Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolele 42 și 43,
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei,
Paragraf
având în vedere avizul Adunării parlamentare,
Paragraf
întrucât, de la adoptare, dispozițiile fundamentale privind organizarea piețelor în sectorul cărnii de porc au fost modificate de mai multe ori; întrucât, din cauza numărului lor, a complexității și a dispersării în diferite Jurnale Oficiale, textele respective sunt dificil de utilizat și, prin urmare, le lipsește claritatea necesară pe care trebuie să o prezinte orice reglementare; întrucât, în aceste condiții, este necesară codificarea lor;
Paragraf
întrucât funcționarea și dezvoltarea pieței comune a produselor agricole trebuie însoțite de instituirea unei politici agricole comune care să includă, în special, o organizare comună a piețelor agricole, care poate lua forme variate în funcție de produs;
Paragraf
întrucât scopul politicii agricole comune este de a îndeplini obiectivele prevăzute la articolul 39 din tratat; întrucât, în special în sectorul cărnii de porc, pentru a stabiliza piețele și a asigura un nivel de trai decent pentru populația agricolă în cauză, este necesar să poată fi luate măsuri care să faciliteze adaptarea ofertei la cerințele pieței, precum și măsuri de intervenție; întrucât acestea din urmă pot lua forma unor achiziții efectuate de către agențiile de intervenție; întrucât, în acest sens, este necesar să se prevadă, în special, stabilirea unui preț de bază care servește la declanșarea măsurilor de intervenție, precum și condițiile care reglementează intervenția;
Paragraf
întrucât crearea unei piețe unice a Comunității în sectorul cărnii de porc implică introducerea unui regim unic de comercializare la frontierele externe ale Comunității; întrucât un regim de comercializare, care include prelevări și restituiri la export, coroborat cu măsurile de intervenție, servește, de asemenea, la stabilizarea pieței Comunității, în special, evitând ca fluctuațiile de preț pe piața mondială să afecteze prețurile practicate în interiorul Comunității;
Paragraf
întrucât, pentru a atinge acest scop, este suficient, în principiu, să se introducă, în ceea ce privește importurile din țările terțe, prelevări care iau în considerație efectul diferenței între prețurile cerealelor furajere în cadrul Comunității și de pe piața mondială asupra costurilor privind hrana și necesitatea de a proteja industria de transformare a Comunității;
Paragraf
întrucât este necesar să se evite, pe piața Comunității, perturbări cauzate de ofertele făcute pe piața mondială la prețuri anormal de joase; întrucât, în acest scop, este necesar să se stabilească prețuri-limită și să se majoreze prelevările cu o valoare suplimentară atunci când prețurile de ofertă franco frontieră sunt mai mici decât respectivele prețuri; întrucât sistemul de prețuri-limită nu va funcționa, totuși, pentru produsele pentru care este dificil să se determine un preț de ofertă suficient de reprezentativ pentru toate produsele care se află sub incidența unei singure poziții tarifare; întrucât este necesar, prin urmare, să se permită o metodă de calculare a valorii adiționale în aceste cazuri;
Paragraf
întrucât, pentru a putea controla volumul importurilor, este necesar să se prevadă posibilitatea recurgerii la un sistem de certificate de import care implică constituirea unei cauțiuni ce garantează importul;
Paragraf
întrucât posibilitatea acordării, la exportul către țările terțe, a unei restituiri egale cu diferența dintre prețurile din cadrul Comunității și de pe piața mondială este de natură să salvgardeze participarea Comunității la comerțul internațional cu carne de porc; întrucât, pentru a acorda exportatorilor Comunității o anumită siguranță cu privire la stabilitatea restituirilor, este important să se prevadă posibilitatea de a stabili în avans restituirile în sectorul cărnii de porc;
Paragraf
întrucât, pe lângă sistemul descris anterior, este necesar să se prevadă posibilitatea de a interzice, total sau parțial, în măsura în care situația de pe piață impune acest lucru, recurgerea la regimul de perfecționare activă;
Paragraf
întrucât sistemul de prelevări face posibilă renunțarea la toate celelalte măsuri de protecție la frontierele externe ale Comunității; întrucât, totuși, mecanismul prețului comun și al taxelor comune poate, în situații excepționale, să se dovedească deficient; întrucât, în asemenea cazuri, pentru a nu lăsa piața Comunității fără apărare în fața perturbărilor care pot rezulta din aceasta după ce barierele la import care au existat anterior au fost desființate, trebuie să se permită Comunității să ia rapid toate măsurile necesare;
Paragraf
întrucât restricțiile la libera circulație care rezultă din aplicarea măsurilor destinate combaterii răspândirii bolilor la animale pot crea dificultăți pe piața unuia sau mai multor state membre; întrucât este necesar să se prevadă introducerea măsurilor excepționale de sprijin al pieței pentru remedierea unei astfel de situații;
Paragraf
întrucât, pentru a facilita punerea în aplicare a dispozițiilor preconizate, este necesar să se prevadă o procedură pentru stabilirea unei cooperări strânse între statele membre și Comisie în cadrul unui Comitet de gestionare;
Paragraf
întrucât crearea unei piețe unice bazate pe un sistem de prețuri comune ar fi compromisă de acordarea unor ajutoare; întrucât, prin urmare, este necesar ca dispozițiile din tratat care permit evaluarea ajutoarelor acordate de statele membre și interzicerea acelora care sunt incompatibile cu piața comună să se aplice în sectorul cărnii de porc;
Paragraf
întrucât organizarea comună a piețelor în sectorul cărnii de porc trebuie să ia în considerație, în paralel și în mod adecvat, obiectivele prevăzute la articolele 39 și 110 din tratat;
Paragraf
întrucât cheltuielile suportate de statele membre, ca urmare a obligațiilor care decurg din punerea în aplicare a prezentului regulament, revin Comunității în conformitate cu dispozițiile articolelor 2 și 3 din Regulamentul (CEE) nr. 729/70 al Consiliului din 21 aprilie 1970 privind finanțarea politicii agricole comune, modificat de Regulamentul (CEE) nr. 1566/72,
Articolul 1
Alineatul 1
Organizarea comună a piețelor în sectorul cărnii de porc presupune un regim al prețurilor și a schimburilor și se referă la următoarele produse:
Alineatul 2
În sensul prezentului regulament, se consideră trimestru o perioadă de trei luni începând de la 1 februarie, 1 mai, 1 august sau 1 noiembrie.
TITLUL I
TITLUL I
Articolul 2
Paragraf
În vederea încurajării inițiativelor profesionale și interprofesionale care permit facilitarea adaptării ofertei la cerințele pieței, se pot lua următoarele măsuri comunitare cu privire la produsele prevăzute la articolul 1 alineatul (1):
Litera
măsuri pentru promovarea unei mai bune organizări a producției, transformării și comercializării acestora;
Litera
măsuri de îmbunătățire a calității;
Litera
măsuri ce permit stabilirea unor previziuni pe termen scurt și lung pe baza mijloacelor de producție utilizate;
Litera
măsuri de facilitare a înregistrării tendințelor prețurilor de pe piață.
Paragraf
Se adoptă normele generale privind aceste măsuri în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 43 alineatul (2) din tratat.
Articolul 3
Paragraf
Se pot adopta următoarele măsuri de intervenție pentru a preveni sau a tempera o scădere substanțială a prețurilor:
Litera
ajutor pentru depozitare privată;
Litera
achiziții efectuate de către agențiile de intervenție.
Paragraf
Ajutorul pentru depozitare privată poate fi acordat pentru produsele stabilite în conformitate cu dispozițiile articolului 5.
Paragraf
Achizițiile efectuate de către organismele de intervenție se referă la carcase și semi-carcase, proaspete sau refrigerate de la sub-poziția 02031110 din Nomenclatura combinată și pot să fie și de piept (cu slănină), proaspăt sau refrigerat de la sub-poziția ex02031915 și slănină proaspătă sau refrigerată de la sub-poziția ex02090011.
Articolul 4
Alineatul 1
Prețul de bază pentru carnea de porc de calitate standard de la porci domestici, sub formă de carcase ori semicarcase, denumiți în continuare porci sacrificați, este de 1509,39 EUR/tonă de la 1 iulie 2000.
Litera
carcasele care cântăresc între 60 și mai puțin de 120 kg: clasa E;
Litera
carcasele care cântăresc între 120 și 180 kg: clasa R.
Alineatul 2
Atunci când prețul comunitar al pieței pentru porcii sacrificați, stabilit cu referire la prețurile înregistrate în fiecare stat membru pe piețele reprezentative ale Comunității și ponderate cu ajutorul coeficienților care reflectă mărimea relativă a șeptelului porcin din fiecare stat membru, se situează la mai puțin de 103 % din prețul de bază și este posibil să se mențină la același nivel, se pot lua măsuri de intervenție.
