AcasăLegislațieHOTĂRÂRE nr. 813 din 28 decembrie 1992

HOTĂRÂRE nr. 813 din 28 decembrie 1992privind organizarea şi functionarea Ministerului Justiţiei

Abrogat
Emitent:GUVERNUL
Publicat:28.12.1992
Versiune:unica
Sursă oficială
Paragraf
Guvernul României hotaraste:

Articolul 1

Paragraf
Ministerul Justiţiei este organul administraţiei publice centrale de specialitate care exercită atribuţiile prevăzute de lege în domeniul administraţiei justiţiei, al executarii pedepselor penale, precum şi cu privire la activitatea Ministerului Public, asigurind condiţiile necesare funcţionarii intregului sistem al justiţiei pe baza strictei aplicari a legii, corespunzător principiilor democratice ale statului de drept.
Paragraf
Ministerul Justiţiei participa la sistematizarea şi perfectionarea legislaţiei şi realizează cooperarea internationala în domeniul sau de activitate.

Articolul 2

Paragraf
Raporturile Ministerului Justiţiei cu instantele judecătorești şi cu Ministerul Public sînt cele prevăzute în Legea pentru organizarea judecătorească şi Legea Curtii Supreme de Justiţie din România.

Articolul 3

Paragraf
În vederea realizării obiectivelor prevăzute la art. 1, Ministerul Justiţiei are urmatoarele atribuţii principale:
Paragraf 1
organizeaza şi asigura functionarea, din punct de vedere administrativ, în condiţii corespunzătoare, a instanţelor judecătorești, a notariatelor, laboratoarelor de expertiza judiciara şi a administraţiei penitenciarelor;
Paragraf 2
îndrumă şi controlează activitatea notariatelor, laboratoarelor de expertiza judiciara, precum şi a penitenciarelor;
Paragraf 3
conduce, îndrumă şi verifica activitatea privind executarea pedepselor private de libertate, precum şi a unor măsuri educative aplicate minorilor, asigurind respectarea drepturilor fundamentale ale omului în acest domeniu;
Paragraf 4
propune Guvernului iniţierea unor proiecte de acte normative în domeniul sau de activitate şi în cel al infaptuirii justiţiei;
Paragraf 5
coordonează lucrarile pregatitoare privind alcatuirea de coduri şi participa la intocmirea proiectelor acestora;
Paragraf 6
participa la elaborarea proiectelor de acte normative initiate de alte organe şi avizeaza toate proiectele de acte normative;
Paragraf 7
în condiţiile legii, participa la negocieri în vederea incheierii de conventii internationale, interesînd domeniul justiţiei; indeplineste sau asigura aducerea la indeplinire a obligaţiilor ce revin Ministerului Justiţiei, instanţelor judecătorești şi notariatelor de stat, potrivit convenţiilor şi uzantelor internationale;
Paragraf 8
elaboreaza studii privind cadrul înţelegerilor internationale, interesînd domeniul justiţiei; avizeaza proiecte de conventii internationale; examineaza şi face propuneri referitoare la adaptarea legislaţiei, spre a o face compatibila cu participarea României la conventii internationale;
Paragraf 9
întocmeşte studii de practica judiciara şi sesizeaza Curtea Suprema de Justiţie în cazurile de aplicare neuniforma a legii;
Paragraf 10
organizeaza şi efectueaza lucrari de statistica judiciara şi notariala şi elaboreaza studii şi lucrari de sinteza cu privire la evolutia fenomenului judiciar, la activitatea instanţelor judecătorești, notariatelor de stat, laboratoarelor de expertize criminalistice, a Directiei Generale a Penitenciarelor şi a Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfectionarea Magistratilor;
Paragraf 11
elaboreaza lucrarile necesare numirii personalului din domeniul justiţiei, notariatelor, penitenciarelor şi laboratoarelor de expertize criminalistice, asigurind cunoasterea acestuia sub aspectul pregatirii profesionale şi profilului moral;
Paragraf 12
organizeaza examenele de capacitate ale judecatorilor, de definitivare a notarilor de stat şi cele de acordare a gradului profesional;
Paragraf 13
asigura, împreună cu Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfectionarea Magistratilor, formarea de specialisti în sistemul justiţiei; sprijina activitatea de documentare a personalului de la instantele judecătorești, notariatele de stat, laboratoare de expertize criminalistice şi celelalte categorii de personal;
Paragraf 14
colaboreaza cu facultatile de drept la intocmirea programelor analitice pentru studenti, la asigurarea şi organizarea practicii acestora şi la selectionarea absolventilor;
Paragraf 15
întocmeşte lucrari pregatitoare şi face propuneri în legătură cu cererile de gratieri, comutare a pedepselor, precum şi amnistierea unor infractiuni; efectueaza lucrarile necesare pentru informarea Curtii Supreme de Justiţie, în vederea solutionarii cererilor de stramutare a cauzelor;
Paragraf 16
asigura lucrarile date în competenţa sa, prevăzute de Legea cetateniei române;
Paragraf 17
coordonează, controlează şi îndrumă din punct de vedere administrativ activitatea de expertiza tehnica judiciara şi organizeaza examenele pentru atribuirea calităţii de expert tehnic;
Paragraf 18
indeplineste atribuţiile care îi sînt stabilite prin lege în legătură cu desfăşurarea activităţii jurisconsultilor;
Paragraf 19
asigura introducerea metodelor moderne în materie de informare, documentare şi sistematizare a legislaţiei, la nivelul cerințelor actuale ale tehnicii în domeniul informational, în concordanta cu programul naţional privind informatizarea societatii româneşti;
Paragraf 20
indeplineste atribuţiile prevăzute de lege, referitoare la Regia Autonoma "Multiproduct";
Paragraf 21
rezolva cereri şi sesizari ale cetatenilor în probleme specifice, ce sînt adresate Ministerului Justiţiei;
Paragraf 22
ia măsuri pentru organizarea şi buna functionare a compartimentelor din Ministerul Justiţiei;
Paragraf 23
ia măsuri, potrivit legii, privind asigurarea condiţiilor necesare pentru buna functionare a unităţilor prevăzute în anexele nr. 1 şi 2;
Paragraf 24
indeplineste orice alte atribuţii care îi revin prin alte acte normative.

