Articolul 1
Obiect
Paragraf
Obiectul prezentului regulament constă în protejarea speciilor de faună și floră sălbatice și asigurarea conservării prin controlarea comerțului acestora, în conformitate cu articolele următoare.
Paragraf
Prezentul regulament se aplică cu respectarea obiectivelor, principiilor și dispozițiilor convenției definite la articolul 2.
Articolul 2
Definiții
Paragraf
În sensul prezentului regulament:
Litera a
comitet înseamnă Comitetul pentru comerțul cu faună și floră sălbatice, instituit în temeiul articolului 18;
Litera b
convenție înseamnă Convenția privind comerțul internațional cu specii ale faunei și florei sălbatice pe cale de dispariție (CITES);
Litera c
țara de origine înseamnă țara în care a fost capturată o specie sau a fost luată din mediul său natural, crescută în captivitate sau reprodusă artificial;
Litera d
notificarea de import înseamnă notificarea făcută de importator, de agentul sau reprezentantul acestuia, în momentul introducerii în Comunitate a unui exemplar dintr-o specie inclusă la anexele C sau D, pe un formular stabilit de Comisie, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 18;
Litera e
introducerea de proveniență marină înseamnă introducerea în Comunitate a oricărui exemplar care a fost prelevat din mediul marin, care nu se află sub jurisdicția vreunui stat, inclusiv spațiul aerian situat deasupra mării, precum și fundul și subsolul mării;
Litera f
eliberarea înseamnă executarea tuturor procedurilor necesare pentru pregăturea și validarea unui permis sau a unui certificat, precum și înmânarea acestuia solicitantului;
Litera g
organ de gestionare înseamnă o autoritate administrativă națională desemnată, în cazul unui stat membru, în conformitate cu articolul 13 alineatul (1) litera (a) sau, în cazul unui stat terț parte în convenție, în conformitate cu articolul IX din convenție;
Litera h
statul membru de destinație înseamnă statul membru destinatar menționat în documentul utilizat pentru a exporta sau reexporta un exemplar; în cazul introducerii din mediul marin, înseamnă statul membru în care se află locul de destinație al exemplarului;
Litera i
punerea în vânzare înseamnă punerea în vânzare și orice acțiune care poate fi rezonabil interpretată ca atare, inclusiv publicitatea directă sau indirectă în vederea vânzării, precum și invitația de a face oferte;
Litera j
efecte personale sau domestice înseamnă exemplare moarte, părți din exemplare și produse derivate aparținând unei persoane particulare și care face parte sau trebuie să facă parte din bunurile și efectele sale obișnuite;
Litera k
locul de destinație înseamnă locul în care este prevăzut ca exemplarele să fie în mod normal conservate, în momentul introducerii în Comunitate; în cazul exemplarelor vii, acesta este primul loc în care exemplarele trebuie adăpostite după o eventuală carantină sau o altă perioadă de izolare în scopul analizelor și controalelor sanitar-veterinare;
Litera l
populația înseamnă ansamblul de indivizi, diferiți din punct de vedere biologic sau geografic;
Litera m
scopuri comerciale inițiale înseamnă orice scop în care aspectele necomerciale nu sunt în mod evident predominante;
Litera n
reexport în afara Comunității înseamnă exportul în afara Comunității al oricărui exemplar care a fost introdus anterior;
Litera o
reintroducerea în Comunitate înseamnă introducerea oricărui exemplar care a fost în prealabil exportat sau reexportat;
Litera p
vânzare înseamnă orice formă de vânzare. În sensul prezentului regulament, închirierea, barterul sau schimbul sunt asimilate vânzării; expresiile înrudite sunt interpretate în același sens;
Litera q
autoritate științifică înseamnă o autoritate științifică desemnată, în cazul unui stat membru, în conformitate cu dispozițiile articolului 13 alineatul (1) litera (b) sau, în cazul unui stat terț parte în convenție, în conformitate cu articolul IX din convenție;
Litera r
Grupul de analiză științifică înseamnă organul consultativ constituit în temeiul articolului 17;
Litera s
specie înseamnă o specie, subspecie sau una din populațiile acestora;
Litera t
exemplar înseamnă orice animal sau plantă, vie sau moartă, din speciile prevăzute la anexele A - D, sau orice parte sau produs obținut din acestea, inclus sau nu în alte mărfuri, precum și orice alte mărfuri, în cazul în care rezultă dintr-un document justificativ, ambalaj, marcă sau etichetă, sau din orice alt element, fie că este vorba despre părți sau produse din animalele sau plantele acestor specii, cu excepția cazului în care aceste părți sau produse sunt exceptate în mod specific de la aplicarea dispozițiilor prezentului regulament sau a dispozițiilor referitoare la anexa la care specia în cauză este inclusă, pe baza unei indicații în acest sens în anexele respective.
Litera u
comerț înseamnă introducerea în Comunitate, inclusiv introducerea de proveniență marină, exportul și reexportul în afara Comunității, precum și utilizarea, circulația și cesiunea în interiorul Comunității, inclusiv în cadrul unui stat membru, a exemplarelor care intră sub incidența dispozițiilor prezentului regulament;
Litera v
tranzit înseamnă transportul exemplarelor expediate spre un anumit destinatar prin traversarea teritoriului Comunității, între două puncte situate în afara Comunității, singurele întreruperi ale circulației fiind acelea legate de aranjamentele necesare în această formă de transport;
Litera w
exemplare prelucrate, dobândite în urmă cu peste cincizeci ani înseamnă exemplare a căror stare naturală brută a fost modificată în mod considerabil pentru a face bijuterii, obiecte decorative, artistice, utilitare sau instrumente muzicale, cu peste cincizeci ani înainte de intrarea în vigoare a prezentului regulament și care au fost achiziționate în aceste condiții, lucru acceptat de organul de gestionare din statul membru în cauză. Aceste exemplare se consideră ca fiind prelucrate numai în cazul în care aparțin în mod clar uneia din categoriile menționate anterior și pot fi utilizate fără a fi sculptate, prelucrate sau transformate.
Litera x
verificări în momentul introducerii, exportului, reexportului și tranzitului înseamnă controlul documentelor privind certificatele, permisele și notificările prevăzute de prezentul regulament și - în cazul în care dispozițiile comunitare prevăd astfel sau în alte cazuri, printr-un sondaj reprezentativ al loturilor – examinarea exemplarelor, însoțite eventual de o eșantionare în scopul unei analize sau al unui control aprofundat.
Articolul 3
Domeniul de aplicare
Alineatul 1
Anexa A conține:
Litera a
speciile incluse la anexa I la convenție, pentru care statele membre nu au exprimat rezerve;
Litera b
orice specie:
Litera i
care face sau poate face obiectul unei solicitări în Comunitate sau pentru comerțul internațional și care este fie amenințată cu dispariția, fie este atât de rară încât orice fel de comerț, chiar de un volum minim, ar putea compromite supraviețuirea speciei;
Litera ii
care aparține unui gen în cadrul căruia majoritatea speciilor sau care constituie o specie a cărei majoritate a subspeciilor este înscrisă la anexa A, în temeiul criteriilor stabilite la literele (a) sau (b) punctul (i) și a căror includere în anexă este esențială pentru a asigura o protejare eficientă a acestor taxoane.

Alineatul 2
Anexa B conține:
Litera a
speciile incluse la anexa II la convenție, altele decât cele incluse la anexa A și pentru care statele membre nu au exprimat rezerve;
Litera b
speciile incluse la anexa I la convenție, care au făcut obiectul unei rezerve;
Litera c
orice altă specie neinclusă la anexele I sau II la convenție:
Litera i
care face obiectul unui comerț internațional al cărui volum ar putea compromite:
Litera
supraviețuirea acesteia sau supraviețuirea populațiilor din anumite țări sau
Litera
conservarea întregii populații la un nivel compatibil cu rolul acestei specii în ecosistemele în care aceasta este prezentă;
Litera ii
a căror includere la anexă din motive de similaritate cu alte specii incluse la anexa A sau la anexa B este esențială pentru a asigura eficacitatea controlului comerțului exemplarelor aparținând acestei specii;

specii pentru care s-a stabilit că introducerea exemplarelor vii în mediul natural al Comunității constituie o amenințare ecologică pentru speciile din fauna și flora sălbatice indigene ale Comunității.
Litera i
care face obiectul unui comerț internațional al cărui volum ar putea compromite:
Litera
supraviețuirea acesteia sau supraviețuirea populațiilor din anumite țări sau
Litera
conservarea întregii populații la un nivel compatibil cu rolul acestei specii în ecosistemele în care aceasta este prezentă;
Litera ii
a căror includere la anexă din motive de similaritate cu alte specii incluse la anexa A sau la anexa B este esențială pentru a asigura eficacitatea controlului comerțului exemplarelor aparținând acestei specii;
Litera
supraviețuirea acesteia sau supraviețuirea populațiilor din anumite țări sau
Litera
conservarea întregii populații la un nivel compatibil cu rolul acestei specii în ecosistemele în care aceasta este prezentă;
Alineatul 3
Anexa C conține:
Litera a
speciile incluse la anexa III la convenție, altele decât cele prevăzute la anexele A sau B și pentru care statele membre nu au exprimat rezerve;
Litera b
speciile incluse la anexa II la convenție, care au făcut obiectul unei rezerve;
Alineatul 4
Anexa D conține:
Litera a
specii neincluse la anexele A–C, a căror importanță din volumul importurilor comunitare justifică monitorizarea;
Litera b
speciile incluse la anexa III la convenție, care au făcut obiectul unei rezerve.
Alineatul 5
În cazul în care starea de conservare a speciilor reglementate de prezentul regulament necesită includerea acestora într-una dintre anexele la convenție, statele membre contribuie la efectuarea modificărilor necesare.
Articolul 4
Introducerea în Comunitate
Alineatul 1
Introducerea în Comunitate a exemplarelor din speciile incluse la anexa A este supusă realizării verificărilor necesare și prezentării prealabile la biroul vamal de la frontiera de intrare, a unui permis de import eliberat de un organ de gestionare din statul membru de destinație.