Alineatul 3
Agențiile de intervenție desemnate de statele membre adoptă măsuri de intervenție în condițiile definite la articolele 5-7.
Alineatul 4
În conformitate cu procedura prevăzută la articolul 43 alineatul (2) din tratat:
Litera
se stabilește prețul de bază;
Litera
se determină calitatea standard a porcului sacrificat.
Alineatul 5
Consiliul, hotărând cu majoritate calificată la propunerea Comisiei, stabilește grila comunitară de clasificare a carcaselor de porc.
Alineatul 6
În conformitate cu procedura prevăzută la articolul 24,
Litera
sunt hotărâte măsurile de intervenție, precum și data la care încetează aplicarea acestora;
Litera
se stabilește lista piețelor reprezentative;
Litera
sunt adoptate normele de aplicare a prezentului articol.
Articolul 5
Alineatul 1
Prețul de cumpărare pentru porcul sacrificat de calitate tip nu poate să fie mai mare de 92 %, nici mai mic de 78 % din prețul de bază.
Alineatul 2
Pentru produsele de calitate standard altele decât carcasele de porc, prețul de cumpărare derivă din prețurile de cumpărare pentru carcasele de porc în funcție de raportul existent între valoarea comercială a acestor produse și valoarea comercială a carcaselor de porc.
Alineatul 3
Pentru produsele diferite de cele de calitate standard, prețurile de achiziție se obțin din cele care sunt în vigoare pentru calitățile standard relevante, ținând cont de diferențele de calitate în raport cu calitatea standard. Aceste prețuri sunt valabile pentru calități definite.
Alineatul 4
În conformitate cu procedura prevăzută la articolul 24:
Litera a
se determină produsele la care se referă măsurile de intervenție, precum și, în ceea ce privește achizițiile, calitățile acestor produse; în afară de aceasta, în ceea ce privește anumite regiuni ale Comunității, unele categorii de greutate pot fi excluse de la aplicarea măsurilor de intervenție, în măsura în care nu sunt reprezentative pentru caracteristicile producției de carne de porc din regiunile respective;
Litera b
se fixează prețurile de achiziție și valoarea ajutorului pentru depozitare privată;
Litera c
se adoptă normele de aplicare a prezentului articol, în special condițiile de achiziționare și de depozitare ale produselor care fac obiectul măsurilor de intervenție prevăzute la articolul 3;
Litera d
se stabilește coeficientul care exprimă raportul prevăzut în alineatul (2).
Articolul 6
Alineatul 1
Desfacerea produselor achiziționate de către agențiile de intervenție, în conformitate cu articolele 3, 4 și 5, se realizează în așa fel încât să se evite orice perturbare a pieței și să se asigure acces egal la mărfuri și egalitate de tratament a cumpărătorilor.
Alineatul 2
În conformitate cu procedura prevăzută la articolul 24, se adoptă normele de aplicare a prezentului articol, în special cele privind prețurile de vânzare, condițiile de livrare din depozite și, dacă este necesar, transformarea produselor achiziționate de către agențiile de intervenție.
Articolul 7
Alineatul 1
Consiliul, hotărând cu majoritate calificată la propunerea Comisiei, adoptă normele generale privind acordarea ajutorului pentru depozitare privată.
Alineatul 2
Normele de aplicare se adoptă în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 24.
TITLUL II
TITLUL II
Articolul 8
Alineatul 1
Importurile în Comunitate sau exporturile din Comunitate de oricare dintre produsele prevăzute în articolul 1 se pot face pe baza prezentării unei licențe de import sau de export.
Alineatul 2
Termenul de valabilitate a licențelor și celelalte modalități de aplicare a prezentului articol se adoptă în conformitate cu procedura prevăzută în articolul 24.
Articolul 9
Paragraf
Cu excepția dispozițiilor contrare prevăzute în prezentul regulament, ratele taxelor din Tariful Vamal Comun se aplică produselor prevăzute în articolul 1 alineatul (1).