Articolul 4

Paragraf
Conducerea Ministerului Justiţiei este asigurata de ministrul justiţiei.
Paragraf
În exercitarea conducerii, ministrul emite ordine şi instrucţiuni.
Paragraf
Pe linga ministrul justiţiei funcţionează, ca organ consultativ, colegiul ministerului, a cărui componenta se stabileste prin ordin al ministrului.

Articolul 5

Paragraf
Ministrul justiţiei reprezinta ministerul în raporturile cu Parlamentul, institutia preşedinţială, Curtea Constituţională, Curtea Suprema de Justiţie, Curtea de Conturi, Guvernul, ministerele şi alte autorităţi ale administraţiei publice, cu organizaţii neguvernamentale, precum şi în relatiile internationale.

Articolul 6

Paragraf
Structura organizatorica a Ministerului Justiţiei este prevăzută în anexa nr. 1.
Paragraf
În structura Ministerului Justiţiei funcţionează departamente, direcţii, servicii, oficii şi birouri.
Paragraf
Structura departamentelor şi a direcţiilor se stabileste prin ordin al ministrului, în limita numarului maxim de posturi aprobat.
Paragraf
Atribuţiile şi modul de functionare a aparatului Ministerului Justiţiei se stabilesc prin regulamentul de organizare şi functionare, aprobat prin ordin al ministrului.

Articolul 7

Paragraf
Numărul maxim de posturi pentru aparatul Ministerului Justiţiei este 294, exclusiv demnitarii.

