AcasăLegislație UE01998A0123(01)-20071206

Convenție elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, cu privire la asistența reciprocă și cooperarea între administrațiile vamale

În vigoare
Tip:Aviz
Publicat:06.12.2007
În vigoare din:06.12.2007
Articole:35
EUR-Lex
TITLUL I
TITLUL I

Articolul 1

Domeniul de aplicare

Alineatul 1
Fără a aduce atingere competențelor Comunității, statele membre ale Uniunii Europene trebuie să-și ofere asistență reciprocă și să coopereze reciproc prin administrațiile vamale pentru:
Litera
a preveni și a descoperi încălcările reglementărilor vamale naționaleși
Litera
a urmări în justiție și a pedepsi încălcarea reglementărilor vamale comunitare și naționale.
Alineatul 2
Fără a aduce atingere articolului 3, prezenta convenție nu afectează dispozițiile care se aplică privind asistența reciprocă în materie penală între autoritățile judiciare, dispozițiile mai favorabile cuprinse în acordurile bilaterale sau multilaterale dintre statele membre care reglementează cooperarea, în conformitate cu dispozițiile alineatului (1), între autoritățile vamale sau alte autorități competente ale statelor membre sau aranjamentele din același domeniu stabilite pe baza legislației uniforme sau a unui sistem special care prevede aplicarea reciprocă a măsurilor de asistență reciprocă.

Articolul 2

Competențe

Paragraf
Administrațiile vamale aplică prezenta convenție în limita competențelor conferite acestora în conformitate cu dispozițiile de drept intern. Nici o dispoziție din prezenta convenție nu poate fi interpretată ca afectând competențele conferite, în conformitate cu dispozițiile de drept intern, administrațiilor vamale în sensul acestei convenții.

Articolul 3

Legătura cu asistența reciprocă între autoritățile judiciare

Alineatul 1
Prezenta convenție reglementează asistența reciprocă și cooperarea în cadrul anchetelor penale referitoare la încălcarea dispozițiilor vamale naționale și comunitare, care intră în competența autorității solicitante pe baza dispozițiilor de drept intern ale statului membru respectiv.
Alineatul 2
În cazul în care o anchetă penală este realizată de către o autoritate judiciară sau sub conducerea acesteia, autoritatea în cauză trebuie să stabilească dacă cererile de asistență reciprocă sau cooperare aferente acesteia sunt prezentate pe baza dispozițiilor aplicabile privind asistența reciprocă în materie penală sau pe baza prezentei convenții.

Articolul 4

Definiții

Paragraf
În sensul prezentei convenții, se aplică următoarele definiții:
Punctul 1
dispoziții vamale naționale înseamnă toate actele cu putere de lege și actele administrative ale unui stat membru a căror aplicare intră în întregime sau parțial în competența administrației vamale a statului membru în ceea ce privește:
Litera
traficul transfrontalier de mărfuri supuse unor interdicții, restricții sau controlului, în special în conformitate cu articolele 36 și 223 din Tratatul de instituire a Comunității Europene;
Litera
accize nearmonizate;
Punctul 2
dispoziții vamale comunitare înseamnă:
Litera
totalitatea dispozițiilor comunitare și a dispozițiilor de aplicare care reglementează importul, exportul, tranzitul și prezența mărfurilor comercializate între statele membre și țările terțe, precum și între statele membre în cazul mărfurilor care nu au statutul comunitar în sensul articolului 9 alineatul (2) din Tratatul de instituire a Comunității Europene sau al mărfurilor supuse controalelor sau anchetelor suplimentare în scopul stabilirii statutului comunitar al acestora;
Litera
totalitatea dispozițiilor adoptate la nivel comunitar în cadrul politicii agricole comune și a dispozițiilor specifice adoptate cu privire la mărfurile rezultate din prelucrarea produselor agricole;
Litera
totalitatea dispozițiilor adoptate la nivel comunitar pentru accizele armonizate și pentru taxa pe valoarea adăugată la import, precum și dispozițiile de drept intern pentru aplicarea acestora;
Punctul 3
încălcări înseamnă acte aflate în conflict cu dispozițiile vamale naționale sau comunitare, inclusiv, în special:
Litera
participarea la comiterea acestor încălcări sau încercarea de a comite asemenea încălcări;
Litera
participarea în organizațiile criminale care comit asemenea încălcări;
Litera
spălarea banilor rezultați din încălcările menționate de acest alineat;
Punctul 4
asistența reciprocă înseamnă acordarea de asistență între administrațiile vamale în conformitate cu prevederile prezentei convenții;
Punctul 5
autoritatea solicitantă înseamnă autoritatea competentă a statului membru care cere asistență;
Punctul 6
autoritatea solicitată înseamnă autoritatea competentă a statului membru căruia i se cere asistență;
Punctul 7
administrațiile vamale înseamnă autoritățile vamale ale statelor membre, precum și alte autorități care au competența de a aplica dispozițiile prezentei convenții;
Punctul 8
date personale înseamnă orice informație referitoare la o persoană fizică identificată sau identificabilă; o persoană este considerată a fi identificabilă dacă aceasta poate fi direct sau indirect identificată, în special cu ajutorul unui număr de identificare sau a unuia sau mai multor elemente specifice fizice, fiziologice, psihice, economice, culturale sau sociale, caracteristice identității persoanei în cauză;
Punctul 9
cooperare transfrontalieră înseamnă cooperarea dintre administrațiile vamale dincolo de frontierele fiecărui stat membru.

Articolul 5

Unități centrale de coordonare

Alineatul 1
Statele membre trebuie să numească în cadrul autorităților lor vamale o unitate centrală (unitate de coordonare). cesteia îi revine răspunderea pentru primirea tuturor cererilor de asistență reciprocă în conformitate cu prezenta convenție și pentru coordonarea asistenței reciproce, fără a aduce atingere alineatului (2). Unității îi revine, de asemenea, răspunderea pentru cooperarea cu alte autorități implicate într-o măsură luată în domeniul asistenței în conformitate cu prezenta convenție. Unitățile de coordonare ale statelor membre mențin contactul direct între ele, în special în cazurile reglementate de titlul IV.
Alineatul 2
Activitatea unităților centrale de coordonare nu exclude, în special în caz de urgență, cooperarea directă între celelalte servicii ale autorităților vamale ale statelor membre. Din motive de eficiență și coerență, unitățile centrale de coordonare sunt informate cu privire la toate acțiunile care implică o astfel de cooperare directă.
Alineatul 3
În cazul în care autoritatea vamală nu este competentă sau pe deplin competentă pentru a prelucra o cerere, unitatea centrală de coordonare înaintează cererea către autoritatea națională competentă și informează autoritatea solicitantă cu privire la aceasta.
Alineatul 4
În cazul în care nu este posibil să se dea curs cererii pentru motive de drept sau de fapt, unitatea de coordonare returnează cererea autorității solicitante, însoțită de o explicație cu privire la motivul pentru care cererea nu a fost prelucrată.

