AcasăDocument
HOTĂRÎRE nr. 285 din 29 mai 1992privind unele măsuri pentru fundamentarea cheltuielilor de personal pe anul 1993 la instituţiile publice
În vigoare
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
În vederea fundamentarii cheltuielilor de personal în proiectul bugetului de stat şi al bugetelor locale pe anul 1993 pentru instituţiile publice,
Paragraf
Guvernul României hotărăşte:
Articolul 1
litera
(1) Ministerele, celelalte organe centrale şi locale vor lua măsuri ca, pînă la data de 20 iunie 1992, instituţiile publice din subordinea lor, finanţate integral sau parţial de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, sa înregistreze la direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti numărul de posturi existent în statul de funcţii în vigoare la data de 31 martie 1992, fondul de salarii aferent lunii martie 1992, precum şi unii indicatori specifici.
litera
(2) Modul de prezentare a datelor ce urmează a fi înregistrate se stabileşte de Ministerul Economiei şi Finanţelor şi se transmite instituţiilor publice subordonate, de către ministere şi celelalte organe centrale şi locale.
litera
(3) Un exemplar din situaţiile înregistrate, vizat de direcţiile generale ale finanţelor publice, se înaintează, de către instituţiile publice, ministerelor şi celorlalte organe centrale şi locale cărora le sînt subordonate.
Articolul 2
Paragraf
Pe baza datelor înregistrate, ministerele şi celelalte organe centrale şi locale vor întocmi şi vor inainta Ministerului Economiei şi Finanţelor, pînă la data de 25 iunie 1992, situaţia centralizatoare a numărului de posturi şi a fondului de salarii pe fiecare ordonator principal de credite şi pe fiecare activitate, potrivit cadrului general al clasificaţiei indicatorilor financiari în vigoare la data de 1 ianuarie 1992.
Articolul 3
Paragraf
Ministerele şi celelalte organe centrale vor inregistra, pînă la data de 20 iunie 1992, la Ministerul Economiei şi Finanţelor şi la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, potrivit modelului stabilit de acestea, statele de funcţii cuprinzînd numărul de posturi şi fondul de salarii aferent lunii martie 1992, pentru aparatul propriu.
Articolul 4
Paragraf
Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale vor analiza datele primite de la ministere şi celelalte organe centrale şi locale referitoare la numărul de posturi şi fondul de salarii pentru aparatul propriu şi pentru instituţiile publice subordonate şi vor elabora, pe baza acestora, propuneri privind cuprinderea, în proiectul bugetului de stat, a cheltuielilor de personal.
Articolul 5
Paragraf
Încălcarea prevederilor prezentei hotărîri sau prezentarea de date eronate atrage, după caz, răspunderea disciplinară, materială sau penală, potrivit legii.
Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
THEODOR STOLOJAN
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
Ministrul economiei şi finanţelor,
Paragraf
George Danielescu
Paragraf
Ministrul bugetului, veniturilor statului
Paragraf
şi controlului financiar,
Paragraf
Florian Bercea
Paragraf
Ministrul muncii şi protecţiei sociale,
Paragraf
Dan Mircea Popescu
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit