Directiva Consiliului din 7 martie 1985 privind normele de calitate a aerului în privința dioxidului de azot (85/203/CEE)

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolele 100 și 235,

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Adunării,

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social,

întrucât programele de acțiune ale Comunităților Europene în domeniul mediului din 1973, 1977 și 1982 prevăd o acțiune prioritară împotriva dioxidului de azot în funcție de nocivitatea sa și ținând seama de starea cunoștințelor privind efectele sale asupra sănătății omului și asupra mediului;

întrucât informațiile tehnice și științifice sunt insuficiente pentru a permite Consiliului să adopte norme speciale pentru mediu în general și întrucât adoptarea de valori limită pentru protejarea sănătății umane contribuie, de asemenea, la protecția mediului;

întrucât neconcordanța dintre dispozițiile deja aplicabile sau în curs de pregătire în diferitele state membre în ceea ce privește dioxidul de azot conținut în aer poate crea condiții de concurență inegale și poate avea, de fapt, o incidență directă asupra funcționării pieței comune; întrucât ar trebui să se procedeze în acest domeniu la aproprierea legislațiilor, prevăzută la articolul 100 din Tratatul CEE;

întrucât una dintre sarcinile esențiale ale Comunității este promovarea unei dezvoltări armonioase a activităților economice în ansamblul Comunității și o expansiune continuă și echilibrată, misiuni care nu pot fi concepute fără combaterea poluării și contaminării, nici fără ameliorarea calității vieții și a protecției mediului; întrucât, dat fiind că forțele de acțiune necesare acestui scop nu sunt prevăzute de Tratatul CEE, trebuie să se recurgă la articolul 235;

întrucât este necesar să se fixeze pentru dioxidul de azot o valoare limită care să nu fie depășită pe teritoriul statelor membre pe perioade determinate, în vederea protecției în special a sănătății și a mediului și întrucât această valoare trebuie să fie bazată pe rezultatele lucrărilor realizate în cadrul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), în special pe relațiile doze-efecte stabilite pentru acest poluant;

întrucât există riscul ca această valoare limită să nu poată fi respectată în anumite zone, în ciuda măsurilor luate; întrucât statele membre pot beneficia de derogări limitate în timp, cu condiția să prezinte Comisiei planurile de ameliorare progresivă a calității aerului în aceste zone;

întrucât este foarte probabil ca, în curând, Consiliul să adopte un nou act juridic care să le permită statelor membre să impună valori limită ușor mai ridicate pentru gazele de eșapament ale vehiculelor cu motor;

întrucât măsurile luate în baza prezentei directive trebuie să fie realizabile din punct de vedere economic și compatibile cu o dezvoltare echilibrată;

întrucât dioxidul de azot intervine deopotrivă ca precursor în formarea oxidanților fotochimici care pot avea efecte nocive atât pentru om, cât și pentru mediu și întrucât o acțiune preventivă poate să contribuie la încetinirea formării lor;

întrucât este necesar să se instaleze stații de măsurare destinate să controleze respectarea valorii limită pentru dioxidul de azot și întrucât este de dorit ca aceste stații să măsoare de asemenea monoxidul de azot, care constituie o etapă intermediară în formarea dioxidului de azot;

întrucât, ținându-se seama de existența metodelor de analiză diferite în statele membre, este necesar să se permită, în anumite condiții, utilizarea unor metode de analiză altele decât metoda de referință prevăzută de directivă;

întrucât, pe lângă valoarea limită, ar trebui prevăzute niște valori orientative destinate să amelioreze protecția sănătății omului și să contribuie la protecția pe termen lung a mediului;

întrucât dezvoltarea ulterioară a metodei de referință pentru analiză figurând în prezenta directivă poate fi de dorit în temeiul progresului tehnic și științific realizat în domeniu; întrucât, pentru a facilita începerea lucrărilor esențiale acestui scop, este necesar să se prevadă o procedură instaurând o strânsă cooperare între statele membre și Comisie, în cadrul unui comitet pentru adaptarea la progresul tehnic și științific,

Prezenta directivă are ca obiective:

să fixeze o valoare limită (anexa I) pentru dioxidul de azot conținut în atmosferă, în vederea unei contribuții specifice la protecția oamenilor împotriva efectelor dioxidului de azot din mediu.

să prevadă valorile orientative (anexa II) pentru dioxidul de azot conținut în atmosferă, destinate să amelioreze protecția sănătății omului și să contribuie la protecția pe termen lung a mediului.

Prezenta directivă nu se aplică expunerii la locul de muncă și nici expunerii în interiorul clădirilor.

În sensul prezentei directive:

valoare limită înseamnă concentrația de dioxid de azot, conform tabelului din anexa I, care să nu fie depășită pe ansamblul teritoriului statelor membre pe perioade determinate și în condițiile precizate în articolele următoare.

valori orientative înseamnă concentrațiile de dioxid de azot figurând la anexa II, luate în considerare pe perioade determinate destinate să servească în special ca puncte de referință pentru stabilirea regimurilor specifice în interiorul zonelor pe care le determină statele membre.

Statele membre iau măsurile necesare pentru ca, începând cu 1 iulie 1987, concentrațiile de dioxid de azot din atmosferă, măsurate conform anexei III, să nu fie superioare valorii limită din anexa I.

Cu toate acestea, în cazul în care, din cauza unor circumstanțe deosebite, există riscul ca aceste concentrații de azot din atmosferă, în ciuda măsurilor luate, să depășească după 1 iulie 1987, în anumite zone, valoarea limită prevăzută la anexa I, statul membru interesat informează Comisia înainte de 1 iulie 1987.

În zonele pentru care statul membru interesat estimează că este necesară limitarea sau prevenirea unei creșteri previzibile a poluării cu dioxid de azot, ca urmare, în special, a dezvoltării urbane sau industriale, statul membru poate fixa valori inferioare valorii limită din anexa I.

În zonele pentru care statul membru interesat consideră că trebuie instituită o protecție specială a mediului, se pot fixa valori în general inferioare valorilor orientative din anexa II.

Statele membre pot fixa, în orice moment, valori mai stricte decât cele prevăzute de prezenta directivă.

Statele membre instalează stații de măsurare destinate să furnizeze datele necesare aplicării prezentei directive conform specificațiilor din anexa III, în special în zonele în care valoarea limită este depășită sau riscă să fie depășită, precum și în zonele menționate la articolul 4.

Aceste stații pot măsura, de asemenea, concentrațiile de monoxid de azot.

Începând cu 1 iulie 1987 statele membre informează Comisia, în termen de cel mult șase luni de la sfârșitul perioadei anuale de referință (fixată la 31 decembrie), asupra cazurilor în care valoarea limită figurând la anexa I a fost depășită și asupra concentrațiilor remarcate.

Statele membre comunică, de asemenea, Comisiei, în termen de un an după sfârșitul perioadei anuale de referință (fixată la 31 decembrie), motivele acestor depășiri, precum și măsurile care au fost luate pentru a fi rezolvate.

În plus, statele membre informează Comisia, la cererea acesteia:privind zonele la care se face referire la articolul 4 alineatele (1) și (2).

asupra concentrațiilor pe care le-au măsurat;

asupra valorilor limită, a termenelor și a scadențelor pe care le-au fixat;

asupra eventualelor măsuri corespunzătoare pe care le-au luat,

Comisia publică periodic un raport de sinteză asupra aplicării prezentei directive.

Aplicarea măsurilor luate în baza prezentei directive nu trebuie să aibă ca efect deteriorarea semnificativă a calității aerului în zonele situate în afara aglomerărilor urbane în care nivelul poluării cu dioxid de azot, constatat în momentul intrării în vigoare a prezentei directive, este redus în raport cu valoarea limită din anexa I.

În sensul aplicării prezentei directive, statele membre utilizează:

fie metoda de referință menționată la anexa IV;

fie orice altă metodă de analiză echivalentă, dacă această echivalență a fost demonstrată Comisiei.

Atunci când, într-o regiune apropiată de frontiera unuia sau a mai multor state membre, un stat membru își propune să fixeze valori ale concentrațiilor în dioxid de azot din atmosferă, în conformitate cu articolul 4 alineatele (1) și (2), acest stat consultă în prealabil statele membre învecinate. Comisia trebuie să fie informată și poate participa la aceste consultări.

În cazul în care valoarea limită prevăzută la anexa I sau în care valorile prevăzute la articolul 4 alineatele (1) și (2), în măsura în care aceste ultime valori au făcut obiectul unor consultații în conformitate cu alineatul (1), sunt depășite sau riscă să fie depășite ca urmare a unei poluări semnificative care provine sau poate proveni dintr-un alt stat membru, statele interesate se consultă pentru a remedia situația. Comisia este informată și poate participa la aceste consultări.

Modificările necesare pentru a adapta progresului tehnic prescripțiile din anexa IV sunt adoptate conform procedurii descrise la articolul 14. Aceste modificări nu pot modifica, în mod direct sau indirect, valoarea limită arătată la anexa I.

Se instituie, în sensul articolului 12, un comitet de adaptare la progresul științific și tehnic a prezentei directive, denumit în continuare comitet și care este alcătuit din reprezentanții statelor membre și prezidat de un reprezentant al Comisiei.

Comitetul își stabilește regulamentul de funcționare.

În cazul în care se face referire la procedura descrisă în prezentul articol, comitetul este sesizat de către președintele său, fie la inițiativa acestuia, fie la cererea unui reprezentant al unui stat membru.

Reprezentantul Comisiei supune comitetului o propunere de proiect de măsuri. Comitetul emite un aviz asupra acestui proiect într-o perioadă de timp pe care președintele poate să o fixeze în funcție de urgența problemei în cauză. Acesta se pronunță cu o majoritate de 45 de voturi, voturile statelor membre fiind afectate de ponderea prevăzută la articolul 148 alineatul (2) din Tratatul CEE. Președintele nu participă la vot.

Comisia adoptă măsurile puse în discuție în cazul în care acestea sunt conforme cu avizul comitetului.

Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 1 ianuarie 1987 și informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele dispozițiilor de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

ANEXA IVALOAREA LIMITĂ PENTRU DIOXIDUL DE AZOT

ANEXA I

VALOAREA LIMITĂ PENTRU DIOXIDUL DE AZOT

(Valoarea limită este exprimată în μg/m3. Exprimarea volumului trebuie adusă la condițiile următoare de temperatură și de presiune: 293° Kelvin și 101,3 kPa)

ANEXA IIVALORILE ORIENTATIVE PENTRU DIOXIDUL DE AZOT

ANEXA II

VALORILE ORIENTATIVE PENTRU DIOXIDUL DE AZOT

(Valorile sunt exprimate în μg/m3. Exprimarea volumului trebuie adusă la condițiile următoare de temperatură și de presiune: 293° Kelvin și 101,3 kPa)

Pentru calculul acestor percentile, trebuie aplicată formula dată la anexa I nota 2; valoarea lui q este de 0,50 pentru percentila 50 și de 0,98 pentru percentila 98.

ANEXA IIISUPRAVEGHEREA CONCENTRAȚIEI ÎN DIOXID DE AZOT

ANEXA III

SUPRAVEGHEREA CONCENTRAȚIEI ÎN DIOXID DE AZOT

Măsurarea concentrațiilor de NO2 din mediu are drept scop determinarea, într-un mod cât se poate de caracteristic, a riscului individual al unei expuneri dincolo de valoarea limită; punctele de măsurare ar trebui așadar să fie alese de statele membre, pe cât posibil, dintre siturile cu cel mai înalt grad de risc.

Din acest punct de vedere, trebuie luate în considerație două cazuri distincte:

zonele aflate sub influența predominantă a poluării produse de automobile și deci limitate la zonele care se învecinează cu arterele de mare circulație;

zonele mai întinse în care emisiile provenind din surse fixe contribuie și ele, într-o mare măsură, la poluare.

În ceea ce privește cazul 1.1, punctele de măsurare ar trebui să fie alese astfel încât:

să cuprindă exemple ale principalelor tipuri de zone aflate sub influența predominantă a poluării datorate automobilului, în special străzile canion cu trafic foarte dens și intersecțiile principale;

să fie, pe cât posibil, acelea în care concentrațiile de NO2, conform precizărilor de la punctul 1, sunt probabil printre cele mai ridicate.

Numărul de stații instalate în zonele definite la punctul 1.2 trebuie calculat în funcție de:

întinderea zonei poluate;

eterogenitatea distibuției spațiale a poluării.

Alegerea siturilor nu ar trebui să excludă străzile canion cu trafic intens și principalele intersecții, așa cum au fost definite în punctul 2, dacă există riscul unei depășiri a valorii limită datorate unei poluări substanțiale provenind din surse fixe de combustie.

Citirile finale ale instrumentelor ar trebui efectuate astfel încât să poată fi calculată o medie orară sau inferioară orei, conform anexei I. Pentru a se putea recurge la eventuale verificări, datele ar trebui să fie stocate în cazurile:

în care valoarea limită nu este depășită, până la stabilirea viitorului raport periodic al Comisiei prevăzut la articolul 8;

în care valoarea limită este depășită, până când se iau măsurile prevăzute la articolul 3.

zonele aflate sub influența predominantă a poluării produse de automobile și deci limitate la zonele care se învecinează cu arterele de mare circulație;

zonele mai întinse în care emisiile provenind din surse fixe contribuie și ele, într-o mare măsură, la poluare.

să cuprindă exemple ale principalelor tipuri de zone aflate sub influența predominantă a poluării datorate automobilului, în special străzile canion cu trafic foarte dens și intersecțiile principale;

să fie, pe cât posibil, acelea în care concentrațiile de NO2, conform precizărilor de la punctul 1, sunt probabil printre cele mai ridicate.

întinderea zonei poluate;

eterogenitatea distibuției spațiale a poluării.

în care valoarea limită nu este depășită, până la stabilirea viitorului raport periodic al Comisiei prevăzut la articolul 8;

în care valoarea limită este depășită, până când se iau măsurile prevăzute la articolul 3.

ANEXA IVMETODA DE REFERINȚĂ RECOMANDATĂ PENTRU ANALIZELE EFECTUATE ÎN CADRUL PREZENTEI DIRECTIVE

ANEXA IV

METODA DE REFERINȚĂ RECOMANDATĂ PENTRU ANALIZELE EFECTUATE ÎN CADRUL PREZENTEI DIRECTIVE

Pentru determinarea dioxizilor de azot, metoda de referință pentru analiză este metoda prin chemiluminiscență descrisă în standardul ISO DIS 7996.

În cazul acestor metode, texte de referință sunt versiunile lingvistice publicate de organismul de standardizare, precum și celelalte versiuni pe care Comisia le certifică drept conforme cu acestea.

Pentru a putea aplica aceste metode de măsurare, ar trebui luate în considerare următoarele puncte:

Capul de prelevare ar trebui să fie plasat la o distanță de cel puțin 0,5 m de imobile, pentru a se evita efectul de ecran.

Linia de prelevare (țevi și legături) trebuie realizată din materiale inerte (de exemplu, sticlă, PTFE, oțel inoxidabil) care să nu modifice concentrația în NO2.

Linia de prelevare între capul de prelevare și instrumentul de măsură trebuie să fie cât se poate de scurtă. Timpul de tranzitare al eșantioanelor de volum de gaz în grupul de prelevare de probe nu ar trebui să depășească 10 secunde.

Orificiul de intrare trebuie să fie protejat de ploaie și de insecte. Dacă se utilizează un prefiltru, acesta ar trebui ales și întreținut (curățare regulată) în așa fel încât să se diminueze orice influență asupra concentrației de NO2.

Trebuie evitată condensarea în linia de prelevare.

Linia de prelevare de probe trebuie curățată în mod regulat, în funcție de condițiile locale.

Scurgerile de gaz ale instrumentului și scurgerile provenite de la sistemul de etalonare nu ar trebui să influențeze prelevarea de probe.

Instalațiile anexe (dispozitivul de aer condiționat și dispozitivul de transmitere a datelor) nu ar trebui să influențeze prelevarea de probe la capul de prelevare.

Trebuie luate toate precauțiile necesare pentru ca variațiile de temperatură să nu determine un procentaj de erori prea important asupra măsurătorii.

Etalonarea instrumentelor trebuie făcută cu regularitate.

Linia de prelevare de probe trebuie închisă etanș, iar debitul trebuie controlat cu regularitate.

Capul de prelevare ar trebui să fie plasat la o distanță de cel puțin 0,5 m de imobile, pentru a se evita efectul de ecran.

Linia de prelevare (țevi și legături) trebuie realizată din materiale inerte (de exemplu, sticlă, PTFE, oțel inoxidabil) care să nu modifice concentrația în NO2.

Linia de prelevare între capul de prelevare și instrumentul de măsură trebuie să fie cât se poate de scurtă. Timpul de tranzitare al eșantioanelor de volum de gaz în grupul de prelevare de probe nu ar trebui să depășească 10 secunde.

Orificiul de intrare trebuie să fie protejat de ploaie și de insecte. Dacă se utilizează un prefiltru, acesta ar trebui ales și întreținut (curățare regulată) în așa fel încât să se diminueze orice influență asupra concentrației de NO2.

Trebuie evitată condensarea în linia de prelevare.

Linia de prelevare de probe trebuie curățată în mod regulat, în funcție de condițiile locale.

Scurgerile de gaz ale instrumentului și scurgerile provenite de la sistemul de etalonare nu ar trebui să influențeze prelevarea de probe.

Instalațiile anexe (dispozitivul de aer condiționat și dispozitivul de transmitere a datelor) nu ar trebui să influențeze prelevarea de probe la capul de prelevare.

Trebuie luate toate precauțiile necesare pentru ca variațiile de temperatură să nu determine un procentaj de erori prea important asupra măsurătorii.

Etalonarea instrumentelor trebuie făcută cu regularitate.

Linia de prelevare de probe trebuie închisă etanș, iar debitul trebuie controlat cu regularitate.

Tabelul 1

Tabelul 2