Articolul 6

Agenți de legătură

Alineatul 1
Statele membre pot încheia între ele acorduri privind schimbul de agenți de legătură pe perioade limitate sau nelimitate și în condiții acceptate reciproc.
Alineatul 2
Agenții de legătură nu au competența de a interveni în țara gazdă.
Alineatul 3
Pentru a promova cooperarea între administrațiile vamale ale statelor membre, agenților de legătură le pot reveni, cu acordul sau la cererea autorităților competente ale statelor membre, următoarele îndatoriri:
Litera a
să promoveze și să accelereze schimbul de informații între statele membre;
Litera b
să ofere asistență în anchetele care privesc propriul lor stat membru sau statul membru pe care îl reprezintă;
Litera c
să ofere sprijin în prelucrarea cererilor de asistență;
Litera d
să consilieze și să asiste țara gazdă în pregătirea și îndeplinirea operațiilor transfrontaliere;
Litera e
orice alte îndatoriri asupra cărora convin statele membre între ele.
Alineatul 4
Statele membre pot stabili bilateral sau multilateral mandatul și amplasarea agenților de legătură. Agenții de legătură pot, de asemenea, să reprezinte interesele unuia sau mai multor state membre.

Articolul 7

Obligația de a dovedi identitatea

Paragraf
În absența unor dispoziții contrare în prezenta convenție, agenții autorității solicitante prezenți în alt stat membru pentru a exercita drepturile stabilite în prezenta convenție trebuie să poată prezenta în orice moment un mandat în scris care să dovedească identitatea și calitatea lor oficială.
TITLUL II
TITLUL II

Articolul 8

Principii

Alineatul 1
Pentru a oferi asistența cerută în conformitate cu prezentul titlu, autoritatea solicitată sau autoritatea competentă căreia aceasta din urmă i se adresează procedează ca și în cazul în care ar acționa pe cont propriu sau la cererea altei autorități din propriul stat membru. În acest sens, se prevalează de toate competențele legale aflate la dispoziția sa în cadrul dreptului său intern pentru a răspunde cererii.
Alineatul 2
Autoritatea solicitată extinde asistența acordată la toate circumstanțele încălcării care prezintă o legătură aparentă cu obiectul cererii de asistență, fără ca aceasta să necesite o cerere suplimentară. În cazul în care există îndoieli, autoritatea solicitată contactează în primul rând autoritatea solicitantă.

Articolul 9

Forma și conținutul unei cereri de asistență

Alineatul 1
Cererile de asistență trebuie întotdeauna să fie radctate în scris. Documentele necesare pentru îndeplinirea unor astfel de cereri trebuie să însoțească cererea.
Alineatul 2
Cererile în conformitate cu alineatul (1) trebuie să includă următoarele informații:
Litera a
autoritatea solicitantă care face cererea;
Litera b
măsura cerută;
Litera c
obiectul și motivul cererii;
Litera d
actele cu putere de lege, actele administrative și alte dispoziții legale vizate;
Litera e
indicații pe cât de exacte și complete posibil despre persoanele fizice sau juridice care fac obiectul anchetelor;
Litera f
un rezumat al faptelor relevante, cu excepția cazurilor prevăzute la articolul 13.
Alineatul 3
Cererile trebuie înaintate în limba oficială a statului membru al autorității solicitate sau într-o limbă acceptată de autoritatea respectivă.
Alineatul 4
Când este necesar, din cauza unei situații de urgență, cererile orale sunt acceptate, dar trebuie confirmate în scris cât mai repede posibil.
Alineatul 5
În cazul în care o cerere nu îndeplinește cerințele formale, autoritatea solicitată poate cere corectarea sau completarea ei; în același timp pot fi inițiate măsurile necesare pentru soluționarea cererii.
Alineatul 6
Autoritatea solicitată acceptă aplicarea unei proceduri speciale ca răspuns la o cerere, cu condiția ca acea procedură să nu intre în conflict cu actele cu putere de lege și actele administrative ale statului membru solicitat.

Articolul 10

Cereri de informare

Alineatul 1
La cererea autorității solicitante, autoritatea solicitată comunică acesteia toate informațiile care îi pot permite să prevină, să descopere și să urmărească încălcările.
Alineatul 2
Informațiile comunicate trebuie să fie însoțite de rapoarte și de alte documente sau de copii certificate sau extrase din astfel de documente, pe care se bazează informațiile în cauză și care se află în posesia autorității solicitate sau care au fost întocmite sau obținute pentru a executa cererea de informații.
Alineatul 3
Prin acordul dintre autoritatea solicitantă și autoritatea solicitată, agenții autorizați de către autoritatea solicitantă pot, în conformitate cu instrucțiunile detaliate de la autoritatea solicitată, să obțină informații în sensul alineatului (1) de la birourile statului membru solicitat. Aceasta se aplică tuturor informațiilor provenite din documentația la care personalul acestor birouri are acces. Acești agenți sunt autorizați să realizeze copii ale acestor documente.

Articolul 11

Cereri pentru supraveghere

Paragraf
La cererea autorității solicitante, autoritatea solicitată supraveghează pe cât posibil sau facilitează supravegherea specială a unor persoane cu privire la care există motive serioase de a crede că acestea au încălcat dispozițiile vamale comunitare sau naționale sau că au comis, comit sau au săvârșit acte pregătitoare în vederea comiterii unor astfel de încălcări. La cererea autorității solicitante, autoritatea solicitată supraveghează, de asemenea, locurile, mijloacele de transport și mărfurile care au legătură cu activități care ar putea încălca dispozițiile vamale menționate anterior.

Articolul 12

Cereri pentru anchete

Alineatul 1
Autoritatea solicitată, la cererea autorității solicitante, realizează sau facilitează realizarea anchetelor corespunzătoare privind operațiunile care constituie sau par să constituie încălcări din punct de vedere al autorității solicitante.
Alineatul 2
Prin acordul dintre autoritatea solicitantă și autoritatea solicitată, agenții numiți de către autoritatea solicitantă pot fi prezenți la anchetele menționate la alineatul (1). Anchetele sunt realizate întotdeauna de agenții autorității solicitate. Agenții autorității solicitante nu pot, din proprie inițiativă, să-și asume competențele conferite agenților autorității solicitate. Totuși, aceștia au acces la aceleași localuri și la aceleași documente ca și cei din urmă, prin intermediul acestora și numai în scopul unic de realizare a anchetei.