Litera a
autoritatea științifică competentă, luând în considerare orice aviz al grupului de analiză științifică, este de părere că introducerea în Comunitate:
Litera i
nu ar dăuna stării de conservare a speciei sau a întinderii teritoriului ocupat de populația în cauză a speciei;
Litera ii
are loc:
Litera
în unul din scopurile prevăzute la articolul 8 alineatul (3) literele (e), (f) și (g) sau
Litera
în alte scopuri care nu sunt dăunătoare supraviețuirii speciei în cauză;
Litera
în unul din scopurile prevăzute la articolul 8 alineatul (3) literele (e), (f) și (g) sau
Litera
în alte scopuri care nu sunt dăunătoare supraviețuirii speciei în cauză;
Litera b
Litera i
solicitantul prezintă documentul pe baza căruia dovedește că exemplarele au fost obținute în conformitate cu legislația privind protecția speciei în cauză și care, în cazul importului dintr-o țară terță al exemplarelor dintr-o specie inclusă la anexele la convenție, presupune prezentarea unui permis de export sau a un certificat de reexport, sau a unei copii a acestora, eliberate în conformitate cu dispozițiile convenției, de o autoritate competentă din țara de export sau reexport;
Litera ii
cu toate acestea, eliberarea permiselor de import pentru speciile incluse la anexa A în conformitate cu dispozițiile articolului 3 alineatul (1) litera (a) nu se supune prezentării unui document justificativ, dar originalul oricărui astfel de permis de import va fi reținut de autorități până ce solicitantul va prezenta un permis de export sau a unui certificat de reexport;
Litera c
autoritatea științifică competentă este încredințată că locul de găzduire prevăzut pentru un exemplar viu la locul de destinație este echipat în mod adecvat în scopul conservării și îngrijirii corespunzătoare;
Litera d
organul de gestionare este încredințat că exemplarul nu va fi utilizat în scopuri în principal comerciale;
Litera e
ca urmare a consultării autorității științifice competente, organul de gestionare este încredințat că nici un alt factor referitor la conservarea speciei nu se opune eliberării permisului de import și
Litera f
în cazul introducerii de proveniență marină, organul de gestionare este încredințat că toate exemplarele vii sunt pregătite și expediate astfel încât să fie minimizat riscul de rănire, îmbolnăvire sau tratament sever.
Litera i
nu ar dăuna stării de conservare a speciei sau a întinderii teritoriului ocupat de populația în cauză a speciei;
Litera ii
are loc:
Litera
în unul din scopurile prevăzute la articolul 8 alineatul (3) literele (e), (f) și (g) sau
Litera
în alte scopuri care nu sunt dăunătoare supraviețuirii speciei în cauză;
Litera
în unul din scopurile prevăzute la articolul 8 alineatul (3) literele (e), (f) și (g) sau
Litera
în alte scopuri care nu sunt dăunătoare supraviețuirii speciei în cauză;
Litera i
solicitantul prezintă documentul pe baza căruia dovedește că exemplarele au fost obținute în conformitate cu legislația privind protecția speciei în cauză și care, în cazul importului dintr-o țară terță al exemplarelor dintr-o specie inclusă la anexele la convenție, presupune prezentarea unui permis de export sau a un certificat de reexport, sau a unei copii a acestora, eliberate în conformitate cu dispozițiile convenției, de o autoritate competentă din țara de export sau reexport;
Litera ii
cu toate acestea, eliberarea permiselor de import pentru speciile incluse la anexa A în conformitate cu dispozițiile articolului 3 alineatul (1) litera (a) nu se supune prezentării unui document justificativ, dar originalul oricărui astfel de permis de import va fi reținut de autorități până ce solicitantul va prezenta un permis de export sau a unui certificat de reexport;
Alineatul 2
Introducerea în Comunitate a exemplarelor din speciile înscrise la anexa B este supusă realizării verificărilor necesare și prezentării prealabile la biroul vamal de la frontiera de intrare, a unui permis de import eliberat de un organ de gestionare din statul membru de destinație.
Litera a
după examinarea datelor disponibile și luând în considerare orice aviz din partea grupului de analiză științifică, autoritatea științifică competentă consideră că introducerea în Comunitate nu ar putea dăuna stării de conservare a speciei sau asupra întinderii teritoriului ocupat de populația în cauză a speciei, luând în considerare nivelul actual sau preconizat al comerțului. Acest aviz rămâne valabil pentru importurile ulterioare atât timp cât elementele menționate anterior nu s-au schimbat considerabil;
Litera b
solicitantul prezintă documentul prin care dovedește că locul de găzduire prevăzut pentru un exemplar viu la locul de destinație este echipat în mod adecvat în scopul conservării și îngrijirii corespunzătoare;
Litera c
condițiile prevăzute la alineatul (1) litera (b) punctul (i), literele (e) și (f) au fost îndeplinite.
Alineatul 3
Introducerea în Comunitate a unor exemplare din speciile incluse la anexa C este supusă realizării verificărilor necesare și prezentării prealabile la biroul vamal de la frontiera de intrare, a unei notificări de import și:
Litera a
în cazul unui export provenind dintr-o țară menționată în legătură cu specia în cauză la anexa C, solicitantul prezintă documentul care dovedește că exemplarele au fost obținute în conformitate cu legislația internă privind conservarea speciei în cauză, prin intermediul unui permis de export eliberat în conformitate cu convenția de către o autoritate competentă din această țară, sau
Litera b
în cazul exportului dintr-o țară nemenționată în legătură cu specia avută în vedere la anexa C sau al reexportului din orice altă țară, solicitantul prezintă un permis de export, un certificat de reexport sau un certificat de origine eliberat în conformitate cu dispozițiile convenției, de către o autoritate competentă din țara care exportă sau reexportă.
Alineatul 4
Introducerea în Comunitate a exemplarelor speciilor înscrise la anexa D este supusă realizării verificărilor necesare și prezentării prealabile la biroul vamal de la frontiera de intrare, a unei notificări a importului.
Alineatul 5
Condițiile de eliberare a unui permis de import, prevăzute la alineatul (1) literele (a) și (d) și la alineatul (2) literele (a), (b) și (c) nu se aplică pentru exemplarele pentru care solicitantul prezintă documente care dovedesc că:
Litera a
acestea au fost anterior introduse sau obținute legal în Comunitate și că au fost reintroduse în Comunitate, după ce au suferit sau nu modificări;
Litera b
este vorba de exemplare prelucrate, achiziționate în urmă cu peste cincizeci de ani.
Alineatul 6
În consultare cu țara de origine în cauză, în conformitate cu procedura de reglementare menționată la articolul 18 alineatul (2) și luând în considerare orice aviz al grupului de analiză științifică, Comisia poate impune restricții generale sau restricții referitoare la anumite țări de origine, la introducerea în Comunitate:
Litera a
pe baza condițiilor prevăzute la alineatul (1) litera (a) punctul (i) sau litera (e), pentru exemplarele speciilor incluse la anexa A;
Litera b
pe baza condițiilor prevăzute la alineatul (1) litera (e) sau la alineatul (2) litera (a), pentru exemplarele speciilor incluse la anexa B și
Litera c
a exemplarelor vii ale speciilor incluse la anexa B care prezintă o rată crescută a mortalității în timpul transportului sau pentru care s-a stabilit că au puține șanse de supraviețuire în captivitate în timpul unei părți importante din durata lor potențială de viață sau
Litera d
a exemplarelor vii ale speciilor pentru care s-a stabilit că introducerea acestora în mediul natural al Comunității constituie o amenințare ecologică pentru speciile de faună și floră sălbatice indigene ale Comunității.
Alineatul 7
Atunci când, după introducerea în Comunitate, intervin cazuri speciale de transbordare maritimă, transfer aerian sau transport feroviar, Comisia acordă derogări de la realizarea verificării și prezentării documentelor de import la biroul de la frontiera de intrare, astfel cum sunt prevăzute la alineatele (1)-(4), pentru a permite ca verificările și prezentările respective să poată fi efectuate la un alt birou vamal desemnat în conformitate cu articolul 12 alineatul (1).
Articolul 5
Exportul și reexportul în afara Comunității
Alineatul 1
Exportul și reexportul în afara Comunității al exemplarelor speciilor incluse la anexa A la prezentul regulament sunt subordonate realizării verificărilor necesare și prezentării prealabile la biroul vamal unde sunt îndeplinite formalitățile de export al unui permis de export sau al unui certificat de reexport eliberat de un organ de gestionare din statul membru în care se găsesc exemplarele.
Alineatul 2
Un permis de export pentru exemplarele speciilor enumerate la anexa A poate fi eliberat numai atunci când sunt îndeplinite următoarele condiții:
Litera a
autoritatea științifică competentă atestă în scris că prinderea sau recoltarea exemplarelor în sălbăticie sau exportul acestora nu va avea nici o influență negativă asupra stării de conservare a speciei sau asupra întinderii teritoriului ocupat de populația în cauză a speciei;
Litera b
solicitantul prezintă documentul care dovedește că exemplarele au fost obținute în conformitate cu legislația în vigoare privind protecția speciei în discuție; atunci când solicitarea este făcută altui stat membru decât cel de origine, această dovadă, document de sprijin, poate fi adusă prin intermediul unui certificat care să ateste că exemplarul a fost preluat din mediul său natural în conformitate cu legislația în vigoare pe teritoriul propriu;
Litera c
organul de gestionare este încredințat că:
Litera i
orice exemplar viu va fi pregătit pentru transport și expediat astfel încât să se minimizeze riscul de rănire, îmbolnăvire sau de tratament sever și
Litera ii
Litera
exemplarele speciilor neincluse la anexa I la convenție nu vor fi folosite în primul rând în scopuri comerciale;
Litera
în cazul exportului către un stat parte în convenție a exemplarelor din speciile prevăzute la articolul 3 alineatul (1) litera (a), a fost eliberat un permis de import;

organul de gestionare din statul membru este încredințat, în urma consultării cu autoritatea științifică competentă, că nu există alți factori referitori la conservarea speciei care să se opună eliberării permisului de export.
Litera i
orice exemplar viu va fi pregătit pentru transport și expediat astfel încât să se minimizeze riscul de rănire, îmbolnăvire sau de tratament sever și
Litera ii
Litera
exemplarele speciilor neincluse la anexa I la convenție nu vor fi folosite în primul rând în scopuri comerciale;
Litera
în cazul exportului către un stat parte în convenție a exemplarelor din speciile prevăzute la articolul 3 alineatul (1) litera (a), a fost eliberat un permis de import;
Litera
exemplarele speciilor neincluse la anexa I la convenție nu vor fi folosite în primul rând în scopuri comerciale;
Litera
în cazul exportului către un stat parte în convenție a exemplarelor din speciile prevăzute la articolul 3 alineatul (1) litera (a), a fost eliberat un permis de import;
Alineatul 3
Un certificat de reexport poate fi eliberat numai atunci când sunt îndeplinite condițiile enunțate la alineatul (2) literele (c) și (d) și când solicitantul aduce dovada că speciile:
Litera a
au fost introduse în Comunitate în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament;
Litera b
au fost introduse în conformitate cu dispozițiile Regulamentului (CEE) nr. 3626/82, în cazul în care introducerea în Comunitate a avut loc înainte de intrarea în vigoare a prezentului Regulament sau
Litera c
au fost introduse pe piața internațională în conformitate cu dispozițiile convenției, în cazul în care introducerea în Comunitate s-a făcut înainte de 1984 sau
Litera d
au fost legal introduse pe teritoriul unui stat membru înainte ca dispozițiile regulamentelor menționate la literele (a) și (b) sau cele ale convenției să devină aplicabile exemplarelor respective sau în statul membru în cauză.
Alineatul 4
Exportul și reexportul în afara Comunității al exemplarelor speciilor incluse la anexele B și C sunt supuse realizării verificărilor necesare și prezentării prealabile la biroul vamal unde se încheie formalitățile de export, al unui permis de export sau al unui certificat de reexport eliberat de un organ de gestionare din statul membru pe al cărui teritoriu sunt localizate exemplarele.
Alineatul 5
În cazul în care o solicitare a unui certificat de reexport implică exemplarele introduse în Comunitate în baza unui permis de import eliberat de un alt stat membru, organul de gestionare trebuie să consulte în prealabil organul de gestionare care a eliberat permisul de import. Procedurile de consultare și cazurile în care o astfel de consultare este necesară se stabilesc de către Comisie. Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentului regulament prin completarea acestuia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 18 alineatul (3).
Alineatul 6
Condițiile pentru emiterea unui permis de export sau a unui certificat de reexport enunțate la alineatul (2) literele (a) și (c) punctul (ii), nu se aplică:
Litera i
exemplarelor prelucrate, care au fost dobândite de peste cincizeci de ani sau
Litera ii
exemplarelor moarte, părților și produselor obținute din aceste exemplare, pentru care solicitantul poate prezenta documentul care dovedește că au fost legal dobândite înainte ca dispozițiile prezentului regulament sau ale Regulamentului (CEE) nr. 3626/82 sau ale convenției să le fie aplicabile.
Alineatul 7
Litera a
Autoritatea științifică competentă din fiecare stat membru monitorizează eliberarea de către statul membru menționat a permiselor de export pentru exemplarele speciilor incluse la anexa B, precum și exportul actual al acestor exemplare. Atunci când o autoritate științifică constată că exportul exemplarelor uneia dintre aceste specii ar trebui limitat pentru a o menține în toată zona sa de răspândire, la un nivel care să fie conform cu rolul său în ecosistemele în care este prezentă și net superior celui care ar antrena includerea acestei specii la anexa A, în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) litera (a) sau (b) punctul (i), aceasta informează în scris organul de gestionare competent de măsurile corespunzătoare ce trebuie luate pentru limitarea emiterii permiselor de export pentru exemplarele speciei menționate.
Litera b
Atunci când un organ de gestionare este informat despre măsurile prevăzute la litera (a), acesta le comunică împreună cu observațiile sale Comisiei care, după caz, recomandă restricții la exportul speciilor în cauză, în conformitate cu procedura de reglementare menționată la articolul 18 alineatul (2).
Articolul 6
Respingerea cererilor pentru permisele și certificatele prevăzute la articolele 4, 5 și 10
Alineatul 1
Atunci când un stat membru respinge o cerere pentru un permis sau certificat și când este vorba despre un caz semnificativ, cu privire la obiectivele prezentului regulament, acesta informează de îndată Comisia precizând motivele respingerii.
Alineatul 2
Comisia comunică celorlalte state membre informațiile primite în temeiul alineatului (1), în scopul asigurării unei aplicări uniforme a prezentului regulament.
Alineatul 3
Atunci când o cerere pentru un permis sau certificat implică exemplare pentru care o asemenea cerere a fost în prealabil respinsă, solicitantul trebuie să informeze organul competent la care a fost prezentată cererea respingerii anterioare.
Alineatul 4
Litera a
statele membre recunosc valabilitatea respingerii cererilor de către autoritățile competente ale celorlalte state membre, atunci când aceste respingeri sunt motivate prin dispozițiile prezentului regulament.
Litera b
Cu toate acestea, această dispoziție nu se aplică atunci când circumstanțele s-au modificat considerabil sau când o cerere se se sprijină pe documente noi. În asemenea situații, în cazul în care un organ de gestionare eliberează un permis sau un certificat, acesta informează Comisia incidând motivele care au dus la decizia sa.
Articolul 7
Derogări
Alineatul 1
Exemplarele născute și crescute în captivitate sau reproduse artificial
Litera a
Cu excepția aplicării articolului 8, exemplarele speciilor incluse la anexa A, care sunt născute și crescute în captivitate sau reproduse artificial, sunt tratate în conformitate cu dispozițiile aplicabile exemplarelor speciilor incluse la anexa B.
Litera b
În cazul plantelor înmulțite artificial, dispozițiile articolului 4 și 5 pot fi amânate, în condiții speciale stabilite de Comisie, cu privire la:
Litera i
utilizarea certificatelor fitosanitare;
Litera ii
comerțul efectuat de către agenții comerciali autorizați și de instituțiile științifice prevăzute la alineatul (4) și
Litera iii
comerțul cu exemplare hibride.
Litera c
Criteriile pentru a determina dacă un exemplar s-a născut și a fost crescut în captivitate sau a fost reprodus artificial și dacă a fost reprodus în scopuri comerciale, precum și condițiile speciale prevăzute la litera (b) se definesc de către Comisie. Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentului regulament prin completarea acestuia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 18 alineatul (3).
Litera i
utilizarea certificatelor fitosanitare;
Litera ii
comerțul efectuat de către agenții comerciali autorizați și de instituțiile științifice prevăzute la alineatul (4) și
Litera iii
comerțul cu exemplare hibride.
Alineatul 2
Tranzitul
Litera a
Prin derogare de la articolul 4, atunci când un exemplar care tranzitează Comunitatea, nu se solicită verificarea și prezentarea permiselor, a certificatelor și notificărilor impuse la biroul vamal de la frontiera de intrare.
Litera b
În cazul speciilor incluse în anexe în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) și alineatul (2) literele (a) și (b), derogarea prevăzută la litera (a) se aplică numai atunci când un document de export sau de reexport valabil prevăzut de convenție, referitor la exemplarele pe care le însoțește și indicând destinația acestora, a fost eliberat de autoritățile competente ale statului terț care efectuează exportul sau reexportul.
Litera c
În cazul în care documentul menționat la litera (b) nu a fost eliberat înainte de export sau de reexport, trebuie să se instituie un sechestru cu privire la exemplar și acesta poate fi, după caz, confiscat, mai puțin în cazul în care documentul este prezentat ulterior, în condițiile stabilite de Comisie. Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentului regulament prin completarea acestuia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 18 alineatul (3).
Alineatul 3
Efecte personale sau domestice
Alineatul 4
Instituții științifice
Articolul 8
Dispoziții referitoare la controlul activităților comerciale
Alineatul 1
Sunt interzise cumpărarea, oferta de cumpărare, achiziția în scopuri comerciale, expunerea în scopuri comerciale, utilizarea în scop lucrativ și vânzarea, păstrarea pentru vânzare, punerea în vânzare sau transportul pentru vânzare al exemplarelor speciilor incluse la anexa A.
Alineatul 2
Statele membre pot interzice deținerea exemplarelor, în special a animalelor vii, aparținând speciilor de la anexa A.
Alineatul 3
În conformitate cu cerințele altor acte legislative Comunitare privind conservarea faunei și florei sălbatice, se poate face derogare de la interdicțiile prevăzute la alineatul (1), cu condiția să se obțină de la organul de gestionare al statului membru în care se găsesc exemplarele, un certificat în acest scop, eliberat în considerarea fiecărui caz în parte, atunci când exemplarele:
Litera a
au fost achiziționate sau introduse în Comunitate înainte ca dispozițiile referitoare la speciile incluse la anexa I la convenție, la anexa C1 la Regulamentul (CEE) nr. 3626/82 sau la anexa A la prezentul regulament să intre în vigoare, pentru exemplarele în cauză sau
Litera b
sunt exemplare prelucrate care au fost achiziționate în urmă cu peste cincizeci de ani; sau
Litera c
au fost introduse în Comunitate în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament și sunt destinate a fi utilizate în scopuri ce nu afectează supraviețuirea speciei în cauză sau
Litera d
sunt exemplare născute și crescute în captivitate, ale unei specii de animale sau exemplare înmulțite artificial ale unei specii de plante sau o parte sau un produs obținut din asemenea exemplare sau
Litera e
sunt necesare, în circumstanțe excepționale pentru progresul științei sau în scopuri esențiale biomedicale, cu respectarea dispozițiilor Directivei 86/609/CEE a Consiliului din 24 noiembrie 1986 privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre referitoare la protecția animalelor utilizate în scopuri experimentale și în alte scopuri științifice, atunci când se dovedește că specia în cauză este singura care îndeplinește obiectivele prevăzute și nu există exemplare din această specie născute și crescute în captivitate sau
Litera f
sunt destinate creșterii sau reproducerii și vor contribui astfel la conservarea speciilor în cauză sau
Litera g
sunt destinate unor activități de cercetare sau de învățământ având drept obiectiv protecția sau conservarea speciei sau
Litera h
sunt originare dintr-un stat membru și au fost prelevate din mediul lor natural în conformitate cu legislația în vigoare din statul membru menționat.
Alineatul 4
Comisia poate defini derogări cu caracter general de la interdicțiile menționate la alineatul (1), pe baza condițiilor enunțate la alineatul (3), precum și derogări cu caracter general referitoare la speciile incluse în anexa A, în conformitate cu dispozițiile articolului 3 alineatul (1) litera (b) punctul (ii). Orice derogare astfel definită trebuie să fie conformă cu cerințele celorlalte acte legislative comunitare referitoare la conservarea faunei și a florei sălbatice. Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentului regulament prin completarea acestuia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 18 alineatul (3).
Alineatul 5
Interdicțiile prevăzute la alineatul (1) se aplică și exemplarelor din speciile incluse la anexa B, mai puțin atunci când autoritatea competentă din statul membru în cauză are dovada că aceste exemplare au fost achiziționate și, în cazul în care nu provin din Comunitate, atunci când au fost introduse în conformitate cu legislația în vigoare referitoare la conservarea faunei și florei sălbatice.
Alineatul 6
Autoritățile competente ale statelor membre sunt abilitate să vândă exemplarele din speciile incluse la anexele B–D, pe care le-au confiscat în temeiul regulamentului menționat, cu condiția ca aceste exemplare să nu fie astfel direct restituite persoanei fizice sau juridice de la care au fost confiscate sau care a participat la încălcare. Aceste exemplare pot fi utilizate, prin urmare, în orice scopuri utile, ca și când ar fi fost legal achiziționate.
Articolul 9
Circulația exemplarelor vii
Alineatul 1
Orice deplasare în interiorul Comunității a unui exemplar viu dintr-o specie inclusă la anexa A, în raport cu amplasamentul indicat în permisul de import sau în orice certificat eliberat în temeiul prezentului regulament, necesită în prealabil autorizația din partea unui organ de gestionare din statul membru în care se găsește exemplarul. În celelalte cazuri de deplasare, persoana responsabilă cu deplasarea exemplarului va trebui, după caz, să fie în măsură să aducă dovada originii legale a exemplarului.
Alineatul 2
Această autorizație:
Litera a
poate fi acordată numai în cazul în care autoritatea științifică competentă a statului membru sau, atunci când deplasarea se efectuează către un alt stat membru, autoritatea științifică competentă a acestuia din urmă este încredințată că locul de adăpostire prevăzut pentru un exemplar viu la locul de destinație este echipat în mod adecvat pentru conservarea și îngrijirea sa corespunzătoare;
Litera b
trebuie confirmată prin eliberarea unui certificat și
Litera c
este, după caz, de îndată comunicată unui organ de gestionare din statul membru în care exemplarul trebuie plasat.
Alineatul 3
Cu toate acestea, autorizația nu se solicită în cazul în care un animal viu trebuie deplasat pentru a fi supus unui tratament veterinar urgent și când este adus, în mod direct, la amplasamentul său autorizat.
Alineatul 4
Atunci când un exemplar viu dintr-o specie inclusă la anexa B este deplasat în interiorul Comunității, posesorul exemplarului îl poate abandona numai după s-a convins că destinatarul prevăzut este informat corespunzător despre condițiile de viață, echipamentele și practicile necesare pentru ca exemplarul să fie îngrijit adecvat.
Alineatul 5
Atunci când exemplarele vii sunt transportate spre, în afara sau în interiorul Comunității sau sunt ținute în timpul unei perioade de tranzit sau de transbordare, acestea trebuie pregătite, deplasate și îngrijite astfel încât să se reducă la minim riscul de rănire, îmbolnăvire sau tratament sever și, în cazul animalelor, în conformitate cu legislația comunitare privind protejarea animalelor în timpul transportului.
Alineatul 6
Comisia poate impune restricții cu privire la deținerea sau deplasarea exemplarelor vii din speciile a căror introducere în Comunitate intră sub incidența anumitor restricții în temeiul articolului 4 alineatul (6). Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentului regulament prin completarea acestuia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 18 alineatul (3).
Articolul 10
Certificate care trebuie eliberate
Paragraf
Atunci când se primește de la persoana în cauză o solicitare însoțită de toate documentele justificative necesare și când se îndeplinesc condițiile pentru eliberarea acestora, un organ de gestionare dintr-un stat membru poate elibera un certificat în scopurile prevăzute la articolul 5 alineatul (2) litera (b), la articolul 5 alineatul (3), la articolul 5 alineatul (4), la articolul 8 alineatul (3) și la articolul 9 alineatul (2) litera (b).
Articolul 11
Valabilitatea și condițiile speciale pentru permise și certificate
Alineatul 1
Fără să aducă atingere măsurilor mai stricte pe care statele membre le pot adopta sau menține, permisele și certificatele eliberate de către autoritățile competente ale statelor membre în temeiul prezentului regulament sunt valabile în întreaga Comunitate.
Alineatul 2
Litera a
Cu toate acestea, orice permis sau certificat, precum și orice permis sau certificat eliberat pe baza unui asemenea document, va fi considerat nul în cazul în care o autoritate competentă sau Comisia, prin consultarea autorității competente care a eliberat aceste permise sau certificate, dovedește că au fost eliberate pornind de la principiul eronat că au fost îndeplinite condițiile pentru eliberarea acestora.
Litera b
Exemplarele situate pe teritoriul unui stat membru și cuprinse în astfel de documente sunt fac obiectul unui sechestru de către autoritățile competente ale statului membru menționat și pot fi confiscate.
Alineatul 3
Orice permis sau certificat eliberat în temeiul prezentului regulament poate stipula condiții și cerințe impuse de autoritatea emitentă pentru a asigura respectarea acestor dispoziții. Comisia este informată de statele membre atunci când aceste condiții sau cerințe trebuie integrate în modelul permisului sau al certificatului.
Alineatul 4
Orice permis de import eliberat pe baza unei copii a permisului de export sau a certificatului de reexport corespunzător este valabil pentru introducerea exemplarelor în Comunitate numai atunci când este însoțit de originalul permisului de export sau al certificatului de reexport valabil.
Alineatul 5
Comisia stabilește termene pentru eliberarea permiselor și certificatelor. Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentului regulament prin completarea acestuia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 18 alineatul (3).
Articolul 12
Locurile de introducere și export
Alineatul 1
Statele membre desemnează birourile vamale în care sunt îndeplinite verificările și formalitățile pentru introducerea în Comunitate și exportul în afara Comunității al exemplarelor din speciile care intră sub incidența prezentului regulament, pentru a le conferi o destinație vamală în sensul Regulamentului (CEE) nr. 2913/92, precizând cele care sunt în mod specific destinate exemplarelor vii.
Alineatul 2
Toate birourile desemnate în temeiul alineatului (1) sunt dotate cu personal suficient și care dispune de o formare corespunzătoare. Statele membre se asigură de faptul că condițiile de adăpostire sunt conforme cu dispozițiile legislației comunitare aplicabile, în ceea ce privește transportul și adăpostirea animalelor vii și, după caz, că se iau măsuri corespunzătoare pentru plantele vii.
Alineatul 3
Toate birourile desemnate în temeiul alineatului (1) sunt notificate Comisiei care publică lista acestora în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.
Alineatul 4
În cazuri excepționale și în conformitate cu criteriile definite de Comisie, un organ de gestionare poate autoriza introducerea în Comunitate sau exportul sau reexportul la un birou vamal, altul decât cel desemnat în temeiul alineatului (1). Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentului regulament prin completarea acestuia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 18 alineatul (3).
Alineatul 5
Statele membre se asigură ca publicul să fie informat, la punctele de trecere de la frontieră, de dispozițiile de aplicare ale prezentului regulament.
Articolul 13
Organe de gestionare, autorități științifice și alte autorități competente
Alineatul 1
Litera a
Fiecare stat membru desemnează un organ de gestionare responsabil în primul rând cu punerea în aplicare a prezentului regulament și cu comunicarea cu Comisia.
Litera b
De asemenea, fiecare stat membru poate desemna organe de gestionare adiționale și alte autorități competente care să contribuie la punerea în aplicare, caz în care organul de gestionare principal trebuie să furnizeze autorităților adiționale toate informațiile necesare în vederea aplicării corecte a prezentului regulament.
Alineatul 2
Fiecare stat membru desemnează una sau mai multe autorități științifice cu calificări corespunzătoare și ale căror funcții trebuie să fie diferite de cele ale tuturor organelor de gestionare desemnate.
Alineatul 3
Litera a
Statele membre transmit Comisiei cu cel mult trei luni înainte de data de aplicare a prezentului regulament, numele și adresele organelor de gestionare, ale altor autorități competente abilitate să elibereze permise și certificate, precum și ale autorităților științifice; Comisia publică aceste informații în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene, în termen de o lună.
Litera b
Fiecare organ de gestionare prevăzut la alineatul (1) litera (a) trebuie, în cazul în care Comisia îi solicită acest lucru, să îi comunice în termen de două luni, numele și specimenul de semnătură ale persoanelor autorizate să semneze permisele și certificatele, precum și un exemplar al ștampilelor, sigiliilor sau al altor mijloace utilizate pentru autentificarea permiselor și a certificatelor.
Litera c
Statele membre transmit Comisiei orice modificare adusă informațiilor deja furnizate într-un termen de două luni de la punerea în aplicare a acestei modificări.
Articolul 14
Controlul respectării dispozițiilor și investigații în caz de încălcare
Alineatul 1
Litera a
Autoritățile competente ale statelor membre controlează respectarea dispozițiilor prezentului regulament.
Litera b
În cazul în care, într-un anumit moment, autoritățile competente au motive să creadă că aceste dispoziții sunt încălcate, acestea iau măsurile necesare pentru a impune respectarea dispozițiilor menționate sau pentru a intenta o acțiune în justiție.
Litera c
Comisia și în ceea ce privește speciile incluse la anexele la convenție, secretariatul convenției, secretariatul comisiei, sunt informate de către statele membre cu privire la orice măsură luată de autoritățile competente în legătură cu încălcările grave ale prezentului regulament, inclusiv sechestrul și confiscările.
Alineatul 2
Comisia atrage atenția autorităților competente ale statelor membre asupra chestiunilor pentru care consideră necesare anchete, în temeiul prezentului regulament. Comisia și, în ceea ce privește speciile descrise la anexele din convenție, secretariatul convenției, sunt informate despre rezultatul oricărei anchete ulterioare.
Alineatul 3
Litera a
Se instituie un grup de aplicare a reglementării; acesta este format din reprezentanți ai autorităților din fiecare stat membru, responsabili cu asigurarea aplicării dispozițiilor prezentului regulament. Grupul este prezidat de reprezentantul Comisiei.
Litera b
Grupul de aplicare a reglementării examinează fiecare problemă tehnică referitoare la aplicarea prezentului regulament, ridicată de președinte, fie din propria sa inițiativă, fie la solicitarea membrilor grupului sau ai comitetului.
Litera c
Comisia transmite comitetului avizele exprimate în cadrul grupului de aplicare a reglementării.
Articolul 15
Comunicarea informațiilor
Alineatul 1
Statele membre și Comisia își comunică informațiile necesare pentru punerea în aplicare a prezentului regulament.
Alineatul 2
Comisia comunică cu secretariatul convenției pentru a asigura o punere în aplicare eficientă a convenției în întregul teritoriu la care se aplică prezentul regulament.
Alineatul 3
Comisia comunică de îndată orice aviz din partea grupului de analiză științifică organelor de gestionare ale statelor membre în cauză.
Alineatul 4
Litera a
Comisiei îi sunt comunicate de către organele de gestionare din statele membre înainte de 15 iunie a fiecărui an, toate informațiile referitoare la anul precedent, necesare pentru redactarea rapoartelor prevăzute la articolul VIII alineatul (7) litera (a) din convenție și informațiile echivalente referitoare la comerțul internațional al tuturor exemplarelor din speciile incluse la anexele A, B și C precum și referitoare la introducerea în Comunitate a exemplarelor din speciile incluse la anexa D. Informațiile care trebuie comunicate și prezentarea acestora sunt stabilite de Comisie, în conformitate cu procedura de reglementare menționată la articolul 18 alineatul (2).
Litera b
Pe baza informațiilor transmise de statele membre prevăzute la litera (a), serviciile Comisiei publică în fiecare an, înainte de 31 octombrie, o situație generală la nivelul Uniunii privind introducerea în Uniune, precum și exportul și reexportul în afara Uniunii al exemplarelor din speciile care intră sub incidența prezentului regulament și transmite secretariatului convenției informații referitoare la speciile care intră sub incidența convenției.
Litera c
Fără a aduce atingere articolului 20 din prezentul regulament, autoritățile de gestionare ale statelor membre comunică Comisiei, cu un an înainte de fiecare reuniune a Conferinței părților la convenție, toate informațiile referitoare la perioada anterioară relevantă necesare pentru elaborarea rapoartelor menționate la articolul VIII alineatul (7) litera (b) din convenție, precum și informațiile echivalente cu privire la dispozițiile prezentului regulament care nu intră în domeniul de aplicare a convenției. Formatul pentru prezentarea acestora este stabilit de Comisie prin acte de punere în aplicare. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 18 alineatul (2) din prezentul regulament.
Litera d
Pe baza informațiilor transmise de statele membre menționate la litera (c), Comisia pune la dispoziția publicului o situație generală la nivelul Uniunii privind punerea în aplicare și asigurarea respectării prezentului regulament.
Litera e
Organele de gestionare ale statelor membre comunică Comisiei, înainte de data de 15 iunie a fiecărui an, toate informațiile referitoare la anul precedent pentru întocmirea raportului anual privind comerțul ilegal menționat în Rezoluția Conf. 11.17 a CITES (rev. CoP17).
Alineatul 5
În vederea pregătirii modificării anexelor, autoritățile competente ale statelor membre transmit Comisiei toate informațiile pertinente. Comisia precizează informațiile solicitate, în conformitate cu procedura de reglementare menționată la articolul 18 alineatul (2).
Alineatul 6
În conformitate cu Directiva 90/313/CEE a Consiliului din 7 iunie 1990 privind libertatea accesului la informațiile despre mediu, Comisia adoptă măsurile potrivite pentru a proteja caracterul confidențial al informațiilor primite în aplicarea prezentului regulament.
Articolul 16
Sancțiuni
Alineatul 1
Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a sancționa cel puțin următoarele încălcări ale dispozițiilor prezentului regulament:
Litera a
introducerea în Comunitate sau exportul sau reexportul în afara Comunității al exemplarelor fără permisul sau certificatul corespunzător sau cu un permis sau certificat fals, falsificat, expirat sau modificat fără autorizarea autorității emitente;
Litera b
nerespectarea condițiilor stipulate într-un permis sau certificat eliberat în temeiul prezentului regulament;
Litera c
emiterea unei declarații eronate sau comunicarea deliberată a unor informații eronate în vederea obținerii unui permis sau a unui certificat;
Litera d
utilizarea unui permis sau certificat fals, falsificat sau expirat sau a unuia modificat fără autorizație, în vederea obținerii unui permis sau a unui certificat comunitar sau în orice alt scop oficial în legătură cu prezentul regulament;
Litera e
neefectuarea notificării sau emiterea unei notificări de import false;
Litera f
transportul exemplarelor vii a căror pregătire insuficientă nu poate minimaliza riscul de rănire, îmbolnăvire sau tratament sever;
Litera g
utilizarea unor exemplare din speciile incluse la anexa A în alte scopuri decât cele care figurează în autorizația acordată în momentul eliberării permisului de import sau ulterior;
Litera h
comerțul cu plante înmulțite artificial, cu încălcarea dispozițiilor adoptate în temeiul articolului 7 alineatul (1) litera (b);
Litera i
transportul exemplarelor către sau din Comunitate și tranzitul exemplarelor pe teritoriul Comunității fără permisul sau certificatul corespunzător, eliberat în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament și, în cazul exportului sau al reexportului dintr-un stat terț parte în convenție, în conformitate cu dispozițiile convenției menționate sau fără dovezi satisfăcătoare despre existența unui asemenea permis sau certificat;
Litera j
cumpărarea, oferta de cumpărare, achiziționarea în scopuri comerciale, utilizarea în scop lucrativ, expunerea către public în scopuri comerciale, vânzarea, păstrarea pentru vânzare, punerea în vânzare și transportul pentru vânzare al exemplarelor cu încălcarea articolului 8;
Litera k
utilizarea unui permis sau a unui certificat pentru un exemplar, altul decât cel pentru care a fost eliberat;
Litera l
falsificarea sau modificarea oricărui permis sau certificat eliberat în temeiul prezentului regulament;
Litera m
faptul de a omite semnalarea respingerii unei cereri pentru un permis sau certificat pentru importul în Comunitate, exportul sau reexportul, în conformitate cu articolul 6 alineatul (3).
Alineatul 2
Măsurile prevăzute la alineatul (1) sunt adecvate cu natura și gravitatea încălcării și includ dispoziții referitoare la instituirea sechestrului și, după caz, la confiscarea exemplarelor.
Alineatul 3
Atunci când un exemplar este confiscat, acesta este încredințat unei autorități competente din statul membru care a operat confiscarea, care:
Litera a
în urma consultării cu o autoritate științifică din acest stat membru, trebuie să plaseze sau să cedeze exemplarul în condițiile care sunt considerate adecvate și conforme cu scopurile și dispozițiile convenției și ale prezentului regulament;
Litera b
în cazul unui exemplar viu care a fost introdus în Comunitate, după consultarea cu țara exportatoare, poate returna exemplarul țării menționate pe cheltuiala persoanei condamnate.
Alineatul 4
Atunci când un exemplar viu dintr-o specie inclusă la anexa B sau C sosește într-unul din punctele de intrare în Comunitate fără un permis sau certificat valabil corespunzător, trebuie să se instituie un sechestru cu privire la exemplar și acesta poate fi confiscat sau, în cazul în care destinatarul refuză să recunoască exemplarul, autoritățile competente din statul membru responsabil de punctul de intrare pot, după caz, să refuze acceptarea transportului și solicită transportatorului să returneze exemplarul la locul său de plecare.
Articolul 17
Grupul de analiză științifică
Alineatul 1
Se instituie un grup de analiză științifică, alcătuit din reprezentanții autorității sau autorităților științifice din fiecare stat membru și condus de reprezentantul Comisiei.
Alineatul 2
Litera a
Grupul de analiză științifică examinează toate problemele de natură științifică referitoare la punerea în aplicare a prezentului regulament – în special cele referitoare la articolul 4 alineatul (1) litera (a), alineatul (2) litera (a) și alineatul (6) – ridicate de președinte, fie din proprie inițiativă, fie la cererea membrilor grupului sau a Comitetului.
Litera b
Comisia transmite Comitetului avizele grupului de analiză științifică.
Articolul 18
Alineatul 1
Comisia este asistată de un comitet.
Alineatul 2
Atunci când se face trimitere la prezentul articol, se aplică articolele 5 și 7 din Decizia 1999/468/CE, cu respectarea dispozițiilor articolului 8.
Alineatul 3
În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5a alineatele (1)-(4) și articolul 7 din Decizia 1999/468/CE, având în vedere dispozițiile articolului 8 din decizia respectivă.
Alineatul 4
În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5a alineatele (1)-(4), articolul 5 litera (b) și articolul 7 din Decizia 1999/468/CE, având în vedere dispozițiile articolului 8 din decizia respectivă.
Articolul 19
Alineatul 1
În conformitate cu procedura de reglementare menționată la articolul 18 alineatul (2), Comisia adoptă măsurile menționate la articolul 4 alineatul (6), articolul 5 alineatul (7) litera (b), articolul 7 alineatul (4), articolul 15 alineatul (4) literele (a) și (c), articolul 15 alineatul (5) și articolul 21 alineatul (3).Comisia stabilește formatul documentelor menționate la articolele 4, 5, 7 alineatul (4) și 10, în conformitate cu procedura de reglementare menționată la articolul 18 alineatul (2).
Alineatul 2
Comisia adoptă măsurile prevăzute la articolul 4 alineatul (7), articolul 5 alineatul (5), articolul 7 alineatul (1) litera (c), alineatul (2) litera (c) și alineatul (3), articolul 8 alineatul (4), articolul 9 alineatul (6), articolul 11 alineatul (5) și articolul 12 alineatul (4). Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentului regulament prin completarea acestuia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 18 alineatul (3).
Alineatul 3
Comisia stabilește dispoziții și criterii uniforme în ceea ce privește:Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentului regulament prin completarea acestuia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 18 alineatul (3).
Litera a
eliberarea, valabilitatea și utilizarea documentelor menționate la articolele 4 și 5, la articolul 7 alineatul (4) și la articolul 10;
Litera b
utilizarea certificatelor fitosanitare menționate la articolul 7 alineatul (1) litera (b) punctul (i);
Litera c
instituirea, atunci când este necesar, a procedurilor pentru marcarea exemplarelor în vederea facilitării identificării acestora și pentru a asigura respectarea dispozițiilor.
Alineatul 4
Comisia adoptă, atunci când este necesar, măsuri suplimentare pentru punerea în aplicare a rezoluțiilor Conferinței părților la convenție, a deciziilor sau recomandărilor Comitetului permanent al convenției și a recomandărilor secretariatului convenției. Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentului regulament prin completarea acestuia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 18 alineatul (3).
Alineatul 5
Comisia modifică anexele A-D, cu excepția modificărilor la anexa A care nu rezultă din decizii ale Conferinței părților la convenție. Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentului regulament, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 18 alineatul (4).
Articolul 20
Dispoziții finale
Paragraf
Fiecare stat membru notifică Comisia și secretariatul convenției privind dispozițiile speciale pe care le adoptă pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, precum și toate instrumentele juridice folosite și măsurile luate pentru punerea lor în aplicare și implementarea acestora.
Paragraf
Comisia comunică aceste informații tuturor celorlalte state membre.
Articolul 21
Alineatul 1
Regulamentul (CEE) nr. 3626/82 se abrogă.
Alineatul 2
Până la adoptarea măsurilor prevăzute la articolul 19 punctele (1) și (2), statele membre pot menține sau continua să aplice măsurile adoptate în conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 3626/82 și cu Regulamentul (CEE) nr. 3418/83 al Comisiei din 28 noiembrie 1983 de stabilire a dispozițiilor privind eliberarea și folosirea uniformă a documentelor necesare pentru aplicarea în Comunitate a Convenției pentru comerțul internațional cu specii ale faunei și florei sălbatice pe cale de dispariție.
Alineatul 3
Cu două luni înainte de punerea în aplicare a prezentului regulament, în conformitate cu procedura de reglementare menționată la articolul 18 alineatul (2) și după consultarea grupului de analiză științifică, Comisia:
Litera a
trebuie să verifice dacă vreun element justifică restricții la introducerea în Comunitate a speciilor enumerate la anexa C1 la Regulamentul (CEE) nr. 3626/82 și care nu sunt incluse la anexa A la prezentului regulament;
Litera b
adoptă un regulament de modificare a anexei D întocmind o listă reprezentativă a speciilor care corespund criteriilor stabilite la articolul 3 alineatul (4) litera (a).
Articolul 22
Paragraf
Prezentul Regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.
Paragraf
Se aplică de la 1 iunie 1997.
Paragraf
Articolul 12, articolul 13, articolul 14 alineatul (3), articolele 16-19 și articolul 21 alineatul (3) se aplică de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.
Anexa 1
ANEXĂNote privind interpretarea anexelor A, B, C și D
Paragraf
ANEXĂ
Paragraf
Note privind interpretarea anexelor A, B, C și D
Paragraf
Speciile incluse în anexele A, B, C și D sunt indicate:
Paragraf
prin denumirea speciei; sau
Paragraf
prin ansamblul speciilor aparținând unui taxon superior sau unei părți desemnate a acestuia.
Paragraf
Abrevierea spp. se utilizează pentru a desemna toate speciile incluse într-un taxon superior.
Paragraf
Alte referiri la taxoni superiori speciei figurează numai în scop de informare sau de clasificare.
Paragraf
Speciile înscrise cu litere aldine în anexa A sunt incluse în prezenta anexă conform protecției acordate în temeiul Directivei 2009/147/CE a Parlamentului European și a Consiliului sau al Directivei 92/43/CEE a Consiliului.
Paragraf
Directiva 2009/147/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind conservarea păsărilor sălbatice (JO L 20, 26.1.2010, p. 7, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2009/147/oj).
Paragraf
Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică (JO L 206, 22.7.1992, p. 7, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/1992/43/oj).
Paragraf
Pentru taxonii de plante inferiori speciei se utilizează următoarele abrevieri:
Paragraf
ssp. pentru a desemna subspecia;
Paragraf
var(s). pentru a desemna varietatea (varietățile); și
Paragraf
fa. pentru a desemna forma.
Paragraf
Simbolurile (I), (II) și (III) plasate după denumirea unei specii sau a unui taxon superior se referă la anexele la convenție în care sunt incluse speciile respective, după cum se indică în notele 7, 8 și 9. Dacă nu apare niciunul dintre aceste simboluri, speciile respective nu sunt incluse în anexele la convenție.
Paragraf
Simbolul (I) plasat după denumirea unei specii sau a unui taxon superior indică includerea speciei sau a taxonului superior în cauză în anexa I la convenție.
Paragraf
Simbolul (II) plasat după denumirea unei specii sau a unui taxon superior indică includerea speciei sau a taxonului superior în cauză în anexa II la convenție.
Paragraf
Simbolul (III) plasat după denumirea unei specii sau a unui taxon superior indică includerea speciei sau a taxonului superior în cauză în anexa III la convenție. În acest caz, se indică și țara pentru care se include specia sau taxonul superior în cauză în anexa III.
Paragraf
Cultivar înseamnă, conform definiției din cea de a 8-a ediție a lucrării International Code of Nomenclature for Cultivated Plants (Codul Internațional pentru Nomenclatura Plantelor Cultivate), un grup de plante care: (a) a fost selectat pentru o anumită caracteristică sau combinație de caracteristici, (b) este distinct, uniform și stabil în ceea ce privește aceste caracteristici și (c) atunci când este înmulțit prin metode corespunzătoare, își menține caracteristicile respective. Un taxon nou al unui cultivar poate fi considerat ca atare numai după ce denumirea categoriei sale și delimitarea sa sunt publicate oficial în cea mai recentă ediție a lucrării International Code of Nomenclature for Cultivated Plants.
Paragraf
Hibrizii pot fi incluși în mod specific în anexe, dar numai dacă formează populații distincte și stabile în natură. Animalele hibride care au în ascendența lor, în ultimele patru generații, unul sau mai multe exemplare dintr-o specie inclusă în anexa A sau B intră sub incidența prezentului regulament ca și cum ar proveni exclusiv din specia respectivă, chiar dacă hibridul în cauză nu este inclus în mod specific în anexe.
Paragraf
Dacă o specie este inclusă în anexa A, B sau C, se include întotdeauna întregul animal sau întreaga plantă, viu (vie) sau mort (moartă). În plus, toate părțile și produsele derivate din speciile în cauză sunt, de asemenea, incluse în aceeași anexă cu excepția cazului în care, pentru speciile de animale incluse în anexa C și speciile de plante incluse în anexa B sau C, se indică prin adnotarea cu simbolul # urmat de o cifră că sunt incluse numai anumite părți și produse derivate din specia în cauză. În conformitate cu articolul 2 litera (t), simbolul # urmat de un număr, ambele plasate după denumirea unei specii sau a unui taxon superior incluse în anexa B sau C, desemnează părțile sau produsele derivate specificate pentru specia sau taxonul în cauză în sensul prezentului regulament, după cum urmează:
Paragraf
desemnează toate părțile și produsele derivate, cu excepția:
Paragraf
semințelor, sporilor și polenului (inclusiv a conglomeratelor de polen);
Paragraf
culturilor de plantule sau de țesuturi obținute in vitro, transportate în recipiente sterile;
Paragraf
florilor tăiate provenite de la plante înmulțite artificial; și
Paragraf
fructelor, precum și părților și produselor derivate din acestea, ale plantelor din genul Vanilla înmulțite artificial;
Paragraf
desemnează toate părțile și produsele derivate, cu excepția:
Paragraf
semințelor și polenului; și
Paragraf
produselor finite ambalate și gata pentru comercializare cu amănuntul;
Paragraf
desemnează rădăcinile întregi sau tranșate și părțile de rădăcini, cu excepția părților prelucrate sau a produselor derivate, cum ar fi pudră, pilule, extracte, tonice, ceaiuri și dulciuri;
Paragraf
desemnează toate părțile și produsele derivate, cu excepția:
Paragraf
semințelor (inclusiv a păstăilor de Orchidaceae), sporilor și polenului (inclusiv a conglomeratelor de polen). Excepția nu se aplică semințelor de Cactaceae spp. exportate din Mexic și semințelor de Beccariophoenix madagascariensis și Dypsis decaryi exportate din Madagascar;
Paragraf
culturilor de plantule sau de țesuturi obținute in vitro, transportate în recipiente sterile;
Paragraf
florilor tăiate provenite de la plante înmulțite artificial;
Paragraf
fructelor, precum și părților și produselor derivate din acestea, ale plantelor naturalizate sau înmulțite artificial din genul Vanilla (Orchidaceae) și din familia Cactaceae;
Paragraf
tulpinilor, florilor, precum și părților și produselor derivate din acestea, ale plantelor naturalizate sau înmulțite artificial din genul Opuntia, subgenul Opuntia, și genul Selenicereus (Cactaceae)
Paragraf
produselor finite ambalate și gata pentru comercializare cu amănuntul de Aloe ferox și Euphorbia antisyphilitica și
Paragraf
produselor finite obținute prin înmulțire artificială, ambalate și gata pentru comercializarea cu amănuntul de produse cosmetice care conțin părți sau produse derivate din Bletilla striata, Cycnoches cooperi, Gastrodia elata, Phalaenopsis amabilis sau Phalaenopsis lobbii.
Paragraf
desemnează buștenii, lemnul tăiat și plăcile de furnir;
Paragraf
desemnează buștenii, lemnul tăiat, plăcile de furnir și placajele;
Paragraf
desemnează buștenii, așchiile de lemn, rumegușul și extractele;
Paragraf
desemnează părțile subterane (cum ar fi rădăcinile, rizomii): întregi, părți sau măcinate;
Paragraf
desemnează toate părțile și produsele derivate, cu excepția celor care poartă eticheta Produced from Hoodia spp. material obtained through controlled harvesting and production under the terms of an agreement with the relevant CITES Management Authority of [Botswana under agreement No. BW/xxxxxx] [Namibia under agreement No. NA/xxxxxx] [South Africa under agreement No. ZA/xxxxxx];
Paragraf
desemnează toate părțile și produsele derivate, cu excepția instrumentelor muzicale finite, a accesoriilor pentru instrumente muzicale finite și a părților de instrumente muzicale finite în scopuri necomerciale, numai în scopurile spectacolelor plătite și neplătite, uzului personal, expunerii, împrumutului, competițiilor, predării, evaluării sau reparării, cu condiția ca acest lucru să nu schimbe dreptul de proprietate și ca un astfel de transport să nu fie destinat vânzării, transferului sau cedării exemplarului în afara statului în care proprietarul își are reședința obișnuită. Cotă zero pentru exemplarele recoltate în sălbăticie (codul de sursă W) tranzacționate în scopuri comerciale. În sensul prezentei adnotări, termenul comerț este utilizat în sensul articolului I litera (c) din Convenție;
Paragraf
desemnează buștenii, lemnul tăiat, plăcile de furnir, placajele, rumegușul și extractele. Se consideră că această adnotare nu privește produsele finite, inclusiv parfumurile, care conțin astfel de extracte ca ingrediente;
Paragraf
desemnează buștenii, lemnul tăiat, plăcile de furnir, placajele și extractele. Se consideră că această adnotare nu privește produsele finite, inclusiv parfumurile, care conțin astfel de extracte ca ingrediente;
Paragraf
desemnează miezul (cunoscut și ca endosperm, pulpă sau copră) și orice produse derivate din acesta, cu excepția produselor finite ambalate și gata pentru comercializare cu amănuntul;
Paragraf
desemnează toate părțile și produsele derivate, cu excepția:
Paragraf
semințelor și polenului;
Paragraf
culturilor de plantule sau de țesuturi obținute in vitro, transportate în recipiente sterile;
Paragraf
fructelor;
Paragraf
frunzelor;
Paragraf
reziduurilor de pudră de lemn de agar, inclusiv pudră comprimată sub toate formele și
Paragraf
produselor finite ambalate și gata pentru comercializare cu amănuntul; această excepție nu se aplică în cazul așchiilor de lemn, mărgelelor, mătăniilor și sculpturilor;
Paragraf
desemnează toate părțile și produsele derivate, cu excepția:
Paragraf
frunzelor, florilor, polenului, fructelor și semințelor;
Paragraf
produselor finite, până la o greutate maximă a lemnului din speciile incluse de 10 kg per transport;
Paragraf
instrumentelor muzicale finite, părților de instrumente muzicale finite și accesoriilor pentru instrumente muzicale finite;
Paragraf
părților și produselor derivate din Dalbergia cochinchinensis care fac obiectul adnotării #4;
Paragraf
părților și produselor derivate din Dalbergia spp. care provin și sunt exportate din Mexic și care fac obiectul adnotării #6;
Paragraf
desemnează semințe, fructe și uleiuri;
Paragraf
desemnează bușteni, lemn tăiat, plăci de furnir, placaj și lemn prelucrat;
Paragraf
cu excepția părților și a produselor derivate, altele decât ouăle;
Paragraf
desemnează extractele (inclusiv rășinile, gumele și uleiurile esențiale) și pudra, cu excepția următoarelor produse finite, ambalate și gata pentru comercializare cu amănuntul: tablete, capsule, pilule, parfumuri, produse cosmetice, soluții, emulsii sau suspensii finite (cum ar fi uleiurile infuzate, hidrolații, tincturile) și produse fabricate pentru aromaterapie (cum ar fi bețișoarele și conurile pentru aromaterapie).
Paragraf
Termenii și expresiile de mai jos, utilizați în adnotările din prezentele anexe, se definesc după cum urmează:
Paragraf
Extract
Paragraf
Orice substanță obținută direct din materialul vegetal prin mijloace fizice sau chimice, indiferent de procesul de fabricație. Extractul poate fi solid (de exemplu, cristale, rășină, particule fine sau grosiere), semisolid (de exemplu, gume, ceruri) sau lichid (de exemplu, soluții, tincturi, uleiuri și uleiuri esențiale).
Paragraf
Instrumente muzicale finite
Paragraf
Un instrument muzical (astfel cum este menționat în capitolul 92 din Sistemul armonizat al Organizației Mondiale a Vămilor – Instrumente muzicale, părți și accesorii ale unor astfel de articole) la care se poate cânta deja sau căruia nu trebuie să i se instaleze decât unele părți pentru a se putea cânta la el. Acest termen include instrumentele care se încadrează în categoria antichităților (astfel cum sunt definite în codurile 97.05 și 97.06 ale Sistemului armonizat – Obiecte de artă, obiecte de colecție și antichități).
Paragraf
Accesorii pentru instrumente muzicale finite
Paragraf
Un accesoriu pentru un instrument muzical (astfel cum este menționat în capitolul 92 din Sistemul armonizat al Organizației Mondiale a Vămilor – Instrumente muzicale, părți și accesorii ale unor astfel de articole) care este separat de instrumentul muzical și este special conceput sau proiectat pentru a fi utilizat în mod explicit împreună cu un instrument și căruia nu trebuie să i se mai aducă nicio altă modificare pentru a putea fi utilizat.
Paragraf
Părți de instrumente muzicale finite
Paragraf
O parte (astfel cum este menționată în capitolul 92 al Sistemului armonizat al Organizației Mondiale a Vămilor – Instrumente muzicale, părți și accesorii ale unor astfel de articole) a unui instrument muzical care este gata de instalare și este special concepută și proiectată pentru a fi utilizată în mod explicit împreună cu instrumentul respectiv, pentru ca la acesta să se poată cânta.
Paragraf
Produse finite ambalate și gata pentru comercializare cu amănuntul
Paragraf
Produse, expediate separat sau în vrac, care nu necesită o prelucrare suplimentară, ambalate, etichetate în vederea utilizării finale sau a comercializării cu amănuntul și aflate într-o stare adecvată pentru vânzare către publicul larg sau pentru utilizare de către acesta.
Paragraf
Pudră
Paragraf
O substanță solidă uscată, care se prezintă sub formă de particule fine sau grosiere.
Paragraf
Transport
Paragraf
Mărfuri transportate în temeiul unui conosament unic sau al unei scrisori de transport aerian unice, indiferent de cantitatea sau numărul de containere sau de pachete; sau obiecte purtate, transportate ori incluse în bagajele personale.
Paragraf
10 kg per transport
Paragraf
Pentru termenul 10 kg per transport, limita de 10 kg se interpretează ca referindu-se la greutatea lemnului din fiecare specie individuală adnotată din genul Dalbergia sau Guibourtia prezentă în articolele incluse în transport. Limita de 10 kg se evaluează numai în raport cu greutățile individuale ale componentelor fabricate din lemn din fiecare specie individuală adnotată pe care le conține fiecare articol inclus în transport, și nu în raport cu greutatea totală a transportului. Greutățile totale prezente care provin din fiecare specie individuală adnotată sunt luate în considerare în mod individual pentru a stabili dacă este necesar un permis sau un certificat CITES pentru fiecare specie individuală adnotată, iar greutățile diferitelor specii individuale adnotate nu se însumează în acest scop.
Paragraf
Lemn prelucrat
Paragraf
Definit de codul 44.09 al Sistemului armonizat. Lemn (inclusiv lame și frize de parchet, neasamblate), profilat (sub formă de lambă, de uluc, fălțuit, nutuit, șanfrenat, îmbinat în V, mulurat, rotunjit sau similare), în lungul unuia sau mai multor canturi, fețe sau capete, chiar geluit, șlefuit sau lipit prin îmbinare cap la cap.
Paragraf
Așchii de lemn
Paragraf
Lemn tăiat în bucăți mici.
Paragraf
Notă:trimiterile la codurile Sistemului armonizat de la prezentul punct se referă la limba definiției introduse în prezentul regulament, și nu la codul Sistemului armonizat care se aplică.
Paragraf
trimiterile la codurile Sistemului armonizat de la prezentul punct se referă la limba definiției introduse în prezentul regulament, și nu la codul Sistemului armonizat care se aplică.
Paragraf
Niciuna dintre speciile și niciunul dintre taxonii superiori de floră incluși în anexa A nu este adnotat astfel încât hibrizii săi să fie tratați în conformitate cu articolul 4 alineatul (1); prin urmare, hibrizii înmulțiți artificial, obținuți din una sau mai multe dintre aceste specii sau taxoni, pot fi comercializați pe baza unui certificat de înmulțire artificială, iar semințele și polenul (inclusiv conglomeratele de polen), florile tăiate și culturile de plantule sau de țesuturi obținute in vitro, transportate în recipiente sterile, provenite de la acești hibrizi, nu intră sub incidența prezentului regulament.
Paragraf
Urina, excrementele și ambra cenușie care constituie deșeuri obținute fără manipularea animalului în cauză nu intră sub incidența prezentului regulament.
Paragraf
În ceea ce privește speciile de faună indicate în anexa D, prezentul regulament se aplică numai exemplarelor vii și exemplarelor moarte întregi sau substanțial întregi, cu excepția taxonilor adnotați după cum urmează pentru a arăta că și alte părți și produse derivate intră sub incidența regulamentului:
Paragraf
piei întregi sau substanțial întregi, brute sau tăbăcite.
Paragraf
În ceea ce privește speciile de floră indicate în anexa D, prezentul regulament se aplică numai exemplarelor vii, cu excepția taxonilor adnotați după cum urmează pentru a arăta că și alte părți și produse derivate intră sub incidența regulamentului:
Paragraf
plante uscate și proaspete, inclusiv, după caz: frunze, rădăcini/rizomi, tulpini, semințe/spori, coajă și fructe;
Paragraf
desemnează toate părțile și produsele derivate, cu excepția:
Paragraf
semințelor și polenului;
Paragraf
produselor finite ambalate și gata pentru comercializare cu amănuntul;
Paragraf
desemnează bușteni, lemn tăiat, plăci de furnir, placaj și lemn prelucrat (*).
Paragraf
(*)Definit de codul 44.09 al Sistemului armonizat. Lemn (inclusiv lame și frize de parchet, neasamblate), profilat (sub formă de lambă, de uluc, fălțuit, nutuit, șanfrenat, îmbinat în V, mulurat, rotunjit sau similare), în lungul unuia sau mai multor canturi, fețe sau capete, chiar geluit, șlefuit sau lipit prin îmbinare cap la cap. Notă: trimiterile la codurile Sistemului armonizat se referă la limba definiției adoptate în prezentul regulament, și nu la codul Sistemului armonizat care se aplică.
Paragraf
Definit de codul 44.09 al Sistemului armonizat. Lemn (inclusiv lame și frize de parchet, neasamblate), profilat (sub formă de lambă, de uluc, fălțuit, nutuit, șanfrenat, îmbinat în V, mulurat, rotunjit sau similare), în lungul unuia sau mai multor canturi, fețe sau capete, chiar geluit, șlefuit sau lipit prin îmbinare cap la cap. Notă: trimiterile la codurile Sistemului armonizat se referă la limba definiției adoptate în prezentul regulament, și nu la codul Sistemului armonizat care se aplică.
Litera a
prin denumirea speciei; sau
Litera b
prin ansamblul speciilor aparținând unui taxon superior sau unei părți desemnate a acestuia.
Litera a
ssp. pentru a desemna subspecia;
Litera b
var(s). pentru a desemna varietatea (varietățile); și
Litera c
fa. pentru a desemna forma.
Litera #1
desemnează toate părțile și produsele derivate, cu excepția:
Litera a
semințelor, sporilor și polenului (inclusiv a conglomeratelor de polen);
Litera b
culturilor de plantule sau de țesuturi obținute in vitro, transportate în recipiente sterile;
Litera c
florilor tăiate provenite de la plante înmulțite artificial; și
Litera d
fructelor, precum și părților și produselor derivate din acestea, ale plantelor din genul Vanilla înmulțite artificial;
Litera #2
desemnează toate părțile și produsele derivate, cu excepția:
Litera a
semințelor și polenului; și
Litera b
produselor finite ambalate și gata pentru comercializare cu amănuntul;
Litera #3
desemnează rădăcinile întregi sau tranșate și părțile de rădăcini, cu excepția părților prelucrate sau a produselor derivate, cum ar fi pudră, pilule, extracte, tonice, ceaiuri și dulciuri;
Litera #4
desemnează toate părțile și produsele derivate, cu excepția:
Litera a
semințelor (inclusiv a păstăilor de Orchidaceae), sporilor și polenului (inclusiv a conglomeratelor de polen). Excepția nu se aplică semințelor de Cactaceae spp. exportate din Mexic și semințelor de Beccariophoenix madagascariensis și Dypsis decaryi exportate din Madagascar;
Litera b
culturilor de plantule sau de țesuturi obținute in vitro, transportate în recipiente sterile;
Litera c
florilor tăiate provenite de la plante înmulțite artificial;
Litera d
fructelor, precum și părților și produselor derivate din acestea, ale plantelor naturalizate sau înmulțite artificial din genul Vanilla (Orchidaceae) și din familia Cactaceae;
Litera e
tulpinilor, florilor, precum și părților și produselor derivate din acestea, ale plantelor naturalizate sau înmulțite artificial din genul Opuntia, subgenul Opuntia, și genul Selenicereus (Cactaceae)
Litera f
produselor finite ambalate și gata pentru comercializare cu amănuntul de Aloe ferox și Euphorbia antisyphilitica și
Litera g
produselor finite obținute prin înmulțire artificială, ambalate și gata pentru comercializarea cu amănuntul de produse cosmetice care conțin părți sau produse derivate din Bletilla striata, Cycnoches cooperi, Gastrodia elata, Phalaenopsis amabilis sau Phalaenopsis lobbii.
Litera #5
desemnează buștenii, lemnul tăiat și plăcile de furnir;
Litera #6
desemnează buștenii, lemnul tăiat, plăcile de furnir și placajele;
Litera #7
desemnează buștenii, așchiile de lemn, rumegușul și extractele;
Litera #8
desemnează părțile subterane (cum ar fi rădăcinile, rizomii): întregi, părți sau măcinate;
Litera #9
desemnează toate părțile și produsele derivate, cu excepția celor care poartă eticheta Produced from Hoodia spp. material obtained through controlled harvesting and production under the terms of an agreement with the relevant CITES Management Authority of [Botswana under agreement No. BW/xxxxxx] [Namibia under agreement No. NA/xxxxxx] [South Africa under agreement No. ZA/xxxxxx];
Litera #10
desemnează toate părțile și produsele derivate, cu excepția instrumentelor muzicale finite, a accesoriilor pentru instrumente muzicale finite și a părților de instrumente muzicale finite în scopuri necomerciale, numai în scopurile spectacolelor plătite și neplătite, uzului personal, expunerii, împrumutului, competițiilor, predării, evaluării sau reparării, cu condiția ca acest lucru să nu schimbe dreptul de proprietate și ca un astfel de transport să nu fie destinat vânzării, transferului sau cedării exemplarului în afara statului în care proprietarul își are reședința obișnuită. Cotă zero pentru exemplarele recoltate în sălbăticie (codul de sursă W) tranzacționate în scopuri comerciale. În sensul prezentei adnotări, termenul comerț este utilizat în sensul articolului I litera (c) din Convenție;
Litera #11
desemnează buștenii, lemnul tăiat, plăcile de furnir, placajele, rumegușul și extractele. Se consideră că această adnotare nu privește produsele finite, inclusiv parfumurile, care conțin astfel de extracte ca ingrediente;
Litera #12
desemnează buștenii, lemnul tăiat, plăcile de furnir, placajele și extractele. Se consideră că această adnotare nu privește produsele finite, inclusiv parfumurile, care conțin astfel de extracte ca ingrediente;
Litera #13
desemnează miezul (cunoscut și ca endosperm, pulpă sau copră) și orice produse derivate din acesta, cu excepția produselor finite ambalate și gata pentru comercializare cu amănuntul;
Litera #14
desemnează toate părțile și produsele derivate, cu excepția:
Litera a
semințelor și polenului;
Litera b
culturilor de plantule sau de țesuturi obținute in vitro, transportate în recipiente sterile;
Litera c
fructelor;
Litera d
frunzelor;
Litera e
reziduurilor de pudră de lemn de agar, inclusiv pudră comprimată sub toate formele și
Litera f
produselor finite ambalate și gata pentru comercializare cu amănuntul; această excepție nu se aplică în cazul așchiilor de lemn, mărgelelor, mătăniilor și sculpturilor;
Litera #15
desemnează toate părțile și produsele derivate, cu excepția:
Litera a
frunzelor, florilor, polenului, fructelor și semințelor;
Litera b
produselor finite, până la o greutate maximă a lemnului din speciile incluse de 10 kg per transport;
Litera c
instrumentelor muzicale finite, părților de instrumente muzicale finite și accesoriilor pentru instrumente muzicale finite;
Litera d
părților și produselor derivate din Dalbergia cochinchinensis care fac obiectul adnotării #4;
Litera e
părților și produselor derivate din Dalbergia spp. care provin și sunt exportate din Mexic și care fac obiectul adnotării #6;
Litera #16
desemnează semințe, fructe și uleiuri;
Litera #17
desemnează bușteni, lemn tăiat, plăci de furnir, placaj și lemn prelucrat;
Litera #18
cu excepția părților și a produselor derivate, altele decât ouăle;
Litera #19
desemnează extractele (inclusiv rășinile, gumele și uleiurile esențiale) și pudra, cu excepția următoarelor produse finite, ambalate și gata pentru comercializare cu amănuntul: tablete, capsule, pilule, parfumuri, produse cosmetice, soluții, emulsii sau suspensii finite (cum ar fi uleiurile infuzate, hidrolații, tincturile) și produse fabricate pentru aromaterapie (cum ar fi bețișoarele și conurile pentru aromaterapie).
Litera a
semințelor, sporilor și polenului (inclusiv a conglomeratelor de polen);
Litera b
culturilor de plantule sau de țesuturi obținute in vitro, transportate în recipiente sterile;
Litera c
florilor tăiate provenite de la plante înmulțite artificial; și
Litera d
fructelor, precum și părților și produselor derivate din acestea, ale plantelor din genul Vanilla înmulțite artificial;
Litera a
semințelor și polenului; și
Litera b
produselor finite ambalate și gata pentru comercializare cu amănuntul;
Litera a
semințelor (inclusiv a păstăilor de Orchidaceae), sporilor și polenului (inclusiv a conglomeratelor de polen). Excepția nu se aplică semințelor de Cactaceae spp. exportate din Mexic și semințelor de Beccariophoenix madagascariensis și Dypsis decaryi exportate din Madagascar;
Litera b
culturilor de plantule sau de țesuturi obținute in vitro, transportate în recipiente sterile;
Litera c
florilor tăiate provenite de la plante înmulțite artificial;
Litera d
fructelor, precum și părților și produselor derivate din acestea, ale plantelor naturalizate sau înmulțite artificial din genul Vanilla (Orchidaceae) și din familia Cactaceae;
Litera e
tulpinilor, florilor, precum și părților și produselor derivate din acestea, ale plantelor naturalizate sau înmulțite artificial din genul Opuntia, subgenul Opuntia, și genul Selenicereus (Cactaceae)
Litera f
produselor finite ambalate și gata pentru comercializare cu amănuntul de Aloe ferox și Euphorbia antisyphilitica și
Litera g
produselor finite obținute prin înmulțire artificială, ambalate și gata pentru comercializarea cu amănuntul de produse cosmetice care conțin părți sau produse derivate din Bletilla striata, Cycnoches cooperi, Gastrodia elata, Phalaenopsis amabilis sau Phalaenopsis lobbii.
Litera a
semințelor și polenului;
Litera b
culturilor de plantule sau de țesuturi obținute in vitro, transportate în recipiente sterile;
Litera c
fructelor;
Litera d
frunzelor;
Litera e
reziduurilor de pudră de lemn de agar, inclusiv pudră comprimată sub toate formele și
Litera f
produselor finite ambalate și gata pentru comercializare cu amănuntul; această excepție nu se aplică în cazul așchiilor de lemn, mărgelelor, mătăniilor și sculpturilor;
Litera a
frunzelor, florilor, polenului, fructelor și semințelor;
Litera b
produselor finite, până la o greutate maximă a lemnului din speciile incluse de 10 kg per transport;
Litera c
instrumentelor muzicale finite, părților de instrumente muzicale finite și accesoriilor pentru instrumente muzicale finite;
Litera d
părților și produselor derivate din Dalbergia cochinchinensis care fac obiectul adnotării #4;
Litera e
părților și produselor derivate din Dalbergia spp. care provin și sunt exportate din Mexic și care fac obiectul adnotării #6;
Litera §1
piei întregi sau substanțial întregi, brute sau tăbăcite.
Litera §2
plante uscate și proaspete, inclusiv, după caz: frunze, rădăcini/rizomi, tulpini, semințe/spori, coajă și fructe;
Litera §4
desemnează toate părțile și produsele derivate, cu excepția:
Litera a
semințelor și polenului;
Litera b
produselor finite ambalate și gata pentru comercializare cu amănuntul;
Litera §5
desemnează bușteni, lemn tăiat, plăci de furnir, placaj și lemn prelucrat (*).
Litera a
semințelor și polenului;
Litera b
produselor finite ambalate și gata pentru comercializare cu amănuntul;
Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2