Articolul 8

Paragraf
Unitatile din sistemul Ministerului Justiţiei se infiinteaza şi se organizeaza potrivit legii. Aceste unităţi sînt prevăzute în anexa nr. 2.
Paragraf
Repartizarea posturilor pe unitatile din sistemul ministerului, precum şi structura organizatorica a acestora se stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei.

Articolul 9

Paragraf
Directia Generală a Penitenciarelor, cu toate unitatile sale, este coordonata de secretarul de stat, sef al Departamentului executarii pedepselor private de libertate.

Articolul 10

Paragraf
Ministerul Justiţiei are în dotare, pentru transportul persoanelor din aparatul propriu, un numar de autoturisme, stabilit potrivit normelor legale în vigoare.

Articolul 11

Paragraf
Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărîre.

Articolul 12

Paragraf
Pe data intrarii în vigoare a prezentei hotărîri se abroga Hotărîrea Guvernului nr. 987/1990 privind organizarea şi functionarea Ministerului Justiţiei, Hotărîrea Guvernului nr. 1089/1990 pentru completarea Hotărîrii Guvernului nr. 987/1990 privind organizarea şi functionarea Ministerului Justiţiei, Hotărîrea Guvernului nr. 95/1991 privind înfiinţarea unui post de subsecretar de stat şi modificarea numarului maxim de posturi în aparatul central al Ministerului Justiţiei, Hotărîrea Guvernului nr. 783/1991 privind înfiinţarea unui post de secretar de stat la Ministerul Justiţiei, precum şi orice alte dispozitii contrare.
Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
NICOLAE VACAROIU
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
Ministrul justiţiei,
Paragraf
Petre Ninosu