Articolul 13

Notificare

Alineatul 1
La cererea autorității solicitante, autoritatea solicitată, în conformitate cu dispozițiile de drept intern ale statului membru în care își are sediul, notifică destinatarului sau dispune realizarea notificării cu privire la toate instrumentele sau deciziile care emană de la autoritățile competente ale statului membru în care autoritatea solicitantă își are sediul și referitoare la aplicarea prezentei convenții.
Alineatul 2
Cererile de notificare, menționând obiectul instrumentului sau deciziei de notificat, sunt însoțite de o traducere în limba oficială sau într-o limbă oficială a statului membru în care autoritatea solicitată își are sediul, fără a aduce atingere dreptului acesteia din urmă de a renunța la o astfel de traducere.

Articolul 14

Folosirea ca mijloc de probă

Paragraf
Constatările, certificatele, informațiile, documentele, copiile certificate și alte documente obținute în conformitate cu legislația lor internă de către agenții autorității solicitate și transmise autorității solicitante în cazurile de asistență prevăzute la articolele 10-12 pot fi folosite ca mijloace de probă, în conformitate cu legislația internă, de către organele competente ale statului membru în care își are sediul autoritatea solicitantă.
TITLUL III
TITLUL III

Articolul 15

Principiu

Paragraf
Autoritățile competente ale fiecărui stat membru care, potrivit dispozițiilor articolelor 16 și 17, sub rezerva tuturor restricțiilor impuse de legislația internă, acordă asistență autorităților competente ale altor state membre fără cerere prealabilă.

Articolul 16

Supraveghere

Paragraf
În măsura în care ajută la prevenirea, descoperirea și urmărirea încălcărilor în alt stat membru, autoritățile competente ale fiecărui stat membru:
Litera a
exercită sau dispun exercitarea, pe cât posibil, a supravegherii speciale descrise în articolul 11;
Litera b
comunică autorităților competente ale altor state membre în cauză toate informațiile aflate în posesia lor și, în special, rapoarte și alte documente sau copii certificate sau extrase din aceste documente privind operațiuni care au legătură cu o încălcare plănuită sau comisă.

Articolul 17

Informare spontană

Paragraf
Autoritățile competente ale fiecărui stat membru trimit imediat autorităților competente ale altor state membre în cauză toate informațiile relevante privind încălcările plănuite sau comise și, în special, informații privind mărfurile în cauză și noile metode și mijloace de comitere a unor astfel de încălcări.

Articolul 18

Folosirea ca mijloc de probă

Paragraf
Rapoartele de supraveghere și informațiile obținute de agenții unui stat membru și comunicate altui stat membru în timpul acordării asistenței spontane menționate la articolele 15-17 pot fi folosite în conformitate cu legislația internă ca mijloace de probă de către organele competente ale statului membru care primește informațiile.
TITLUL IV
TITLUL IV

Articolul 19

Principii

Alineatul 1
Administrațiile vamale se angajează în cooperarea transfrontalieră în conformitate cu prezentul titlu. Acestea își acordă reciproc asistența necesară cu privire la personal și organizare. Cererile de cooperare trebuie prezentate în principiu sub forma cererilor de asistență în conformitate cu articolul 9. În cazuri specifice menționate de prezentul titlu, agenții autorității solicitante pot interveni în activități pe teritoriul statului solicitat cu aprobarea autorității solicitate.
Alineatul 2
Cooperarea transfrontalieră în sensul alineatului (1) este permisă pentru prevenirea, investigarea și urmărirea încălcărilor în cazurile de:
Litera a
trafic ilegal de droguri și substanțe psihotrope, arme, muniții, materiale explozive, obiecte din patrimoniul cultural, deșeuri periculoase și toxice, materiale nucleare, precum și materiale sau echipamente destinate fabricării de arme atomice, biologice și/sau chimice (mărfuri prohibite);
Litera b
comerțul cu substanțele cuprinse în tabelele I și II din Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva traficului ilegal de stupefiante și substanțe psihotrope, care sunt destinate fabricării ilicite a drogurilor (precursori);
Litera c
comerțul transfrontalier ilegal cu mărfuri impozabile în scopul evaziunii fiscale sau în scopul de a obține ilegal vărsarea de ajutoare de stat legate de importul și exportul de mărfuri, când volumul comerțului și riscul implicat cu privire la taxe și subvenții este de așa natură încât costul financiar potențial pentru bugetul Comunității Europene sau pentru statele membre este considerabil;
Litera d
orice alt comerț cu mărfuri interzise de Comunitate sau de legislația internă.
Alineatul 3
Autoritatea solicitată nu este obligată să se angajeze în formele specifice de cooperare menționate de prezentul titlu, când tipul investigațiilor nu este permis sau prevăzut de legislația internă a statului membru solicitat. În acest caz, autoritatea solicitantă este îndreptățită să refuze, din aceleași motive, tipul respectiv de cooperare transfrontalieră în cazul invers, atunci când este cerută de o autoritate a statului membru solicitat.
Alineatul 4
Atunci când este necesar, în conformitate cu legislațiile interne ale statelor membre, autoritățile participante solicită autorităților judiciare proprii aprobarea investigațiilor planificate. În măsura în care autoritățile judiciare acordă aprobarea numai cu anumite condiții și cerințe, autoritățile participante se asigură că acele condiții și cerințe sunt respectate în timpul investigațiilor.
Alineatul 5
Atunci când agenții unui stat membru desfășoară activități pe teritoriul altui stat membru în temeiul prezentului titlu și cauzează daune prin activitățile lor, statul membru pe al cărui teritoriu s-au produs aceste daune asigură repararea lor în conformitate cu legislația proprie, în același mod în care ar fi fost reparate dacă ar fi fost cauzate de proprii agenți. Acest stat membru este despăgubit integral de către statul membru ai cărui agenți au cauzat daunele cu sumele plătite victimelor sau altor persoane sau instituții îndreptățite.
Alineatul 6
Fără a aduce atingere exercitării drepturilor sale față de terți și sub rezerva obligației de a repara daunele în conformitate cu alineatul (5) a doua teză, fiecare stat membru renunță, în cazul prevăzut la alineatul (5) prima teză, la solicitarea rambursării valorii daunelor provocate de alt stat membru.
Alineatul 7
Informațiile obținute de agenți în timpul cooperării transfrontaliere menționate la articolele 20-24 pot fi folosite, în conformitate cu legislația internă și supuse condițiilor speciale stabilite de autoritățile competente ale statului în care au fost obținute informațiile, ca mijloace de probă de către organele competente ale statului membru care a primit informațiile.
Alineatul 8
În cursul operațiunilor menționate la articolele 20-24, agenții aflați în misiune pe teritoriul altui stat membru sunt tratați în același mod ca agenții statului în cauză cu privire la infracțiunile comise împotriva lor sau de către ei.

Articolul 20

Urmărire transfrontalieră

Alineatul 1
Agenții administrației vamale a unui stat membru care desfășoară acțiuni de urmărire în propria țară, a unei persoane surprinse în flagrant săvârșind una dintre încălcările menționate la articolul 19 alineatul (2) care pot duce la extrădare sau care participă la asemenea încălcări sunt autorizați să continue urmărirea pe teritoriul unui alt stat membru fără autorizarea prealabilă, atunci când, dată fiind situația specială de urgență, nu a fost posibilă notificarea autorităților competente ale celuilalt stat membru înainte de intrarea pe acest teritoriu sau când aceste autorități nu au reușit să ajungă la fața locului în timp util pentru a prelua urmărirea.
Alineatul 2
Urmărirea se exercită în conformitate cu următoarele proceduri, definite în declarația prevăzută la alineatul (6):
Litera a
agenții care efectuează urmărirea nu au dreptul de a reține;
Litera b
totuși, în cazul în care nu s-a făcut nici o cerere de încetare a urmăririi și în cazul în care autoritățile competente ale statului membru pe al cărui teritoriu se desfășoară urmărirea nu reușesc să intervină suficient de rapid, agenții care efectuează urmărirea pot reține persoana urmărită până când agenții statului membru menționat, care trebuie informați fără întârziere, pot să-i stabilească identitatea sau să o aresteze.
Alineatul 3
Urmărirea se desfășoară în conformitate cu alineatele (1) și (2) în unul dintre următoarele moduri definite în declarația prevăzută la alineatul (6):
Litera a
într-o anumită zonă sau o anumită perioadă de timp, după trecerea frontierei, care urmează să fie stabilite în declarație;
Litera b
fără limită de spațiu sau timp.
Alineatul 4
Urmărirea este supusă următoarelor condiții generale:
Litera a
agenții care efectuează urmărirea respectă dispozițiile prezentului articol și ale dreptului statului membru pe al cărui teritoriu operează; ei se supun instrucțiunilor autorităților competente ale statului membru menționat;
Litera b
când urmărirea are loc pe mare, în cazul în care aceasta se extinde în marea liberă sau în zona comercială exclusivă, se desfășoară în conformitate cu dreptul internațional al mării astfel cum rezultă din Convenția Organizației Națiunilor Unite privind dreptul mării, iar când are loc pe teritoriul altui stat membru, se desfășoară în conformitate cu dispozițiile prezentului articol;
Litera c
nu este permisă intrarea în domicilii sau locuri care nu sunt accesibile publicului;
Litera d
agenții care efectuează urmărirea trebuie să fie ușor de identificat, fie datorită uniformelor sau banderolelor, fie cu ajutorul accesoriilor atașate mijloacelor lor de transport; folosirea hainelor civile în combinație cu mijloace de transport nemarcate, fără elementele de identificare menționate anterior este interzisă; agenții care efectuează urmărirea trebuie să poată dovedi în orice moment că acționează în calitate oficială;
Litera e
agenții care efectuează urmărirea pot purta cu ei armele de serviciu, cu excepția cazului în care: (i) statul membru solicitat a făcut o declarație generală prin care armele nu pot fi aduse pe teritoriul său sau (ii) statul membru solicitat a luat în mod expres o altă hotărâre. Atunci când agenții unui alt stat membru au dreptul de a purta armele de serviciu, utilizarea acestora este interzisă, cu excepția cazurilor de legitimă apărare;
Litera f
după ce persoana urmărită a fost reținută în conformitate cu alineatul (2) litera (b), în scopul de a fi condusă în fața autorităților competente ale statului membru pe al cărui teritoriu a avut loc urmărirea, aceasta poate fi supusă numai unei percheziții pentru siguranță; cătușele pot fi folosite în timpul transferului; obiectele aflate în posesia persoanei urmărite pot fi confiscate;
Litera g
după fiecare operațiune menționată la alineatele (1), (2) și (3), agenții care efectuează urmărirea se prezintă în fața autorităților competente ale statului membru pe al cărui teritoriu au operat și raportează cu privire la misiunea lor; la cererea autorităților în cauză, aceștia rămân la dispoziția acestora până la elucidarea suficientă a circumstanțelor acțiunilor lor; această condiție se aplică și în cazul în care urmărirea nu a dus la arestarea persoanei urmărite;
Litera h
autoritățile statului membru din care provin agenții care efectuează urmărirea, la cererea autorităților statului membru pe al cărui teritoriu s-a desfășurat urmărirea, asistă la ancheta ulterioară operațiunii la care ei au luat parte, inclusiv la procedurile judiciare.
Alineatul 5
O persoană care, în urma acțiunii prevăzute la alineatul (2), a fost arestată de către autoritățile competente ale statului membru pe al cărui teritoriu a avut loc urmărirea poate, indiferent de cetățenia sa, să fie reținută pentru interogatoriu. Normele pertinente din legislația internă se aplică mutatis mutandis.
Alineatul 6
La semnarea prezentei convenții, fiecare stat membru face o declarație în care definește, în temeiul alineatelor (2), (3) și (4), procedurile de aplicare a urmăririi pe teritoriul său.
Alineatul 7
Statele membre pot, în mod bilateral, să extindă domeniul de aplicare al alineatului (1) și să adopte dispoziții suplimentare pentru aplicarea prezentului articol.
Alineatul 8
La depunerea instrumentelor de adoptare a prezentei convenții, un stat membru poate declara că nu își asumă obligații prin prezentul articol sau printr-o parte a acestuia. O astfel de declarație poate fi retrasă în orice moment.

Articolul 21

Supraveghere transfrontalieră

Alineatul 1
Agenții administrației vamale a unui stat membru care țin sub observație în țara lor persoane cu privire la care există motive temeinice de a crede că ar fi implicate în una dintre încălcările menționate la articolul 19 alineatul (2) sunt autorizați să continue supravegherea pe teritoriul altui stat membru, atunci când acesta din urmă a autorizat supravegherea transfrontalieră ca răspuns la o cerere de asistență care a fost înaintată în prealabil. Autorizarea poate fi însoțită de anumite condiții.
Alineatul 2
În cazul în care, din motive deosebit de urgente, nu se poate solicita autorizarea prealabilă din partea celuilalt stat membru, agenții care efectuează ținerea sub observație sunt autorizați să continue peste frontiere observarea persoanelor cu privire la care există motive serioase de a crede că sunt implicate într-una dintre încălcările menționate la articolul 19 alineatul (2) numai dacă se îndeplinesc următoarele condiții:
Litera a
autoritățile competente ale statului membru pe al cărui teritoriu se continuă ținerea sub observație sunt notificate imediat cu privire la trecerea frontierei în timpul ținerii sub observație;
Litera b
o cerere înaintată în conformitate cu alineatul (1) în care sunt expuse motivele pentru trecerea frontierei fără autorizare prealabilă este transmisă fără întârziere.
Alineatul 3
Acțiunea de ținere sub observație menționată la alineatele (1) și (2) se efectuează numai în următoarele condiții generale:
Litera a
agenții care efectuează acțiunea de ținere sub observație trebuie să respecte dispozițiile prezentului articol și dreptul statului membru pe al cărui teritoriu operează; ei trebuie să se supună instrucțiunilor autorităților competente ale statului membru menționat;
Litera b
cu excepția situațiilor prevăzute la alineatul (2), agenții trebuie să poarte, în timpul acțiunii de ținere sub observație, un document care să dovedească faptul că autorizarea le-a fost acordată;
Litera c
agenții care efectuează acțiunea de ținere sub observație trebuie să poată dovedi în orice moment că acționează în calitate oficială;
Litera d
agenții care desfășoară acțiunea de ținere sub observație pot purta arme de serviciu în timpul acțiunii cu excepția cazurilor în care: (i) statul membru solicitat a făcut o declarație generală prin care purtarea armelor este interzisă pe teritoriul său sau (ii) statul membru solicitat a luat în mod expres o altă hotărâre. Atunci când agenții unui alt stat membru au dreptul de a purta armele de serviciu, utilizarea acestora este interzisă, cu excepția cazurilor de legitimă apărare;
Litera e
nu este permisă intrarea în domicilii sau locuri care nu sunt accesibile publicului;
Litera f
agenții care efectuează acțiunea de ținere sub observație nu pot reține sau aresta persoana aflată sub observație;
Litera g
toate operațiunile fac obiectul unui raport către autoritățile statului membru pe teritoriul căruia au loc; agenților care efectuează acțiunea de ținere sub observație li se poate cere să se prezinte personal;
Litera h
autoritățile statului membru din care provin agenții de supraveghere, la cererea autorităților statului membru pe al cărui teritoriu a avut loc acțiunea, asistă la ancheta ulterioară operațiunii la care ei au luat parte, inclusiv la procedurile judiciare.
Alineatul 4
Statele membre, la nivel bilateral, pot extinde domeniul de aplicare al prezentului articol și pot adopta măsuri suplimentare de punere în aplicare.
Alineatul 5
La depunerea instrumentelor de adoptare a prezentei convenții, un stat membru poate declara că nu este obligat de acest articol sau de o parte a acestuia. O astfel de declarație poate fi retrasă în orice moment.

Articolul 22

Livrarea supravegheată

Alineatul 1
Fiecare stat membru se angajează că, la cererea unui alt stat membru, pot fi autorizate livrări supravegheate pe teritoriul său în cadrul investigațiilor penale privind infracțiunile care atrag extrădarea.
Alineatul 2
Decizia de a efectua livrări supravegheate este luată în fiecare caz de către autoritățile competente ale statului membru solicitat, luându-se în considerare dreptul intern al acelui stat.
Alineatul 3
Livrările supravegheate au loc în conformitate cu procedurile statului membru solicitat. Competența de a conduce și de a controla operațiunile revine autorităților competente ale statului membru în cauză.
Alineatul 4
Transporturile din livrările supravegheate convenite pot, cu acordul statelor membre în cauză, să fie interceptate și autorizate să continue traseul, fie ca atare, fie după ce conținutul lor inițial a fost sustras sau înlocuit în totalitate sau parțial.

Articolul 23

Investigații sub acoperire

Alineatul 1
La cererea autorității solicitante, autoritatea solicitată poate autoriza agenți ai administrației vamale a statului membru solicitant sau agenți care acționează în numele acestei administrații și care operează sub acoperirea unei false identități (investigatori sub acoperire) să opereze pe teritoriul statului membru solicitat. Autoritatea solicitantă face această cerere numai atunci când este extrem de dificil să elucideze faptele fără a face recurs la măsurile de investigare propuse. Agenții în cauză sunt autorizați ca în cursul activității lor să adune informații și să ia legătura cu suspecții sau cu alte persoane din anturajul acestora.
Alineatul 2
Investigațiile sub acoperire în statul membru solicitat trebuie să aibă o durată limitată. Pregătirea și supravegherea investigațiilor are loc în strânsă cooperare între autoritățile interesate ale statului membru solicitat și ale statului membru solicitant.
Alineatul 3
Condițiile în care sunt permise investigațiile sub acoperire, precum și condițiile în care acestea sunt realizate, sunt determinate de autoritatea solicitată în conformitate cu propria legislație internă. În cazul în care, în cursul unei investigații sub acoperire, se obțin informații referitoare la o altă încălcare decât cea din cererea inițială, atunci condițiile privind modul în care această informație poate fi folosită sunt, de asemenea, determinate de autoritatea solicitată în conformitate cu propria legislație internă.
Alineatul 4
Autoritatea solicitată oferă asistența necesară în materie de personal și mijloace tehnice. Aceasta ia măsuri de protecție a agenților menționați la alineatul (1) pe perioada în care aceștia operează în statul membru solicitat.
Alineatul 5
La depunerea instrumentelor de adoptare a prezentei convenții, un stat membru poate declara că nu este obligat de acest articol sau de o parte a acestuia. O astfel de declarație poate fi retrasă în orice moment.

Articolul 24

Echipe comune de investigații speciale

Alineatul 1
Printr-un acord reciproc, autoritățile mai multor state membre pot institui o echipă comună de investigații speciale stabilită într-un stat membru, care să cuprindă agenți cu specializări relevante.
Litera
efectuarea investigațiilor dificile și solicitante privind încălcări specifice care necesită acțiuni simultane și coordonate ale statelor membre participante;
Litera
coordonarea activităților comune de prevenire și descoperire a anumitor tipuri de încălcări și obținerea de informații cu privire la persoanele implicate, anturajul acestora și metodele folosite.
Alineatul 2
Echipele comune de investigații speciale operează în conformitate cu următoarele condiții generale:
Litera a
ele sunt constituite pentru scopuri precise și perioade de timp limitate;
Litera b
echipa este condusă de un ofițer al statului membru în care echipa își desfășoară activitățile;
Litera c
agenții participanți se supun dreptului statului membru pe al cărui teritoriu operează echipa;
Litera d
statul membru pe al cărui teritoriu acționează echipa asigură condițiile de organizare necesare pentru ca echipa să poată opera.
Alineatul 3
Calitatea de membru al echipei nu acordă agenților puterea de a interveni pe teritoriul altui stat membru.
TITLUL V
TITLUL V

