AcasăLegislație UE02000D0275-20081010

Decizia Comisiei din 21 martie 2000 privind echivalența între anumite categorii de permise de conducere [Notificată cu numărul C(2000) 511] (Text cu relevanță pentru SEE) (2000/275/CE)

În vigoare
Tip:Decizie
Publicat:10.10.2008
În vigoare din:10.10.2008
Articole:4
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
Paragraf
având în vedere Directiva 91/439/CEE a Consiliului din 29 iulie 1991 privind permisele de conducere, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 97/26/CE, în special articolul 1 alineatul (2) și articolul 10 primul paragraf,
1
Directiva 91/439/CEE dispune ca toate permisele de conducere eliberate de statele membre, inclusiv cele care sunt eliberate înainte de transpunerea directivei în legislațiile interne, trebuie să fie recunoscute reciproc.
2
Principiul recunoașterii reciproce a permiselor de conducere implică recunoașterea tuturor drepturilor conferite unui posesor de permis în conformitate cu dispozițiile de drept intern în vigoare la acel moment.
3
Directiva 91/439/CEE prevede că statele membre urmează să stabilească echivalența între categoriile de permise eliberate înainte de punerea în aplicare a acestei directive și a celor definite la articolul 3 din directivă. Comisia trebuie să-și dea acordul cu privire la aceste echivalențe, într-o formă juridică având caracter obligatoriu,

Articolul 1

Paragraf
Prezenta decizie se aplică tuturor permiselor de conducere în vigoare, eliberate în statele membre și aflate în circulație.

Articolul 2

Paragraf
Tabelele de echivalență între categoriile de permise de conducere care sunt eliberate de statele membre înainte de punerea în aplicare a Directivei 91/439/CEE și categoriile armonizate definite de articolul 3 din Directiva 91/439/CEE sunt prezentate în anexa la prezenta decizie.

Articolul 3

Alineatul 1
Categoriile de permise de conducere eliberate înainte de punerea în aplicare a Directivei 91/439/CEE dau dreptul posesorilor de a conduce, fără restricție, vehicule din categorii corespunzătoare descrise în tabelele care figurează în anexa Ia la prezenta decizie, în afara cazului în care se dispune altfel.
Alineatul 2
Codurile care indică restricția drepturilor corespunzătoare din tabele sunt codurile comunitare armonizate, așa cum sunt definite la articolul 7 litera (a) din Directiva 91/439/CEE.
Alineatul 3
La preschimbarea permisului de conducere cu un permis de tip comunitar descris în anexele I și Ia la Directiva 91/439/CEE, conform articolului 8 alineatul (1) din directivă, dreptul de echivalare este garantat în conformitate cu dispozițiile anexei la prezenta decizie.

Articolul 4

Paragraf
Prezenta decizie se adresează statelor membre.
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
ANEXĂ
Paragraf
MODELE ELIBERATE ÎN BELGIA
Paragraf
Model Belgia 1 (B1)
Paragraf
Eliberat în Belgia între 1.1.1967 și 31.12.1988
Paragraf
Descriere: model eliberat în limbile olandeză, franceză sau germană. Există diferențe de culoare și mod de imprimare. În general Se prezintă sub forma unui document de șase pagini imprimat pe hârtie roz.
Paragraf
Informații suplimentare:
Paragraf
Pentru a avea dreptul de a conduce autovehicule de categoria AF și/sau BF, este necesară validarea categoriei A și/sau B, precum și a categoriei F.
Paragraf
Model Belgia 2 (B2)
Paragraf
Eliberat în Belgia între 1.1.1989 și 30.9.1998
Paragraf
Descriere: acest model este eliberat în olandeză, în franceză sau în germană. Există diferențe de culoare și mod de imprimare. În general este sub forma unui document de șase pagini imprimat pe hârtie roz.
Paragraf
Model Belgia 3 (B3)
Paragraf
Eliberat în Belgia între 1.1.1989 și 30.9.1998
Paragraf
Descriere: document de patru pagini, de culoare albastră.
Paragraf
Echivalențe
Paragraf
Echivalențele modelelor B3 respectă modelele B sau B2, în funcție de modelul cu care este combinat B3. Prin urmare, pentru echivalare se va vedea modelul B1 sau B2.
Paragraf
Model Belgia 4 (B4)
Paragraf
Eliberat în Belgia cu începere de la 1.1.1998
Paragraf
Descriere: modelul este în conformitate cu anexa I la Directiva 91/439/CEE.
Paragraf
MODELE ELIBERATE ÎN DANEMARCA
Paragraf
Model Danemarca 1 (DK1)
Paragraf
Eliberat în Danemarca până la 30.4.1986
Paragraf
Descriere: document de patru pagini, de culoare roz.
Paragraf
Informații suplimentare:
Paragraf
Acest model este valabil până cel târziu la 30.4.2038. Cu toate acestea, el nu mai este valabil pentru conducerea autovehiculului în Danemarca, deoarece în perioada 1991-1993 s-a introdus schimbarea obligatorie a permiselor. Ele pot fi schimbate cu un nou permis de conducere eliberat în Danemarca, recunoscut de celelalte state membre până la data menționată mai sus.
Paragraf
Model Danemarca 2 (DK2)
Paragraf
Eliberat în Danemarca între 1.5.1986 și 30.6.1996
Paragraf
Descriere: document de patru pagini, cu dungi roz și bej.
Paragraf
Model Danemarca 3 (DK3)
Paragraf
Eliberat în Danemarca între 1.7.1996 și 13.4.1997
Paragraf
Descriere: document de patru pagini, cu linii roz și bej.
Paragraf
Model Danemarca 4 (DK4)
Paragraf
Eliberat în Danemarca din 14.4.1997
Paragraf
Descriere: permis tip card, elaborat conform anexei Ia Directiva 91/439/CEE.
Paragraf
Informații suplimentare:
Paragraf
Nu se poate reconstitui data primei eliberări a categoriilor de permise de conducere eliberate înainte de 1 mai 1986. În acest caz, simbolul < sau ≤ poate apare în coloana 10 a permisului, alături de cifra anului, care arată că permisul de conducere a fost eliberat înainte sau în timpul anului respectiv.
Paragraf
MODELE ELIBERATE ÎN GERMANIA
Paragraf
Observație generală: este posibil să apară drepturi ulterioare, foarte specifice și limitate, care nu sunt prezentate în tabele, cu privire la toate permisele germane eliberate înainte de 1.1.1999. În rarele cazuri în care apare această situație, se vor contacta autoritățile germane care le-au eliberat atunci când există îndoieli privind domeniul de aplicare a unui anumit drept.
Paragraf
Model Germania 1 (D1)
Paragraf
Eliberat în Republica Federală Germania până la 1.4.1986 (în cazuri specifice, data eliberării poate fi ulterioară datei de 1.4.1986)
Paragraf
Descriere: document de patru pagini, de culoare gri. Există numeroase diferențe de culoare și formă, întrucât modelele au fost eliberate în decurs de 40 de ani. Modelele eliberate în Landul Saar pot avea mărimi diferite și sunt bilingve (germană și franceză).
Paragraf
Informații suplimentare:
Paragraf
Dacă un permis tip Klasse 1 a fost obținut înainte de 1.12.1954 (înainte de 1.10.1960 în Landul Saar), posesorul are dreptul de a conduce, de asemenea, vehicule de categoria B 79 (≤ 700 cm3) fără a fi necesară schimbarea permisului. În cazul schimbării lui, posesorului i se eliberează un permis de categoria B complet.
Paragraf
Dacă titularul unui drept pentru Klasse 2 împlinește vârsta de 50 de ani înainte de 31.12.1999, dreptul său își încetează valabilitatea la 31.12.2000. El trebuie să-și schimbe permisul cu unul de tip nou până la data de 31.12.2000, în acest caz aplicându-se atât termenul de valabilitate, cât și examinarea medicală periodică. În cazul în care posesorul permisului împlinește vârsta de 50 de ani după 31.12.1999, el trebuie să obțină un permis de tip nou la data aniversării, permisul fiind valabil pe o perioadă de cinci ani.