Anexa 1

PRE PRE_134
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_134

Anexa 2

Paragraf
UNITATILE
Paragraf
din sistemul Ministerului Justiţiei finantate de la bugetul de stat
Paragraf
A. Curti de apel*)
Paragraf 1
Curtea de Apel Alba Iulia
Paragraf 2
Curtea de Apel Pitesti
Paragraf 3
Curtea de Apel Bacau
Paragraf 4
Curtea de Apel Oradea
Paragraf 5
Curtea de Apel Suceava
Paragraf 6
Curtea de Apel Brasov
Paragraf 7
Curtea de Apel Bucureşti
Paragraf 8
Curtea de Apel Cluj-Napoca
Paragraf 9
Curtea de Apel Constanta
Paragraf 10
Curtea de Apel Craiova
Paragraf 11
Curtea de Apel Galaţi
Paragraf 12
Curtea de Apel Iasi
Paragraf 13
Curtea de Apel Tirgu Mures
Paragraf 14
Curtea de Apel Ploiesti
Paragraf 15
Curtea de Apel Timisoara
Paragraf
*) Aceste unităţi îşi vor începe activitatea la 1 iulie 1993; pînă
Paragraf
la această dată, prin hotărîre a Guvernului se va stabili numărul de personal.
Paragraf
B. Tribunale
Paragraf 1
Tribunalul Alba 22. Tribunalul Hunedoara
Paragraf 2
Tribunalul Arad 23. Tribunalul Ialomita
Paragraf 3
Tribunalul Arges 24. Tribunalul Iasi
Paragraf 4
Tribunalul Bacau 25. Tribunalul Maramures
Paragraf 5
Tribunalul Bihor 26. Tribunalul Mehedinti
Paragraf 6
Tribunalul Bistrita-Nasaud 27. Tribunalul Mures
Paragraf 7
Tribunalul Botosani 28. Tribunalul Neamt
Paragraf 8
Tribunalul Brasov 29. Tribunalul Olt
Paragraf 9
Tribunalul Braila 30. Tribunalul Prahova
Paragraf 10
Tribunalul Buzau 31. Tribunalul Satu Mare
Paragraf 11
Tribunalul Caraş-Severin 32. Tribunalul Salaj
Paragraf 12
Tribunalul Calarasi 33. Tribunalul Sibiu
Paragraf 13
Tribunalul Cluj 34. Tribunalul Suceava
Paragraf 14
Tribunalul Constanta 35. Tribunalul Teleorman
Paragraf 15
Tribunalul Covasna 36. Tribunalul Timiş
Paragraf 16
Tribunalul Dîmboviţa 37. Tribunalul Tulcea
Paragraf 17
Tribunalul Dolj 38. Tribunalul Vaslui
Paragraf 18
Tribunalul Galaţi 39. Tribunalul Vilcea
Paragraf 19
Tribunalul Giurgiu 40. Tribunalul Vrancea
Paragraf 20
Tribunalul Gorj 41. Tribunalul municipiului Bucureşti
Paragraf 21
Tribunalul Harghita
Paragraf
C. Judecatorii
Paragraf
Judeţul Judecatoria
Paragraf
Alba 1. Alba Iulia
Paragraf 2
Cimpeni
Paragraf 3
Aiud*)
Paragraf 4
Blaj*)
Paragraf 5
Sebes*)
Paragraf
Arad 6. Arad
Paragraf 7
Ineu
Paragraf 8
Lipova*)
Paragraf 9
Gurahont*)
Paragraf 10
Chişineu-Criş*)
Paragraf
Arges 11. Pitesti
Paragraf 12
Cîmpulung
Paragraf 13
Curtea de Arges
Paragraf 14
Costesti*)
Paragraf
Bacau 15. Bacau
Paragraf 16
Onesti
Paragraf 17
Moinesti*)
Paragraf 18
Parincea*)
Paragraf 19
Buhusi*)
Paragraf
Bihor 20. Oradea
Paragraf 21
Beius
Paragraf 22
Marghita*)
Paragraf 23
Alesd*)
Paragraf
Bistrita Nasaud 24. Bistrita
Paragraf 25
Nasaud
Paragraf 26
Beclean*)
Paragraf
Botosani 27. Botosani
Paragraf 28
Dorohoi
Paragraf 29
Saveni*)
Paragraf 30
Darabani*)
Paragraf
Brasov 31. Brasov
Paragraf 32
Fagaras
Paragraf 33
Rupea*)
Paragraf 34
Zarnesti*)
Paragraf
Braila 35. Braila
Paragraf 36
Faurei
Paragraf 37
Insuratei*)
Paragraf
Buzau 38. Buzau
Paragraf 39
Rimnicu Sarat
Paragraf 40
Patirlagele
Paragraf 41
Pogoanele*)
Paragraf
Caraş-Severin 42. Resita
Paragraf 43
Caransebes
Paragraf 44
Oravita
Paragraf 45
Moldova Noua*)
Paragraf 46
Bozovici*)
Paragraf
Calarasi 47. Calarasi
Paragraf 48
Oltenita
Paragraf 49
Lehliu-Gara*)
Paragraf
Cluj 50. Cluj-Napoca
Paragraf 51
Turda
Paragraf 52
Dej
Paragraf 53
Huedin*)
Paragraf 54
Gherla*)
Paragraf
Constanta 55. Constanta
Paragraf 56
Medgidia
Paragraf 57
Hîrşova*)
Paragraf 58
Baneasa*)
Paragraf 59
Mangalia*)
Paragraf
Covasna 60. Sfîntu Gheorghe
Paragraf 61
Tirgu Secuiesc
Paragraf 62
Intorsura Buzaului*)
Paragraf
Dîmboviţa 63. Tirgoviste
Paragraf 64
Gaesti
Paragraf 65
Pucioasa*)
Paragraf 66
Racari*)
Paragraf 67
Moreni*)
Paragraf
Dolj 68. Craiova
Paragraf 69
Bailesti
Paragraf 70
Filiasi*)
Paragraf 71
Segarcea*)
Paragraf 72
Calafat*)
Paragraf
Galaţi 73. Galaţi
Paragraf 74
Tecuci
Paragraf 75
Tirgu Bujor*)
Paragraf 76
Beresti*)
Paragraf
Giurgiu 77. Giurgiu
Paragraf 78
Bolintin Vale
Paragraf
Gorj 79. Tirgu Jiu
Paragraf 80
Tirgu Carbunesti
Paragraf 81
Novaci*)
Paragraf 82
Motru*)
Paragraf
Harghita 83. Miercurea-Ciuc
Paragraf 84
Odorheiul Secuiesc
Paragraf 85
Toplita
Paragraf 86
Gheorgheni*)
Paragraf
Hunedoara 87. Deva
Paragraf 88
Hunedoara
Paragraf 89
Petrosani
Paragraf 90
Brad*)
Paragraf 91
Hateg*)
Paragraf 92
Orastie*)
Paragraf
Ialomita 93. Slobozia
Paragraf 94
Urziceni
Paragraf 95
Fetesti*)
Paragraf
Iasi 96. Iasi
Paragraf 97
Pascani
Paragraf 98
Hîrlau*)
Paragraf 99
Raducaneni*)
Paragraf
Maramures 100. Baia Mare
Paragraf 101
Sighetu Marmatiei
Paragraf 102
Viseu de Sus
Paragraf 103
Tirgu Lapus*)
Paragraf 104
Dragomiresti*)
Paragraf
Mehedinti 105. Drobeta-Turnu Severin
Paragraf 106
Strehaia
Paragraf 107
Orsova*)
Paragraf 108
Vinju Mare*)
Paragraf 109
Baia de Arama*)
Paragraf
Mures 110. Tirgu Mures
Paragraf 111
Sighisoara
Paragraf 112
Reghin*)
Paragraf 113
Tirnaveni*)
Paragraf 114
Ludus*)
Paragraf 115
Singeorgiu de Padure*)
Paragraf
Neamt 116. Piatra Neamt
Paragraf 117
Roman
Paragraf 118
Tirgu-Neamt*)
Paragraf 119
Bicaz*)
Paragraf
Olt 120. Slatina
Paragraf 121
Caracal
Paragraf 122
Corabia*)
Paragraf 123
Bals
Paragraf 124
Scornicesti
Paragraf
Prahova 125. Ploiesti
Paragraf 126
Cîmpina
Paragraf 127
Valenii de Munte
Paragraf 128
Mizil*)
Paragraf 129
Sinaia*)
Paragraf
Satu Mare 130. Satu Mare
Paragraf 131
Carei
Paragraf 132
Negresti-Oas*)
Paragraf
Salaj 133. Zalau
Paragraf 134
Simleu Silvaniei
Paragraf 135
Jibou*)
Paragraf
Sibiu 136. Sibiu
Paragraf 137
Medias
Paragraf 138
Agnita*)
Paragraf 139
Avrig*)
Paragraf 140
Saliste*)
Paragraf
Suceava 141. Suceava
Paragraf 142
Cîmpulung Moldovenesc
Paragraf 143
Radauti
Paragraf 144
Falticeni*)
Paragraf 145
Vatra Dornei*)
Paragraf 146
Gura Humorului*)
Paragraf
Teleorman 147. Alexandria
Paragraf 148
Rosiori de Vede
Paragraf 149
Turnu Magurele
Paragraf 150
Videle*)
Paragraf 151
Zimnicea
Paragraf
Timiş 152. Timisoara
Paragraf 153
Lugoj
Paragraf 154
Deta
Paragraf 155
Sinnicolau Mare*)
Paragraf 156
Faget*)
Paragraf
Tulcea 157. Tulcea
Paragraf 158
Babadag
Paragraf 159
Macin*)
Paragraf
Vaslui 160. Vaslui
Paragraf 161
Birlad
Paragraf 162
Husi*)
Paragraf 163
Murgeni*)
Paragraf
Vilcea 164. Rimnicu Vilcea
Paragraf 165
Dragasani
Paragraf 166
Horezu*)
Paragraf 167
Brezoi*)
Paragraf 168
Balcesti*)
Paragraf
Vrancea 169. Focsani
Paragraf 170
Panciu
Paragraf 171
Adjud*)
Paragraf
Bucureşti 172. Judecatoria sectorului 1
Paragraf 173
Judecatoria sectorului 2
Paragraf 174
Judecatoria sectorului 3
Paragraf 175
Judecatoria sectorului 4
Paragraf 176
Judecatoria sectorului 5
Paragraf 177
Judecatoria sectorului 6
Paragraf 178
Judecatoria nr. 1 a S.A.I.*)
Paragraf 179
Judecatoria nr. 2 a S.A.I.
Paragraf
*) Aceste unităţi îşi vor începe activitatea la 1 iulie 1993; pînă
Paragraf
la această dată, prin hotărîre a Guvernului se va stabili numărul de personal.
Paragraf
D. Notariate de stat judetene
Paragraf 1
Notariatul de Stat judetean Alba
Paragraf 2
Notariatul de Stat judetean Arad
Paragraf 3
Notariatul de Stat judetean Arges
Paragraf 4
Notariatul de Stat judetean Bacau
Paragraf 5
Notariatul de Stat judetean Bihor
Paragraf 6
Notariatul de Stat judetean Bistrita-Nasaud
Paragraf 7
Notariatul de Stat judetean Botosani
Paragraf 8
Notariatul de Stat judetean Brasov
Paragraf 9
Notariatul de Stat judetean Braila
Paragraf 10
Notariatul de Stat judetean Buzau
Paragraf 11
Notariatul de Stat judetean Caraş-Severin
Paragraf 12
Notariatul de Stat judetean Calarasi
Paragraf 13
Notariatul de Stat judetean Cluj
Paragraf 14
Notariatul de Stat judetean Constanta
Paragraf 15
Notariatul de Stat judetean Covasna
Paragraf 16
Notariatul de Stat judetean Dîmboviţa
Paragraf 17
Notariatul de Stat judetean Dolj
Paragraf 18
Notariatul de Stat judetean Galaţi
Paragraf 19
Notariatul de Stat judetean Giurgiu
Paragraf 20
Notariatul de Stat judetean Gorj
Paragraf 21
Notariatul de Stat judetean Harghita
Paragraf 22
Notariatul de Stat judetean Hunedoara
Paragraf 23
Notariatul de Stat judetean Ialomita
Paragraf 24
Notariatul de Stat judetean Iasi
Paragraf 25
Notariatul de Stat judetean Maramures
Paragraf 26
Notariatul de Stat judetean Mehedinti
Paragraf 27
Notariatul de Stat judetean Mures
Paragraf 28
Notariatul de Stat judetean Neamt
Paragraf 29
Notariatul de Stat judetean Olt
Paragraf 30
Notariatul de Stat judetean Prahova
Paragraf 31
Notariatul de Stat judetean Satu Mare
Paragraf 32
Notariatul de Stat judetean Salaj
Paragraf 33
Notariatul de Stat judetean Sibiu
Paragraf 34
Notariatul de Stat judetean Suceava
Paragraf 35
Notariatul de Stat judetean Teleorman
Paragraf 36
Notariatul de Stat judetean Timiş
Paragraf 37
Notariatul de Stat judetean Tulcea
Paragraf 38
Notariatul de Stat judetean Vaslui
Paragraf 39
Notariatul de Stat judetean Vilcea
Paragraf 40
Notariatul de Stat judetean Vrancea
Paragraf 41
Notariatul de Stat al municipiului Bucureşti
Paragraf
E. Notariate de stat locale
Paragraf
Judeţul Notariatul
Paragraf
Alba 1. Cimpeni
Paragraf 2
Aiud*)
Paragraf 3
Blaj*)
Paragraf 4
Sebes*)
Paragraf
Arad 5. Ineu
Paragraf 6
Lipova*)
Paragraf 7
Gurahont*)
Paragraf 8
Chişineu-Criş*)
Paragraf
Arges 9. Cîmpulung
Paragraf 10
Curtea de Arges
Paragraf 11
Costesti*)
Paragraf
Bacau 12. Onesti
Paragraf 13
Moinesti*)
Paragraf 14
Parincea*)
Paragraf 15
Buhusi*)
Paragraf
Bihor 16. Beius
Paragraf 17
Marghita*)
Paragraf 18
Alesd*)
Paragraf
Bistrita-Nasaud 19. Nasaud
Paragraf 20
Beclean*)
Paragraf
Botosani 21. Dorohoi
Paragraf 22
Saveni*)
Paragraf 23
Darabani*)
Paragraf
Brasov 24. Fagaras
Paragraf 25
Rupea*)
Paragraf 26
Zarnesti*)
Paragraf
Braila 27. Faurei
Paragraf 28
Insuratei*)
Paragraf
Buzau 29. Rimnicu Sarat
Paragraf 30
Patirlagele
Paragraf 31
Pogoanele*)
Paragraf
Caraş-Severin 32. Caransebes
Paragraf 33
Oravita
Paragraf 34
Moldova Noua*)
Paragraf 35
Bozovici*)
Paragraf
Calarasi 36. Oltenita
Paragraf 37
Lehliu-Gara*)
Paragraf
Cluj 38. Turda
Paragraf 39
Dej
Paragraf 40
Huedin*)
Paragraf 41
Gherla*)
Paragraf
Constanta 42. Medgidia
Paragraf 43
Hîrşova*)
Paragraf 44
Baneasa*)
Paragraf 45
Mangalia*)
Paragraf
Covasna 46. Tirgu Secuiesc
Paragraf 47
Intorsura Buzaului*)
Paragraf
Dîmboviţa 48. Gaesti
Paragraf 49
Pucioasa*)
Paragraf 50
Racari*)
Paragraf 51
Moreni*)
Paragraf
Dolj 52. Bailesti
Paragraf 53
Filiasi*)
Paragraf 54
Segarcea*)
Paragraf 55
Calafat*)
Paragraf
Galaţi 56. Tecuci
Paragraf 57
Tirgu Bujor*)
Paragraf 58
Beresti*)
Paragraf
Giurgiu 59. Bolintin Vale
Paragraf
Gorj 60. Tirgu Carbunesti
Paragraf 61
Novaci*)
Paragraf 62
Motru*)
Paragraf
Harghita 63. Odorheiul Secuiesc
Paragraf 64
Toplita
Paragraf 65
Gheorgheni*)
Paragraf
Hunedoara 66. Petrosani
Paragraf 67
Hunedoara
Paragraf 68
Brad*)
Paragraf 69
Hateg*)
Paragraf 70
Orastie*)
Paragraf
Ialomita 71. Urziceni
Paragraf 72
Fetesti*)
Paragraf
Iasi 73. Pascani
Paragraf 74
Hîrlau*)
Paragraf 75
Raducaneni*)
Paragraf
Maramures 76. Sighetu Marmatiei
Paragraf 77
Viseu de Sus
Paragraf 78
Tirgu Lapus*)
Paragraf 79
Dragomiresti*)
Paragraf
Mehedinti 80. Strehaia
Paragraf 81
Orsova*)
Paragraf 82
Vinju Mare*)
Paragraf 83
Baia de Arama*)
Paragraf
Mures 84. Sighisoara
Paragraf 85
Reghin*)
Paragraf 86
Tirnaveni*)
Paragraf 87
Ludus*)
Paragraf 88
Singeorgiu de Padure*)
Paragraf
Neamt 89. Roman
Paragraf 90
Tirgu-Neamt*)
Paragraf 91
Bicaz*)
Paragraf
Olt 92. Caracal
Paragraf 93
Corabia*)
Paragraf 94
Bals*)
Paragraf 95
Scornicesti*)
Paragraf
Prahova 96. Cîmpina
Paragraf 97
Valenii de Munte
Paragraf 98
Mizil*)
Paragraf 99
Sinaia*)
Paragraf
Satu Mare 100. Carei
Paragraf 101
Negresti-Oas*)
Paragraf
Salaj 102. Simleu Silvaniei
Paragraf 103
Jibou*)
Paragraf
Sibiu 104. Medias
Paragraf 105
Agnita*)
Paragraf 106
Avrig*)
Paragraf 107
Saliste*)
Paragraf
Suceava 108.Cîmpulung Moldovenesc
Paragraf 109
Radauti
Paragraf 110
Falticeni*)
Paragraf 111
Vatra Dornei*)
Paragraf 112
Gura Humorului*)
Paragraf
Teleorman 113. Rosiori de Vede
Paragraf 114
Turnu Magurele
Paragraf 115
Videle*)
Paragraf 116
Zimnicea
Paragraf
Timiş 117. Lugoj
Paragraf 118
Deta
Paragraf 119
Sinnicolau Mare*)
Paragraf 120
Faget*)
Paragraf
Tulcea 121. Babadag
Paragraf 122
Macin*)
Paragraf
Vaslui 123. Birlad
Paragraf 124
Husi*)
Paragraf 125
Murgeni*)
Paragraf
Vilcea 126. Dragasani
Paragraf 127
Horezu*)
Paragraf 128
Brezoi*)
Paragraf 129
Balcesti*)
Paragraf
Vrancea 130. Panciu
Paragraf 131
Adjud*)
Paragraf
Bucureşti 132. Notariatul sector 1
Paragraf 133
Notariatul sector 2
Paragraf 134
Notariatul sector 3
Paragraf 135
Notariatul sector 4
Paragraf 136
Notariatul sector 5
Paragraf 137
Notariatul sector 6
Paragraf 138
Notariatul nr. 1 al sectorului agricol Ilfov*)
Paragraf 139
Notariatul nr. 2 al sectorului agricol Ilfov*)
Paragraf
*) Aceste unităţi îşi vor începe activitatea la 1 iulie 1993; pînă la
Paragraf
această dată, prin hotărîre a Guvernului se va stabili numărul de personal.
Paragraf
F. Laboratoare de expertize criminalistice
Paragraf 1
Laboratorul central de expertize criminalistice Bucureşti
Paragraf 2
Laboratorul interjudetean de expertize criminalistice Cluj
Paragraf 3
Laboratorul interjudetean de expertize criminalistice Bucureşti
Paragraf
G. Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfectionarea Magistratilor
Paragraf
H. Directia Generală a Penitenciarelor*)
Paragraf 1
Penitenciare
Paragraf 2
Scoli speciale de muncă şi reeducare pentru minori
Paragraf 3
Spitale penitenciar
Paragraf 4
Şcoala Militara de Pregatire şi Perfectionare a subofiterilor de
Paragraf
penitenciare Bucureşti
Paragraf
*) Unitate autofinantata, cu completare de la bugetul de stat.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit

Ce mai știm despre acest act

  • 12 articole indexate separat, cu trimiterile rezolvate
  • Alertă în ziua în care acest act se modifică
  • Zilnic sincronizat cu Monitorul Oficial
Creează cont — 2 săptămâni Civis gratuit

Planul Gratuit rămâne disponibil după cele două săptămâni.

Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

RomâniaANPC — Soluționarea Alternativă a LitigiilorANPC — Soluționarea Online a Litigiilor

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031