Articolul 25

Protecția datelor pentru schimbul de date

Alineatul 1
În cadrul schimbului de informații, administrațiile vamale țin cont, în fiecare caz în parte, de cerințele de protecție a datelor personale. Acestea respectă dispozițiile aplicabile ale Convenției Consiliului Europei din 28 ianuarie 1981 pentru protecția persoanelor privind prelucrarea automată a datelor personale. În scopul protecției datelor, un stat membru poate, în conformitate cu alineatul (2), să impună condiții referitoare la prelucrarea datelor personale de către alt stat membru căruia îi sunt transmise aceste date.
Alineatul 2
Fără a aduce atingere dispozițiilor Convenției privind utilizarea tehnologiei informației în domeniul vamal, următoarele dispoziții se aplică datelor personale care sunt comunicate în temeiul aplicării prezentei convenții:
Litera a
prelucrarea datelor personale de către autoritatea destinatară este autorizată numai în scopul menționat la articolul 1 alineatul (1). Această autoritate le poate transmite, fără consimțământul prealabil al statului membru care le furnizează, către administrațiile sale vamale, autoritățile de investigare și organele judiciare, pentru a le permite acestora urmărirea și sancționarea încălcărilor menționate la articolul 4 alineatul (3). În toate celelalte cazuri de transmitere a datelor este necesar consimțământul statului membru care furnizează aceste informații;
Litera b
autoritatea statului membru care comunică datele se asigură că acestea sunt exacte și actualizate. În cazul în care se constată că s-au trimis date inexacte sau care nu ar fi trebuit să fie comunicate sau în cazul în care datele transmise în mod legal trebuie să fie șterse într-o fază ulterioară în conformitate cu legislația statului membru care comunică datele, autoritatea destinatară este imediat informată cu privire la aceasta. Este obligatoriu ca aceste date să fie corectate sau șterse. În cazul în care autoritatea destinatară are motive să creadă că datele comunicate sunt inexacte sau că ar trebui șterse, informează statul membru care le-a comunicat cu privire la aceasta;
Litera c
în cazul în care datele comunicate, în conformitate cu legislația statului membru care le-a comunicat, ar trebui șterse sau modificate, persoanele în cauză trebuie să aibă dreptul de a le corecta;
Litera d
transmiterea și primirea datelor care fac obiectul schimbului trebuie înregistrate de către autoritățile în cauză;
Litera e
autoritatea care comunică și autoritatea care primește datele informează persoana în cauză, la cererea acesteia, cu privire la datele personale comunicate și la scopul în care ele sunt folosite. Această obligație nu există atunci când, după examinarea chestiunii, se constată că interesul public de a nu da aceste informații este mai important decât interesul persoanei în cauză de a primi aceste informații. În plus, dreptul persoanei în cauză de a primi informații despre datele personale comunicate este determinat în conformitate cu actele cu putere de lege, normele administrative și procedurile naționale ale statului membru pe teritoriul căruia este cerută informația. Înainte de a se lua orice decizie cu privire la furnizarea informațiilor, autoritatea care comunică datele are posibilitatea de a-și exprima poziția;
Litera f
statelor membre le revine răspunderea, în conformitate cu propriile lor acte cu putere de lege, acte administrative și proceduri, pentru daunele cauzate unei persoane în urma prelucrării datelor comunicate în statul membru în cauză. Se includ și daunele cauzate de comunicarea unor date inexacte sau de faptul că autoritatea în cauză a comunicat date care contravin convenției;
Litera g
datele comunicate sunt păstrate pe o perioadă care nu depășește perioada necesară pentru realizarea scopului în care acestea au fost comunicate. Necesitatea de a le păstra este examinată de către statul membru la momentul potrivit;
Litera h
în orice situație, datele se bucură de cel puțin aceeași protecție care este asigurată datelor similare din statul membru care le-a primit;
Litera i
fiecare stat membru ia măsurile adecvate pentru a asigura respectarea prezentului articol prin aplicarea de controale eficiente. Fiecare stat membru poate atribui această sarcină de control autorității naționale de control menționate la articolul 17 din Convenția privind utilizarea tehnologiei informației în domeniul vamal.
Alineatul 3
În sensul prezentului articol, prelucrarea datelor personale este înțeleasă în conformitate cu definiția din articolul 2 litera (b) din Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.
TITLUL VI
TITLUL VI

Articolul 26

Curtea de Justiție

Alineatul 1
Curtea de Justiție a Comunităților Europene este competentă să se pronunțe în orice litigiu dintre statele membre privind interpretarea și aplicarea prezentei convenții ori de câte ori se dovedește imposibilă soluționarea litigiului de către Consiliu în termen de șase luni de la data sesizării Consiliului de către unul dintre membri.
Alineatul 2
Curtea de Justiție a Comunităților Europene este competentă să se pronunțe în orice litigiu dintre statele membre și Comisie privind interpretarea și aplicarea convenției care se dovedește a fi imposibil de soluționat prin negociere. Litigiul poate fi înaintat Curții de Justiție după expirarea termenului de șase luni de la data la care una dintre părți a notificat cealaltă parte cu privire la existența litigiului.
Alineatul 3
Curtea de Justiție este competentă, în condițiile stabilite la alineatele (4)-(7), să se pronunțe cu titlu preliminar cu privire la interpretarea prezentei convenții.
Alineatul 4
Printr-o declarație făcută în momentul semnării prezentei convenții sau la o dată ulterioară, orice stat membru poate accepta competența Curții de Justiție a Comunităților Europene de a hotărî cu titlu preliminar cu privire la interpretarea convenției, în condițiile definite la alineatul (5) litera (a) sau (b).
Alineatul 5
Statul membru care a făcut o declarație în conformitate cu alineatul (4) face una dintre următoarele precizări:
Litera a
orice instanță judecătorească a acelui stat ale cărei hotărâri nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern poate solicita Curții de Justiție a Comunităților Europene să pronunțe o hotărâre preliminară privind o chestiune ridicată într-o cauză pendinte și privind interpretarea prezentei convenții, în cazul în care aceasta consideră că pentru a judeca este necesară o astfel de hotărâre, sau
Litera b
orice instanță judecătorească din statul în cauză poate solicita Curții de Justiție a Comunităților Europene să pronunțe o hotărâre preliminară într-o chestiune ridicată într-o cauză pendinte și privind interpretarea prezentei convenții, în cazul în care aceasta consideră că este necesară o decizie asupra chestiunii pentru a fi în măsură să pronunțe o hotărâre.
Alineatul 6
Se aplică Protocolul de stabilire a Statutului Curții de Justiție a Comunităților Europene și regulamentul de procedură al Curții de Justiție.
Alineatul 7
Orice stat membru, fie că a făcut sau nu o declarație în temeiul alineatului (4), are dreptul să prezinte Curții memorii sau observații scrise în cauzele cu care este sesizată în temeiul alineatului (5).
Alineatul 8
Curtea de justiție nu este competentă să verifice validitatea sau proporționalitatea operațiunilor desfășurate de serviciile competente de aplicare a legii în cadrul prezentei convenții și nici să pronunțe hotărîri cu privire la exercitarea răspunderii care revine statelor membre pentru menținerea ordinii publice și a securității interne.
TITLUL VII
TITLUL VII

