Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul nr. 136/66/CEE al Consiliului din 22 septembrie 1966 privind organizarea comună a pieței în sectorul uleiurilor și grăsimilor, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1638/98, în special articolul 5 alineatul (11),
Paragraf
întrucât, în conformitate cu articolul 5 din Regulamentul nr. 136/66/CEE, 1,4 % din ajutorul de producție pentru cultivatorii de măsline se atribuie pentru finanțarea măsurilor regionale în statele membre pentru a îmbunătăți calitatea producției de ulei de măsline și pentru a diminua impactul asupra mediului; întrucât aceste măsuri, precum și sarcinile care pot fi trasate organizațiilor de producători trebuie specificate;
Paragraf
întrucât, datorită surselor din care sunt finanțate, măsurile ce urmează să fie luate ar trebui să implice direct cultivatorii de măsline sau presele de ulei; întrucât scopul acestor măsuri este să producă ulei de măsline virgin, de calitate, în condiții care conservă sau îmbunătățesc mediul; întrucât, ca rezultat, aceste măsuri trebuie să ajute la aprovizionarea preselor cu măsline cu caracteristici premiate și să îmbunătățească condițiile în care sunt extrase și depozitate uleiurile virgine;
Paragraf
întrucât felul în care funcționează sectorul impune ca măsurile de îmbunătățire a calității să fie puse în aplicare în cursul unor perioade de 12 luni care încep la data de 1 mai în fiecare an; întrucât măsurile pentru fiecare perioadă trebuie să fie incluse în programul național; întrucât statele membre trebuie să-și întocmească și execute programele naționale;
Paragraf
întrucât, în fiecare perioadă, cheltuielile trebuie să se bazeze pe deducerea din ajutorul de producție pentru anul comercial anterior celui în care începe programul; întrucât producția este estimată de către Comisie în conformitate cu articolul 17a alineatul (1) din Regulamentul (CEE) nr. 2261/84 al Consiliului din 17 iulie de stabilire a normelor generale privind acordarea ajutorului pentru producția de ulei de măsline și a ajutorului pentru organizațiile de producători de ulei de măsline, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CEE) nr. 1639/98; întrucât cheltuielile de executare a programului trebuie gestionate și verificate la nivel național în conformitate cu normele Comunității,
Paragraf
întrucât măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare pentru uleiuri și grăsimi,
Articolul 1
Alineatul 1
Prezentul regulament precizează măsurile care trebuie luate și normele care trebuie respectate pentru îmbunătățirea la nivel regional a calității producției de ulei de măsline și de măsline de masă și a impactului acesteia asupra mediului înconjurător.
Alineatul 2
Măsurile se referă la cicluri de producție de 12 luni, începând la data de 1 mai a fiecărui an, și includ:
Litera a
acțiuni împotriva muștei măslinului și a altor organisme potențial dăunătoare, inclusiv măsuri de control, avertizare și evaluare;
Litera b
îmbunătățirea condițiilor de cultură și de tratare a măslinilor, de recoltare, depozitare și transformare a măslinelor, precum și de depozitare a uleiurilor și a măslinelor de masă produse;
Litera c
asistența tehnică acordată cultivatorilor de măslini, preselor de ulei și întreprinderilor de transformare a măslinelor de masă în vederea contribuirii la îmbunătățirea stării mediului înconjurător precum și a calității producției de măsline și a transformării acestora în ulei și măsline de masă;
Litera d
îmbunătățirea procesului de evacuare a reziduurilor rezultate din zdrobirea și transformarea măslinelor în condiții care să nu dăuneze mediului înconjurător;
Litera e
pregătirea, popularizarea cunoștințelor și demonstrațiile menite să răspândească la nivelul agricultorilor, preselor de ulei și al întreprinderilor de transformare a măslinelor de masă, informațiile referitoare la calitatea uleiului de măsline și a măslinelor de masă, precum și la impactul acestor producții asupra mediului;
Litera f
crearea și exploatarea la nivel regional, de provincie sau de organizație de producători a laboratoarelor pentru analiza uleiului virgin;
Litera g
colaborarea cu organizațiile specializate în vederea realizării programelor de cercetare în materie de îmbunătățire a calității producției de ulei virgin de măsline și de măsline de masă pentru a contribui la îmbunătățirea stării mediului înconjurător.
Alineatul 3
Acțiunile prevăzute la literele (a) și (b) de la alineatul (2) trebuie să accentueze în mod special metodele integrate de control biologic.
Articolul 2
Alineatul 1
Până la data de 31 mai a fiecărui an, statele membre trebuie să stabilească un program de acțiune pentru următorul ciclu de producție.
Litera a
o descriere detaliată a măsurilor avute în vedere, cu durata și costul lor;
Litera b
o listă a produselor și a materialelor necesare, cu costurile unitare;
Litera c
o listă a centrelor, agențiilor sau organizațiilor de producători însărcinate cu executarea măsurilor.
Alineatul 2
Până la data de 1 mai a fiecărui an, statele membre producătoare trebuie să notifice Comisia cu privire la măsurile planificate pentru următorul ciclu de producție, enumerate pe categorii, în conformitate cu articolul 1 alineatul (2), precum și cheltuielile estimate în acest scop.
Articolul 3
Alineatul 1
Cheltuielile pentru măsurile prevăzute de prezentul regulament se finanțează din deducerea din ajutorul de producție făcută în conformitate cu articolul 5 din Regulamentul nr. 136/66/CEE.
Alineatul 2
Comisia trebuie să stabilească în conformitate cu procedura stabilită la articolul 38 din Regulamentul 136/66/CEE, pentru fiecare ciclu de producție – în conformitate cu articolul 1 alineatul (2) și pentru fiecare stat membru – plafoanele financiare pentru măsuri eligibile pentru rambursare de către Secțiunea Garantare a FEOGA.
Alineatul 3
Dacă resursele menționate la alineatul (1) nu sunt suficiente pentru a acoperi cheltuielile pentru anumite măsuri incluse în programul pentru un ciclu de producție, statul membru poate contribui financiar, în plus, cu cel mult 50 % din finanțarea Comunității pentru fiecare din măsurile în cauză. Această contribuție nu poate fi finanțată printr-o deducere din ajutorul de producție.
Articolul 4
Alineatul 1
Cheltuielile prevăzute de programul adoptat de către statul membru sunt eligibile în conformitate cu prezentul regulament doar în cazul în care măsurile în cauză nu sunt reglementate de nici o altă finanțare din parte Comisiei.
Litera
executarea tratamentului cerut în sensul acțiunilor, în conformitate cu articolul 1 alineatul (2) litera (a);
Litera
remunerarea personalului din laboratoare, în conformitate cu articolul 1 alineatul (2) litera (f).
Alineatul 2
Costurile generale ale contractanților, incluzându-le pe cele ale subcontractanților, trebuie limitate la 2 % din totalul cheltuielilor eligibile.
Articolul 5
Alineatul 1
Plățile legate de:trebuie făcute la prezentarea documentelor justificative pentru cheltuieli și a verificării ulterioare de către autoritatea competentă a acestor documente și la îndeplinirea obligațiilor specificate.
Litera
contractele și acordurile încheiate sau adoptate de către un stat membru cu centre, agenții sau organizații de producători responsabile pentru executarea măsurilor;
Litera
dispozițiile administrative ale statului membru în legătură cu astfel de centre, agenții sau organizații
Alineatul 2
Contractele sau acordurile nu pot fi încheiate până ce nu a fost depusă o garanție egală cu 15 % din suma maximă de finanțare a Comunității, pentru a garanta îndeplinirea lor corectă. Garanția se depune în conformitate cu titlul III din Regulamentul (CEE) nr. 2220/85 al Comisiei.
Litera
obligațiile asumate au fost corect îndeplinite și
Litera
sumele primite au fost folosite corect pentru a îndeplini obligațiile asumate.
Alineatul 3
Prima cerință în sensul articolului 20 din Regulamentul (CEE) nr. 2220/85 trebuie să fie punerea în aplicare a măsurilor din contract.
Alineatul 4
În cazul contractelor sau acordurilor pentru mai mulți ani, garanția trebuie calculată pe baza valorii fiecărei tranșe anuale.
Alineatul 5
Eliberarea garanției este condiționată de verificarea de către statul membru a executării, în limitele de timp indicate, a măsurilor specificate în contract sau acord, sau în timpul perioadei anuale care se aplică.
Alineatul 6
Toate centrele, agențiile și organizațiile de producători însărcinate cu executarea măsurilor trebuie să prezinte statului membru în decurs de două luni de la data finală stabilită pentru executare un raport detaliat despre folosirea fondurilor Comisiei atribuite și rezultatul măsurilor în cauză. Dacă raportul este prezentat după limita de timp de două luni, trebuie reținut 3 % din contribuția Comisiei pentru măsurile în cauză pentru fiecare lună sau parte a acesteia de întârziere a raportului.
Articolul 6
Alineatul 1
În decurs de 30 de zile calendaristice de la semnarea contractului, contractantul poate să depună o cerere de avans la autoritatea competentă, însoțită de o garanție care este menționată la alineatul (3) de mai jos. După limita de 30 de zile nu se mai pot depune cereri.
Alineatul 2
Autoritatea competentă trebuie să plătească avansul în termen de 30 de zile calendaristice de la depunerea cererii de avans. Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 296/96 trebuie aplicat atunci când plata se face cu întârziere.
Alineatul 3
Avansul se plătește în funcție de depunerea de către contractant a unei garanții egale cu 110 % din avans, în favoarea autorității competente, în conformitate cu titlul III din Regulamentul (CEE) nr. 2220/85.
Alineatul 4
Eliberarea garanțiilor este condiționată de:
Litera
transmiterea către statul membru a documentelor justificatoare pentru cheltuielile efectuate;
Litera
verificarea documentelor și stabilirea faptului că obligațiile specificate au fost îndeplinite.
Articolul 7
Paragraf
În cazul în care garanția menționată la articolul 5 sau 6 se pierde sau se face o deducere în conformitate cu articolul 5 alineatul (6), suma în cauză trebuie dedusă din cheltuielile Secțiunii de Garantare a FEOGA.
Articolul 8
Alineatul 1
Statele membre trebuie să aplice un sistem de verificare pentru a se asigura că măsurile incluse în programul pentru care se acordă finanțarea sunt corect executate. Aceasta implică:
Litera
controale administrative și ale conturilor efectuate asupra cheltuielilor făcute;
Litera
controale, în special la fața locului, privind verificarea conformității executării măsurilor cu dispozițiile contractelor, ale acordurilor sau cu dispozițiile administrative.
Alineatul 2
Statele membre informează Comisia cu privire la sistemul lor de control planificat atunci când transmit informațiile la care se face trimitere la articolul 2 alineatul (2).
Alineatul 3
Un scurt raport privind executarea programului și a controalelor efectuate trebuie trimis de statele membre Comisiei până la 1 octombrie, după fiecare ciclu de producție.
Articolul 9
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a șaptea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.