Paragraf
În cazul în care posesorul de permis își stabilește reședința într-un alt stat membru, fără să respecte regulile de mai sus, nu i se recunoaște permisul Klasse 2 (în afara cazului în care și-a schimbat reședința înainte ca regulile menționate să-i fie aplicabile).
Paragraf
Dacă un permis pentru Klasse 2 sau Klasse 3 a fost obținut înainte de 1.12.1954 (înainte de 1.10.1960 în Landul Saar), posesorul are dreptul de a conduce și vehicule de categoria A1 și A 79 (≤ 250 cm3). În ambele cazuri, posesorului i se eliberează un drept nelimitat pentru categoria A, dacă își schimbă permisul.
Paragraf
În cazul în care permisul de Klasse 2 sau de Klasse 3 a fost obținut ulterior termenelor menționate mai sus, dar înainte de 1.4.1980, posesorul este autorizat să conducă și vehicule de categoria A1.
Paragraf
Posesorul permisului tip Klasse 3 are și dreptul de a conduce un vehicul de categoria CE 79 (> 12 tone, dar nu mai mult de trei osii în total).
Paragraf
Acest drept trebuie să fie menționat pe noul permis, eliberat numai la cererea explicită a posesorului.
Paragraf
Posesorul unui vehicul tip Klasse 3 are dreptul de a conduce autocare fără pasageri, cu o greutate maximă mai mică de 7,5 tone, inclusiv în traficul internațional, fără a avea obligația de a fi posesorul unui permis tip D2. Posesorul unui vehicul tip Klasse 2 are dreptul de a conduce autocare fără pasageri în traficul internațional, fără obligația de a deține un permis D2. După schimbarea tipurilor de permise în Germania, dreptul de a conduce un autocar fără pasageri este limitat la teritoriul german, cu aplicarea codului rutier național.
Paragraf
Pentru a avea dreptul de a conduce autocare cu pasageri în traficul internațional, posesorul unui permis Klasse 2 trebuie să dețină și un permis de tip D2. La schimbarea permisului în alt stat membru, se eliberează numai categoriile D1, D1E, D și DE posesorilor care au dreptul de a conduce un vehicul Klasse 2 și care dețin un permis D2.
Paragraf
Dacă un drept pentru Klasse 4 a fost acordat înainte de 1.12.1954 (înainte de 1.10.1960 în Landul Saar), el nu reprezintă doar o categorie națională, ci acordă posesorului dreptul de a conduce următoarele categorii de vehicule:
Paragraf
A1, A 79 (≤ 250 cm3) și B 79 (≤ 700 cm3). În ambele cazuri, la schimbarea permisului, posesorului i se acordă drept de categoria A nelimitat.
Paragraf
Dacă un permis Klasse 4 a fost eliberat ulterior termenelor menționate anterior, dar înainte de 1.4.1980, posesorul are dreptul de a conduce un vehicul de categoria A1.
Paragraf
Model Germania 2 (D2)
Paragraf
Eliberat în Germania până la 31.12.1998
Paragraf
Descriere: document de patru pagini, de culoare galbenă.
Paragraf
Informații suplimentare:
Paragraf
Acest model nu este valabil ca atare. Pentru a avea dreptul de a conduce categoriile de vehicule menționate în tabelele de echivalențe, posesorul acestui model trebuie să fie în același timp și posesorul unui permis de tip D1, D3, D4, D5 sau D6.
Paragraf
Model Germania 3 (D3)
Paragraf
Eliberat în Republica Democrată Germană până în 1969
Paragraf
Descriere: document de patru pagini, de culoare gri.
Paragraf
Tabele de echivalențe
Paragraf
Informații suplimentare:
Paragraf
Modificarea legislativă care a avut loc la 1.4.1957 a modificat domeniul de aplicare și definiția categoriilor. Din această cauză sunt necesare două tabele de echivalențe pentru acest model.
Paragraf
Dacă posesorul unui vehicul Klasse 2 eliberat înainte de 1.4.1957 sau a unui vehicul Klasse 5 eliberat după 31.3.1957 împlinește vârsta de 50 de ani înainte de 31.12.1999, dreptul său expiră la 31.12.2000. El trebuie să-și schimbe permisul de conducere cu unul de tip nou înainte de 31.12.2000. Termenul de valabilitate și examinarea medicală periodică se aplică și noului model. Dacă posesorul împlinește vârsta de 50 de ani după 31.12.1999, el trebuie să-și schimbe permisul de conducere cu unul de tip nou la data aniversării, pentru o perioadă de valabilitate de 5 ani.
Paragraf
În cazul în care posesorul de vehicul își stabilește domiciliul în alt stat membru, fără a fi în conformitate cu reglementările prevăzute, dreptul său de a deține un vehicul Klasse 2 nu va fi recunoscut (în afara cazului în care și-a schimbat domiciliul înainte ca regulile menționate anterior să-i fie aplicabile).
Paragraf
Posesorul unui vehicul Klasse 3 eliberat înainte de 1.4.1957 și a unui vehicul Klasse 4 eliberat după 31.3.1957 are dreptul de a conduce un vehicul de categoria CE 79 (> 12 tone, dar nu mai mult de trei osii în total).
Paragraf
Acest drept trebuie să fie menționat pe noul permis, eliberat numai la cererea explicită a posesorului.
Paragraf
Posesorul unui vehicul tip Klasse 3 eliberat înainte de 1.4.1957 (D3a) sau al unui vehicul Klasse 4 eliberat după 31.3.1957 (D3b) are dreptul de a conduce autocare fără pasageri cu o greutate maximă mai mică de 7,5 tone, inclusiv în traficul internațional, fără a avea obligația de a fi posesorul unui model D2.
Paragraf
Deținătorul unui vehicul Klasse 2 eliberat înainte de 1.4.1957 (D3a) sau a unuia tip Klasse 5 eliberat înainte de 31.3.1957 (D3b) are dreptul de a conduce vehicule fără pasageri pe rutele internaționale, fără a avea obligația de a fi posesorul unui model D2.
Paragraf
După schimbarea acestor modele în Germania, dreptul de a conduce un autocar fără pasageri este limitat la teritoriul german, în acest caz aplicându-se codul național.
Paragraf
Pentru a avea dreptul de a conduce autocare cu pasageri pe rutele internaționale, posesorul unui permis model D3 trebuie să dețină și un permis model D2. La preschimbarea permisului în alt stat membru, este obligatoriu să se acorde categoriile D1, D1E, D și DE numai posesorilor care au dreptul de a conduce un vehicul Klasse 2 (D3a) sau unul tip Klasse 5 (D3b) și care dețin un permis model D2.
Paragraf
Posesorul unui permis Klasse 2, Klasse 3 sau Klasse 4 de tip D3a sau a unui permis Klasse 2, Klasse 4 sau Klasse 5 de tip D3b eliberat înainte de 1.12.1954, are dreptul de a conduce nerestricționat vehicule de categoria A numai după schimbarea permisului. Dacă nu este preschimbat, acest model îi conferă posesorului dreptul de a conduce numai un vehicul de categoria A79 (≤ 250 cm3).
Paragraf
În cazul în care nu se schimbă aceste documente, se aplică următoarele reguli:
Paragraf
Dacă un permis Klasse 1 sau Klasse 4 a fost eliberat înainte de 1.12.1954, posesorul său nu are dreptul de a conduce decât un vehicul de categoria B 79 (≤ 700 cm3). Dacă un permis Klasse 1 sau Klasse 4 a fost eliberat după această dată, dar înainte de 1.4.1957, sau dacă un permis Klasse 2 a fost eliberat după 31.3.1957, titularul său nu are dreptul de a conduce decât un vehicul de categoria B 79 (≤ 250 cm3).
Paragraf
În cazul schimbării acestui document cu un nou permis, posesorului i se eliberează un permis de categoria B complet.
Paragraf
Model Germania 4 (D4)
Paragraf
Eliberat în Republica Federală Germania din 1969 până la 31.5.1982
Paragraf
Descriere: permis sub forma unui livret de 12 pagini, având copertă gri.
Paragraf
Informații suplimentare:
Paragraf
Dacă titularul unui drept de Klasse 5 împlinește vârsta de 50 de ani înainte de 31.12.1999, dreptul său își încetează valabilitatea la 31.12.2000. El trebuie să preschimbe permisul de conducere înainte de 31.12.2000, perioada de valabilitate și examenul medical periodic fiind aplicabile și la noul permis. Dacă posesorul împlinește vârsta de 50 ani după 31.12.1999, el trebuie să-și schimbe permisul său cu unul de tip nou la data aniversării, după care se aplică o valabilitate de 5 ani.
Paragraf
În cazul în care posesorul de permis își stabilește domiciliul în alt stat membru fără a fi în conformitate cu regulamentele precizate, dreptul său pentru Klasse 2 nu este recunoscut (în afara cazului în care și-a schimbat domiciliul înainte să-i fie aplicabile regulile menționate anterior).
Paragraf
Posesorul unui permis de Klasse 4 are în mod egal dreptul de a conduce un vehicul de categoria CE 79 (> 12 tone, dar nu mai mult de trei osii în total).
Paragraf
Acest drept trebuie să fie menționat pe noul permis, eliberat numai la cererea explicită a posesorului.
Paragraf
Posesorul unui vehicul tip Klasse 4 are dreptul de a conduce autocare fără pasageri, inclusiv pe rutele internaționale, greutatea autocarului fiind de maxim 7,5 tone, fără a avea obligația de a fi posesorul unui model D2. Posesorul unui vehicul tip Klasse 5 are dreptul de a conduce autocare goale pe rute internaționale fără a avea obligația de a deține un model D2. După schimbarea modelelor în Germania, dreptul de a conduce un autocar este limitat la teritoriul german, în acest caz aplicându-se codul național.
Paragraf
Pentru a avea dreptul de a conduce autocare cu pasageri pe rutele internaționale, posesorul unui permis model D3 trebuie să dețină și un permis model D2. La preschimbarea permisului în alt stat membru, numai categoriile D1, D1E, D și DE sunt acordate posesorilor care au dreptul de a conduce un vehicul Klasse 5 și care dețin un permis model D2.
Paragraf
Posesorul unui permis Klasse 2, Klasse 3 sau Klasse 5 eliberat inițial înainte de 1.12.1954, are dreptul de a conduce nerestricționat vehicule categoria A doar după ce și-a preschimbat permisul. Dacă nu se schimbă permisul, acest model conferă posesorului dreptul de a conduce doar un vehicul de categoria A 79 (≤ 250 cm3).
Paragraf
Dacă nu se preschimbă permisul, se aplică următoarele reguli:
Paragraf
Dacă un permis Klasse 1 a fost eliberat înainte de 1.12.1954, posesorul are dreptul de a conduce un vehicul de categoria B 79 (≤ 700 cm3). Dacă permisul Klasse 1 a fost eliberat după această dată, dar înainte de 1.4.1957, sau dacă permisul Klasse 2 a fost eliberat după 1.4.1957, posesorul are dreptul de a conduce un vehicul de categoria A 79 (≤ 250 cm3).
Paragraf
În cazul preschimbării permisului, posesorului i se eliberează un permis de categoria B complet.
Paragraf
Dacă posesorul unui permis tip Klasse 2, Klasse 3, Klasse 4 sau Klasse 5 a obținut permisul înainte de 1.4.1980, sau dacă nu este obținut în temeiul articolului 6 sau 85 din legea StVZO el are în mod similar dreptul de a conduce un vehicul de categoria A1. În acest caz, Klasse 3 nu este numai o categorie națională.
Paragraf
Model Germania 5 (D5)
Paragraf
Eliberat în Republica Federală Germania între 1.6.1982 și 2.10.1990
Paragraf
Descriere: document pe hârtie roz deschis, de petru pagini.
Paragraf
Informații suplimentare
Paragraf
Dacă posesorul unui drept de Klasse C, CE, D și DE împlinește vârsta de 50 de ani înainte de 31.12.1999, dreptul său își pierde valabilitatea la 31.12.2000. Posesorul permisului trebuie să-și schimbe permisul de conducere cu unul de tip nou înainte de 31.12.2000, perioada de valabilitate și examenul medical periodic fiind aplicabile și noilor modele. Dacă posesorul împlinește 50 de ani după 31.12.1999, el trebuie să-și schimbe permisul cu unul de tip nou la data aniversării, valabil pe 5 ani.
Paragraf
În cazul în care posesorul permisului își stabilește domiciliul în alt stat membru, fără a fi în conformitate cu regulile menționate, dreptul la permisul Klasse 2 nu este recunoscut (în afara cazului în care și-a schimbat domiciliul înainte ca regulile precizate să-i fie aplicabile).
Paragraf
Posesorul unui permis Klasse B și BE are de asemenea dreptul de a conduce un vehicul de categoria CE 79 (> 12 tone, dar nu mai mult de trei osii în total).
Paragraf
Acest drept trebuie să fie menționat pe noul permis, eliberat numai la cererea explicită a posesorului.
Paragraf
Posesorul unui vehicul Klasse B are dreptul de a conduce autocare fără pasageri cu o greutate maximă de 7,5 tone, inclusiv pe rutele internaționale, fără a avea obligația de a fi posesorul unui permis D2.
Paragraf
Posesorul unui vehicul Klasse C are dreptul de a conduce autocare fără pasageri pe rutele internaționale fără a avea obligația de a deține un permis D2. După schimbarea modelelor de permise în Germania, dreptul de a conduce un autocar gol este limitat la teritoriul german, în acest caz aplicându-se codul național.
Paragraf
Pentru a avea dreptul de a conduce autocare cu pasageri pe rutele internaționale, posesorul unui permis model D5 trebuie să dețină și permisul D2. La preschimbarea permisului în alt stat membru, numai categoriile D1, D1E, D și DE sunt acordate posesorilor care au dreptul de a conduce un vehicul Klasse D sau DE (D5) și care dețin permisul D2.
Paragraf
Model Germania 6 (D6)
Paragraf
Eliberat în Germania între 1.4.1986 și 31.12.1998
Paragraf
Descriere: document pe hârtie roz, de șase pagini.
Paragraf
Informații suplimentare
Paragraf
Dacă titularul unui drept pentru Klasse 2 împlinește 50 de ani înainte de 31.12.1999, dreptul său își pierde valabilitatea la 31.12.2000. Titularul trebuie să-și schimbe permisul său cu unul de tip nou înainte de 31.12.2000, aplicându-se și noilor modele perioada de valabilitate și examinarea medicală periodică. Dacă titularul împlinește vârsta de 50 de ani ulterior datei de 31.12.1999, el trebuie să-și preschimbe permisul de conducere la data aniversării, acesta fiind valabil pe o perioadă de 5 ani.
Paragraf
În cazul în care posesorul permisului de conducere își stabilește domiciliul într-un alt stat membru fără a fi în conformitate cu reglementările menționate, dreptul său la Klasse 2 nu este recunoscut (în afara cazului în care își schimbă domiciliul înainte ca regulile menționate anterior să-i fie aplicabile).
Paragraf
Dacă un permis tip Klasse 1, model D1 a fost obținut înainte de 31.12.1954 (înainte de 1.10.1960 în Landul Saar), posesorul său are dreptul de a conduce vehicule de categoriile B79 (≤ 700 cm3) fără a avea nevoie să schimbe permisul. În cazul schimbării permisului, posesorului i se eliberează un permis de categoria B complet.
Paragraf
Regulile de mai sus se aplică modelului D6 doar dacă titularului i s-a eliberat un permis D1 înainte de datele menționate, care a fost ulterior preschimbat cu un permis D6.
Paragraf
Dacă un permis Klasse 2 sau Klasse 3 model D1 a fost obținut înainte de 1.12.1954 (înainte de 1.10.1960 în Landul Saar), posesorul său are dreptul de a conduce și vehicule de categoriile A1 și A 79 (≤ 250 cm3). În ambele cazuri, posesorului i se acordă un drept nerestricționat de a conduce vehicule de categoria A după schimbarea permisului. Dacă un permis Klasse 2 sau Klasse 3 a fost obținut ulterior datelor menționate, dar înainte de 1.4.1980, titularul are dreptul de a conduce vehicule de categoria A1.
Paragraf
Regulile enunțate mai sus se aplică modelului D6 doar dacă titularului i s-a eliberat un permis D1 înainte de datele menționate, care a fost schimbat ulterior cu un permis D6.
Paragraf
Posesorul unui permis Klasse 3 are în mod egal dreptul de a conduce un vehicul de categoria CE 79 (> 12 tone, dar nu mai mult de trei osii în total).
Paragraf
Acest drept trebuie să fie menționat pe noul permis, eliberat numai la cererea explicită a posesorului.
Paragraf
Deținătorul unui vehicul Klasse 3 are dreptul de a conduce autocare fără pasageri cu o greutate maximă de 7,5 tone, inclusiv pe rute internaționale, fără a avea obligația de a fi titularul unui model D2. Deținătorul unui vehicul Klasse 2 are dreptul de a conduce autocare fără pasageri pe rutele internaționale fără a avea obligația de a deține un permis D2. După schimbarea modelelor de permise în Germania, dreptul de a conduce un autocar gol este limitat la teritoriul german, în acest caz fiind aplicat codul național.
Paragraf
Pentru a avea dreptul de a conduce autocare cu pasageri pe rutele internaționale, posesorul unui permis model D6 trebuie să dețină și permis tip D2. La preschimbarea permisului în alt stat membru, categoriile D1, D1E, D și DE se acordă titularilor de vehicule Klasse 2 (D6) și de permise D2.
Paragraf
Dacă un drept Klasse 4 model D1 a fost acordat înainte de 1.12.1954 (înainte de 1.10.1960 în Landul Saar), acesta nu este doar o categorie națională, însă titularul are dreptul de a conduce vehicule de categoriile A1, A 79 (≤ 250 cm3) și B 79 (≤ 700 cm3). În ambele cazuri, titularului i se acordă un drept de categoria A nerestricționat la preschimbarea permisului. Dacă un permis tip Klasse 4 a fost eliberat ulterior termenelor menționate, dar înainte de 1.4.1980, el dă dreptul de a conduce un vehicul de categoria A1.
Paragraf
Regulile enunțate mai sus se aplică modelului D6 numai dacă titularului i s-a eliberat un permis tip D1 înainte de datele menționate, ulterior schimbat cu un permis tip D6.
Paragraf
Model Germania 7 (D7)
Paragraf
Eliberat în Germania de la 1.1.1999
Paragraf
Descriere: permis tip card, conform anexei la Directiva 91/439/CEE.
Paragraf
MODELE ELIBERATE ÎN GRECIA
Paragraf
Model Grecia 1 (GR1)
Paragraf
Eliberat în Grecia din 12.1.1987 până la 30.3.1997
Paragraf
Descriere: document pe hârtie roz, de șase pagini.
Paragraf
Model Grecia 2 (GR2)
Paragraf
Eliberat în Grecia de la 1.4.1997
Paragraf
Descriere: document de șase pagini pe hârtie roz, care transpune anexa I la Directiva 91/439/CEE.
Paragraf
MODELE ELIBERATE ÎN SPANIA
Paragraf
Model Spania 1 (SP1)
Paragraf
Eliberat în Spania între 4.3.1984 și 26.6 1997
Paragraf
Descriere: document pe hârtie roz, de șase pagini.
Paragraf
Informații suplimentare:
Paragraf
dacă la pagina 6 a permisului nu apare nici o restricție privind masa maximă autorizată de 7500 kg, categoria C1 include dreptul de a conduce vehicule de categoria C. Dacă nu se indică nici o astfel de restricție, iar deținătorul are dreptul să conducă vehicule de categoriile C1E sau C2E, aceste categorii includ dreptul de a conduce vehicule de categoria CE;
Paragraf
deținătorul unui permis pentru categoria C2 are, în plus, dreptul de a conduce vehicule de categoria DE dacă deține și un permis de categoria D;
Paragraf
Model Spania 2 (SP2)
Paragraf
Eliberat în Spania de la 27.6.1997
Paragraf
Descriere: document de șase pagini imprimat pe hârtie roz, conform anexei I la Directiva 91/439/CEE.
Paragraf
MODELE ELIBERATE ÎN FRANȚA
Paragraf
Model Franța 1 (F1)
Paragraf
Eliberat în Franța până în anul 1954
Paragraf
Descriere: card de culoare roz de două pagini, cu fotografie pe prima pagină.
Paragraf
Informații suplimentare:
Paragraf
Dacă nu există nici o mențiune la finalul permisului, acest model nu este valabil pentru a conduce autovehicule din categoriile 1°, 2°, 3°. Prin urmare, nu se poate menționa dreptul echivalent la o categorie B, care nu este inclus în una din cele trei categorii menționate. Acest lucru este indicat în tabel astfel:—.
Paragraf
Model Franța 2 (F2)
Paragraf
Eliberat în Franța între 1954 și 20.1.1975
Paragraf
Descriere: document de șase pagini, pe hârtie roz (de dimensiuni mult mai mari decât la modelele din anexa I la Directiva 91/439/CEE).
Paragraf
Informații suplimentare:
Paragraf
Dacă vehiculul cu care titularul permisului a trecut proba practică la examenul de conducere pentru categoria D sau DE are o greutate ≤ 3,5 tone, posesorul are dreptul de a conduce vehicule din categoria A1, B1, B, BE, D 79 (≤ 3500 kg).
Paragraf
Model Franța 3 (F3)
Paragraf
Eliberat în Franța între 20.1.1975 și 1.3.1980
Paragraf
Descriere: document de șase pagini, pe hârtie roz (de dimensiuni mult mai mari decât modelele din anexa I la Directiva 91/439/CEE).
Paragraf
Informații suplimentare:
Paragraf
Dacă vehiculul al cărui posesor de permis a trecut examenul practic de conducere pentru categoria D are o greutate ≤ 3,5 tone (în perioada 20.1.1975-31.5.1979), posesorul nu are dreptul de a conduce decât vehicule din categoriile A1, B1, B, BE, D 79 (≤ 3500 kg).
Paragraf
Dacă vehiculul utilizat în timpul examinării practice de conducere a avut o greutate < 7 tone (în perioada 1.6.1979-1.3.1980), posesorul de permis are dreptul de a conduce vehicule din categoria A, B1, B, BE, D 79 (≤ 3500 kg).
Paragraf
Model Franța 4 (F4)
Paragraf
Eliberat în Franța între 1.3.1980 și 1.1.1985
Paragraf
Descriere: document pe hârtie roz, de șase pagini (de dimensiuni mult mai mari decât modelele din anexa I la Directiva 91/439/CEE).
Paragraf
Informații suplimentare:
Paragraf
Dacă greutatea vehiculului utilizat de posesorul permisului la proba practică de conducere la categoria D a avut o greutate ≤ 7 tone, posesorul nu are dreptul de a conduce decât vehiculele din categoriile A1, B1, B, BE, D 79 (≤ 3500 kg).
Paragraf
Model Franța 5 (F5)
Paragraf
Eliberat în Franța între 1.1.1985 și 30.6.1990
Paragraf
Descriere: document pe hârtie roz, de șase pagini.
Paragraf
Informații suplimentare:
Paragraf
Dacă greutatea unui vehicul de categoria D utilizat la proba de conducere a fost mai mică de 3,5 tone, posesorul nu are dreptul de a conduce decât vehicule din categoriile A1, B1, B, BE, D 79 (≤ 3500 kg)
Paragraf
Model Franța 6 (F6)
Paragraf
Eliberat în Franța între 1.7.1990 și 15.11.1994
Paragraf
Descriere: document pe hârtie roz, de șase pagini.
Paragraf
Model Franța 7 (F7)
Paragraf
Eliberat în Franța între 15.11.1994 și 28.2.1999
Paragraf
Descriere: document pe hârtie roz, de șase pagini.
Paragraf
Model Franța 8 (F8)
Paragraf
Eliberat în Franța de la 1.3.1999
Paragraf
Descriere: document pe hârtie roz, conform anexei I la Directiva 91/439/CEE.
Paragraf
MODELE ELIBERATE ÎN IRLANDA
Paragraf
Model Irlanda 1 (IRL1)
Paragraf
Eliberat în Irlanda între 13.11.1989 și 25.6.1992
Paragraf
Descriere: document pe hârtie roz, de șase pagini.
Paragraf
Informații suplimentare:
Paragraf
Acest model a fost eliberat în engleză sau în irlandeză (galică) și nu sub forma unui document bilingv.
Paragraf
Model Irlanda 2 (IRL2)
Paragraf
Eliberat în Irlanda între 25.6.1992 și 8.11.1999 (cca)
Paragraf
Descriere: document pe hârtie roz, de șase pagini.
Paragraf
Informații suplimentare:
Paragraf
Acest document a fost eliberat în format bilingv, textul englezesc precedând textul irlandez (galez).
Paragraf
Model Irlanda 3 (IRL3)
Paragraf
Eliberat în Irlanda din 8.11.1999 (cca)
Paragraf
Descriere: document pe hârtie roz, de șase pagini, elaborat conform anexei I la Directiva 91/439/CEE.
Paragraf
Informații suplimentare:
Paragraf
Acest document a fost eliberat în format bilingv, textul englezesc precedând textul irlandez (galez).
Paragraf
MODELE ELIBERATE ÎN ITALIA
Paragraf
Observație generală: toate modelele de permis italian trebuie să fie însoțite de un Certificato di abilitazione professionale (Certificat de aptitudine profesională) dacă posesorul lor dorește să conducă vehicule de categoria D și D+E în scopuri profesionale.
Paragraf
Model Italia 1 (I1)
Paragraf
Eliberat în Italia între 1959 și 1988
Paragraf
Descriere: document pe hârtie roz și albastră, de șase pagini.
Paragraf
Model Italia 2 (I2)
Paragraf
Eliberat în Italia între 1988 și 1994
Paragraf
Descriere: document pe hârtie roz și albastră, de șase pagini.
Paragraf
Model Italia 3 (I3)
Paragraf
Eliberat în Italia între 1994 și 1995
Paragraf
Descriere: document pe hârtie roz, de șase pagini.
Paragraf
Model Italia 4 (I4)
Paragraf
Eliberat în Italia între 1995 și 1997
Paragraf
Descriere: document pe hârtie roz, de șase pagini.
Paragraf
Informații suplimentare:
Paragraf
Titularii permiselor cu vârste sub 21 ani trebuie să posede un certificat de aptitudini profesionale pentru a fi autorizați să conducă vehicule de categoriile C și CE.
Paragraf
Model Italia 5 (I5)
Paragraf
Eliberat în Italia între 1997 și 1999
Paragraf
Descriere: document pe hârtie roz, de șase pagini, elaborat conform anexei I la Directiva 91/439/CEE.
Paragraf
Informații suplimentare:
Paragraf
Titularii permiselor cu vârste sub 21 ani trebuie să posede un certificat de aptitudini profesionale pentru a fi autorizați să conducă vehicule de categoriile C și CE.
Paragraf
Model Italia 6 (I6)
Paragraf
Eliberat în Italia din anul 1999
Paragraf
Descriere: permis tip card, conform anexei I la Directiva 91/439/CEE.
Paragraf
MODELE ELIBERATE ÎN LUXEMBURG
Paragraf
Model Luxemburg 1 (L1)
Paragraf
Eliberat în Luxemburg până la 31.12.1985
Paragraf
Descriere: document pe hârtie roz, de șase pagini.
Paragraf
Informații suplimentare:
Paragraf
Dacă un permis de categoria B1/B2 a fost eliberat înainte de 1 iulie 1977, posesorul are de asemenea dreptul de a conduce un vehicul de categoria A.
Paragraf
Categoria E2 include dreptul de a conduce vehicule cu remorci și semi-remorci cu o masă maximă autorizată superioară masei de 1750 kg.
Paragraf
Model Luxemburg 2 (L2)
Paragraf
Eliberat în Luxemburg până la 31.12.1985
Paragraf
Descriere: document pe hârtie roz, de șase pagini.
Paragraf
Informații suplimentare:
Paragraf
Dacă un permis de categoria B1/B2 a fost eliberat înainte de 1 iulie 1977, posesorul are de asemenea dreptul de a conduce un vehicul de categoria A.
Paragraf
Categoria E2 include dreptul de a conduce vehicule cu remorci și semi-remorci cu o masă maximă autorizată mai mare de 1750 kg.
Paragraf
Model Luxemburg 3 (L3)
Paragraf
Eliberat în Luxemburg între 1.1.1986 și 30.9.1996
Paragraf
Descriere: document pe hârtie roz, de șase pagini.
Paragraf
Model Luxemburg 4 (L4)
Paragraf
Eliberat în Luxemburg de la 1.10.1996
Paragraf
Descriere: document pe hârtie roz, conform anexei I la Directiva 91/439/CEE.
Paragraf
MODELE ELIBERATE ÎN ȚĂRILE DE JOS
Paragraf
Model Țările de Jos 1 (NL1)
Paragraf
Eliberat în Țările de Jos între 1.7.1987 și 1.6.1996
Paragraf
Descriere: document pe hârtie roz și gri, de șase pagini.
Paragraf
Model Țările de Jos 2 (NL2)
Paragraf
Eliberat în Țările de Jos de la 1.6.1996
Paragraf
Descriere: document pe hârtie roz, conform anexei I la Directiva 91/439/CEE.
Paragraf
MODELE ELIBERATE ÎN AUSTRIA
Paragraf
Model Austria 1 (A1)
Paragraf
Eliberat în Austria între 21.3.1947 și 15.5.1952
Paragraf
Descriere: document pe hârtie grej, de patru pagini.
Paragraf
Model Austria 2 (A2)
Paragraf
Eliberat în Austria între 16.5.1952 și 31.12.1955
Paragraf
Descriere: document pe hârtie grej, de șase pagini.
Paragraf
Model Austria 3 (A3)
Paragraf
Eliberat în Austria între 1.1.1956-1.11.1997
Paragraf
Descriere: document pe hârtie roz, de șase pagini
Paragraf
Informații suplimentare:
Paragraf
Prezentarea acestui model poate varia. Totuși, în perioada eliberării acestui tip de permis, nu au avut loc modificări semnificative cu privire la conținutul drepturilor.
Paragraf
Categoriile BE, CE și DE nu existau din perspectiva Directivei 91/439/CEE înainte de introducerea modelului A4. Categoria E era de sine stătătoare, cu o perioadă de valabilitate nelimitată. Ea era valabilă doar în combinație cu altă categorie, astfel: E+B: BE, E+C: CE; E+D: DE. Valabilitatea dreptului de a conduce un vehicul de categoria E corespunde valabilității drepturilor care stau la bază, de exemplu, valabilitatea de cinci ani a categoriei D se aplică și la E+D.
Paragraf
Model Austria 4 (A4)
Paragraf
Eliberat în Austria de la 1.11.1997
Paragraf
Descriere: document pe hârtie roz, de șase pagini, elaborat conform anexei I la Directiva 91/439/CEE.
Paragraf
MODELE ELIBERATE ÎN PORTUGALIA
Paragraf
Model Portugalia 1 (P1)
Paragraf
Eliberat în Portugalia până la 19.2.1990
Paragraf
Descriere: document pe hârtie roz, de patru pagini.
Paragraf
Informații suplimentare:
Paragraf
Această categorie conferă dreptul de a conduce autovehicule în scop profesional.
Paragraf
Model Portugalia 2 (P2)
Paragraf
Eliberat în Portugalia între 19.2.1990 și 1.7.1994
Paragraf
Descriere: document pe hârtie roz, de șase pagini
Paragraf
Model Portugalia 3 (P3)
Paragraf
Eliberat în Portugalia între 1.7.1994 și 18.10.1998
Paragraf
Descriere: document de șase pagini pe hârtie roz, elaborat conform anexei I la Directiva 91/439/CEE.
Paragraf
Model Portugalia 4 (P4)
Paragraf
Eliberat în Portugalia între 19.10.1998 și 31.12.1999
Paragraf
Descriere: document de șase pagini de hârtie roz, elaborat conform anexei I la Directiva 91/439/CEE.
Paragraf
Model Portugalia 5 (P5)
Paragraf
Eliberat în Portugalia din 1.7.1999
Paragraf
Descriere: permis tip card de culoare roz, elaborat conform anexei I la Directiva 91/439/CEE.
Paragraf
Informații suplimentare:
Paragraf
Permisul tip card a fost introdus progresiv începând din 1 iulie 1999. Cele două modele P4 și P5 sunt eliberate de la 1 iulie până la 31 decembrie 1999.
Paragraf
MODELE ELIBERATE ÎN FINLANDA
Paragraf
Model Finlanda 1 (FIN1)
Paragraf
Eliberat în Finlanda între 1.7.1972 și 1.10.1990
Paragraf
Descriere: document de două pagini pe hârtie roz, introdus într-o copertă de plastic.
Paragraf
Model Finlanda 2 (FIN2)
Paragraf
Eliberat în Finlanda între 1.10.1990 și 30.6.1996
Paragraf
Descriere: permis tip card, de culoare roz.
Paragraf
Model Finlanda 3 (FIN3)
Paragraf
Eliberat în Finlanda între 1.7.1996 și 31.12.1997
Paragraf
Descriere: permis tip card, de culoare roz.
Paragraf
Model Finlanda 4 (FIN4)
Paragraf
Eliberat în Finlanda din 1.1.1998
Paragraf
Descriere: permis tip card, de culoare roz, elaborat conform anexei I la Directiva 91/439/CEE.
Paragraf
Model Finlanda 5 (FIN5)
Paragraf
Eliberat pe teritoriul insulelor Åland între 1.8.1973 și 31.5.1992
Paragraf
Descriere: document de două pagini pe hârtie roz, introdus într-o copertă de plastic.
Paragraf
Model Finlanda 6 (FIN6)
Paragraf
Eliberat pe teritoriul insulelor Åland între 1.6.1992 și 31.12.1997
Paragraf
Descriere: document de două pagini pe hârtie roz, introdus într-o copertă de plastic.
Paragraf
Model Finlanda 7 (FIN7)
Paragraf
Eliberat pe teritoriul insulelor Åland începând cu 1.1.1998
Paragraf
Descriere: permis tip card de culoare roz, conform anexei Ia la Directiva 91/439/CEE.
Paragraf
MODELE ELIBERATE ÎN SUEDIA
Paragraf
Model Suedia 1 (S1)
Paragraf
Eliberat în Suedia între 1.10.1988 și 30.6.1996
Paragraf
Descriere: permis tip card, de culoare roz (modificare introdusă la 1.1.1993).
Paragraf
Informații suplimentare:
Paragraf
Posesorii permiselor care au obținut dreptul pentru categoria A cu restricție referitoare la motocicletele ușoare înainte de 1.7.1996 au dreptul de a conduce vehicule cu motor cu capacitate cubică de maxim 125 cm3, fără limită de putere (kw). Acest drept este menținut până la expirarea permisului de conducere. La eliberarea unui nou permis după retragerea celui vechi, posesorul are dreptul să conducă doar vehicule de categoria A1, conform Directivei 91/439/CEE. Preschimbarea permiselor din 10 în 10 ani nu afectează valabilitatea permisului.
Paragraf
Posesorii de permis care au obținut un permis de categoria B înainte de 1 iulie 1996 au dreptul de a conduce mașini de turism cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone cu condiția ca vehiculul să fie înregistrat ca autoturism proprietate particulară și nu ca o camionetă. Acest drept este menținut până la expirarea permisului de conducere. După eliberarea unui nou permis, posesorul are dreptul de a conduce doar vehicule de categoria B, în conformitate cu Directiva 91/439/CEE. Preschimbarea permiselor din 10 în 10 ani nu afectează valabilitatea permisului, prin urmare dreptul respectiv poate fi menținut după preschimbare.
Paragraf
Model Suedia 2 (S2)
Paragraf
Eliberat în Suedia din 1.7.1996
Paragraf
Descriere: permis tip card, elaborat conform anexei Ia la Directiva 91/439/CEE (modificări la 1.1.1997 și 1.6.1999).
Paragraf
Informații suplimentare:
Paragraf
Categoria națională taxi a fost suprimată la 1 octombrie 1998.
Paragraf
MODELE ELIBERATE ÎN REGATUL UNIT
Paragraf
Model Regatul Unit 1 (UK1)
Paragraf
Eliberat în Marea Britanie în perioada ianuarie 1976-ianuarie 1986
Paragraf
Descriere: document de culoare verde, cu forma alungită și pliat.
Paragraf
Informații suplimentare:
Paragraf
Posesorii permiselor de conducere categoria A au dreptul de a conduce vehicule de categoria D1 și D1E care nu sunt nici de închiriat, nici destinate unei utilizări remunerate (nu sunt destinate utilizării profesionale, fără pasageri plătitori, indiferent de forma de plată – directă sau indirectă) și vehicule de categoria C1E, cu condiția ca greutatea remorcii plus cea a vehiculului tractor să nu depășească 8,25 tone.
Paragraf
Principiul este același ca pentru titularii de permise de categoria A, dar se aplică numai vehiculelor cu schimbător de viteze automat.
Paragraf
Model Regatul Unit 2 (UK2)
Paragraf
Eliberat în Marea Britanie între ianuarie 1986 și iunie 1990
Paragraf
Descriere: acest model se prezintă sub forma unui document pliat de culoare roz, astfel încât numai o parte constituie permisul de conducere propriu-zis, restul fiind denumit anexă.
Paragraf
Informații suplimentare:
Paragraf
Posesorii permiselor de conducere categoria A au dreptul de a conduce vehicule de categoria D1 și D1E care nu sunt nici de închiriat, nici destinate unei utilizări remunerate (nu sunt destinate utilizării profesionale, fără pasageri plătitori, indiferent de forma de plată – directă sau indirectă) și vehicule de categoria C1E, cu condiția ca greutatea remorcii plus cea a vehiculului tractor să nu depășească 8,25 tone.
Paragraf
Principiul este același ca pentru titularii de permise de categoria A, dar se aplică numai vehiculelor cu schimbător de viteze automat.
Paragraf
Model Regatul Unit 3 (UK3)
Paragraf
Eliberat în Marea Britanie între iunie 1990 și decembrie 1996
Paragraf
Descriere: acest model se prezintă sub forma unui document pliat roz și verde, astfel încât numai o parte constituie permisul de conducere propriu-zis, restul fiind denumit anexă.
Paragraf
Informații suplimentare:
Paragraf
Posesorii permiselor de conducere categoria B au dreptul de a conduce vehicule de categoria D1 și D1E care nu sunt nici de închiriat, nici destinate unei utilizări remunerate (nu sunt destinate utilizării profesionale, fără pasageri plătitori, indiferent de forma de plată – directă sau indirectă) și vehicule de categoria C1E, cu condiția ca greutatea remorcii plus cea a vehiculului tractor să nu depășească 8,25 tone.
Paragraf
Model Regatul Unit 4 (UK4)
Paragraf
Eliberat în Marea Britanie din ianuarie 1997
Paragraf
Descriere: acest model se prezintă sub forma unui document pliat de culoare roz și verde, astfel încât numai o parte constituie permisul de conducere propriu-zis, restul fiind denumit anexă.
Paragraf
Model Regatul Unit 5 (UK5)
Paragraf
Eliberat în Marea Britanie din luna iulie 1998
Paragraf
Descriere: permis tip card, conform anexei Ia la Directiva 91/439/CEE. Anexa pe care sunt menționate condamnările pentru infracțiuni la codul rutier este eliberată separat. Perioada eliberării acestui nou tip de permis se suprapune tipului UK4 datorită introducerii progresive a noului model.
Paragraf
Model Regatul Unit 6 (UK6)
Paragraf
Eliberat în Irlanda de Nord în perioada ianuarie 1986-31.12.1990
Paragraf
Descriere: permis de conducere din hârtie cu un spațiu suplimentar destinat contravențiilor și anexă cu fotografie. Informațiile detaliate privind posesorul figurează atât pe permis, cât și pe anexă.
Paragraf
Informații suplimentare:
Paragraf
Posesorii unui permis de categoria A au dreptul de a conduce vehicule de categoriile D1 și D1E care nu sunt nici de închiriat, nici destinate unor utilizări remunerate (nu au utilizare în scop profesional).
Paragraf
Posesorii permiselor de categoria B au dreptul de a conduce numai vehicule cu transmisie automată. De asemenea ei sunt autorizați să conducă vehicule din categoriile D1 și D1E cu transmisie automată, care nu sunt nici de închiriat, nici destinate utilizării remunerate.
Paragraf
Model Regatul Unit 7 (UK7)
Paragraf
Eliberat în Irlanda de Nord între 1.1.1991 și 31.12.1996
Paragraf
Descriere: permis de conducere din hârtie, cu un spațiu suplimentar destinat contravențiilor și anexă plastifiată cu fotografie și informații referitoare la titular.
Paragraf
Model Regatul Unit 8 (UK8)
Paragraf
Eliberat în Irlanda de Nord între 1.1.1997 și 31.3.1999
Paragraf
Descriere: permis de conducere din hârtie, cu un spațiu suplimentar destinat contravențiilor și anexă plastifiată cu fotografie și informații referitoare la titular.
Paragraf
Model Regatul Unit 9 (UK9)
Paragraf
Eliberat în Irlanda de Nord cu începere de la 1.4.1999
Paragraf
Descriere: permis tip card, elaborat conform anexei Ia la Directiva 91/439/CEE, cu anexă din hârtie în care se menționează infracțiunile la codul rutier.
Paragraf
Model Regatul Unit 10 (UK10)
Paragraf
Eliberat în Gibraltar între 2.12.1990 și 15.1.1997
Paragraf
Descriere: document pe hârtie roz, de șase pagini.
Paragraf
Model Regatul Unit 11 (UK11)
Paragraf
Eliberat în Gibraltar de la 16.1.1997
Paragraf
Descriere: document pe hârtie roz, de șase pagini, elaborat conform anexei I la Directiva 91/439/CEE.
Paragraf
MODELE ELIBERATE ÎN ISLANDA
Paragraf
Model Islanda 1 (ÍS1)
Paragraf
Eliberat în Islanda între 12.4.1960 și 1981
Paragraf
Descriere: document de două pagini, pe hârtie laminată, de culoare verde.
Paragraf
Informații suplimentare:
Paragraf
Dreptul de a conduce vehicule de categoria C asociat acestor permise se referă numai la conducerea profesionistă a vehiculelor din categoria B și/sau E și nu are relevanță din perspectiva Directivei 91/439/CEE.
Paragraf
Model Islanda 2 (ÍS2)
Paragraf
Eliberat în Islanda din 1981 până în 1.3.1988
Paragraf
Descriere: document de două pagini, pe hârtie laminată, de culoare roz.
Paragraf
Informații suplimentare:
Paragraf
Dreptul de a conduce un vehicul de categoria C asociat acestor permise se referă numai conducerea profesionistă a vehiculelor din categoriile B și/sau E și nu au relevanță din perspectiva Directivei 91/439/CEE.
Paragraf
Model Islanda 3 (ÍS3)
Paragraf
Eliberat în Islanda între 1.3.1988 și 31.5.1993
Paragraf
Descriere: document de două pagini, pe hârtie laminată, de culoare roz.
Paragraf
Informații suplimentare:
Paragraf
Dreptul de a conduce un vehicul de categoria C asociat acestor permise se referă numai la conducerea profesionistă a vehiculelor din categoriile B și/sau E și nu are relevanță din perspectiva Directivei 91/439/CEE.
Paragraf
Model Islanda 4 (ÍS4)
Paragraf
Eliberat în Islanda între 1.6.1993 și 14.8.1997
Paragraf
Descriere: document de două pagini, pe hârtie laminată, de culoare roz.
Paragraf
Informații suplimentare:
Paragraf
Dreptul de a conduce un vehicul de categoria C asociat acestor permise se referă numai la conducerea profesionistă a vehiculelor din categoriile B și/sau E și nu are relevanță din perspectiva Directivei 91/439/CEE.
Paragraf
Model Islanda 5 (IS5)
Paragraf
Eliberat în Islanda de la 15.8.1997
Paragraf
Descriere: permis tip card, elaborat conform anexei Ia la Directiva 91/439/CEE.
Paragraf
MODELE ELIBERATE ÎN LIECHTENSTEIN
Paragraf
Model Liechtenstein 1 (FL1)
Paragraf
Eliberat în Liechtenstein din 1978 până în 1993
Paragraf
Descriere: document de patru pagini, din hârtie de culoare albastră.
Paragraf
Model Liechtenstein 2 (FL2)
Paragraf
Eliberat în Liechtenstein din 1993
Paragraf
Descriere: document de patru pagini, din hârtie de culoare albastră.
Paragraf
Informații suplimentare:
Paragraf
Posesorii unui permis de categoria D2 pot conduce vehicule de categoria D1 numai ca șoferi amatori. Posesorii unui permis de categoria D2E pot conduce vehicule de categoria D1E numai ca șoferi amatori.
Paragraf
MODELE ELIBERATE ÎN NORVEGIA
Paragraf
Observație generală pentru toate modelele: toate permisele de conducere norvegiene au textul printat deja în bokmål sau nynorsk. Cele două forme ale limbii au un statut egal. Cuvintele førerkort și Norge aratã cã textul este în bokmål; førarkort și Noreg indică forma nynorsk.
Paragraf
Modelul Norvegia 1 (N1)
Paragraf
Eliberat în Norvegia de la 23.4.1967 până la 31.3.1979
Paragraf
Descriere: copertă verde închis, model împăturit în formatul A7, șase pagini. Cuvântul Førerkort sau Førarkort este tipãrit pe coperta față.
Paragraf
Informații suplimentare:
Paragraf
acest model este valabil până la cea de-a 100-a aniversare a zilei de naștere a deținătorului, cu condiția ca permisul să aibă o perioadă de valabilitate de 10 ani și să fi fost valabil la 2 aprilie 1982. Legislația națională cere ca deținătorii care conduc în străinătate având acest model să aibă la ei, în plus, o traducere autorizată sau un permis internațional în conformitate cu Convenția de la Viena privind traficul rutier.
Paragraf
Modelul Norvegia 2 (N2)
Paragraf
Eliberat în Norvegia de la 1.4.1979 până la 1.3.1989
Paragraf
Descriere: model pe hârtie roz deschis, plastifiată, două pagini. Permisele eliberate după iulie 1985 poartă data primei eliberării oricărui permis de conducere către deținător (Første førerkort).
Paragraf
Informații suplimentare:
Paragraf
ștampila este aplicată pe reversul permisului de conducere;
Paragraf
deținătorii permiselor de conducere de categoria BE emise înainte de 1 aprilie 1979 și schimbate ulterior pentru un model N2 au, în plus, dreptul, de a conduce vehicule din categoria A1;
Paragraf
pentru a-și menține dreptul la categoriile C1 sau C1E, deținătorul trebuie să-și schimbe permisul pentru un model N4 când își reînnoiește dreptul la categoriile D sau DE.
Paragraf
Modelul Norvegia 3 (N3)
Paragraf
Eliberat în Norvegia de la 1.3.1989 până la 31.12.1997
Paragraf
Descriere: model din hârtie roz deschis și gri deschis, plastifiată, două pagini.
Paragraf
Informații suplimentare:
Paragraf
ștampila este aplicată pe reversul permisului de conducere;
Paragraf
permisele de conducere din categoria BE eliberate pentru prima dată înainte de 1 aprilie 1979 și schimbate ulterior cu un model N3 dau dreptul deținătorului, în plus, să conducă vehicule din categoria A1;
Paragraf
categoriile C1 și C1E au fost introduse la 1 ianuarie 1997;
Paragraf
dreptul de conduce vehicule din categoriile C1 și C1E poate fi păstrat numai dacă deținătorul își schimbă permisul cu un model N4 atunci când își reînnoiește dreptul la conducerea vehiculelor din categoriile DE, D2 sau D2E;
Paragraf
categoriile D1 și D1E au fost introduse la 1 ianuarie 1997 și au înlocuit categoriile D2 și D2E.
Paragraf
Modelul Norvegia 4 (N4)
Paragraf
Eliberat în Norvegia de la 1.1.1998
Paragraf
Descriere: model având forma unui card din plastic, în conformitate cu Anexa Ia la Directiva 91/439/CEE.
Litera
acest model este valabil până la cea de-a 100-a aniversare a zilei de naștere a deținătorului, cu condiția ca permisul să aibă o perioadă de valabilitate de 10 ani și să fi fost valabil la 2 aprilie 1982. Legislația națională cere ca deținătorii care conduc în străinătate având acest model să aibă la ei, în plus, o traducere autorizată sau un permis internațional în conformitate cu Convenția de la Viena privind traficul rutier.
Punctul 1
ștampila este aplicată pe reversul permisului de conducere;
Punctul 2
deținătorii permiselor de conducere de categoria BE emise înainte de 1 aprilie 1979 și schimbate ulterior pentru un model N2 au, în plus, dreptul, de a conduce vehicule din categoria A1;
Punctul 3
pentru a-și menține dreptul la categoriile C1 sau C1E, deținătorul trebuie să-și schimbe permisul pentru un model N4 când își reînnoiește dreptul la categoriile D sau DE.
Punctul 1
ștampila este aplicată pe reversul permisului de conducere;
Punctul 2
permisele de conducere din categoria BE eliberate pentru prima dată înainte de 1 aprilie 1979 și schimbate ulterior cu un model N3 dau dreptul deținătorului, în plus, să conducă vehicule din categoria A1;
Punctul 3
categoriile C1 și C1E au fost introduse la 1 ianuarie 1997;
Punctul 4
dreptul de conduce vehicule din categoriile C1 și C1E poate fi păstrat numai dacă deținătorul își schimbă permisul cu un model N4 atunci când își reînnoiește dreptul la conducerea vehiculelor din categoriile DE, D2 sau D2E;
Punctul 5
categoriile D1 și D1E au fost introduse la 1 ianuarie 1997 și au înlocuit categoriile D2 și D2E.
Tabel 1
Tabel de echivalențe
Tabel 2
Tabel de echivalențe
Tabel 3
Tabel de echivalențe
Tabel 4
Tabel de echivalențe
Tabel 5
Tabel de echivalențe
Tabel 6
Tabel de echivalențe
Tabel 7
Tabel de echivalențe
Tabel 8
Tabel de echivalențe
Tabel 9
Tabel de echivalențe
Tabel 10
D3a: Modele eliberate până la 31.3.1957.
Tabel 11
D3b: Model eliberat din 1.4.1957 până în 1969.
Tabel 12
Tabel de echivalențe
Tabel 13
Tabel de echivalențe
Tabel 14
Tabel de echivalențe
Tabel 15
Tabel de echivalențe
Tabel 16
Tabel de echivalențe
Tabel 17
Tabel de echivalențe
Tabel 18
Tabel de echivalențe
Tabel 19
Tabel de echivalențe
Tabel 20
Tabel de echivalențe
Tabel 21
Tabel de echivalențe
Tabel 22
Tabel de echivalențe
Tabel 23
Tabel de echivalențe
Tabel 24
Tabel de echivalențe
Tabel 25
Tabel de echivalențe
Tabel 26
Tabel de echivalențe
Tabel 27
Tabel de echivalențe
Tabel 28
Tabel de echivalențe
Tabel 29
Tabel de echivalențe
Tabel 30
Tabel de echivalențe
Tabel 31
Tabel de echivalențe
Tabel 32
Tabel de echivalențe
Tabel 33
Tabel de echivalențe
Tabel 34
Tabel de echivalențe
Tabel 35
Tabel de echivalențe
Tabel 36
Tabel de echivalențe
Tabel 37
Tabel de echivalențe
Tabel 38
Tabel de echivalențe
Tabel 39
Tabel de echivalențe
Tabel 40
Tabel de echivalențe
Tabel 41
Tabel de echivalențe
Tabel 42
Tabel de echivalențe
Tabel 43
Tabel de echivalențe
Tabel 44
Tabel de echivalențe
Tabel 45
Tabel de echivalențe
Tabel 46
Tabel de echivalențe
Tabel 47
Tabel de echivalențe
Tabel 48
Tabel de echivalențe
Tabel 49
Tabel de echivalențe
Tabel 50
Tabel de echivalențe
Tabel 51
Tabel de echivalențe
Tabel 52
Tabel de echivalențe
Tabel 53
Tabel de echivalențe
Tabel 54
Tabel de echivalențe
Tabel 55
Tabel de echivalențe
Tabel 56
Tabel de echivalențe
Tabel 57
Tabel de echivalențe
Tabel 58
Tabel de echivalențe
Tabel 59
Tabel de echivalențe
Tabel 60
Tabel de echivalențe
Tabel 61
Tabel de echivalențe
Tabel 62
Tabel de echivalențe
Tabel 63
Tabel de echivalențe
Tabel 64
Tabel de echivalențe
Tabel 65
Tabel de echivalențe
Tabel 66
Tabel de echivalențe
Tabel 67
Tabel de echivalențe
Tabel 68
Tabel de echivalențe
Tabel 69
Tabel de echivalențe
Tabel 70
Tabel de echivalențe
Tabel 71
Tabel de echivalențe
Tabel 72
Tabel de echivalențe
Tabel 73
Tabel de echivalențe
Tabel 74
Tabel de echivalențe
Tabel 75
Tabel de echivalențe
Tabel 76
Tabel de echivalențe
Tabel 77
Tabel de echivalențe
Tabel 78
Tabel de echivalențe
Tabel 79
Tabel de echivalențe
Tabel 80
Tabel de echivalențe
Tabel 81
Tabel de echivalențe
Tabel 82
Tabel de echivalențe