Articolul 1
Paragraf
Anexa I la Directiva 91/414/CEE se modifică în conformitate cu anexa la prezenta directivă.
Articolul 2
Paragraf
Statele membre adoptă și publică până la 31 decembrie 2003 actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.
Paragraf
Statele membre aplică aceste dispoziții începând cu 1 ianuarie 2004.
Paragraf
Atunci când statele membre adoptă aceste dispoziții, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
Articolul 3
Alineatul 1
Statele membre revizuiesc autorizațiile acordate pentru fiecare produs fitosanitar care conține una dintre substanțele următoare: imazamox, oxasulfuron, etoxisulfuron, foramsulfuron, oxadiargil sau ciazofamid pentru a garanta respectarea condițiilor aplicabile substanțelor în cauză, prevăzute de anexa I la Directiva 91/414/CEE. După caz, modifică sau retrag autorizația până la 31 decembrie 2003.
Alineatul 2
Până la 30 iunie 2003, produsele fitosanitare autorizate care conțin una dintre substanțele următoare: imazamox, oxasulfuron, etoxisulfuron, foramsulfuron, oxadiargil sau ciazofamid, fie ca substanță activă unică sau asociată cu alte substanțe active incluse în anexa I la Directiva 91/414/CEE, se reevaluează de statele membre în conformitate cu principiile uniforme prevăzute de anexa VI la Directiva 91/414/CEE, pe baza unui dosar ce întrunește cerințele de la anexa III din directiva menționată anterior. În funcție de rezultatul evaluării, statele membre stabilesc dacă produsul întrunește condițiile enunțate la articolul 4 alineatul (1) literele (b), (c), (d) și (e) din Directiva 91/414/CEE. După caz, pentru fiecare produs fitosanitar, modifică sau retrag autorizația acordată, până la 31 decembrie 2004.
Articolul 4
Paragraf
Prezenta directivă intră în vigoare la 1 iulie 2003.
Articolul 5
Paragraf
Prezenta directivă se adresează statelor membre.
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
ANEXĂ
Paragraf
Următoarele substanțe active se adaugă la sfârșitul tabelului de la anexa I:
Tabel 1
Tabelul 1