Articolul 27

Confidențialitate

Paragraf
Administrațiile vamale țin cont, în cadrul fiecărui schimb de informații, de cerințele privind secretul investigațiilor. În acest scop, un stat membru poate impune condiții privind folosirea informațiilor de către alt stat membru căruia îi sunt transmise informațiile în cauză.

Articolul 28

Derogări de la obligația de a acorda asistență

Alineatul 1
Prezenta convenție nu obligă autoritățile statelor membre să acorde asistență reciprocă atunci când aceasta poate aduce atingere ordinii publice sau altor interese esențiale ale statului în cauză, în special în domeniul protecției datelor, sau atunci când amploarea acțiunii solicitate, în special în contextul formelor speciale de cooperare prevăzute de titlul IV, este în mod evident disproporționată față de gravitatea prsupusei încălcări. În astfel de cazuri, asistența poate fi refuzată în întregime sau parțial sau poate fi condiționată de respectarea anumitor condiții.
Alineatul 2
Orice refuz de a asigura asistență trebuie să fie motivat.

Articolul 29

Cheltuieli

Alineatul 1
Statele membre renunță în principiu la orice cerere de rambursare a costurilor efectuate cu punerea în aplicare a prezentei convenții, cu excepția cheltuielilor cu onorariile plătite experților.
Alineatul 2
În cazul în care cheltuieli de natură substanțială și extraordinară sunt sau vor fi necesare pentru a executa o cerere, administrațiile vamale implicate se consultă pentru a stabili termenii și condițiile în care se execută cererea, precum și modul de repartizare a costurilor.

Articolul 30

Rezerve

Alineatul 1
Cu excepția dispozițiilor menționate la articolul 20 alineatul (8), articolul 21 alineatul (5) și articolul 23 alineatul (5), nu pot fi formulate rezerve cu privire la prezenta convenție.
Alineatul 2
Statele membre care au încheiat deja acorduri între ele cu privire la domeniile reglementate de titlul IV din prezenta convenție pot formula rezerve în temeiul alineatului (1) numai dacă aceste rezerve nu afectează obligațiile lor în temeiul acestor acorduri.
Alineatul 3
Astfel, obligațiile care decurg din dispozițiile Convenției din 19 iunie 1990 de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune, care prevede o cooperare mai strânsă, nu sunt afectate de prezenta convenție în cadrul relațiilor dintre statele membre obligate în temeiul acestor dispoziții.

Articolul 31

Aplicare teritorială

Alineatul 1
Prezenta convenție se aplică teritoriilor statelor membre cuprinse în teritoriul vamal al Comunității, precum și, în ceea ce privește Republica Federală Germania, Insulei Heligoland și teritoriului Büsingen (în cadrul și în conformitate cu Tratatul din 23 noiembrie 1964 sau conform versiunii sale actuale, încheiat între Republica Federală Germania și Confederația Elvețiană cu privire la includerea comunei Büsingen am Hochrhein în teritoriul vamal al Confederației Elvețiene) și, în ceea ce privește Republica Italiană, municipalităților Livigno și Campione d’Italia, precum și apelor teritoriale, apelor maritime interioare și spațiului aerian din teritoriile statelor membre.
Alineatul 2
Consiliul, hotărând în unanimitate prin procedura prevăzută la titlul VI din Tratatul privind Uniunea Europeană, poate adapta alineatul (1) la orice modificare a dispozițiilor dreptului comunitar menționate anterior.

Articolul 32

Intrare în vigoare

Alineatul 1
Prezenta convenție este supusă adoptării de către statele membre în conformitate cu normele lor constituționale.
Alineatul 2
Statele membre notifică depozitarului îndeplinirea procedurilor constituționale în vederea adoptării prezentei convenții.
Alineatul 3
Prezenta convenție intră în vigoare după nouăzeci de zile de la notificarea menționată la alineatul (2) făcută de statul, membru al Uniunii Europene în momentul adoptării de către Consiliu a Actului de elaborare a prezentei convenții, care îndeplinește ultimul această formalitate.
Alineatul 4
Până la intrarea în vigoare a prezentei convenții, fiecare stat membru poate declara, când face notificarea menționată la alineatul (2) sau ulterior, că, în ceea ce îl privește, prezenta convenție, cu excepția articolului 23, se aplică în relațiile sale cu statele membre care au făcut aceeași declarație. Aceste declarații intră în vigoare după nouăzeci de zile de la depunere.
Alineatul 5
Prezenta convenție se aplică numai cererilor înaintate după data intrării în vigoare sau a punerii în aplicare între statul membru solicitat și statul membru solicitant.
Alineatul 6
La data intrării în vigoare a prezentei convenții, Convenția privind acordarea de asistență reciprocă între administrațiile vamale din 7 septembrie 1967 se abrogă.

Articolul 33

Aderarea

Alineatul 1
Poate adera la prezenta convenție orice stat care devine stat membru al Uniunii Europene.
Alineatul 2
Textul convenției în limba statului membru care aderă, elaborat de Consiliul Uniunii Europene, este autentic.
Alineatul 3
Instrumentele de aderare se depun la depozitar.
Alineatul 4
Prezenta convenție intră în vigoare în cazul fiecărui stat care aderă la aceasta după nouăzeci de zile de la depunerea instrumentului său de aderare sau la data intrării în vigoare a convenției, în cazul în care aceasta nu a intrat în vigoare la expirarea perioadei de nouăzeci de zile menționate.
Alineatul 5
Atunci când prezenta convenție nu a intrat în vigoare la data depunerii instrumentelor de aderare, statelor membre care aderă li se aplică articolul 32 alineatul (4).

Articolul 34

Modificări

Alineatul 1
Orice stat membru care este Înaltă parte contractantă poate propune modificări la prezenta convenție. Orice propunere de modificare trebuie trimisă depozitarului, care o transmite Consiliului și Comisiei.
Alineatul 2
Fără a aduce atingere articolului 31 alineatul (2), modificările convenției sunt adoptate de Consiliu, care le recomandă statelor membre pentru adoptare în conformitate cu normele lor constituționale.
Alineatul 3
Modificările adoptate în conformitate cu alineatul (2) intră în vigoare în conformitate cu articolul 32 alineatul (3).