Articolul 10
Alineatul 1
Pentru a evita sau a contracara efectele nefavorabile asupra pieței comunitare care pot rezulta din importurile de anumite produse prevăzute în articolul 1, pentru importurile de unul sau mai multe dintre aceste produse la rata taxei stabilită în articolul 10 se plătește o taxă de import suplimentară dacă se îndeplinesc condițiile stabilite în articolul 5 din Acordul privind agricultura, încheiat în conformitate cu articolul 228 din tratat în cadrul negocierilor comerciale multilaterale din Runda Uruguay, cu excepția cazurilor în care importurile riscă să perturbe piața comunitară sau în care efectele sunt disproporționate față de obiectivul prevăzut.
Alineatul 2
Prețurile de referință sub care se poate impune o taxă de import suplimentară sunt cele transmise de Comunitate Organizației Mondiale a Comerțului.
Alineatul 3
Prețurile la import care trebuie luate în considerare la impunerea unei taxe de import suplimentare se stabilesc pe baza prețurilor de import CIF ale expedierii în cauză.
Alineatul 4
Comisia adoptă modalitățile de aplicare a prezentului articol în conformitate cu procedura prevăzută în articolul 30. Aceste modalități precizează în special:
Litera a
produsele pentru care se aplică, potrivit articolului 5 din Acordul privind agricultura, taxe de import suplimentare;
Litera b
celelalte criterii necesare pentru aplicarea alineatului (1) în conformitate cu articolul 5 din Acordul privind agricultura.
Articolul 11
Alineatul 1
Contingentele tarifare pentru produsele prevăzute în articolul 1, care rezultă din acordurile încheiate în cadrul negocierilor comerciale multilaterale din Runda Uruguay, se introduc și se gestionează în conformitate cu modalitățile adoptate potrivit procedurii prevăzute în articolul 24.
Alineatul 2
Contingentele se gestionează prin aplicarea uneia dintre următoarele metode sau a unei combinații a acestora:
Litera
metodă bazată pe ordinea cronologică de depunere a cererilor (potrivit principiului primul venit, primul servit);
Litera
metodă de repartizare în funcție de cantitățile solicitate la depunerea cererilor (utilizând metoda de examinare simultană);
Litera
metodă bazată pe caracteristicile fluxurilor comerciale tradiționale (utilizând metoda sosiri tradiționale/noi).
Alineatul 3
Metoda de gestionare adoptată ține cont, dacă este cazul, de nevoile de aprovizionare a pieței comunitare și de necesitatea de salvgardare a echilibrului acesteia, putându-se inspira în același timp din metodele aplicate în trecut contingentelor corespunzătoare celor prevăzute în alineatul (1), fără să aducă atingere drepturilor care decurg din acordurile încheiate în cadrul negocierilor comerciale din Runda Uruguay.
Alineatul 4
Modalitățile prevăzute în alineatul (1) dispun introducerea de contingente anuale, eșalonate corespunzător, și cuprind, dacă este cazul:
Litera a
dispoziții care garantează natura, proveniența și originea produsului;
Litera b
dispoziții referitoare la recunoașterea documentului utilizat pentru verificarea garanțiilor menționate la litera (a);
Litera c
condițiile de eliberare a licențelor de import și termenul lor de valabilitate.
Articolul 12
Alineatul 1
În cazul în care prețurile de pe piața comunitară cresc în mod semnificativ și în cazul în care această situație poate persista, perturbând sau riscând să perturbe astfel piața comunitară, se pot lua măsurile prevăzute în alineatul (4).
Alineatul 2
O creștere semnificativă a prețurilor în sensul alineatului (1) apare atunci când, în urma unei creșteri generale a prețurilor în toate regiunile comunitare, media prețurilor carcaselor de porc de pe piețele comunitare reprezentative care figurează în anexa la Regulamentul (CEE) nr. 2123/89 se află la un nivel mai mare decât media acestor prețuri stabilită pe perioada celor trei ani de comercializare precedenți, de la 1 iulie la 30 iunie, modificată eventual în funcție de evoluția ciclică a prețurilor respective, la această medie adăugându-se diferența dintre media menționată și media prețurilor de bază în vigoare în perioada în cauză, ținând cont de orice modificare a prețului de bază față de prețul rezultat din media perioadei respective.
Alineatul 3
Creșterea semnificativă a prețurilor poate persista în sensul alineatului (1) atunci când există un dezechilibru între cererea și oferta de carne de porc și atunci când acest dezechilibru riscă să se prelungească, ținând cont, în special, de:
Litera a
evoluția ciclică a numărului de scroafe și a prețurilor purceilor;
Litera b
studiile și estimările efectuate potrivit Directivei 93/23/CEE a Consiliului din 1 iunie 1993 privind studiile statistice care trebuie efectuate în domeniul producției porcine;
Litera c
evoluția previzibilă a prețurilor de piață pentru carcasele de porc.
Alineatul 4
În cazul în care se îndeplinesc condițiile menționate în alineatele anterioare, se poate decide, în conformitate cu procedura prevăzută în articolul 24, suspendarea totală sau parțială a taxelor de import. Modalitățile de aplicare a prezentului articol se adoptă, dacă este nevoie, în conformitate cu aceeași procedură.
Articolul 13
Alineatul 1
În măsura necesară pentru a permite exportul produselor prevăzute în articolul 1 pe baza cursurilor sau prețurilor de pe piața mondială pentru aceste produse și în limitele care rezultă din acordurile încheiate în conformitate cu articolul 228 din tratat, diferența dintre aceste cursuri sau prețuri și prețurile din Comunitate se poate acoperi prin restituiri la export.
Alineatul 2
Metoda adoptată pentru alocarea cantităților care se pot exporta cu restituire este metoda:
Litera a
cel mai bine adaptată naturii produsului și situației de pe piața în cauză și care permite utilizarea cât mai eficientă a resurselor disponibile, ținând cont de eficiența și de structura exporturilor comunitare, fără a crea, totuși, discriminări între micii și marii operatori;
Litera b
cel mai puțin greoaie pentru operatori din punct de vedere administrativ, ținând cont de cerințele de gestionare;
Litera c
care evită orice discriminare între operatorii în cauză.
Alineatul 3
Restituirile sunt aceleași pe întreg teritoriul Comunității. Ele pot varia în funcție de destinație, dacă situația de pe piața mondială sau cerințele specifice ale anumitor piețe impun acest lucru.
Alineatul 4
La stabilirea restituirilor se ține cont de:
Litera a
situația existentă și perspectivele de evoluție referitoare la:
Litera
prețurile și disponibilitățile produselor din carne de porc de pe piața comunitară;
Litera
prețurile produselor din carne de porc pe piața mondială;
Litera b
nevoia de a evita perturbările care pot cauza un dezechilibru prelungit între cerere și ofertă pe piața comunitară;
Litera c
aspectul economic al exporturilor propuse;
Litera d
limitele care decurg din acordurile încheiate în conformitate cu articolul 228 din tratat.
Litera
prețurile și disponibilitățile produselor din carne de porc de pe piața comunitară;
Litera
prețurile produselor din carne de porc pe piața mondială;
Alineatul 5
Prețul din Comunitate menționat în alineatul (1) se stabilește ținând cont de:
Litera a
prețurile practicate în diferitele etape ale comercializării în Comunitate;
Litera b
prețurile practicate la export.
Litera a
prețurile practicate pe piețele din țările terțe;
Litera b
prețurile cele mai favorabile din țările terțe de destinație pentru importurile din țări terțe;
Litera c
prețurile de producție constatate în țările terțe exportatoare, ținând cont, dacă este cazul, de subvențiile acordate de aceste țări;
Litera d
prețurile de ofertă franco frontiera Comunității.
Alineatul 6
Restituirile se acordă numai prin depunerea unei cereri și prin prezentarea licenței de export corespunzătoare.
Alineatul 7
Restituirea aplicabilă exporturilor de produse prevăzute în articolul 1 este cea aplicabilă în ziua depunerii cererii de licență și, în cazul unei restituiri diferențiate, cea aplicabilă în aceeași zi:
Litera a
pentru destinația indicată în licență sau, dacă este cazul,
Litera b
pentru destinația reală, dacă aceasta diferă de cea indicată în licență. În acest caz, valoarea aplicabilă nu poate depăși valoarea aplicabilă pentru destinația indicată în licență.
Alineatul 8
Se poate face o derogare de la alineatele (6) și (7) în cazul produselor prevăzute în articolul 1 care beneficiază de restituiri în cadrul operațiunilor de ajutor alimentar, în conformitate cu procedura prevăzută în articolul 24.
Alineatul 9
Restituirea se plătește la prezentarea dovezii că:
Litera
produsele au fost exportate din Comunitate;
Litera
produsele sunt de origine comunitară, cu excepția cazurilor în care se aplică alineatul (10) și
Litera
în cazul unei restituiri diferențiate, produsele au ajuns la destinația indicată în licență sau la o altă destinație pentru care s-a stabilit o restituire, fără a aduce atingere alineatului (7) litera (b). Totuși, se pot face derogări de la această normă în conformitate cu procedura prevăzută în articolul 24, sub rezerva stabilirii unor condiții care oferă garanții echivalente.
Alineatul 10
Nu se acordă restituiri la export pentru produsele prevăzute în articolul 1 importate din țări terțe și reexportate în țări terțe decât dacă exportatorul dovedește că:
Litera
produsul care urmează a fi exportat și produsul importat anterior sunt unul și același și
Litera
la importul produselor s-au perceput toate taxele de import.
Alineatul 11
Respectarea limitelor de volum care decurg din acordurile încheiate în conformitate cu articolul 228 din tratat se asigură pe baza certificatelor de export eliberate pentru perioadele de referință prevăzute în acestea și aplicabile produselor în cauză. În privința respectării obligațiilor care decurg din Acordul privind agricultura, încheierea unei perioade de referință nu afectează valabilitatea licențelor de export.
Alineatul 12
Modalitățile de aplicare a prezentului articol, inclusiv măsurile de redistribuire a cantităților exportabile nealocate sau neutilizate, se adoptă în conformitate cu procedura prevăzută în articolul 24.
Articolul 14
Alineatul 1
În măsura necesară pentru funcționarea corespunzătoare a organizării comune a pieței cărnii de porc, Consiliul, hotărând la propunerea Comisiei în temeiul procedurii de votare prevăzute în articolul 43 alineatul (2) din tratat, poate interzice, în cazuri speciale, integral sau parțial, utilizarea regimului de perfecționare activă pentru produsele prevăzute în articolul 1 destinate fabricării produselor enumerate în articolul respectiv.
Alineatul 2
Prin derogare de la alineatul (1), dacă situația prevăzută în alineatul (1) apare ca urgență excepțională și dacă piața comunitară este perturbată sau riscă să fie perturbată de regimul de perfecționare activă sau pasivă, Comisia adoptă, la cererea unui stat membru sau din proprie inițiativă, măsurile necesare; aceste măsuri sunt comunicate Consiliului și statelor membre, sunt valabile o perioadă de cel mult șase luni și se aplică imediat. Dacă primește o cerere din partea unui stat membru, Comisia decide în termen de o săptămână de la primirea cererii.
Alineatul 3
Orice stat membru poate prezenta Consiliului decizia Comisiei, în termen de o săptămână de la data notificării acesteia. Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, poate confirma, modifica sau abroga decizia Comisiei. În cazul în care Consiliul nu ia o decizie în termen de trei luni, decizia Comisiei se consideră abrogată.
Articolul 15
Alineatul 1
Normele generale de interpretare a Nomenclaturii Combinate și normele speciale de aplicare a acesteia se aplică clasificării tarifare a produselor avute în vedere de prezentul regulament; nomenclatura tarifară care rezultă din aplicarea prezentului regulament se include în Tariful Vamal Comun.
Alineatul 2
Cu excepția dispozițiilor contrare prevăzute în prezentul regulament sau adoptate în temeiul prezentului regulament, se interzic în comerțul cu țările terțe:
Litera
perceperea oricărei taxe care are efectul echivalent al unei taxe vamale;
Litera
aplicarea oricărei restricții cantitative sau a oricărei măsuri cu efect echivalent.
Articolul 16
Alineatul 1
Dacă, datorită importurilor sau exporturilor, piața comunitară pentru unul sau mai multe dintre produsele prevăzute în articolul 1 este afectată sau riscă să fie afectată de perturbări grave care pot pune în pericol îndeplinirea obiectivelor stabilite în articolul 39 din tratat, se pot aplica măsuri adecvate în comerțul cu țările terțe până la dispariția perturbării sau a riscului de perturbare.
Alineatul 2
În cazul apariției situației menționate în alineatul (1), Comisia, la cererea unui stat membru sau din proprie inițiativă, decide cu privire la măsurile necesare; aceste măsuri se comunică statelor membre și se aplică imediat. În cazul în care primește o cerere din partea unui stat membru, Comisia decide în această privință în termen de trei zile lucrătoare de la primirea cererii.
Alineatul 3
Orice stat membru poate prezenta Consiliului decizia Comisiei, în termen de trei zile lucrătoare de la data notificării acesteia. Consiliul se întrunește fără întârziere. Hotărând cu majoritate calificată, el poate modifica sau anula măsura respectivă.
Alineatul 4
Dispozițiile prezentului articol se aplică cu respectarea obligațiilor care decurg din acordurile încheiate în conformitate cu articolul 228 alineatul (2) din tratat.
TITLUL III
TITLUL III
Articolul 19
Paragraf
Nu sunt admise la libera circulație în interiorul Comunității produsele prevăzute la articolul 1 alineatul (1) care sunt fabricate sau obținute din produse care nu sunt prevăzute în articolul 9 alineatul (2) și articolul 10 alineatul (1) din tratat.
Articolul 20
Alineatul 1
Pentru a ține seama de restricțiile din comerțul intracomunitar sau cu țările terțe rezultate din aplicarea măsurilor de combatere a răspândirii bolilor animale, se pot lua măsuri excepționale de sprijinire a pieței afectate de aceste restricții, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 24. Aceste măsuri se iau la cererea statului membru sau a statelor membre în cauză. Aceste măsuri nu se pot lua decât în cazul în care statul sau statele membre respective au luat măsuri veterinare și sanitare pentru a permite stoparea rapidă a epizootiilor și numai în măsura necesară și pe durata strict necesară pentru sprijinirea pieței în cauză.
Alineatul 2
Comunitatea participă la finanțarea măsurilor excepționale prevăzute la alineatul (1), luate în legătură directă cu măsurile veterinare și sanitare, într-un procent de până la 50 % din cheltuielile suportate de statele membre, iar în cazul combaterii febrei aftoase, într-un procent de până la 60 % din cheltuielile menționate anterior.
Alineatul 3
Statele membre se asigură ca, în cazul în care producătorii contribuie la cheltuielile suportate de statele membre, acest lucru să nu genereze denaturări ale concurenței între producătorii din diferite state membre.
Alineatul 4
Articolele 87, 88 și 89 din Tratat nu se aplică contribuției financiare a statelor membre pentru măsurile prevăzute la alineatul (1).
Articolul 21
Paragraf
Cu excepția cazului în care se prevede altfel în prezentul regulament, articolele 92-94 din tratat se aplică producției și comerțului produselor prevăzute la articolul 1 alineatul (1).
Articolul 22
Paragraf
Statele membre și Comisia își comunică reciproc informațiile necesare punerii în aplicare a prezentului regulament.
Paragraf
Modalitățile de comunicare și difuzare ale respectivelor informații se adoptă în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 24.
Articolul 23
Alineatul 1
Se constituie Comitetul de gestionare a cărnii de porc (denumit în continuare comitetul), format din reprezentanții statelor membre și prezidat de un reprezentant al Comisiei.
Alineatul 2
În cadrul comitetului, voturile statelor membre sunt ponderate în conformitate cu articolul 148 alineatul (2) din tratat. Președintele nu participă la vot.
Articolul 24
Alineatul 1
Comisia este asistată de Comitetul pentru gestionarea cărnii de porc, denumit în continuare comitetul.
Alineatul 2
În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolele 4 și 7 din Decizia 1999/468/CE.
Alineatul 3
Comitetul își adoptă propriile norme de procedură.
Articolul 25
Paragraf
Comitetul poate lua în considerație orice altă problemă prezentată de către președinte, fie la inițiativa acestuia, fie la cererea reprezentantului unui stat membru.
Articolul 26
Paragraf
Prezentul regulament se aplică astfel încât să se țină seama, în paralel și în mod corespunzător, de obiectivele prevăzute la articolele 39 și 110 din tratat.
Articolul 27
Paragraf
În cazul în care Italia utilizează opțiunea prevăzută la articolul 23 din Regulamentul (CEE) nr. 2727/75 al Consiliului din 29 octombrie 1975 privind organizarea comună a piețelor în sectorul cerealelor, Consiliul, hotărând cu majoritate calificată și la propunerea Comisiei, adoptă măsurile necesare pentru a evita denaturarea concurenței.
Articolul 28
Alineatul 1
Regulamentul nr. 121/67/CEE al Consiliului din 13 iunie 1967 privind organizarea comună a piețelor în sectorul cărnii de porc, modificat ultima dată de Regulamentul (CEE) nr. 1861/74, se abrogă.
Alineatul 2
Trimiterile la regulamentul abrogat în temeiul alineatului (1) se interpretează ca trimiteri la prezentul regulament.
Articolul 29
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare la 1 noiembrie 1975.
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
ANEXĂ
Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabel de concordanță