Articolul 1
Obiect
Alineatul 1
Părțile convin ca actele comunitare în domeniul produselor medicamentoase de uz uman și veterinar, al produselor cosmetice și al dispozitivelor medicale, prevăzute în anexă se aplică și pe teritoriul Principatului Monaco. Comitetul mixt prevăzut la articolul 3 va modifica anexa în vederea atingerii acestui obiectiv, în special prin adăugarea oricărui act comunitar nou din aceste domenii.
Alineatul 2
Actele Comisiei Comunităților Europene, adoptate pentru aplicarea actelor prevăzute la alineatul (1), se aplică pe teritoriul Principatului Monaco fără necesitatea unei decizii a comitetului mixt în acest sens. În momentul aplicării, normele care guvernează domeniile aflate sub incidența prezentului acord trebuie interpretate în conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Articolul 2
Punerea în aplicare
Alineatul 1
Monaco ia toate măsurile necesare pentru a asigura punerea în aplicare a actelor și deciziilor prevăzute la articolul 1.
Alineatul 2
Pentru a asigura o aplicare și o interpretare uniforme ale dispozițiilor prevăzute la articolul 1, ținând seama, în special, de jurisprudența aplicabilă a Curții de Justiție, autoritățile monegasce pot recurge la relațiile administrative speciale pe care le au cu Republica Franceză.
Alineatul 3
Orice problemă legată de aplicarea prezentului acord va fi supusă atenției comitetului mixt.
Alineatul 4
În fiecare an, Monaco prezintă comitetului mixt un raport privind modul în care autoritățile sale administrative și jurisdicțiile sale au aplicat și interpretat dispozițiile prevăzute la articolul 1, astfel cum au fost interpretate, după caz, de Curtea de Justiție.
Alineatul 5
În cazul în care, în termen de trei luni după ce a fost informat cu privire la o diferență substanțială între jurisprudența Curții de Justiție și cea a jurisdicțiilor din Monaco sau cu privire la o diferență substanțială între modul de aplicare a dispozițiilor articolului 1 de către autoritățile statelor membre și cele din Monaco, comitetul mixt nu este în măsură să asigure o aplicare și o interpretare uniforme, se inițiază procedura prevăzută la articolul 4.
Articolul 3
Comitetul mixt
Alineatul 1
Se instituie un comitet mixt, alcătuit din reprezentanți ai părților. Acesta este responsabil cu gestionarea și aplicarea corespunzătoare a acordului. În acest sens, comitetul formulează recomandări. Adoptă decizii în cazurile prevăzute la articolul 1. Comitetul mixt adoptă deciziile de comun acord.
Alineatul 2
Președinția comitetului mixt este deținută prin rotație de către fiecare dintre părți în conformitate cu modalitățile care urmează a fi prevăzute de regulamentul de procedură.
Alineatul 3
Comitetul mixt se reunește ori de câte ori este necesar. Fiecare parte poate solicita convocarea unei reuniuni.
Alineatul 4
Comitetul mixt își stabilește regulamentul de procedură.
Articolul 4
Soluționarea diferendelor
Alineatul 1
În caz de diferend privind aplicarea prezentului acord sau în cazul în care, în termen de șase luni de la adoptarea sa, un act comunitar nu este adăugat în anexă în conformitate cu articolul 1 alineatul (1), chestiunea se înscrie pe ordinea de zi a comitetului mixt.
Alineatul 2
Comitetul mixt are la dispoziție 90 de zile de la data adoptării ordinii de zi în care a fost înscris litigiul pentru a-l soluționa.
Alineatul 3
În cazul în care litigiul nu poate fi soluționat de comitetul mixt în termenul prevăzut la alineatul (2), prezentul acord încetează să se mai aplice după șase luni de la expirarea acestui termen.
Articolul 5
Sfera de aplicare teritorială
Paragraf
Prezentul acord se aplică, pe de o parte, pe teritoriile cărora li se aplică Tratatul de instituire a Comunității Europene și în condițiile prevăzute de acest tratat și, pe de altă parte, pe teritoriul Principatului Monaco.
Articolul 6
Intrarea în vigoare și durata
Alineatul 1
Prezentul acord urmează să fie ratificat sau aprobat de părți în conformitate cu procedurile proprii. Prezentul acord intră în vigoare în prima zi a celei de-a doua luni următoare ultimei notificări între părți privind îndeplinirea procedurilor prevăzute de teza anterioară.
Alineatul 2
Prezentul acord se încheie pe o perioadă nedeterminată. Acesta poate fi denunțat de fiecare parte cu un preaviz de șase luni.
Paragraf
Por la Comunidad EuropeaFor Det Europæiske FællesskabFür die Europäische GemeinschaftΓια την Ευρωπαϊκή ΚοινότηταFor the European CommunityPour la Communauté européennePer la Comunità europeaVoor de Europese GemeenschapPela Comunidade EuropeiaEuroopan yhteisön puolestaPå Europeiska gemenskapens vägnarPor el Principado de MónacoFor Fyrstendømmet MonacoFür das Fürstentum MonacoΓια το Πριγκιπάτο του ΜονακόFor the Principality of MonacoPour la Principauté de MonacoPer il Principato di MonacoVoor het Vorstendom MonacoPelo Principado do MónacoMonacon ruhtinaskunnan puolestaPå Furstendömet Monacos vägnar