Articolul 35

Depozitarul

Alineatul 1
Secretarul general al Consiliului Uniunii Europene este depozitar al prezentei convenții.
Alineatul 2
Depozitarul publică în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene informații privind stadiul adoptărilor și aderărilor, punerea în aplicare, declarațiile și rezervele, precum și orice altă notificare privind prezenta convenție.
Paragraf
Hecho en Bruselas, el dieciocho de diciembre de mil novecientos noventa y siete, en un ejemplar único, en lenguas alemana, danesa, española, finesa, francesa, griega, inglesa, irlandesa, italiana, neerlandesa, portuguesa y sueca, cuyos textos son igualmente auténticos y que será depositado en los archivos de la Secretaría General del Consejo de la Unión Europea.Udfærdiget i Bruxelles, den attende december nitten hundrede og syvoghalvfems, i ét eksemplar på dansk, engelsk, finsk, fransk, græsk, irsk, italiensk, nederlandsk, portugisisk, spansk, svensk og tysk, idet hver af disse tekster har samme gyldighed; de deponeres i arkiverne i Generalsekretariatet for Rådet for Den Europæiske Union.Geschehen zu Brüssel am achtzehnten Dezember neunzehnhundertsiebenundneunzig in einer Urschrift in dänischer, deutscher, englischer, finnischer, französischer, griechischer, irischer, italienischer, niederländischer, portugiesischer, schwedischer und spanischer Sprache, wobei jeder Wortlaut gleichermaßen verbindlich ist; die Urschrift wird im Archiv des Generalsekretariats des Rates der Europäischen Union hinterlegt.Έγινε οτις Βρυξέλλες, στις δέκαοκτώ Δεκεμβρίου χίλια εννιακόσια ενενήντα επτά, σε ένα μόνο αντίτυπο στην αγγλική, γαλλική, γερμανική, δανική, ελληνική, ιρλανδική, ισπανική, ιταλική, ολλανδική, πορτογαλική, σουηδική και φινλανδική γλώσσα·κάθε κείμενο είναι εξίσου αυθεντικό και κατατίθεται στα αρχεία της Γενικής Γραμματείας του Συμβουλίου της Ευρωπαϊκής Ένωσης.Done at Brussels on the eighteenth day of December in the year one thousand nine hundred and ninety-seven in a single original, in the Danish, Dutch, English, Finnish, French, German, Greek, Irish, Italian, Portuguese, Spanish and Swedish languages, each text being equally authentic, such original remaining deposited in the archives of the General Secretariat of the Council of the European Union.Fait à Bruxelles, le dix-huit décembre mil neuf cent quatre-vingt-dix-sept, en un exemplaire unique, en langues allemande, anglaise, danoise, espagnole, finnoise, française, grecque, irlandaise, italienne, néerlandaise, portugaise et suédoise, chaque texte faisant également foi, exemplaire qui est déposé dans les archives du Secrétariat général du Conseil de l’Union européenne.Arna dhéanamh sa Bhruiséil ar an ochtú lá déag de Nollaig sa bhliain míle naoi gcéad nócha a seacht, i scríbhinn bhunaidh amháin sa Bhéarla, sa Danmhairgis, san Fhionlainnis, sa Fhraincis, sa Ghaeilge, sa Ghearmáinis, sa Ghréigis, san lodáilis, san Ollainnis, sa Phortaingéilis, sa Spáinnis agus sa tSualainnis agus comhúdarás ag na téacsanna i ngach ceann de na teangacha sin; déanfar an scríbhinn bhunaidh sin a thaisceadh i gcartlann Ardrúnaíocht Chomhairle an Aontais Eorpaigh.Fatto a Bruxelles, addì diciotto dicembre millenovecentonovantasette, in un unico esemplare, in lingua danese, finlandese, francese, greca, inglese, irlandese, italiana, portoghese, spagnola, svedese e tedesca, ciascun testo facente ugualmente fede, e depositato negli archivi del Segretariato generale del Consiglio dell’Unione europea.Gedaan te Brussel, de achttiende december negentienhonderd zevenennegentig, in één exemplaar, in de Deense, de Duitse, de Engelse, de Finse, de Franse, de Griekse, de Ierse, de Italiaanse, de Nederlandse, de Portugese, de Spaanse en de Zweedse taal, zijnde alle teksten gelijkelijk authentiek, dat wordt neergelegd in het archief van het Secretariaat-generaal van de Raad van de Europese Unie.Feito em Bruxelas, em dezoito de Dezembro de mil novecentos e noventa e sete em exemplar único, nas línguas alemã, dinamarquesa, espanhola, finlandesa, francesa, grega, inglesa, irlandesa, italiana, neerlandesa, portuguesa e sueca, fazendo igualmente fé todos os textos, depositado nos archivos do Secretariado-Geral do Conselho da União Europeia.Tehty Brysselissä kahdeksantenatoista päivänä joulukuuta vuonna tuhatyh- deksänsataayhdeksänkymmentäseitsemän englannin, espanjan, hollannin, iirin, italian, kreikan, portugalin, ranskan, ruotsin, saksan, suomen ja tanskan kielellä yhtenä alkuperäiskappaleena, joka talletetaan Euroopan unionin neuvoston pääsihteeristön arkistoon ja jonka jokainen teksti on yhtä todistusvoimainen.Som skedde i Bryssel den artonde december nittonhundranittiosju i ett enda exemplar på danska, engelska, finska, franska, grekiska, iriska, italienska, nederländska, portugisiska, spanska, svenska och tyska språken, vilka samtliga texter är lika giltiga, vilket skall deponeras i arkivet vid generalsekretariatet vid Europeiska unionens råd.Pour le gouvernement du royaume de BelgiqueVoor de Regering van het Koninkrijk BelgiëFür die Regierung des Königreichs BelgienFor regeringen for Kongeriget DanmarkFür die Regierung der Bundesrepublik DeutschlandΓια την κυβέρνηση Ελληνικής ΔημοκρατίαςPor el gobierno del Reino de EspañaPour le gouvernement de la République françaiseThar ceann Rialtas na hÉireannFor the Government of IrelandPer il governo della Repubblica italianaPour le gouvernement du grand-duché de LuxembourgVoor de regering van het Koninkrijk der NederlandenFür die Regierung der Republik ÖsterreichPelo Governo da República PortuguesaSuomen hallituksen puolestaPå finska regeringens vägnarPå Konungariket Sveriges vägnarFor the Government of the United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland