Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene,
Paragraf
având în vedere Directiva 91/414/CEE a Consiliului din 15 iulie 1991 privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare, în special articolul 8 alineatul (2),
Paragraf
întrucât Comisia trebuie să înceapă un program de lucru în vederea examinării treptate a substanțelor active disponibile pe piață după doi ani de la data notificării Directivei 91/414/CEE;
Paragraf
întrucât, dat fiind numărul foarte ridicat de substanțe active existente pe piață la acea dată, a fost deja făcută o selecție luându-se în considerare în mod echilibrat aspectele referitoare la sănătate și/sau mediu, posibilitatea existenței reziduurilor în produsele tratate, importanța pentru agricultură a preparatelor conținând aceste substanțe, orice absență evidentă a unor date (sau, dimpotrivă, prezența unui pachet de date complet și actualizat) și orice asemănare a proprietăților chimice sau biologice;
Paragraf
întrucât trebuie stabilite raporturile dintre producători, statele membre și Comisie, precum și obligațiile fiecărei părți privind punerea în aplicare a programului;
Paragraf
întrucât trebuie prevăzută o procedură de notificare prin care producătorii interesați au dreptul să informeze Comisia cu privire la interesul lor de a asigura includerea unei substanțe active în anexa I a directivei și cu privire la preluarea în sarcina lor a depunerii tuturor informațiilor necesare în vederea unei evaluări corespunzătoare și de luare a deciziei privind acea substanță activă în baza criteriilor de includere stabilite în articolul 5 din Directiva 91/414/CEE;
Paragraf
întrucât trebuie definite obligațiile notificatorilor cu privire la prezentarea, perioadele și autoritățile care pot recepționa informațiile ce trebuie depuse; întrucât trebuie definite consecințele administrative care decurg din neîndeplinirea acestor obligații;
Paragraf
întrucât trebuie luate în considerare informațiile tehnice și științifice despre efectele potențial periculoase ale substanței active sau ale reziduurilor depuse într-un interval de timp de oricare dintre părțile interesate;
Paragraf
întrucât activitățile de evaluare trebuie distribuite între autoritățile competente ale statelor membre; întrucât, de aceea, pentru fiecare substanță trebuie desemnat un stat membru raportor pentru a examina și evalua informațiile depuse, în strânsă consultare cu experții din alte state membre, și pentru a prezenta Comisiei rezultatele estimărilor și recomandarea că trebuie luată o decizie cu privire la substanța activă respectivă;
Paragraf
întrucât procedurile stabilite în conformitate cu prezentul regulament nu ar trebui să aducă atingere procedurilor care trebuie respectate în cadrul altor dispoziții ale dreptului comunitar;
Paragraf
întrucât, pentru a se evita suprapunerea activității și în special experimentele care implică animale vertebrate, trebuie elaborate prevederi specifice care să îi încurajeze pe producători să depună dosare comune;
Paragraf
întrucât procedurile prevăzute de prezentul regulament nu trebuie să împiedice investigarea și acțiunile prohibitive prevăzute de Directiva 79/117/CEE a Consiliului, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 91/188/CEE a Comisiei, dacă informațiile puse la dispoziția Comisiei arată că pot fi îndeplinite cerințele pentru interdicția prevăzută de Directiva 79/117/CEE; întrucât la momentul adoptării prezentului regulament astfel de informații referitoare la Atrazin și Quintozene sunt în curs de examinare;
Paragraf
întrucât trebuie luate măsuri procedurale și administrative în acest moment pentru a garanta că evaluarea substanțelor active poate începe efectiv de la data punerii în aplicare a Directivei 91/414/CEE;
Paragraf
întrucât măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt în conformitate cu avizul Comitetului permanent fitosanitar,
Articolul 1
Alineatul 1
Prezentul regulament stabilește normele de punere în aplicare a primei etape a programului de lucru prevăzut în articolul 8 alineatul (2) al Directivei 91/414/CEE (denumită în continuare directivă). Prima etapă presupune o estimare a substanțelor menționate în anexa I la prezentul regulament cu privire la posibila lor includere în anexa I la Directiva 91/414/CEE. Dispozițiile articolului 6 alineatele (2) și (3) și ale articolului 6 alineatul (4) paragraful al doilea din prezenta directivă nu se aplică substanțelor menționate în anexa I la prezentul regulament dacă procedurile prevăzute în prezentul regulament referitoare la aceste substanțe nu au fost finalizate.
Alineatul 2
Prezentul regulament se aplică fără a aduce atingere:
Litera a
revizuirilor efectuate de statele membre și, în special, revizuirilor privind reînnoirea autorizațiilor, prevăzute la articolul 4 alineatul (4) din prezenta directivă;
Litera b
revizuirilor Comisiei în conformitate cu dispozițiile articolului 5 alineatul (5) din prezenta directivă;
Litera c
estimărilor efectuate în conformitate cu dispozițiile Directivei 79/117/CEE.
Articolul 2
Alineatul 1
În sensul prezentului regulament, termenii produse fitosanitare, substanțe, substanțe active, preparate și autorizarea unui produs fitosanitar au sensul stabilit în articolul 2 al directivei.
Alineatul 2
În sensul prezentului regulament:
Litera a
Producător reprezintă:
Litera
pentru substanțele active produse în cadrul Comunității, fabricantul sau persoana stabilită în cadrul Comunității, desemnată de fabricant drept reprezentant al său unic;
Litera
pentru substanțele active produse în afara Comunității, persoana stabilită în cadrul Comunității și desemnată de fabricant ca reprezentat al său unic sau, în cazul în care nu a fost desemnată o asemenea persoană, importatorul (importatorii) în Comunitate al (ai) substanței active, fie ca atare, fie într-un preparat;
Litera b
Comitet reprezintă Comitetul permanent fitosanitar menționat în articolul 19 al directivei.
Litera
pentru substanțele active produse în cadrul Comunității, fabricantul sau persoana stabilită în cadrul Comunității, desemnată de fabricant drept reprezentant al său unic;
Litera
pentru substanțele active produse în afara Comunității, persoana stabilită în cadrul Comunității și desemnată de fabricant ca reprezentat al său unic sau, în cazul în care nu a fost desemnată o asemenea persoană, importatorul (importatorii) în Comunitate al (ai) substanței active, fie ca atare, fie într-un preparat;
Articolul 3
Paragraf
Statele membre desemnează o autoritate pentru a coordona cooperarea acestora cu producătorii, cu alte state membre și cu Comisia și, în general, pentru punerea în aplicare a programului de lucru menționat în articolul 8 alineatul (2) al directivei. Statele membre informează Comisia cu privire la denumirea autorității desemnate.
Articolul 4
Alineatul 1
Orice producător care dorește să asigure includerea unei substanțe active menționate în anexa I la directivă sau a oricăror săruri, esteri sau amine din anexa I la directivă notifică Comisia în termen de șase luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.
Alineatul 1a
Fără a se aduce atingere dispozițiilor alineatului (1), producătorii care au un birou permanent în Austria, Finlanda sau Suedia pot trimite o notificare Comisiei până la data de 30 aprilie 1995.
Alineatul 2
Notificarea trebuie făcută la adresa Comisiei, DG VI, rue de la Loi 200, B-1049 Bruxelles, în conformitate cu modelul de notificare prevăzut în anexa II la prezentul regulament, trebuie să fie completată și să conțină angajamentul menționat în partea a cincea a modelului de notificare menționat.
Alineatul 3
Oricărui producător care nu a notificat la timp o substanță activă dată, menționată la alineatul (1), i se permite să participe la programul menționat în articolul 1 doar în mod colectiv, împreună cu alți producători notificatori ai substanței active sau, în cazul menționat la alineatul (4), la asistarea statelor membre notificatoare, cu acordul notificatorilor inițiali.
Alineatul 4
Comisia informează statele membre prin intermediul comitetului dacă, pentru o substanță activă dată, nici un producător nu a prezentat vreo notificare în conformitate cu alineatul (2). Statele membre au posibilitatea să își facă cunoscut interesul în vederea includerii substanței active respective în anexa I la prezenta directivă prin intermediul modelului de notificare care figurează în anexa II la prezentul regulament. Notificarea trebuie trimisă Comisiei în cel mai scurt timp și cel mai târziu în termen de 6 luni după ce statele membre au fost informate de Comisie. Statul membru care a prezentat notificarea își îndeplinește obligațiile ca producător după cum s-a stabilit în articolele 5-8.
Alineatul 5
În cazul în care, ca urmare a procedurii de mai sus, nici un producător sau stat membru nu și-a manifestat interesul pentru obținerea includerii unei substanțe active date în anexa I la directivă, se poate lua decizia de a nu include respectiva substanță activă, în conformitate cu dispozițiile articolului 8 alineatul (2) ultimul paragraf din directivă.
Articolul 5
Alineatul 1
Comisia examinează împreună cu comitetul notificările menționate în articolul 4 alineatele (2) și (4).
Alineatul 2
În urma examinării prevăzute la alineatul (1), se hotărăște prin regulament, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 19 din directivă:
Litera a
stabilirea listei substanțelor active reținute pentru estimare în vederea includerii lor în anexa I la directivă;
Litera b
desemnarea unui stat membru raportor pentru fiecare substanță activă inclusă pe lista menționată la litera (a).
Alineatul 3
În lista menționată la alineatul (2) litera (a), anumite substanțe cu structuri sau proprietăți chimice similare pot fi grupate; dacă o substanță activă a fost notificată cu diferite compoziții care pot conduce la proprietăți toxicologice sau pot avea efecte diferite asupra mediului, acestea pot fi menționate într-o listă separată.
Alineatul 4
Pentru fiecare substanță adoptată spre estimare, regulamentul menționat în alineatul (2) conține:
Litera
numele tuturor producătorilor care au efectuat o notificare în conformitate cu articolul 2 alineatul (1) sau, dacă este cazul, ale statelor membre care au efectuat o notificare în conformitate cu dispozițiile articolului 4 alineatul (4);
Litera
numele statului membru desemnat ca raportor;
Litera
termenul limită de depunere la statul membru raportor a dosarelor prevăzute în articolul 6, stabilind în general o perioadă de 12 luni pentru compilarea documentelor și pentru depunerea de către părțile interesate a informațiilor tehnice și științifice cu privire la efectele potențial periculoase ale substanței sau reziduurilor sale asupra sănătății umane sau animale și/sau asupra mediului.
Alineatul 4a
Începând cu data adoptării regulamentului menționat la alineatul (2), orice stat membru care dorește să intervină pentru retragerea de pe piață a unui produs fitosanitar care conține o substanță activă inclusă în regulamentul menționat sau pentru limitarea fermă a utilizării ei, dacă demersurile sale se bazează pe informații din dosarele menționate la articolul 6 sau în raportul menționat la articolul 7, trebuie să informeze cât mai repede posibil Comisia și celelalte state membre despre aceasta oferind motivele acțiunilor pe care dorește să le întreprindă.
Alineatul 5
Atunci când, în cursul procedurii de reevaluare menționate în articolele 6, 7 și 8 din prezentul regulament, apare un dezechilibru în ceea privește responsabilitățile statelor membre ca raportori, se poate decide, folosindu-se procedura în condițiile articolului 19 al directivei, desemnarea unui alt stat membru ca raportor pentru o anumită substanță.
Alineatul 6
Atunci când un autor al notificării hotărăște să-și întrerupă participarea la programul de lucru pentru o substanță activă, acesta informează statul membru raportor, Comisia și pe ceilalți autori ai notificării pentru respectiva substanță.
Articolul 6
Alineatul 1
În termenul prevăzut la articolul 5 alineatul (4) a treia liniuță, notificatorii specificați în regulamentul menționat în articolul respectiv trebuie să trimită, în mod individual sau colectiv, autorității desemnate a statului membru raportor, pentru orice substanță activă dată:
Litera a
dosarul rezumat prevăzut la alineatul (2) și
Litera b
dosarul complet prevăzut la alineatul (3).
Alineatul 2
Dosarul rezumat include următoarele elemente:
Litera a
o copie a notificării; în cazul unei cereri comune făcute de mai mulți producători, o copie după notificările prezentate în conformitate cu dispozițiile articolului 4, precum și numele persoanei desemnate de producătorii în cauză ca fiind responsabilă pentru dosarul comun și pentru prelucrarea dosarului în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament;
Litera b
condițiile de utilizare recomandate în momentul înscrierii substanței active în anexa I la directivă;
Litera c
pentru fiecare punct al anexei II la directivă, rezumatele și rezultatele disponibile ale probelor, numele persoanei sau al institutului care a efectuat probele; aceleași informații pentru fiecare punct al anexei III la directivă, relevante pentru estimarea criteriilor menționate în articolul 5 al directivei și pentru unul sau mai multe preparate care sunt reprezentative pentru condițiile de utilizare menționate la litera (b);
Litera d
atunci când informațiile menționate la anumite puncte ale literei (c) nu sunt disponibile:
Litera
în conformitate cu prevederile introductive ale anexelor II și III la directivă, motivele științifice și tehnice care demonstrează că informațiile nu sunt necesare pentru estimarea substanței active, în funcție de criteriile prevăzute în articolul 5 al directivei;
Litera
sau un angajament, pe care și-l ia producătorul sau producătorii care depun dosarul, de a transmite la o dată ulterioară informațiile care lipsesc; trebuie depuse un calendar detaliat și documente care să dovedească faptul că respectivul angajament poate fi respectat.
Litera
în conformitate cu prevederile introductive ale anexelor II și III la directivă, motivele științifice și tehnice care demonstrează că informațiile nu sunt necesare pentru estimarea substanței active, în funcție de criteriile prevăzute în articolul 5 al directivei;
Litera
sau un angajament, pe care și-l ia producătorul sau producătorii care depun dosarul, de a transmite la o dată ulterioară informațiile care lipsesc; trebuie depuse un calendar detaliat și documente care să dovedească faptul că respectivul angajament poate fi respectat.
Alineatul 3
Dosarul complet conține protocoalele și rapoartele de studii complete referitoare la toate informațiile menționate la alineatul (2) litera (c).
Alineatul 4
Atunci când, pentru orice substanță activă dată, dosarele menționate în alineatul (1) nu sunt trimise în termenul stabilit în articolul 5 alineatul (4) sau dacă dosarele trimise nu îndeplinesc în mod clar cerințele prevăzute la alineatele (2) și (3), statul membru raportor informează Comisia, indicând motivele invocate de către notificatori.
Alineatul 5
Pe baza raportului statului membru raportor, menționat în alineatul (4), Comisia înaintează comitetului un proiect de decizie de a nu include substanța activă în anexa I, în conformitate cu articolul 8 alineatul (2) al patrulea paragraf al directivei, cu excepția situației în care:
Litera
se acordă un nou termen pentru depunerea dosarului în conformitate cu cerințele alineatelor (2) și (3); nu se acordă un alt termen decât dacă se dovedește că întârzierea se datorează unor încercări de depunere de dosare colective, unor încercări suplimentare ce se impun a fi făcute de către autorul sau autorii notificării ca urmare a unei hotărâri care vizează desemnarea unui alt stat membru raportor, în conformitate cu articolul 5 alineatul (5) sau a unui caz de forță majoră.
Litera
un stat membru informează Comisia despre intenția sa de a asigura includerea substanței active respective în anexa I la directivă și își declară disponibilitatea de a veghea la elaborarea dosarelor prevăzute la alineatul (1) și de a îndeplini îndatoririle de notificator stabilite în articolele 7 și 8.
Articolul 7
Alineatul 1
Pentru fiecare substanță pentru care un stat membru a fost desemnat drept stat membru raportor, acesta din urmă:
Litera a
examinează dosarele prevăzute în articolul 6 alineatele (2) și (3) în ordinea cronologică în care acestea au fost primite de la notificatorul sau notificatorii în cauză, precum și orice informații prevăzute în articolul 5 alineatul (4) a treia liniuță și orice alte informații disponibile; dacă sunt prezentate mai multe dosare pentru o singură substanță activă, ultimul dosar prezentat determină ordinea examinării; ordinea examinării nu este, totuși, afectată de dosarele prezentate de notificatorii menționați la articolul 4 alineatul (1) litera (a);
Litera b
imediat după examinarea unui dosar, se asigură că notificatorii înaintează dosarul rezumat actualizat celorlalte state membre și Comisiei;
Litera c
trimite Comisiei, în cel mai scurt timp și în cel mult 12 luni de la primirea dosarului menționat în articolul 6 alineatele (2) și (3), un raport de evaluare a dosarului, incluzând recomandarea:
Litera
să includă substanța activă în anexa I la directivă, indicând condițiile pentru includerea acesteia sau
Litera
să îndepărteze substanța activă de pe piață sau
Litera
să suspende substanța activă de pe piață, cu opțiunea de reconsiderare a includerii substanței active în anexa I după comunicarea rezultatelor încercărilor suplimentare sau a altor informații suplimentare menționate în raport sau
Litera
să amâne orice decizie privind posibila includere, în așteptarea comunicării rezultatelor încercărilor suplimentare sau informațiilor menționate în raport ;
Litera d
este necesar să fie în mod special inclusă în raport o trimitere la fiecare raport de testare și de studiu privind fiecare rubrică din anexa II la directivă, utilizat pentru evaluare, furnizându-se o listă a rapoartelor de testare și de studiu menționate pentru care se indică titlul, autorul sau autorii, data testării sau a studiului, data publicării, standardul pe baza căruia a fost realizată testarea sau studiul, numele deținătorului studiului precum și orice cerere de protejare a datelor făcută de acesta din urmă sau de autorul notificării.
Litera
să includă substanța activă în anexa I la directivă, indicând condițiile pentru includerea acesteia sau
Litera
să îndepărteze substanța activă de pe piață sau
Litera
să suspende substanța activă de pe piață, cu opțiunea de reconsiderare a includerii substanței active în anexa I după comunicarea rezultatelor încercărilor suplimentare sau a altor informații suplimentare menționate în raport sau
Litera
să amâne orice decizie privind posibila includere, în așteptarea comunicării rezultatelor încercărilor suplimentare sau informațiilor menționate în raport ;
Alineatul 2
Imediat după începerea examinării menționate la alineatul (1), statul membru raportor poate invita autorii notificării să aducă ameliorări sau completări dosarelor lor. De asemenea, odată cu începerea acestei examinări, statul membru raportor poate consulta experți din alte state membre sau poate cere informații științifice sau tehnice suplimentare acestora din urmă, pentru facilitarea evaluării.
Alineatul 3
După primirea dosarului preliminar și a raportului menționat la alineatul (1), Comisia încredințează comitetului misiunea de a examina dosarul și raportul respectiv.
Litera
informațiile menționate la litera (d) alineatul (1), cu excepția elementelor acceptate ca fiind confidențiale în conformitate cu articolul 14 din directivă;
Litera
numele substanței active;
Litera
conținutul de substanță activă pură din produsul fabricat;
Litera
lista datelor necesare pentru a lua în considerare eventuala includere a substanței active în anexa I la directivă, prima dată astfel cum apare în raportul statului membru raportor și, în al doilea rând, astfel cum este finalizată în urma consultării de către Comisie a experților menționați în următorul paragraf.
Alineatul 3a
În urma examinării menționate la alineatul (3), fără a aduce atingere unei propuneri pe care o poate prezenta în vederea modificării anexei la Directiva 79/117/CEE, Comisia sesizează comitetul:
Litera a
cu privire la un proiect de directivă cu scopul înscrierii substanței active respective în anexa I la directivă stabilind, după caz, condițiile de înscriere, inclusiv termenul de realizare a acestei înscrieri;
Litera b
cu privire la un proiect de decizie adresat statelor membre privind retragerea autorizațiilor pentru produsele fitosanitare care conțin substanța activă, în conformitate cu articolul 8 alineatul (2) paragraful al patrulea din directivă și stabilind că substanța respectivă nu trebuie înscrisă în anexa I la directivă;
Litera c
cu privire la un proiect de decizie adresat statelor membre și stabilind retragerea de pe piață a produselor fitosanitare care conțin substanța activă, reținând posibilitatea revizuirii înscrierii în anexa I la directivă după comunicarea rezultatelor unor testări suplimentare sau a unor informații complementare
Litera d
cu privire la un proiect de decizie stabilind amânarea înscrierii substanței active în anexa I la directivă până la comunicarea rezultatelor unor testări suplimentare sau a unor informații complementare.
Alineatul 4
Cu toate acestea, dacă în urma examinării menționate la alineatul (3), trebuie prezentate rezultatele unor probe suplimentare sau informații suplimentare, Comisia stabilește:
Litera
termenul până la care rezultatele sau informațiile în cauză trebuie prezentate statului membru raportor și experților numiți conform alineatului (2) de mai sus, va fi 25 mai 2002, totuși, cât privește metalaxilul, termenul este cel mai târziu la 31 octombrie 2008, cu excepția cazului în care Comisia a stabilit un termen mai apropiat pentru o anumită substanță activă, exceptând rezultatele studiilor cu durată îndelungată, identificate ca fiind necesare de către statul membru raportor și de Comisie în timpul examinării dosarului și care nu se așteaptă să fie pe deplin terminate la data limită stabilită, cu condiția ca informațiile prezentate să conțină dovada că astfel de studii au fost comandate și că rezultatele lor vor fi prezentate cel târziu la 25 mai 2003. În cazuri excepționale, în cazul în care nu a fost posibil ca statul membru raportor și Comisia să identifice astfel de studii înainte de 25 mai 2001, se poate stabili o dată alternativă pentru finalizarea studiilor, sub rezerva ca notificatorul să furnizeze statului membru raportor dovada că studiile au demarat în termen de trei luni de la cererea de efectuare a studiilor pe baza unui protocol și a unui raport intermediar de avansare a studiului prezentat înainte de 25 mai 2002;
Litera
termenul în care notificatorii în cauză trebuie să comunice statului membru raportor și Comisiei angajamentul lor de a prezenta rezultatele sau informațiile cerute în termenul stabilit la prima liniuță. Totuși, în ceea ce privește metalaxilul acel termen va fi de o lună după intrarea în vigoare a prezentului regulament.
Alineatul 5
Comisia înaintează comitetului un proiect de decizie care să prevadă ca respectiva substanță activă să fie inclusă în anexa I, în conformitate cu dispozițiile articolului 8 alineatul (2) ultimul paragraf din directivă:
Litera
notificatorii implicați nu au comunicat angajamentul lor de a depune rezultatele cerute în termenul prevăzut la alineatul (4) a doua liniuță;
Litera
statul membru raportor a informat Comisia că rezultatele menționate la alineatul (4) prima liniuță nu au fost depuse în termenul stabilit.
Alineatul 6
Atunci când prezintă un proiect de directivă sau de decizie în conformitate cu dispozițiile alineatului (3)a sau un proiect de decizie în conformitate cu dispozițiile alineatului (5), Comisia prezintă în același timp concluziile examinării de către comitet sub forma unui raport de revizuire actualizat, menționat în procesul verbal al ședinței.
Articolul 8
Alineatul 1
După primirea rezultatelor încercărilor suplimentare sau a informațiilor suplimentare, statul membru raportor trebuie:
Litera a
să examineze datele referitoare la rezultatele dosarului deja depus pentru substanța respectivă;
Litera b
ca imediat după o astfel de examinare să se asigure că rezumatul încercărilor suplimentare și rezultatele acestor încercări sau informațiile suplimentare sunt trimise de notificator statelor membre și Comisiei;
Litera c
Comisiei i se comunică, de îndată și în termen de șase luni de la primirea tuturor informațiilor solicitate, evaluarea proprie a dosarului ca o completare la raportul de evaluare deja prezentat Comisiei. Raportul este prezentat în formatul recomandat de Comisie, în cadrul Comitetului permanent fitosanitar, și include o recomandare:
Litera
fie de includere a substanței active în anexa I la directivă, cu precizarea condițiilor de includere;
Litera
fie de neincludere a substanței active în anexa I la directivă, cu menționarea motivelor neincluderii.
Litera
fie de includere a substanței active în anexa I la directivă, cu precizarea condițiilor de includere;
Litera
fie de neincludere a substanței active în anexa I la directivă, cu menționarea motivelor neincluderii.
Alineatul 2
Procedura prevăzută la articolul 7 alineatul (2) este aplicabilă examinărilor menționate în alineatul (1) litera (a).
Alineatul 3
După primirea rezumatului și a raportului menționat la alineatul (1), Comisia îl înaintează Comitetului spre examinare.
Litera a
un proiect de directivă, în vederea includerii substanței active în anexa I la directivă, care stabilește, în cazul în care este necesar, condițiile, inclusiv termenul pentru includerea respectivă sau
Litera b
un proiect de decizie adresat statelor membre, în vederea retragerii autorizațiilor pentru produsele fitofarmaceutice care conțin substanța activă, în conformitate cu paragraful al patrulea de la articolul 8 alineatul (2) din directivă, prin care substanța activă respectivă nu este inclusă în anexa I la directivă, menționându-se motivele neincluderii.
Alineatul 4
Dacă în urma examinării de către comitetul prevăzut la alineatul (3) primul paragraf, rezultatele încercărilor suplimentare apar ca fiind necesare, se aplică dispozițiile articolului 7 alineatele (4) și (5) și ale articolului 8 alineatul (1). În acest caz, Comisia prezintă respectivilor notificatori motivele detaliate pentru solicitarea unor probe suplimentare.
Articolul 9
Paragraf
Atunci când, în privința unei substanțe indicate în anexa A, Comisia prezintă o propunere de interzicere totală în temeiul dispozițiilor Directivei 79/117/CEE, perioadele prevăzute de prezentul regulament se suspendă până în momentul luării unei decizii cu privire la această propunere. În cazul în care Consiliul stabilește neînscrierea substanței în anexa la Directiva 79/117/CEE, procedura prevăzută de prezentul regulament ia sfârșit.
Articolul 10
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare la 1 februarie 1993.
Anexa 1
ANEXA ILISTA SUBSTANȚELOR INCLUSE ÎN PRIMA ETAPĂ A PROGRAMULUI DE LUCRU PREVĂZUT ÎN ARTICOLUL 8 ALINEATUL (2) DIN DIRECTIVA 91/414/CEE
Paragraf
ANEXA I
Paragraf
LISTA SUBSTANȚELOR INCLUSE ÎN PRIMA ETAPĂ A PROGRAMULUI DE LUCRU PREVĂZUT ÎN ARTICOLUL 8 ALINEATUL (2) DIN DIRECTIVA 91/414/CEE
Paragraf
Denumirea
Paragraf
Acefat
Paragraf
Metamidofos
Paragraf
Aldicarb
Paragraf
Amitraz
Paragraf
Azinfos-etil
Paragraf
Azinfos-metil
Paragraf
Carbendazim
Paragraf
Benomil
Paragraf
Tiofanat-metil
Paragraf
Clorpirifos
Paragraf
Clorpirifos-metil
Paragraf
Ciflutrin
Paragraf
Beta-ciflutrin
Paragraf
Cihalotrin
Paragraf
Lambda-cihalotrin
Paragraf
Cipermetrin
Paragraf
Alfa-cipermetrin
Paragraf
DNOC
Paragraf
Deltametrin
Paragraf
Dinoterb
Paragraf
Endosulfan
Paragraf
Fention
Paragraf
Fenvalerat
Paragraf
Esfenvalerat
Paragraf
Lindan
Paragraf
Parathion
Paragraf
Parathion-metil
Paragraf
Permetrin
Paragraf
Benalaxil
Paragraf
Metalaxil
Paragraf
Clorotalonil
Paragraf
Dinocap
Paragraf
Fenarimol
Paragraf
Acetat de fentin
Paragraf
Hidroxid de fentin
Paragraf
Flusilazol
Paragraf
Imazalil
Paragraf
Mancozeb
Paragraf
Maneb
Paragraf
Zineb
Paragraf
Metiram
Paragraf
Propineb
Paragraf
Tiram
Paragraf
Ferbam
Paragraf
Ziram
Paragraf
Propiconazol
Paragraf
Pirazofos
Paragraf
Quintozen
Paragraf
Tiabendazol
Paragraf
Vinclozolin
Paragraf
Procimidon
Paragraf
Iprodion
Paragraf
Clozolinat
Paragraf
Clorprofam
Paragraf
Profam
Paragraf
Daminozid
Paragraf
Hidrozidă maleică
Paragraf
Tecnazen
Paragraf
Alaclor
Paragraf
Amitrol(Aminotriazol)
Paragraf
Atrazin
Paragraf
Simazin
Paragraf
Bentazonă
Paragraf
Clortoluron
Paragraf
2,4-D
Paragraf
2,4-DB
Paragraf
Etofumesat
Paragraf
Fluroxipir
Paragraf
Glifosat
Paragraf
Ioxinil
Paragraf
Bromoxinil
Paragraf
Izoproturon
Paragraf
MCPA
Paragraf
MCPB
Paragraf
Mecoprop
Paragraf
Mecoprop-P
Paragraf
Metsulfuron
Paragraf
Tifensulfuron
Paragraf
Triasulfuron
Paragraf
Molinat
Paragraf
Monolinuron
Paragraf
Linuron
Paragraf
Paraquat
Paragraf
Diquat
Paragraf
Pendimetalin
Paragraf
Desmedifam
Paragraf
Fenmedifam
Paragraf
Propizamid
Paragraf
Piridat
Paragraf
Warfarină
Punctul 1
Acefat
Punctul 2
Metamidofos
Punctul 3
Aldicarb
Punctul 4
Amitraz
Punctul 5
Azinfos-etil
Punctul 6
Azinfos-metil
Punctul 7
Carbendazim
Punctul 8
Benomil
Punctul 9
Tiofanat-metil
Punctul 10
Clorpirifos
Punctul 11
Clorpirifos-metil
Punctul 12
Ciflutrin
Punctul 13
Beta-ciflutrin
Punctul 14
Cihalotrin
Punctul 15
Lambda-cihalotrin
Punctul 16
Cipermetrin
Punctul 17
Alfa-cipermetrin
Punctul 18
DNOC
Punctul 19
Deltametrin
Punctul 20
Dinoterb
Punctul 21
Endosulfan
Punctul 22
Fention
Punctul 23
Fenvalerat
Punctul 24
Esfenvalerat
Punctul 25
Lindan
Punctul 26
Parathion
Punctul 27
Parathion-metil
Punctul 28
Permetrin
Punctul 29
Benalaxil
Punctul 30
Metalaxil
Punctul 31
Clorotalonil
Punctul 32
Dinocap
Punctul 33
Fenarimol
Punctul 34
Acetat de fentin
Punctul 35
Hidroxid de fentin
Punctul 36
Flusilazol
Punctul 37
Imazalil
Punctul 38
Mancozeb
Punctul 39
Maneb
Punctul 40
Zineb
Punctul 41
Metiram
Punctul 42
Propineb
Punctul 43
Tiram
Punctul 44
Ferbam
Punctul 45
Ziram
Punctul 46
Propiconazol
Punctul 47
Pirazofos
Punctul 48
Quintozen
Punctul 49
Tiabendazol
Punctul 50
Vinclozolin
Punctul 51
Procimidon
Punctul 52
Iprodion
Punctul 53
Clozolinat
Punctul 54
Clorprofam
Punctul 55
Profam
Punctul 56
Daminozid
Punctul 57
Hidrozidă maleică
Punctul 58
Tecnazen
Punctul 59
Alaclor
Punctul 60
Amitrol(Aminotriazol)
Punctul 61
Atrazin
Punctul 62
Simazin
Punctul 63
Bentazonă
Punctul 64
Clortoluron
Punctul 65
2,4-D
Punctul 66
2,4-DB
Punctul 67
Etofumesat
Punctul 68
Fluroxipir
Punctul 69
Glifosat
Punctul 70
Ioxinil
Punctul 71
Bromoxinil
Punctul 72
Izoproturon
Punctul 73
MCPA
Punctul 74
MCPB
Punctul 75
Mecoprop
Punctul 76
Mecoprop-P
Punctul 77
Metsulfuron
Punctul 78
Tifensulfuron
Punctul 79
Triasulfuron
Punctul 80
Molinat
Punctul 81
Monolinuron
Punctul 82
Linuron
Punctul 83
Paraquat
Punctul 84
Diquat
Punctul 85
Pendimetalin
Punctul 86
Desmedifam
Punctul 87
Fenmedifam
Punctul 88
Propizamid
Punctul 89
Piridat
Punctul 90
Warfarină
Anexa 2
ANEXA IIMODEL
Paragraf
ANEXA II
Paragraf
MODEL
Paragraf
Notificarea unei substanțe active în conformitate cu dispozițiile articolului 4 alineatul (1) din Regulamentul (CEE) nr. 3600/92
Paragraf
Date de identificare privind notificatorul
Paragraf
Fabricantul de substanță activă (numele, adresa, inclusiv amplasarea instalațiilor):
Paragraf
Întreprinderea notificatoare (numele, adresa, etc.) (dacă este diferită de cea menționată la punctul 1.1):
Paragraf
Acționând ca:
Paragraf
reprezentant unic desemnat de fabricant;
Paragraf
importator nedesemnat ca reprezentant unic al fabricantului.
Paragraf
Numele persoanei (fizice) căreia îi incumbă responsabilitatea notificării și obligațiile suplimentare care rezultă din dispozițiile Regulamentului (CEE) nr. 3600/92.
Paragraf
Adresa pentru corespondență:
Paragraf
Numărul de telefon:
Paragraf
Numărul de telex:
Paragraf
Numărul de fax:
Paragraf
Persoană de contact:
Paragraf
Altă persoană de contact:
Paragraf
Informații care să faciliteze identificarea
Paragraf
Nume comun propus sau acceptat de ISO și sinonime care să specifice, dacă este cazul, sărurile și esterurile produse de fabricant:
Paragraf
Denumirea chimică (Nomenclatorul IUPAC):
Paragraf
Numărul (numerele) codului de dezvoltare al fabricantului:
Paragraf
Numerele CAS, CIPAC și CEE (dacă există):
Paragraf
Formula empirică, formula structurală, masa moleculară:
Paragraf
Specificarea purității substanței active în g/kg sau g/l, după caz:
Paragraf
Identificarea izomerilor, impurităților și aditivilor (de exemplu, stabilizatorii), împreună cu formula structurală și gama posibilă exprimată în g/kg sau g/l, după caz
Paragraf
Informații privind condițiile de utilizare prevăzute de înscrierea în anexa I și propuse de candidat
Paragraf
Funcția, de exemplu, fungicide, erbicide, insecticide, insectifug, regulator de creștere
Paragraf
Domeniul în care se anticipează a fi utilizat, de exemplu, câmp, sere, stocarea produselor destinate alimentării umane sau animale, grădinărit
Paragraf
Orice condiții specifice de sănătate, agricole, fitosanitare sau de mediu, în care substanța activă nu poate sau nu trebuie să fie folosită
Paragraf
Organisme dăunătoare controlate și culturi sau produse protejate sau tratate
Paragraf
Informații privind utilizările autorizate care sunt cunoscute de către notificator
Paragraf
Țări unde există înregistrare (în Comunitatea Europeană)
Paragraf
Țări unde există înregistrare (țări din afara Comunității Europene)
Paragraf
Utilizări înregistrate în Comunitatea Europeană, inclusiv condițiile de utilizare
Paragraf
Denumirea formulelor, tipul (codul GIFAP/FAO) și conținutul substanței active (exprimată în g/kg sau g/l)
Paragraf
Angajamentul de a depune dosarul
Paragraf
Autorul notificării confirmă că informațiile de mai sus sunt furnizate cu sinceritate și corectitudine. Este de acord să depună la autoritățile competente ale statului membru desemnat ca raportor dosarele prevăzute la articolul 6 din Regulamentul (CEE) nr. 3600/92 în termen de 12 luni de la adoptarea deciziei Comisiei prevăzute în articolul 5 alineatul (4) din prezentul regulament. Dacă prezenta decizie menționează mai mulți candidați pentru aceeași substanță activă, candidatul va face toate eforturile posibile pentru a prezenta un dosar comun împreună cu ceilalți candidați.
Paragraf
Semnătura (persoanei care are competența de a reprezenta întreprinderea menționată la punctul 1.1).
Litera
reprezentant unic desemnat de fabricant;
Litera
importator nedesemnat ca reprezentant unic al fabricantului.
Litera a
Numărul de telefon:
Litera b
Numărul de telex:
Litera c
Numărul de fax:
Litera a
Persoană de contact:
Litera b
Altă persoană de contact: