mariane de Nord, Puerto Rico, Samoa Americană, Texas și Insulele Virgine ale Statelor Unite;
Litera d
Uruguay, cu excepția regiunilor Salto, Rivera și Paysandu – la nord de râul Chapicuy.

Articolul 2

Paragraf
În sensul punctului 16.3 din anexa IV partea A capitolul I, următoarele țări terțe sunt recunoscute ca fiind indemne de Cercospora angolensis Carv. & Mendes:
Litera a
toate țările terțe producătoare de citrice din America de Nord, Centrală și de Sud, din Caraibi, din Asia, cu excepția Bangladesh-ului și a Yemenului, din Europa și din Oceania;
Litera b
toate țările terțe producătoare de citrice din Africa, exceptând Angola, Camerun, Republica Centrafricană, Republica Democrată Congo, Gabon, Ghana, Guineea, Kenya, Mozambic, Nigeria, Uganda, Zambia și Zimbabwe.

Articolul 3

Alineatul 1
În sensul punctului 16.4 din anexa IV partea A capitolul I, următoarele țări terțe sunt recunoscute ca fiind indemne de toate sușele de Guignardia citricarpa Kiely patogene pe Citrus:
Litera a
toate țările terțe producătoare de citrice din Europa, America de Nord, Centrală și de Sud și din Caraibi, cu excepția Argentinei, Braziliei, Statelor Unite și Uruguayului;
Litera b
toate țările terțe producătoare de citrice din Asia, cu excepția Bangladesh-ului, Bhutanului, Chinei, Indoneziei, Filipinelor și Taiwanului;
Litera c
toate țările terțe producătoare de citrice din Africa, exceptând Africa de Sud, Ghana, Kenya, Mozambic, Swaziland, Zambia și Zimbabwe;
Litera d
toate țările terțe producătoare de citrice din Oceania, exceptând Australia și Vanuatu.
Alineatul 2
În sensul punctului 16.4 din anexa IV partea A capitolul I, următoarele regiuni sunt recunoscute ca fiind indemne de toate sușele de Guignardia citricarpa Kiely patogene pe Citrus:
Litera a
în Africa de Sud: Western Cape și, în Northern Cape, regiunile principale Gordonia, Hartswater și Warrenton;
Litera b
în Australia: South Australia, Western Australia și Northern Territory;
Litera c
în China: toate regiunile, cu excepția Sichuan, Yunnan, Guangdong, Fujian și Zhejiang;
Litera d
Brazilia: toate regiunile, cu excepția statelor Amazonas, Bahia, Espírito Santo, Mato Grosso, Mato Grosso do Sul, Minas Gerais, Paraná, Rio de Janeiro, Rio Grande do Sul, Santa Catarina și São Paulo;
Litera e
Statele Unite: toate regiunile cu excepția ținuturilor Collier, Hendry, Lee și Polk situate în statul Florida.

Articolul 4

Paragraf
Decizia 98/83/CE se abrogă.

Articolul 5

Paragraf
Prezenta decizie se adresează statelor membre.